ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920/2019

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., G. și H., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite de către reclamantă în Dosarul de daună nr. x, despăgubiri ce au reprezentat daune morale de pe urma decesului numitului I., precum și la plata dobânzii legale calculată de la data notificării emise de societate și până la recuperarea întregii sume.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1341 - 1344, ale art. 1469 și art. 1470 C. civ. și pe dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995.

Prin Sentința civilă nr. 172/2018 din 08 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G. și H.

Au fost obligați pârâții, în solidar, să restituie reclamantei suma de 500.000 RON achitată de aceasta din urmă în baza contractului de tranzacție din 08 septembrie 2015.

În pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut, în esență, următoarele.

Reclamanta, în calitate de asigurător al numitului J., a încheiat cu pârâții din prezenta cauză contractul de tranzacție din 8 septembrie 2015 prin care s-a obligat să plătească acestora (în calitate de părți vătămate în dosarul penal deschis ca urmare a accidentului rutier produs de asiguratul societății) suma de 500.000 RON.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 351 din 6 mai 2016, Curtea de Apel Iași, admițând apelul inculpatului J., a decis, printre altele, respingerea cererii părților vătămate B., C., D., E., F., H. și G., de a se lua act de tranzacția încheiată între aceștia și societate precum și respingerea, ca nefondate, a acțiunilor civile formulate de părțile vătămate.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1341 alin. (1) C. civ., pentru existența unei plăți nedatorate: datoria în vederea căreia s-a efectuat plata nu există, având în vedere dispozițiile Deciziei penale nr. 351 din 06 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, plata fiind făcută cu intenția de a stinge datoria pe care reclamanta o avea în baza contractului de asigurare cu persoana ce conducea autovehiculul care a produs accidentul ce a dus la decesul autorului pârâților din prezenta cauză.

A mai reținut instanța de fond că dreptul la opțiune se naște din principiul disponibilității acțiunii civile, deoarece partea civilă poate alege între calea procesului penal sau civil pentru a obține despăgubiri, că odată aleasă una din căi, opțiunea devine irevocabilă (electa una via non datur recursus ad alteram).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții-pârâți B., C., D., E., F., G. și H.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 483/2018 din 18 iunie 2018, a respins apelul formulat de pârâții B., C., D., E., F., G. și H. împotriva Sentinței nr. 172/2018 din 08 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A respins cererea intimatei, vizând obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța de fond a constatat, în mod corect, că în speță este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., aceasta însemnând că reclamanta, care a făcut o plată nedatorată, are dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat și că, în mod judicios a reținut tribunalul că, odată aleasă una din căi, opțiunea devine irevocabilă (electa una via non datur recursus ad alteram).

Împotriva Deciziei nr. 483/2018 din 18 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, au declarat recurs recurenții-pârâți B., C., D., E., F., G. și H.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții solicitând în principal admiterea recursului, admiterea "excepției de tranzacție" și respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Sub aspect procedural, recurenții-pârâți invocă "excepția de tranzacție", susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Invocând dispozițiile art. 2270 din noul C. civ., recurenții consideră că în mod nelegal, atât instanța de fond cât și instanța de apel au nesocotit dispozițiile legale invocate, astfel încât solicită admiterea excepției, să se constate că între părți a fost încheiat un contract de tranzacție ce a avut ca obiect stingerea tuturor drepturilor litigioase dintre părți iar aceasta își produce efecte depline, prin urmare nu se pot formula din nou pretenții cu privire la drepturi (creanțe) derivând tocmai din acest contract de tranzacție.

În ipoteza respingerii acestei excepții, recurenții solicită admiterea recursului, învederând că societatea de asigurări și-a încălcat obligația de a renunța "la toate drepturile, acțiunile și pretențiile (...) cu privire la care s-a făcut tranzacția", așa cum prevede art. 2270 C. civ., prin introducerea unei acțiuni în restituirea plății nedatorate pe rolul Tribunalului Iași. La art. 1 pct. 1 din contractul de tranzacție se precizează că părțile au convenit ca obiectul tranzacției să îl constituie "stingerea totală, definitivă și irevocabilă a oricărei pretenții de dezdăunare (...)".

Totodată, recurenții-pârâți susțin că nu sunt îndeplinite condițiile instituției plății nedatorate prevăzută de art. 1341 C. civ., întrucât nu este îndeplinită condiția ca datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe altfel spus, între cel care a făcut plata, solvens, și cel care a primit plata, accipiens, să nu existe raportul juridic generator de obligații a cărui stingere se urmărește prin plata efectuată.

Recurenții arată că plata a fost datorată în baza contractului tranzacție din data de 08 septembrie 2015, că acest contract nu a fost niciodată anulat, fiind legal și producând efecte juridice.

Consideră recurenții că hotărârea instanței penale, de nu lua act de înțelegerea părților, nu echivalează cu anularea, respectiv revocarea acestuia întrucât intimata nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea contractului de tranzacție intervenit între părți pentru a echivala cu o anulare a obligației de plată. Prin urmare, se arată, contractul de tranzacție ce reprezintă lege între părți nu a fost nici anulat, nici reziliat, nici revocat.

De asemenea, recurenții apreciază că intimata nu s-a aflat în eroare în momentul în care a făcut plata, cunoscând că datorează o indemnizație bănească în baza contractului RCA, asumându-și toate riscurile ce derivă dintr-un astfel de contract, astfel că, în mod greșit atât tribunalul, cât și curtea de apel au dispus restituirea sumelor de bani, neexistând niciun temei legal care să înceteze efectele convenției intervenite între părți, nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 2278 C. civ.

Arată și faptul că, culpa comună avută în vedere la încheierea contractului de tranzacție subzistă și în hotărârea instanței de control judiciar, ori în cauza dedusă judecații reclamanta nu a probat lipsa vinovăției civile a autorului faptei ilicite, în contractul de tranzacție nefiind stipulată o clauză care să prevadă că, în cazul în care conducătorul auto va fi achitat, sumele de bani vor fi restituite.

Recurenții apreciază că, procedând în acest fel, prin soluțiile pronunțate, instanțele civile au suplinit practic lipsa clauzei, ceea ce nu este permis de legiuitor.

Recurenții susțin că întreaga convenție a fost redactată de reclamanta S.C. A. S.A., aceasta având obligația de a se apleca cu diligență asupra formulării clauzelor, mai ales că societatea de asigurări are calitatea de profesionist, acest tip de contract fiind unul preformulat, utilizat de reclamantă în toate tranzacțiile pentru a stinge litigii, putând fi asimilat unui contract de adeziune prevăzut de art. 1175 C. civ.

În privința interpretării clauzelor contractuale invocă dispozițiile art. 1269 alin. (2) C. civ., "stipulațiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus".

Consideră recurenții-pârâți că instanțele de fond și apel au ignorat dispozițiile art. 27 din Ordinul CSA nr. 14/2011 întrucât aceste dispoziții reglementează expres și limitativ cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, iar acest text de lege nu menționează în niciunul dintre cele 15 puncte ale sale situația în care a intervenit cazul fortuit; hotărârile fiind pronunțate cu neobservarea faptului că reclamanta a înaintat o ofertă de despăgubire, ca urmare a cercetărilor întreprinse în dosarul de daună, conform dispozițiilor art. 43 și următoarele din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Recurenții invocă faptul că în mod greșit atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut trimitere la dispozițiile art. 27 C. proc. pen., întrucât acestea nu-și găsesc aplicabilitatea în speță, denaturând natura și voința părților din convenția încheiată în mod valabil.

În concluzie, față de faptul că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate în considerarea faptului că în contractul de tranzacție nu este prevăzută nicio clauză de restituire, recurenții solicită admiterea recursului și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea de la data de 01 martie 2019 Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru soluționarea fondului, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2019.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prima critică, vizând faptul că instanța de apel nu a analizat și nu a motivat cu privire la excepția de tranzacție, este nefondată.

Așa-numita "excepție de tranzacție" invocată de recurenții-reclamanți este o apărare de fond și nu o excepție propriu-zisă, în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 245 C. proc. civ.

Instanța de apel s-a raportat însă, în motivare, la efectele contractului de tranzacție în raport de decizia penală, arătând că, deși în cauză, tranzacția părților nu a făcut obiectul unei acțiuni separate în justiție, ceea ce este de notat în speță sunt consecințele generate prin pronunțarea Deciziei penale nr. 351 din 06 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, care a soluționat și latura civilă a procesului penal, sens în care a respins, în mod definitiv, atât solicitarea de a se valida tranzacția cât și pretențiile civile formulate în cauză, instanța de control judiciar apreciind că în această situație sunt incidente dispozițiile art. 27 C. proc. pen. potrivit cărora, părții vătămate i s-a lăsat dreptul de a opta pentru exercitarea acțiunii civile fie în cadrul procesului penal, fie în cadrul procesului civil.

Criticile referitoare la validitatea contractului de tranzacție și la modalitatea în care intimata-reclamantă nu a înțeles să-și respecte obligația înscrisă la art. 1 alin. (1) pct. c din contract nu sunt fondate, instanțele de fond făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la tranzacție.

Astfel, în cauza penală ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015, pe rolul Judecătoriei Iași, recurenții din prezenta cauză s-au constituit părți civile și, în soluționarea acțiunii civile, au solicitat instanței să ia act de tranzacția încheiată cu partea responsabilă civilmente, intimata din prezenta cauză.

Prin Sentința penală nr. 4073 din 17 decembrie 2015, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. și ale art. 438 din C. proc. civ., a consfințit tranzacția intervenită între părți, însă prin Decizia penală nr. 351 din 06 mai 2016 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în mod definitiv, admițând apelul, în rejudecare, a respins cererea părților civile de a se lua act de tranzacție și a respins ca nefondate acțiunile civile.

Față de soluția instanței de apel, care a respins cererea părților de a se lua act de tranzacție, și dispozițiile art. 439 din C. proc. civ., potrivit cărora "tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii", este evident că între părți nu se mai poate vorbi de existența vreunei tranzacții.

Instanța de apel a făcut o corectă analiză a instituției plății nedatorate reglementate de art. 1341 C. civ. din perspectiva celor două condiții invocate de recurentă: plata să fie nedatorată, plata să fie făcută din eroare, condiția existenței unei plăți nefiind contestată.

Întrucât plata ce formează obiectul tranzacției și a cărei restituire s-a solicitat a fost făcută de asigurător cu intenția de a stinge datoria pe care aceasta a crezut că o are în baza contractului de asigurare pe care îl încheiase cu persoana asigurată, față de faptul că prin Decizia penală nr. 351 din 06 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori asiguratul a fost achitat, a fost respinsă cererea recurenților de a se lua act de tranzacție și au fost respinse ca nefondate acțiunile civile formulate de aceștia împotriva asigurătorului, în mod judicios instanța de apel a constatat că datoria în considerarea căreia s-a făcut plata nu există, analiza acestei condiții a plății nedatorate fiind astfel făcută cu interpretarea și aplicarea corectă a evocatelor dispoziții legale.

Și cea de-a treia condiție reglementată de art. 1341 C. civ. a fost examinată în mod pertinent de instanța de apel care a reținut faptul că existența erorii în care s-a aflat solvens - intimata-reclamantă - în privința existenței obligației de a plăti despăgubirile către accipiens a fost confirmată și, în același timp, înlăturată în momentul pronunțării Deciziei penale nr. 351 din 06 mai 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Aserțiunile recurenților cu privire la faptul că pretinsa culpă comună, avută în vedere și la încheierea contractului de tranzacție, subzistă și în hotărârea penală a instanței de control judiciar, la faptul că în contractul de tranzacție nu este stipulată o clauză care să prevadă că, în cazul în care conducătorul auto va fi achitat, sumele de bani vor fi restituite, precum și cu privire la ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 27 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu pot fi primite, pentru considerentele ce preced, și care se referă la efectele deciziei penale, la incidența în speță a principiului electa una via non datur recursus ad alteram și la dispozițiile art. 27 C. proc. pen.

Astfel, cum recurenții din prezenta cauză s-au constituit părți civile în cauza penală, iar instanța penală a soluționat pe fond cererea de despăgubire formulată de aceștia în cadrul procesului penal, nu este posibilă analiza elementelor răspunderii civile delictuale în prezentul cadru procesual, aspect corect reținut de instanța de apel.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B., C., D. prin reprezentant legal B., E., G., F. și H. împotriva Deciziei nr. 483 din 18 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2019.

Procesat de GGC - NN