ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2051/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

În rejudecare, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel București a constatat că, prin Decizia nr. 3784 din 25.11.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței civile nr. 3264 din 25.10.2013 a Curții de Apel București - SCAF, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a analiza în principal legalitatea deciziei de suspendare a soluționării contestației. Instanța de recurs a stabilit că, după verificarea legalității acestei decizii, cu respectarea dispozițiilor ce obligă judecătorul la motivarea hotărârii, instanța va analiza admisibilitatea cererii de anulare a deciziei de impunere în considerarea prevederilor art. 218 alin. (2) C. pen..fiscală și având în vedere că procedura de soluționare a contestației este o cale administrativă de atac fără caracter jurisdicțional și în consecință, parcurgerea ei este obligatorie.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2013*, ca urmare a abținerii judecătorului ce a pronunțat sentința casată, dosarul fiind repartizat aleatoriu unui alt complet de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1669 din 20 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.

A anulat Decizia nr. 200 din 20.03.2013 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.

A respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 240 din 12.12.2012 emisă de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București.

A obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2400 RON reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, susținând că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata sumei de 2.400 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, susținând recurenta că această sumă este excesiv de mare, instanța nefăcând o apreciere concretă asupra activității efectuate de avocat.

A invocat disp. art. 451 C. proc. civ., solicitând diminuarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele argumente:

Potrivit disp. art. 453 din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Împrejurările invocate de recurentă, faptul că aceasta apreciază cauza ca fiind de un nivel mediu de complexitate, susținând că problemele soluționate nu au avut o complexitate ridicată, limitându-se la probleme procedurale, fără a se tranșa vreun aspect al fondului litigiului, nu atrag incidența art. 451 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că onorariul avocat reprezentând cheltuieli de judecată, în sumă de 2.400 RON, stabilite de instanța de fond în sarcina pârâtei către reclamantă, este o sumă proporțională cu activitatea desfășurată de către apărătorul reclamantei, raportat și la circumstanțele cauzei.

Apărătorul ales al reclamantului s-a prezentat în fața instanței de fond, depunând toate diligențele în reprezentarea intereselor reclamantei, depunând înscrisuri, concluzii scrise și formulând concluzii orale în cadrul dezbaterii pe fond a cauzei.

Înalta Curte nu găsește întemeiată cererea recurentei privind reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței nr. 1669 din 20 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - MM