ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 439/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 14 iulie 2015 și înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 5800 din 18 februarie 2015 cu privire la proiectul Creșterea Veniturilor și Competitivității Fermei Vegetale, COD Proiect CI 12011042700001 din 13 ianuarie 2011, anularea titlului de creanță, menținerea contractului și, în consecință, aprobarea cererii pentru cea de-a doua tranșă, iar în subsidiar, admiterea contestației, anularea Deciziei și a titlului de creanță, menținerea contractului cu deducerea părții din contract pentru care nu au fost respectate obligațiile.

Prin Sentința nr. 159/2016 pronunțată în data de 04 aprilie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Întreprindere Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât faptele au fost greșit reținute în raport de normele aplicabile.

Recurenta reclamantă a precizat că instanța de fond a reținut, urmare nedepunerii cererii pentru a doua tranșă de plată în termen de 30 de luni de la data semnării Contractului de finanțare, că a încălcat prevederile contractuale, astfel că în mod corect au fost emise de către AFIR Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x din 16 decembrie 2014 și Decizia nr. 5800 din 18 februarie 2015.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere inclusiv prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind Normele de aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului potrivit cărora "nu se efectuează nicio plată către persoane în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de aceste plăți și a obține astfel un avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin".

Recurenta a menționat că nerespectarea termenului de 30 de zile, prevăzut în contract pentru depunerea cererii privind plata celei de-a doua tranșe, nu poate fi asimilat producerii de prejudicii bugetelor Uniunii Europene și național, ori utilizării necorespunzătoare a primei tranșe primite.

Din actele dosarului s-a putut constata faptul că reclamanta a utilizat conform contractului sumele primite în prima tranșă, achiziționând un utilaj al cărui preț a depășit chiar suma primită, diferența de preț fiind suportată de aceasta personal.

Achiziționarea celui de-al doilea utilaj nu s-a mai produs tocmai datorită faptului că reclamanta nu a mai beneficiat de tranșa a doua de bani, fiind astfel în imposibilitatea de a respecta și această obligație prevăzută prin contract.

Pârâta AFIR a constatat însă abia la 16 decembrie 2014, după 11 luni de la împlinirea termenului de 3 ani în care se derula contractul, încălcarea de către reclamantă a prevederilor contractuale.

Această încălcare a prevederilor contractuale s-a materializat însă într-un singur fel, anume nedepunerea în termen a cererii de plată pentru tranșa a II-a, nicidecum în utilizarea sumelor primite în tranșa I în alte scopuri decât cele prevăzute în contract. Nu se poate susține că reclamanta a utilizat necorespunzător sumele acordate, astfel încât să se impună restituirea acestora, atâta vreme cât din sumele primite a fost achiziționată semănătoarea de păioase necesară derulării proiectului.

Este adevărat că a existat din partea recurentei, la un anumit moment, o atitudine în derularea proiectului care poate fi catalogată ca și neglijență, prin nedepunerea în termen a cererii de plată, însă aceasta s-a datorat în parte unor condiții obiective (starea de sănătate a reclamantei) și, în situația în care i s-ar fi permis, ar fi procedat ulterior la depunerea acestei cereri, în vederea continuării derulării proiectului.

A apreciat că există posibilitatea ca, în condițiile în care prima tranșă de bani a fost utilizată conform contractului, proiectul să se deruleze în continuare, urmând să fie sancționată cu neprimirea tranșei a doua de bani și să suporte din fondurile personale achiziția celui de-al doilea utilaj prevăzut în contract.

Recurenta a susținut că nu se află în situația reglementată de art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95 care sancționează cu restituirea sumelor deja acordate atunci când banii au fost utilizați necorespunzător, ceea ce nu este cazul în speță.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a dispozițiilor legale incidente în materie și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă Întreprinderea Individuală A. are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 5800 din 18 februarie 2015 cu privire la proiectul Creșterea Veniturilor și Competitivității Fermei Vegetale, COD Proiect CI 12011042700001 din 13 ianuarie 2011.

Decizia a fost emisă după verificarea constatărilor cuprinse în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 26 noiembrie 2014 privind proiectul CI 12011042700001 din 13 ianuarie 2011 și înregistrat la A.F.I.R. sub nr. x din 16 decembrie 2014, respectiv s-a controlat dacă reclamanta a încălcat prevederile art. 4 alin. (4) din contractul de finanțare.

În cadrul deciziei s-a constatat că reclamanta Întreprinderea Individuală A. și pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit au încheiat Contractul de Finanțare nr. x din data de 13 ianuarie 2011, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului "Creșterea veniturilor și competitivității fermei vegetale aparținând A., din orașul Vânju Mare, județul Mehedinți".

Conform Contractului de finanțare, beneficiarul trebuia să depună două cereri de plată, iar prima tranșă de 35.800,80 RON, a fost decontată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit reprezentând 60% din finanțarea nerambursabilă.

Conform prevederilor contractuale, beneficiarul trebuia să depună cererea de plată pentru tranșa a II-a, în maximum 30 de luni de la data semnării Contractului de finanțare, respectiv din data de 13 ianuarie 2011, în data de 13 iulie 2013.

În data de 15 iulie 2013, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a fost informată de către A.F.I.R., prin formularul AP 02 nr. x, despre depășirea termenului limită de depunere, acordându-i-se încă un termen suplimentar de 15 zile lucrătoare, pentru depunerea cererii de plată, termen în care aceasta nu s-a încadrat.

Aceste aspecte nu au fost contestate de către reclamantă în fața instanței de fond și nici în calea de atac a recursului.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de Autoritate Contractantă, a emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 26 noiembrie 2014, înregistrat la A.F.I.R. sub nr. x din 16 decembrie 2014, urmare a încălcării prevederilor contractuale de către beneficiar, pe perioada de valabilitate a acestuia, stabilind că suma totală neeligibilă datorată de beneficiară este de 35.800,80 RON, la care se adaugă penalitățile și dobânzile prevăzute în contractele economice/acordurile încheiate în conformitate cu procedurile de implementare și costurile bancare și accesoriile calculate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Înalta Curte constată că actul administrativ emis a fost menținut prin hotărârea instanței de fond, care a reținut existența încălcării contractului de finanțare, respectiv a art. 4 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x din 13 ianuarie 2011.

Efectuând propria evaluare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conținutul actelor administrative contestate, motivele și criticile din recurs, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că a interpretat greșit dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului, în sensul că nu orice nerespectare a clauzelor contractuale conduce la aplicarea unei proceduri de sancționare, ci numai cele care conduc la prejudicierea bugetului Comunității Europene, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 66/2011.

Conform art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 66/2011 prin neregulă se înțelege "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

Nerespectarea termenului contractual de către recurentă, în sensul că societatea nu a formulat în termenul de maximum 30 de luni de la data semnării contractului de finanțare a cererii privind plata celei de-a doua tranșe, respectiv până la data de 13 iulie 2013 și totodată, nici nu a achiziționat cel de-al doilea utilaj până la data controlului, respectiv 26 noiembrie 2014, conduce la concluzia existenței unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte nu poate reține criticile vizând neexistența prejudiciului, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în interpretarea acestei noțiuni, potrivit căreia săvârșirea unei abateri în sine are potențial vătămător la adresa bugetului Uniunii Europene.

În același sens, clauza contractuală prevăzută de art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare, prevede sancțiunea în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, sancțiune constând în încetarea valabilității contractului și restituirea sumelor primite ca finanțare, fără a condiționa restituirea sumelor de dovedirea unui prejudiciu.

Prin urmare, în mod legal s-a reținut prin actul administrativ contestat existența unei nereguli, criticile aduse hotărârii recurate fiind neîntemeiate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală A. împotriva Sentinței nr. 159/2016 din 04 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT