ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, urmare declinării competenței de soluționare a cauzei prin Sentința civilă nr. 4040/22.05.2017 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Neamț, a solicitat constatarea nulității relative parțiale a Notei de constatare nr. x din 15.11.2013, emisă de pârâtă, în ceea ce privește pct. 2 unde se reține în mod eronat perioada august - septembrie 2013 ca fiind intervalul de timp în care Societatea B. S.R.L. Iași ar fi executat în baza Contractului de prestări servicii nr. x/22.03.2013 lucrări de demolare și obligarea pârâtei la emiterea unui act prin care să modifice pct. 2 din Nota de constatare nr. x din 15.11.2013, în sensul că lucrările s-au efectuat în perioada aprilie - mai.

Prin Sentința civilă nr. 6311 din 26 octombrie 2017, Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Neamț, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.01.2018.

În cadrul dosarului de recurs, la data de 12 iunie 2018, terțul C. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul intimatei-pârâte Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Neamț, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.A. cu consecința menținerii Notei de constatare nr. x/15.11.2013, emisă de intimată, ca fiind legală.

Titulara cererii de intervenție accesorie a arătat că are interes să intervină în recurs, întrucât demersul recurentei-reclamate A. S.A., prin care solicită anularea Notei de constatare nr. x/15.11.2013, după circa 4 ani de la emitere, a fost inițiat cu scopul ca respectiva notă să nu mai poată servi drept mijloc de probă în cadrul unor procese care se poartă între C. S.R.L. (titulara cererii de intervenție accesorie) și A. S.A.

Prin încheierea din 1 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de terțul C. S.R.L.

Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 61 alin. (3) C. proc. civ., întrucât cererea de intervenție accesorie privește fondul cererii, și nu recursul formulat, aceasta nesprijinind apărările formulate de intimată sub aspectul inadmisibilității cererii.

Împotriva încheierii menționate a formulat recurs intervenienta C. S.R.L., solicitând casarea încheierii și, în rejudecare, admiterea cererii de intervenție accesorie formulată în sprijinul intimatei Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Neamț.

În motivarea căii de atac, recurenta susține că instanța de fond a apreciat în mod nelegal că nu îndeplinește condițiile de a interveni în faza procesuală a recursului, încheierea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept procesual, respectiv art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Or, prin formularea cererii de intervenție a urmărit menținerea soluției de admitere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. și de respingere a recursului reclamantei, sprijinind, așadar, apărarea intimatei Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Neamț.

De asemenea, așa cum este și firesc, în cuprinsul cererii de intervenție voluntară accesorie a arătat și interesul său propriu (referindu-se, în acest sens, la numeroasele litigii care se poartă între titular și A. S.A., în ceea ce privește dreptul său de coproprietate asupra unor imobile aflate pe proprietatea A. S.A.), care este distinct de cel al intimatei.

Prin urmare, recurenta consideră că cererea sa de intervenție îndeplinește condițiile de admisibilitate ale unei cereri de intervenție accesorie, potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

4.1. Intimata-pârâtă Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Neamț a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că interesul în formularea cererii nu profită în niciun fel recurentei, întrucât instanța de judecată nu a fost învestită cu analizarea unor încălcări ale drepturilor intervenientului de către reclamantă.

4.2. Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât intervenientul nu a formulat apărări față de aspectul ce face obiectul căii de atac, nefiind demonstrate în cauză îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie voluntară.

II. Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-intervenientă, încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt nefondate, încheierea pronunțată în cauză fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale litigiului, a normelor de drept procesual incidente, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (3) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

În plus, cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de admisibilitate a acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 32 din C. proc. civ., care statuează condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, art. 33 din același cod stabilește că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Din cuprinsul normelor legale menționate anterior rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.

Astfel, intervenientul trebuie să dovedească un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Pornind de la aceste premise, se observă că în cauza dedusă judecății, în mod judicios instanța de fond a constatat, că nu sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate întrucât, față de motivarea cererii, terțul C. S.R.L. nu justifică interesul de a interveni.

După cum rezultă din expunerea prezentată la pct. I.1. al prezentei decizii, pe parcursul judecării recursului declarat de reclamanta A. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 6311 din 26 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, terțul C. S.R.L. a formulat o cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtei Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Neamț.

Potrivit art. 483 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună (...) examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

În calea extraordinară a recursului nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Așadar, limitele judecății în recurs sunt stabilite prin calea de atac și se limitează la legalitatea soluției pronunțate în fond.

Prin cererea de recurs, dedusă judecății în fața Curții de Apel București, recurenta-reclamantă A. S.A. a înțeles să critice sentința primei instanțe în ceea ce privește legalitatea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.

Prin cererea de intervenție voluntară accesorie formulată, intervenienta C. S.R.L. a susținut aspecte de fapt care privesc raporturile litigioase dintre părți, fără a fi antamată nici legalitatea soluției primei instanțe, și nici excepția inadmisibilității cererii.

Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., rezultă că scopul formulării unei intervenții accesorii este ca, prin apărările pe care intervenientul le face, instanța să pronunțe o soluție în favoarea părții pentru care a intervenit.

Or, în acord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunțat încheierea recurată, se observă că intervenienta C. S.R.L. nu a formulat apărări față de aspectul care formează obiectul căii de atac, respectiv legalitatea sentinței atacate în ceea ce privește excepția inadmisibilității, ci s-a limitat la a învedera instanței de recurs aspecte de fapt care privesc raporturile dintre aceasta și recurenta-reclamantă A. S.A.

Din perspectiva dispozițiilor legale menționate, curtea de apel a constatat fondat că cererea de intervenție voluntară accesorie nu este admisibilă, întrucât aceasta privește fondul cauzei, iar nu recursul formulat, așadar, nefiind aptă să sprijine apărările formulate de intimată sub aspectul inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că prin cererea de intervenție accesorie formulată în cauză, recurenta nu justifică un folos practic ce ar urma să fie obținut odată cu pronunțarea instanței asupra cererii de recurs deduse judecății, sens în care, în mod corect cererea de intervenție a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Prin urmare, se constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar încheierea pronunțată în litigiu a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept procesual incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 64 alin. (4) același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat intervenientă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intervenienta C. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 1 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2019.

Procesat de GGC - NN