ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 460/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca pe calea ordonanței președințiale, să se pronunțe o hotărâre prin care să fie suplinit acordul pârâtului, pentru ca reclamanta să poată călători în străinătate cu minorul în Spania în următoarele 4 luni, precum și pentru eliberarea în favoarea minorului a pașaportului individual.

În acest sens, s-a arătat că, în urma relației de concubinaj dintre părți, a rezultat minorul C., iar în urma unor neînțelegeri între părți a intervenit separația. Inițial reclamanta a venit la locuința bunicii paterne, în grija căreia a rămas temporar minorul, pentru a lua minorul, însă pârâtul i-a interzis.

A mai arătat că a venit la locuința pârâtului de mai multe ori pentru a-și vedea copilul, străbătând mii de kilometri, și pentru a-l lua cu ea, însă pârâtul s-a opus.

S-a mai reținut că, deși copilul a fost lăsat în grija bunicii paterne, acesta i-a solicitat să îl ia de la bunica paternă, deoarece aceasta a suferit un atac cerebral în urma căruia a rămas cu sechele. Minorul a fost neglijat de tatăl său, din punct de vedere al controalelor medicale, pe care minorul ar fi trebuit să le efectueze, având în vedere că suferă de o afecțiune cardiacă ce necesită tratament și supraveghere. Pârâtul a refuzat să își dea acordul pentru a-i face minorului pașaport și pentru a-l aduce în Spania, alături de mama reclamantă, unde locuiește și muncește în mod statornic.

Față de cele învederate, reclamanta a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, respectiv: condiția urgenței, având în vedere timpul necesar pentru eliberarea pașaportului dar și faptul că este necesară deplasarea minorului în Spania pentru efectuarea tratamentului medical care se impune, condiția neprejudecării fondului, fiind în interesul minorului, să poată beneficia de tratament medical performant și gratuit, iar condiția vremelniciei rezultă din faptul că pe rolul Judecătoriei Iași este înregistrată o cerere identică formulată pe calea dreptului comun.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul B. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea, instanță competentă conform prevederilor legale, deoarece locuința statornică a minorului este la pârât de mai bine de 6 ani, aici urmând învățământul preșcolar și gimnazial, fiind în clasa a II-a la Școala Gimnazială Gighera din județul Dolj.

Pe fondul cauzei a precizat, în esență, că părțile au trăit în concubinaj, că de la vârsta de 4 ani și până la data de 16 noiembrie 2018, minorul a locuit cu pârâtul și cu bunica paternă, că reclamanta nu a manifestat un interes față de minor, că minorul are mai bine de 6 ani de când locuiește la domiciliul tatălui, că nu i-a interzis mamei să aibă o relație firească cu fiul său, că în luna august 2018 părțile au stabilit de comun acord ca minorul să stea cu mama sa, până la începerea anului școlar, însă profitând de faptul că pârâtul a fost plecat la muncă în străinătate, fiind nevoit să își respecte contractul de muncă încheiat pe perioadă determinată până în luna noiembrie, reclamanta a refuzat să îl aducă pe minor la începutul anului școlar. După mai multe discuții tensionate, reclamanta a decis să îl aducă pe minor abia la data de 25 septembrie 2018.

Ulterior, la data de 16 octombrie 2018, inducând-o în eroare pe bunica paternă, reclamanta folosind în mod abuziv acordul tatălui pentru ca minorul să petreacă vacanța de vară cu mama, a solicitat transferul școlar al copilului la o unitate de învățământ din Iași.

Sub aspectul condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale, pârâtul a precizat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile vremelniciei și urgenței, deoarece nu este precizată durata deplasării minorului în Spania, nici localitatea sau unitatea medicală la care urmează a fi efectuate investigațiile medicale, fiind evident că se tinde la obținerea unei sentințe prin care să fie luată o măsură definitivă cu privire la minor și cu încălcarea dreptului tatălui de a avea legături personale cu acesta.

La dosar au fost depuse raportul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului din comuna Gighera și ancheta socială de la domiciliul reclamantei din Iași.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 13304 din 11 decembrie 2018, Judecătoria Iași, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența, în favoarea Judecătoriei Segarcea.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Iași a reținut că, minorul a fost crescut de la vârsta de 4 ani de tată și de bunica paternă la domiciliul din comuna Gighera, județul Dolj, unde a urmat cursurile școlare, începând cu perioada 15 septembrie 2015 și până la data de 17 octombrie 2018, când a fost luat de mama reclamantă și transferat la o altă unitate de învățământ din județul Iași, aspecte ce rezultă din susținerile părților, din referatele de anchetă socială depuse la dosar, precum și din caracterizarea elevului nr. 1171/09.11.2018.

A mai reținut instanța că mama este plecată la muncă în Spania, că minorul frecventează cursurile școlare în Iași, de mai puțin de două luni, și că locuiește în prezent cu bunica maternă, cu chirie într-un imobil din județul Iași.

S-a apreciat că cererea de chemare în judecată are drept obiect ordonanța președințială - hotărâre care suplinește acordul parental, situația juridică invocată prin acțiune derivând din raportul de filiație dintre minori și părinții săi, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești, în aplicarea prevederilor art. 503 din C. proc. civ., plasat în cap. III "Exercitarea autorității părintești" din Cartea a II-a "Despre familie".

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, s-a constatat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie, derogând, în virtutea domeniului limitat de aplicare, de la regula generală instituită prin art. 107 din C. proc. civ.

Din conținutul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., rezultă două cerințe de aplicare a normei, anume să fie vorba despre cereri vizând ocrotirea persoanei fizice, iar cererile cu acest obiect să fie date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie.

Cât privește prima condiție, este relevant art. 106 din C. proc. civ., potrivit căruia "Ocrotirea minorului se realizează: prin părinți; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege."

Chiar dacă denumirea "Ocrotirea persoanei fizice" reflectă un titlu din Cartea I "Despre persoane" a C. civ. (art. 104 - 186), ceea ce ar putea limita domeniul de aplicare al art. 114 alin. (1) din C. proc. civ. doar la cererile din acest titlu, includerea explicită în enumerarea din art. 106 din C. civ., menționată anterior, a măsurilor de ocrotire a minorului prin părinți în sfera măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, justifică aplicarea art. 114 alin. (1) din C. proc. civ. și în cazul cererilor având ca obiect ocrotirea minorului prin părinți.

Și cea de-a doua condiție de aplicare a normei de competență este îndeplinită, deoarece, în conformitate cu art. 265 din C. civ., ce face parte din Cartea a II-a "Despre familie", "Toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți (...) sunt de competența instanței de tutelă". Așadar, măsurile de ocrotire a minorului prin părinți, inclusiv cele privind exercitarea autorității părintești, se adoptă de către instanța de tutelă competentă potrivit legii.

În consecință, a apreciat, în aplicarea art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată din prezenta cauză aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința obișnuită persoana ocrotită.

Instanța a mai reținut că, situația premisă din prezenta cauză, având ca obiect ordonanță președințială, este că reședința obișnuită a minorului de la data înregistrării prezentei acțiuni este în județul Dolj, comuna Gighera, respectiv la domiciliul tatălui pârât.

Astfel, s-a avut în vedere faptul că minorul a fost adus în județul Iași de reclamantă în luna octombrie 2018, fără acordul tatălui, fiind lăsat în grija bunicii materne. Deși, în prezent, minorul frecventează cursurile unei unități de învățământ din Iași, de mai puțin de două luni, nu se poate conchide că reședința obișnuită a minorului este în Iași, atâta timp cât vreme de 6 ani minorul a locuit la domiciliul tatălui în județul Dolj, alături de tată și de bunica paternă, a urmat 3 ani cursurile de învățământ de la domiciliul său, fiind luat de mamă și transferat la o unitate școlară în Iași la jumătatea lunii octombrie 2018, fără acordul tatălui.

De asemenea, s-a apreciat că legea instituie o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție își are reședința în fapt persoana ocrotită (avându-se în vedere noțiunea de reședință în sens larg - locuința efectivă), întrucât minorul, la data înregistrării acțiunii, avea reședința în Dolj.

Nu pot fi avute în vedere aspectele învederate de reclamantă, prin concluziile scrise depuse la doar, în sensul că minorul își dorește foarte multă să petreacă sărbătorile de iarnă alături de mamă în Spania, fiind astfel privat de afecțiunea, prezența și grija mamei și, în aceste condiții, se impune respingerea excepției invocate, întrucât la stabilirea competenței teritoriale se analizează reședința obișnuită a persoanei ocrotite. Noțiunea "reședința obișnuită" trebuie să fie interpretată în sensul că această reședință corespunde locului care exprimă o anumită integrare a copilului într-un mediu social și familial.

Or, din probatoriul administrat rezultă că reședința obișnuită a minorului C. a fost în județul Dolj, la tată (reclamanta arătând că minorul a fost înscris acolo și la școală) până în luna octombrie 2018, când reclamanta a venit cu minorul în județul Iași.

S-a avut în vedere la stabilirea competenței în favoarea Judecătoriei Segarcea și faptul că reședința obișnuită a minorului a fost la bunica paternă vreme de mai bine de 6 ani, iar mutarea minorului în Iași a avut loc în urmă cu mai puțin de două luni, cu puțin timp înainte de înregistrarea cererii.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Segarcea, prin Sentința civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2019, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, dispunând înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Segarcea a reținut, în esență, că instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială este cea competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, conform dispozițiilor art. 998 din C. proc. civ.

Așa fiind, fondul ordonanței președințiale, având ca obiect orice măsură privitoare la minori, trebuie să fie soluționat de instanța competentă, potrivit art. 114 din C. proc. civ.

La aliniatul 1 al aceluiași articol, se prevede că cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Astfel, legea reglementează o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de tutelă și familie în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Aspectele solicitate trebuie soluționate de instanța prevăzută în cuprinsul art. 114 din C. proc. civ., suplinirea consimțământului tatălui pentru călătoria în străinătate a minorului și eliberarea pașaportului fiind de competența instanței în circumscripția căreia își avea domiciliul minorul la data sesizării Judecătoriei Iași, respectiv 30 octombrie 2018.

Din întâmpinarea pârâtului, a rezultat că reclamanta l-a luat pe minor inițial în luna august 2018 pentru a locui cu mama sa, la locuința părinților săi din comuna Mogoșești, județul Iași, iar ulterior la data de 16 octombrie 2018 reclamanta a solicitat transferul școlar al minorului la o unitate din Iași, ocazie cu care l-a și luat pe minor.

Din declarația minorului a reieșit că acesta în prezent locuiește și învață în Iași, aceleași aspecte rezultând și din ancheta socială efectuată la noua adresă a acestuia din municipiul Iași.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…) iar potrivit art. 107 C. civ. "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ., stipulează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

De asemenea, art. 505 alin. (2) C. civ. prevede că "Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".

Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. (1), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1) sau stabilirea contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1).

Dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., reglementate în Titlul VI al C. proc. civ. - Procedura ordonanței președințiale, stipulează că:

"Instanța de judecată (...), va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări."

Dispozițiile art. 998 din același act normativ prevăd că "Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului."

În speță, cererea de chemare în judecată are ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să fie suplinit acordului pârâtului B., pentru ca reclamanta să poată călători în Spania cu minorul C. în următoarele 4 luni, precum și pentru eliberarea în favoarea minorului a pașaportului individual.

Se reține că, la data formulării acțiunii, 30 octombrie 2018, minorul C. locuia cu bunica maternă, la adresa indicată în cererea introductivă de instanță, respectiv Iași, județul Iași, și frecventa cursurile Școlii nr. x, aspect ce rezultă din ancheta socială efectuată de Serviciul Autoritate Tutelară, Protecția Minorilor și Familiei din cadrul Direcției de Asistență Socială din municipiul Iași.

Consultând sistemul Ecris, Înalta Curte constată că, la data de 23 octombrie 2018, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. x/2018, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., prin care a solicitat, pe calea dreptului comun, "exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor și pensie de întreținere", în care s-a fixat termen de judecată la data de 27 martie 2019.

Cum instanța în a cărei rază teritorială se află, la data sesizării acesteia, domiciliul persoanei ocrotite este și cea competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului în sensul art. 998 C. proc. civ., în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "ordonanță președințială", în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN