ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3729/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 93 din 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active și a respins de asemenea și acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Demersurile pârâtului erau justificate de funcția îndeplinită de persoana urmărită informativ, respectiv aceea de angajată a Unității Speciale "S" ca traducătoare, ofițer cu grad de maior, în contextul în care aceasta formulase o cerere de trecere în rezervă pentru a pleca din țară. Demersurile pârâtului au vizat în principal obținerea de informații cu privire la disponibilitatea respectivei persoane de a accesa informații cu caracter secret legate de activitatea sa profesională. Din probele administrate nu reiese că măsurile dispuse au avut un fundament politic, acestea fiind justificate de necesitatea protejării informațiilor cu caracter secret și evitarea divulgării acestora în exteriorul țării. Or, protecția informațiilor cu caracter secret este o necesitate indiferent de regimul politic, iar măsurile întreprinse pentru protejarea acestui gen de informații nu pot fi apreciate ca abuzive, câtă vreme nu au caracter excesiv. În speță, așa cum reiese din planul de măsuri depus la dosar, nu s-a urmărit să se stabilească atitudinea persoanei cu privire la regimul comunist, ci prevenirea scurgerii de informații secrete. Prin urmare, Curtea a apreciat că activitatea pârâtului nu se înscrie în ipoteza art. 21 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 93 din 19 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În esență, prima instanță a arătat că în privința intimatului nu s-ar impune constatarea calității de lucrător al Securității, întrucât, potrivit considerentelor sentinței pe care o criticăm, demersurile intimatului ar fi fost justificate, pe de o parte de calitatea persoanei urmărite de maior în cadrul Unității Speciale "S" și, pe de altă parte de împrejurarea că "aceasta formulase o cerere de trecere în rezervă pentru a pleca din țară". Prima instanță a arătat că "nu reiese că măsurile dispuse au avut un fundament politic, acestea fiind justificate de necesitatea protejării informațiilor cu caracter secret și evitarea divulgării acestora în exteriorul țării". Prima instanță a arătat că, prin activitățile intimatului, "nu s-a urmărit să se stabilească atitudinea persoanei cu privire la regimul comunist". Față de aceste considerente ale primei instanțe, arată că prima instanță a distins acolo unde legiuitorul nu a distins. Din interpretarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, dar și art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și potrivit art. 12 și art. 29 din. Declarația Universală a Drepturilor Omului, nu rezultă că încălcarea dreptului la viață privată se producea doar în situația în care ingerințele în viața personală și familială aveau ca scop "să se stabilească atitudinea persoanei cu privire la regimul comunist". Ingerințele erau, de asemenea, nepermise de fiecare dată când nu își puteau găsi o justificare potrivit art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Această prevedere permite, cu caracter excepțional, îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" și ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică". Or, urmărirea unei persoane pentru că, în privința acesteia, exista suspiciunea că dorea să emigreze nu poate avea legătură cu "satisfacerea cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică". Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, persoana urmărită de intimat depusese o cerere pentru a fi trecută în rezervă pentru a-și putea urma soțul trimis la post în străinătate. Prin urmare, persoana urmărită dorea să fie alături de soțul său, în perioada în care acesta fusese trimis în interes de serviciu în străinătate. Ofițerii Securității suspectau că persoana urmărită va rămâne definitiv în străinătate, în situația în care i se va aproba cererea. Acest aspect este menționat în mod expres în Planul de măsuri redactat și semnat de intimat din data de 4 decembrie 1981, în care se arată că acțiunea la care participa intimatul era inițiată "în scopul prevenirii unei eventuale rămâneri în exterior" a persoanei urmărite și a familiei acesteia. Acest scop era străin de interesul apărării siguranței naționale și ținea exclusiv de interesul binecunoscut al regimului comunist de a împiedica emigrarea cetățenilor români. Un astfel de scop este străin de situațiile menționate în cuprinsul art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, fiind incompatibil cu "satisfacerea cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică". Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în parte hotărârii recurate și reținerea existenței calității de lucrător al Securității în Ceea ce îl privește pe domnul A.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Argumentele de baza ale instanței de fond vizează interpretarea corectă a celor două condiții cumulative prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, situație neîndeplinită, deoarece paratul nu i-a încălcat nici un drept persoanei invocate în acțiunea reclamantei. Acțiunea pârâtului este concretizată în efectuarea de verificări temporare pe linia apărării secretului de stat și a secretului militar, deoarece maiorul B. era angajată Unității Speciale "S" ca traducătoare, ca ofițer, iar activitatea invocată de reclamant nu reprezintă o încălcare a drepturilor și libertăților cum greșit motivează reclamantul CNSAS. Demersurile pârâtului au vizat obținerea de informații cu privire la disponibilitatea ofițerului maior B. de a accesa informații cu caracter secret, legate de activitatea sa profesională. Din toate probele administrate rezultă că protecția informațiilor cu caracter secret și militar, este o necesitate obiectivă în orice stat, indiferent de regimul politic, iar măsurile întreprinse pentru protejarea acestor informații nu pot fi apreciate ca abuzive, ele nu au avut un caracter excesiv, fiind o măsură temporară, de scurtă durată, acțiune care nu a avut caracter sau fundament politic, măsurile fiind justificate de interese militare, de necesitatea obiectivă a protejării informațiilor cu caracter secret și evitarea divulgării acestora în exteriorul țării ori la persoane ce nu aveau acces la informațiile secrete. Din planul de măsuri depus la dosar de reclamant, rezultă fără echivoc că s-a urmărit prevenirea scurgerii de informații secrete și strict secrete, de către maior B. și în nici un fel nu sa urmărit atitudinea acesteia față de regimul comunist ori comportamentul sau politic. Însăși propunerea de clasare propusă de pârât confirmă că nu s-a urmărit în nici un fel o urmărire politică sau cu caracter politic asupra maiorului B. Maiorul B. a lucrat în continuare în Unitatea Specială "S", componentă a sistemului militar național, de unde a ieșit la pensie, nefiindu-i afectat nici un drept. Verificările efectuate asupra maiorului B. au avut caracter militar, nu i-au fost afectate în nici un fel dreptul la viață privată ori la muncă, aceasta beneficiind de toate drepturile legale ce i s-au cuvenit. Nimeni nu a făcut vreo dovadă că maiorul B. a avut de suferit în vreun fel pe linie profesională sau în viața de zi cu zi din "vina" pârâtului, măsurile luate asupra sa vizau protejarea cadrelor militare, față de acțiunile interesate ale serviciilor de informații străine, ori a persoanelor care nu au acces la documente secrete. Verificările efectuate au avut caracter militar, nu politic cum subiectiv și greșit interpretează recurentul-reclamant, orice serviciu cu caracter militar implică restricții și condiționalități acceptate de militari, deci și de maiorul B. Această situație confirmă că nu sunt îndeplinite cerințele legale, cumulative, prevăzute în mod imperativ de dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, temei legal corect aplicat de instanța de fond, deoarece pârâtul nu a desfășurat activități prin care să suprime sau să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale lui maior B. - ofițer activ în cadrul DSS. Din aceste motive, solicită respingerea recursului reclamantului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță nu a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și nu a realizat o încadrare juridică adecvată. Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Se constată că recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond - art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008. Înalta Curte, în dezacord cu prima instanță, apreciază că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al Securității. Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară. În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) noțiunea de lucrător al Securității ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, prin cererea nr. x/02.09.2013, adresată C.N.S.A.S. de către domnul C., se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Astfel, în dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), solicitat de către C., intimatul figurează în volumul 1 la filele x, 12-12v, 15, 22 și 26. Intimatul pârât A. a avut calitatea de angajat al fostei Securități, având gradul de locotenent (1981, 1982), locotenent major (1982,1983) din cadrul Direcției a IV-a a fostei Securități, Serviciul 16 (1981 - 1983). În această calitate, a participat la supravegherea informativă asupra titularei dosarului, fostă angajată a Unității Speciale "S" ca traducătoare, ofițer cu grad de maior, luată în verificări deoarece a cerut conducerii unității să fie trecută în rezervă pentru a-și putea urma soțul trimis la post în străinătate. Se suspecta că persoana urmărită va rămâne definitiv în străinătate în situația în care i se va aproba cererea, aspect menționat în mod expres în Planul de măsuri redactat și semnat de intimat din data de 4 decembrie 1981, în care se arată că acțiunea la care participa intimatul era inițiată "în scopul prevenirii unei eventuale rămâneri în exterior" a persoanei urmărite și a familiei acesteia. Asupra persoanei urmărite a fost desfășurată o amplă supraveghere informativă, începută la inițiativa intimatului care, la data de 19 noiembrie 1981, propune verificarea maiorului B. "prin mijloacele muncii de securitate", propunere aprobată de superiorii acestuia. În acest context, intimatul a semnat mai multe documente menite să clarifice situația familială a persoanei urmărite. Astfel, prin Planul de măsuri din data de 4 decembrie 1981, întocmit și semnat de intimat, s-au stabilit acțiuni cum ar fi stabilirea cercului de persoane din mediul de relații al maiorului B., verificări necesare în vederea recrutării unei surse de informare care să ne poată stabili aspecte legate de intențiile ofițerului, comentariile și discuțiile ce le poartă, alte aspecte de interes operativ." Din documentele reținute în Nota de Constatare reiese că, ulterior Planului de Măsuri, intimatul a preluat materiale de la sursele "D." și "E.", care au fost dirijate cu sarcini pe lângă persoana urmărită, interesând "discuțiile ce le poartă, natura acestora". Având în vedere obiectul și natura informațiilor furnizate de pârât, Înalta Curte apreciază că a fost vizată îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Înalta Curte apreciază că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecințe negative pentru sine, constând în supravegherea sa informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al Securității. Instanța de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de față susținerile intimatului, de vreme ce, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale, se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008. Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau "drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimat, în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice). Demersul intimatului, de a intercepta corespondența și convorbirile persoanei urmărite, de a penetra cercul de persoane din mediul personal și profesional al acesteia, constituie imixtiuni în viața privată a persoanei semnalate și îngrădirea dreptului la viață privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român". Totodată, intimatul nu probează, prin prisma "îndeplinirii obligațiilor de serviciu", legalitatea acțiunilor sale. În condițiile în care persoana urmărită dorea trecerea sa în rezervă, nu se justifică preocuparea manifestată de intimat față de susținutul interes profesional ce ar fi putut fi lezat de aceasta. Corect susține recurentul că nu rezultă, din actele de urmărire, că măsurile dispuse au fost justificate de necesitatea protejării informațiilor cu caracter secret și evitarea divulgării acestora în exteriorul țării. Rezultă deci cu necesitate faptul că acțiunea instrumentată împotriva B. a fost una abuzivă, motivată de considerente politice și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965 sau a regulamentelor militare. Prin prelucrarea, pentru motive politice, a unor informații cu caracter personal, intimatul a încălcat dreptul la viată privată în privința persoanei urmărite. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului reclamant sunt întemeiate și se impun a fi primite, iar hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind motivată și dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, împotriva Sentinței nr. 93 din 19 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva pârâtului A., constatând calitatea acestuia de lucrător al Securității.