ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2386/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale Și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Centru anularea Deciziei nr. 2710 din 15 mai 2014 privind soluționarea contestație nr. 2239/15.04.2014 formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 1620/17.03.2014/24.03.2014.

Totodată, a solicitat anularea în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 1620/17.03.2014/24.03.2014, cu consecința constatării eligibilității cheltuielilor cu chiria decontată pentru spațiul alocat pe proiect aflat în strada x, nr. 11 - contract de închiriere nr. x/27.07.2010.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2102 din 15 iunie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 2102 din 15 iunie 2016 a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

O primă critică adusă sentinței recurate privește modul în care instanța de fond a interpretat înscrisurile care au stat la baza semnării contractului de finanțare, respectiv a celor pe baza cărora au fost decontate cheltuielile în perioada de implementare a proiectului, reținând eronat că "(...) singura interpretare în acord cu statuările înseși reclamantei din cuprinsul cererii de finanțare este aceea că utilizarea sediului propriu la nivel central (București) va fi asigurată de solicitant prin punerea la dispoziție gratuită a acestuia".

Contrar celor reținute de prima instanță în cuprinsul sentinței atacate, autoritatea intimată, având în vedere constatările și recomandările din Proiectul Raportului de Audit nr. x/06.08.2013 - Anexa 10, ale Autorității de Audit, cuprinse în cadrul centralizatorului de constatări și recomandări, rămase definitive în urma Raportului Final al Autorității de Audit nr. 51796/AP/30.09.2013, a considerat neeligibile cheltuielile cu chiria pentru spațiul din str. x, București, pentru considerentul că "(...) nu rezultă că beneficiarul ar fi menționat în cererea de finanțare explicit, nici în descrierea narativă și nici la detalierea bugetară, decontarea cheltuielilor cu chiria aferentă spațiului alocat pe proiect la punctul de lucru din București, str. x. Pentru ca această cheltuială să fie eligibilă trebuia elaborat act adițional de modificare a Cererii de finanțare, ceea ce beneficiarul nu a făcut."

Verificând conținutul cererii de finanțare, precum și al contractului de finanțare, se poate constata cu ușurință că, nicăieri în cuprinsul acestora reclamanta nu a menționat că va pune la dispoziție, cu titlu gratuit, un sediu pentru coordonarea activităților și nici nu se poate presupune acest fapt.

În cuprinsul cererii de finanțare se precizează că "din punct de vedere al resurselor materiale, pentru buna implementare a proiectului vor fi utilizate mai multe locații și dotări existente", incluzând aici și sediul propriu la nivel central (care la data depunerii cererii de finanțare a fost în Str. x, București, fiind ulterior schimbat cu cel din str. x). Drept urmare, în condițiile în care reclamanta avea sediul din București închiriat încă din anul 2005 (potrivit Contractului de închiriere nr. x/22.09.2005, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 3 sub nr. x din 25.09.2005), este fără tăgadă că punerea la dispoziție a unui imobil închiriat pentru derularea proiectului, impunea implicit încadrarea cheltuielilor cu chiria în categoria celor eligibile, fiind avute în vedere de fundație la elaborarea bugetului proiectului.

Pe de altă parte, reclamanta consideră nelegală hotărârea primei instanțe, cu atât mai mult cu cât a depus la dosarul cauzei înștiințarea înregistrată sub nr. SRF 1636/din data de 27.09.2010, prin care a transmis instituției intimate Decizia nr. 4 PSCR/02 08 2010 privind închirierea și utilizarea imobilului din strada x nr. 11, București pentru derularea activităților din cadrul Proiectului "Dezvoltarea resurselor umane în comunități rurale - PSCR" (ID proiect: 58325), fiind mai mult decât evident că punerea la dispoziție a respectivului spațiu nu s-a realizat cu titlu gratuit.

Pentru a respinge acțiunea ca neîntemeiată, curtea de apel reține că prin cererea de finanțare se preconiza doar închirierea a 19 birouri în comunitățile rurale unde urma a se desfășura activitatea, conform rubricii resurse materiale, prevedere care concordă cu cea de la detalierea bugetului, vizând chirii necesare efectuării cursurilor sau derulării campaniilor de conștientizare/promovare.

Or aceste susțineri sunt în contradicție totală cu conținutul regulilor de întocmire a cererii de finanțare care nu stabileau defalcarea cheltuielilor aferente chiriilor. Astfel, la stabilirea bugetului reclamanta a prevăzut o sumă brută necesară pentru închirierea spațiilor în care urma să fie desfășurată activitatea pe parcursul celor 36 de luni de implementare a proiectului, sumă în care au fost prinse inclusiv cheltuielile de chirie pentru spațiul din București, la nivel global.

Ceea ce trebuia prima instanță să aibă în vedere era faptul că, în conformitate cu pct. 4.3.2 Lista categoriilor de cheltuieli eligibile din cadrul din Ghidului solicitantului - Condiții generale, printre categoriile de cheltuieli eligibile sunt incluse și cele referitoare la închirieri.

Aceleași dispoziții sunt cuprinse atât în Condițiile Specifice ale Ghidului Solicitantului pentru fiecare cerere de propuneri de proiecte, cât și în Ordinul nr. 1117/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007 - 2013", cheltuielile pentru închirieri și leasing, necesare derulării activităților proiectului fiind încadrate în Lista categoriilor și subcategoriilor de cheltuieli eligibile.

Mai mult decât atât, instanța fondului a omis inclusiv dispozițiile Manualului Beneficiarului - octombrie 2009, care la pct. 5.7.4.7 stabilește modalitatea în care beneficiarii fondurilor europene trebuie să justifice bugetul proiectului, evidențiind totodată tipurile de cheltuieli ce pot fi incluse în categoria cheltuielilor privind închirierile, amortizările și leasingul, respectiv "închiriere (locații, bunuri): închiriere sedii, inclusiv depozite, închiriere spații pentru desfășurarea diverselor activități ale operațiunii, închiriere echipamente, închiriere vehicule, închiriere diverse bunuri."

Toate aceste instrucțiuni ale autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene au fost avute în vedere de reclamantă atunci când a procedat la redactarea cererii de finanțare, estimând resursele corespunzătoare implementării proiectului în baza necesarului identificat pentru realizarea fiecărei activități, pornind de la nevoile grupului țintă.

Se arată în cuprinsul hotărârii atacate că, "(...) aceste scăpări sau erori ale reclamantei la depunerea cererii de finanțare aveau un remediu foarte simplu, constând în posibilitatea adoptării unui act adițional, lucru pe care acesta nu l-a făcut, preferând să încerce forțarea reglementărilor și a interpretărilor acestora în sensul dorit."

Și astfel de motive de respingere sunt eronate, fiind date fără a se avea în vedere conținutul contractului de finanțare, arătând reclamanta că, la art. 9 pct. A alin. (16) din contract, sunt reglementate, în mod expres și limitativ, situațiile care pot genera modificarea contractului de finanțare, or reclamanta nu s-a aflat în niciunul dintre cazurile în care era necesară încheierea unui act adițional, aspect pentru care declararea ca neeligibilă a cheltuielilor aferente chiriei cu biroul de lucru din București, strada x, nr. 11, pe acest temei este total neîntemeiată.

În cazul de față nu se poate reține că reclamanta a preferat să încerce forțarea reglementărilor și a interpretărilor acestora în sensul dorit, în condițiile în care pe parcursul a 35 de luni de implementare a proiectului, verificând primele 9 cereri de rambursare, instituția pârâtă a considerat eligibile cheltuielile cu chiria pentru imobilul în discuție, fără a fi necesară încheierea unui act adițional la contractul de finanțare, iar numai la cererea de rambursare nr. x chiria a fost considerată neeligibilă - ca urmare a raportului de control al Autorității de Audit.

În eventualitatea în care era necesară semnarea unui act adițional, în aplicarea art. 9 lit. B) pct. 3 din contractul de finanțare, care instituie în sarcina AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat obligația de a sprijini Beneficiarul prin furnizarea informațiilor sau clarificărilor pe care acesta le consideră necesare pentru implementarea proiectului, odată cu verificare primei cereri de rambursare trebuia să ne notifice necesitatea încheierii unui astfel de act adițional.

Lipsa unei astfel de atitudini din partea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene a întărit concluzia că reclamanta a cuprins în bugetul proiectului toate cheltuielile cu închirierea imobilelor, inclusiv cele pentru sediul din București.

În ceea ce privește critica referitoare la existența neregulii, în sensul definit de O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, se arată în cuprinsul sentinței recurate că, odată statuat caracterul neeligibil al cheltuielilor, prejudiciul adus bugetului Uniunii este cert, constând în suma plătită fără să fi fost eligibilă.

Aceste motive de respingere sunt în contradicție cu prevederile art. art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia."

În cauza dedusă judecății, pe parcursul celor 36 de luni aferente derulării proiectului, cele 19 birouri din comunitățile rurale unde vor lucra cei 19 experți pe termen lung care vor constitui rețeaua de servicii și operatori de dezvoltare a resurselor umane în mediul rural și care vor asigura un contact direct cu grupul țintă, nu au mai fost închiriate, fapt ce a condus la o economie substanțială în bugetul proiectului, estimată de reclamantă la aproximativ 136.800 RON, și asta în condițiile unei estimări extrem de prudente (și anume 19 spații x 36 luni x 200 RON/lună).

În aceste condiții, din moment ce suma prevăzută de reclamantă pentru chirii nu a fost epuizată, ci mai mult, a fost realizată o economie substanțială, în mod eronat a reținut prima instanță existența condiției prejudicierii sau a posibilității prejudicierii bugetului UE prin fapta autorității de management de a proceda la decontarea cheltuielilor pentru spațiul alocat proiectului la punctul de lucru din București.

Pentru considerentele mai sus menționate, reclamanta solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul civil de față din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind demonstrată, prin criticile concrete ale reclamantei, nelegalitatea sentinței civile recurate.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 2710 din 15 mai 2014 privind soluționarea contestației nr. 2239/15.04.2014, formulată de A. cu privire la Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 1620/17.03.2014/24.03.2014 și, în consecință, anularea în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în sensul constatării eligibilității cheltuielilor cu chiria decontată pentru spațiul alocat pe proiect aflat în strada x, nr. 11 - contract de închiriere nr. x/27.07.2010.

În esență, se reține prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare faptul că reclamanta, cu ocazia derulării proiectului menționat în cuprinsul procesului-verbal, a încălcat dispozițiile legale în materia eligibilității cheltuielilor, în sensul că i-au fost decontate la rambursare cheltuieli fără ca acestea să fie incluse în cererea de finanțare, stabilindu-se că debitorul A. datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene o creanță bugetară în cuantum de 243.481,65 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile.

Acțiunea formulată de reclamantă împotriva deciziei de soluționare a contestației formulate cu privire la procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 1620/17.03.2014/24.03.2014 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată de instanța fondului, apreciindu-se, în esență, că din moment ce reclamanta nu a inclus cheltuielile cu chiria aferentă spațiului aflat în București, strada x, nr. 11, în cuprinsul cererii de finanțare și nici nu a încheiat un act adițional la contractul de finanțare, sumele decontate cu titlu de chirie pentru acest imobil sunt neeligibile, impunându-se restituirea lor.

Constată Înalta Curte că soluția primei instanțe este legală, nefiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În speța dedusă judecății, eligibilitatea cheltuielilor pretinse de recurenta reclamantă cu prilejul formulării cererilor de rambursare a fost corect analizată de instanța fondului prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 759/2007, la prevederile punctului 4.3.1. din Ghidul solicitantului-Condiții generale și la cele statuate în articolul 4 din contractul de finanțare, problematica dedusă analizei instanței fiind aceea de a se stabili dacă sumele privind cheltuielile de închiriere a sediului aflat în București, strada x, nr. 11, fac obiectul contractului de finanțare analizat de autoritățile pârâte.

Astfel cum se prevede în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 759/2007, la prevederile punctului 4.3.1. din Ghidul solicitantului-Condiții generale, orice cheltuială, pentru a fi eligibilă, trebuie să fie necesară pentru realizarea activităților din cadrul proiectului și să fie conformă prevederilor contractului de finanțare.

În cauza de față, recurenta reclamantă nu a prevăzut în cererea de finanțare explicit, nici în descrierea narativă și nici la detalierea bugetară, decontarea cheltuielilor cu chiria aferentă spațiului alocat pe proiect la punctul de lucru din București, str. x, context în care aprecierea autorității de management cu privire la caracterul neeligibil al sumelor reprezentând chiria aferentă acestui imobil sunt conforme cadrului normativ de referință în materia definirii cheltuielilor eligibile.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, instanța de control judiciar subliniază faptul că, în contextul formulării unei cereri de accesare a finanțării nerambursabile, solicitantul este ținut să detalieze toate categoriile de cheltuieli pentru care solicită finanțarea nerambursabilă, concluzie ce nu poate fi combătută, din moment ce această finanțare, indiferent de scop, se acordă numai la cerere.

În contextul în care recurenta reclamantă nu a precizat cu prilejul semnării contractului de finanțare, că, la capitolul cheltuieli pentru derularea proiectului urmează a include și cheltuielile cu chiria aferentă sediului propriu din București, strada x, nr. 11, concluzia cu privire la caracterul neeligibil al acestor cheltuieli este una justă, cât timp ele nu au fost incluse în cererea de finanțare.

Afirmațiile recurentei reclamante, în sensul că se deduce caracterul eligibil al acestor cheltuieli din faptul că nu a precizat punerea la dispoziție cu titlu gratuit a sediului propriu din București, strada x, nr. 11, nu susține nelegalitatea deciziei de soluționare a contestației, cât timp, așa cum s-a arătat anterior, condiția inerentă finanțării unei cheltuieli este prevederea acelei cheltuieli ca atare în cuprinsul cererii de finanțare.

În aceeași ordine de idei, trebuie observat faptul că omisiunea de menționare a chiriei aferente sediului din București, strada x, nr. 11 în cuprinsul cheltuielilor pretinse prin cererea de finanțare este însoțită de precizarea explicită a cererii de finanțare, în sensul includerii chiriilor pentru sediile reprezentate de 19 birouri în comunitățile rurale unde vor lucra cei 19 experți pe termen lung în cuprinsul cheltuielilor eligibile.

Astfel, în bugetul estimativ al proiectului, la rubrica "Vă rugăm să justificați și să detaliați bugetul", din cuprinsul cererii de finanțare nu sunt menționate, la cheltuieli cu chiriile, decât "chirii necesare efectuării cursurilor sau derulării campaniilor de conștientizare/promovare" (închirierea celor 19 birouri în comunitățile rurale), nu și cele aferente coordonării activităților.

Critica recurentei reclamante, în sensul că nu avea posibilitatea de a încheia un act adițional la contractul de finanțare, pentru a include, în categoria cheltuielilor eligibile și cheltuielile aferente închirierii sediului din București nu este fondată, subliniind Înalta Curte că nimic nu împiedica părțile, în contextul în care actul adițional ar fi avut ca finalitate doar îndreptarea unei erori sau omisiuni evidente din cuprinsul contractului de finanțare, să încheie un act adițional la contract, chiar dacă acest act adițional nu ar fi avut ca obiect o modificare a bugetului estimat al proiectului ori includerea de noi activități eligibile, de genul celor menționate la art. 9 pct. A alin. (16) din contract.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că aprecierea judecătorului fondului, în sensul existenței unei nereguli cu prilejul rambursării cheltuielilor cu chiria aferentă spațiului aflat în București, strada x, nr. 11, este la adăpost de critică.

În mod greșit susține recurenta reclamantă că în cauză nu este demonstrată existența unui prejudiciu la adresa bugetelor donatoare, subliniind Înalta Curte că acest prejudiciu este reprezentat exact de suma necuvenită, avansată în cadrul finanțării nerambursabile. De aceea, nici împrejurările de fapt invocate de recurenta reclamantă sub același aspect, în sensul că în cadrul proiectului s-a realizat o economie considerabilă, nefiind epuizată suma prevăzută pentru chirii, nu pot constitui temei pentru a concluziona în sensul inexistenței unei urmări a neregulii constatate prin actele administrative atacate, legătura între rambursarea cheltuielii necuvenite și prejudiciul suferit de bugetul din care este avansată această sumă fiind indisolubilă.

Față de aceste considerente recursul de față va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 2102 din 15 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 mai 2019.

Procesat de GGC - GV