ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1188/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10 februarie 2015 și precizată pe parcursul procedurii, reclamanta SCA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, anularea deciziei de declarare în inactivitate nr. x/28 octombrie 2014 și a Deciziei de soluționare a contestației și introducerea în sistemul instituției a datelor furnizate de contestator atât pe suport de hârtie cât și pe suport electronic.

Prin Sentința nr. 2677 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SCA A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, s-a anulat Decizia de declarare în inactivitate nr. x din 28 octombrie 2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și decizia de soluționare a contestației, înregistrată sub nr. x/29.12.2014 emisă de Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice și s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Recurenta-pârâtă a arătat în susținerea motivelor de recurs că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că depunerea declarațiilor de către reclamantă a avut loc după primirea deciziei privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA.

Societatea a înregistrat declarația 099 pentru înregistrarea în scopuri de TVA, respectându-se astfel prevederile OPANAF nr. 330/2013, secțiunea a 3 a, depunând atașat și declarația pe propria răspundere că va valida deconturile de taxă pe valoarea adăugată.

Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a transmis societății că pentru perioada de raportare, deconturile de TVA nu au fost validate, neexistând în înțelesul legii, date de înregistrare a acestora, deconturile prezentând erori.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, iar în subsidiar, în ipoteza respingerii excepției, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, prorogând discutarea excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că, întrucât titularul cererii de chemare în judecată este chiar partea care invocă excepția, în mod cert, la momentul tehnoredactării întâmpinării a intervenit o eroare materială, excepția neputând viza decât lipsa dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.

Însă, din modalitatea de invocare a excepției nu rezultă aspectele concrete în baza cărora nu este făcută dovada calității de reprezentant.

Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a fost exercitat de reprezentantul legal al instituției, domnul B. - Director Executiv Juridic, cererea purtând semnătura acestuia și ștampila instituției pârâte, fiind respectate dispozițiile art. 80 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs apare ca fiind neîntemeiată.

Analizând în continuare hotărârea atacată, prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului, rezultă că societatea reclamantă a intrat în proiectul de selecție a societăților care urmează să fie declarate inactive pentru semestrul I al anului 2014, conform art. 78

1

alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instituția pârâtă susținând că, la data selecției, societatea figura cu lipsa declarațiilor 300/12/2013, cu termen de depunere 25.01.2014, 300/03/2014 cu termen de depunere la data de 25.04.2014, precum și cu lipsa declarațiilor 394/12/2013 și 394/03/2014.

Cu toate acestea, din materialul probator administrat în cauză - dosarul de fond, reiese că reclamanta și-a îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile legale anterior menționate, făcând dovada depunerii declarațiilor la registratura instituției pârâte.

Mai mult, la dosar, se află cererea societății purtând ștampila de înregistrare la ANAF - DGRFPB - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, din data de 25.03.2014 cu numărul 373103, prin care a depus Declarația 300 aferentă lunilor decembrie 2013, ianuarie și februarie 2014, în format scris și electronic.

În susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că depunerea declarațiilor de către reclamantă a avut loc după primirea deciziei privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA, precum și împrejurarea că deconturile de TVA nu au fost validate, prezentând erori.

Înalta Curte reține, însă, interpretarea corectă de către instanța de fond a prevederilor art. 78

1

alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, în conformitate cu care:

"(1) Contribuabilii persoane juridice sau orice entități fără personalitate juridică se declară inactivi și acestora le sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1

1

) și (1

2

) din C. fisc. dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege."

Astfel, în condițiile în care reclamanta a depus declarații, acestea fiind înregistrate la organul fiscal, se constată că prevederile legale privind procedura de declarare în inactivitate a fost încălcată, neputându-se reține că reclamanta nu și-ar fi îndeplinit nicio obligație declarativă pe parcursul unui semestru, iar existența unor erori în ceea ce privește înregistrarea deconturilor de TVA neputând conduce la incidența în cauză a dispozițiilor art. 78

1

alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în nume propriu și în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 2677 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2018.

Procesat de GGC - CL