ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 862/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.03.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice: anularea ordinului nr. 4535/C/15.12.2014 și obligarea la emiterea unui alt ordin prin care să i se ia în calcul, la stabilirea drepturilor salariale, a întregului spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, spor recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat și nedesființat prin nicio cale de atac; obligarea pârâților la plata sumelor de bani reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică pentru trei ani anteriori introducerii cererii; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale sus arătate.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă sau ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1844 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1844 din 23 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

3.1 Prin recursul declarat, reclamantul A. solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare altei curți de apel decât Curții de Apel București, apreciind că această măsură se impune în interesul bunei administrări a justiției, întrucât își desfășoară activitatea la Tribunalul Călărași, instanță ale cărei hotărâri sunt supuse controlului judiciar al Curții de Apel București.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța de fond a interpretat în mod greșit legea când a apreciat că statul poate interveni prin măsuri legislative, încălcându-i dreptul de proprietate și hotărârile judecătorești existente, definitive și irevocabile.

Susține că instanța nu a motivat aspectul potrivit căruia i se încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum prevede art. 6 din CEDO, în condițiile în care dreptul dedus judecății prin prezentul demers judiciar a fost obținut pentru viitor, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, pentru care nu există nicio cale legală pentru desființarea în justiție a unei asfel de hotărâri, dar cu toate acestea, legiuitorul român i-a diminuat acest drept prin Legea nr. 284/2010.

3.2 Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurentul-pârât susține că în fața instanței de fond a invocat: excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în raport de capătul trei de cerere, prin care acesta a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției, fondurile necesare efectuării plății drepturilor salariale pretinse; excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în raport de capătul trei al acțiunii; excepția inadmisibilității capătului trei de cerere.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond a omis să se pronunțe prin hotărârea recurată asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare de către acesta și că în considerentele hotărârii nu a reținut decât două din cele trei excepții invocate și nici în privința acestora nu a arătat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivele pentru care au fost înlăturate cele două excepții, soluționând direct cauza pe fond.

Precizează că susține și în recurs excepțiile invocate, în condițiile în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestora, deși a menționat că Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la dosarul cauzei, dar a reținut doar două din cele trei excepții invocate, fără a prezenta argumentele pârâtului în susținerea acestora, fără a le analiza și fără a motiva respingerea lor, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Mai arată că instanța de fond a relevat doar susținerile reclamantului și, doar succint, apărările formulate de Ministerul Justiției, iar cu privire la apărările Ministerului Finanțelor Publice instanța de fond nu a făcut nicio referire, deși avea obligația de a le menționa în mod expres și explicit, întrucât trebuia să examineze pricina sub toate aspectele. Consideră că neanalizarea excepțiilor invocate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, iar prin aceasta, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ar suferi o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.

Recurentul-pârât apreciază că omisiunea instanței de a pune o excepție în dezbaterea contradictorie a părților și apoi de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului său la apărare, astfel că în recurs nu se poate pronunța direct și pentru prima oară, instanța de control judiciar, asupra excepțiilor invocate, deoarece ar priva-o de o cale legală de atac.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A. ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Referitor la fondul recursului declarat de reclamant, intimatul-pârât invocă modificările legislative intervenite în privința salarizării, respectiv art. 3 lit. c), art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4, art. 5 și art. 7 din Anexa VI la Legea - cadru nr. 330/2009, art. 5 alin. (2) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010. Mai arată că începând cu data de 3 iulie 2010, prin Legea nr. 118/2010, cuantumul drepturilor salariale s-a diminuat cu 25%, iar începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul Legii nr. 285/20105, s-a acordat o majorare cu 15% a cuantumului salariilor, sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, ulterior intervenind și alte dispoziții modificatoare, cum ar fi cele introduse prin Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 și O.U.G. nr. 57/2015

Cât privește invocarea de către recurentul-reclamant a dispozițiilor art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol al CEDO, arată că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât hotărârea judecătorească invocată de recurent a fost pronunțată în contextul unei legislații date, efectele ei neputând fi extinse la alte perioade cărora li se aplică alte prevederi legislative.

Consideră că teoria dreptului câștigat nu poate fi reținută atunci când intervine ulterior o modificare legislativă în privința drepturilor reclamantului.

În ceea ce privește obligarea Ministerului Justiției la plata sumelor de bani reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru trei ani anteriori introducerii prezentei cereri, susține că instanța angajatoare - Tribunalul Călărași - este cea care are această atribuție.

4.2. Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului promovat de reclamantul A., ca nefondat.

Consideră că în mod corect a opinat judecătorul fondului în sensul că nu se poate accepta interpretarea reclamantului în sensul că odată pronunțată o hotărâre prin care, în raport de legislația existentă la un moment dat, se recunoaște părții dreptul la un spor de suprasolicitare neuropsihică, acest spor se cuvine a fi plătit și în viitor independent de modificările legislative survenite, deoarece ar conferi judecătorului atribuții legislative, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Pentru anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, erau cuprinse în salariul brut și au fost menținute la același nivel pentru luna decembrie 2013, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 103/2013, aceleași principii fiind aplicate și pentru anul 2012, respectiv pentru anul 2013, prin O.G. nr. 80/2010.

Consideră că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, respectiv sporul pentru condiții deosebite de muncă, au fost acordate reclamantului cu respectarea prevederilor legale incidente, fiind emis în acest sens Ordinul nr. 4535/C/15.12.2014 al Ministrului Justiției, iar faptul că recurentul-reclamant a obținut o hotărâre judecătorească nu presupune automat că efectele acesteia se extind și perioadelor guvernate de altă legislație în materia drepturilor salariale.

Totodată, susține că nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește solicitarea recurentului-reclamant de anulare a ordinului și emiterea unui alt ordin prin care să se ia în calcul la stabilirea drepturilor salariale întregul spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și de obligare a pârâților la plata sumelor de bani reprezentând sporurile menționate, cu atât mai mult cu cât față de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, Ministerul Finanțelor Publice nu a emis nici un act administrativ vătămător pentru recurentul-reclamant, iar pe de altă parte, între aceste persoane nu există un raport juridic care să dea naștere, să modifice ori să stingă drepturi sau obligații.

II. Procedura de soluționare a recursurilor

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este lipsit de interes recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și este nefondat recursul declarat de către reclamantul A.

2.1.1. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că recurentul a avut calitatea de pârât în fața primei instanțe, iar prin soluția de respingere pe fond a pretențiilor formulate de către reclamant împotriva sa, practic acesta a câștigat procesul, context în care recurarea acestei soluții apare ca fiind lipsită de interes din poziția calității procesuale pe care recurentul a avut-o în fața primei instanțe și a soluției pronunțate de aceasta.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze.

În contextul arătat, se constată că în ceea ce privește prezenta cerere de recurs, recurentul-pârât nu justifică un interes, respectiv un folos practic, material sau moral la care să fie îndrituit a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, atâta timp cât respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată, formulată împotriva sa, în întregul ei, este mai favorabilă recurentului decât admiterea excepțiilor pe care acesta le-a invocat-o.

Astfel fiind, lipsa de interes se opune cu prioritate recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva hotărârii primei instanțe, care a respins cererea de chemare în judecată în întregul ei, ca neîntemeiată.

În consecință, reținând că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este lipsit de interes, nu mai este necesară analizarea celorlalte critici formulate de către pârât în prezenta cale de atac.

2.1.2. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta, judecător în cadrul Tribunalului Călărași, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea ordinului nr. 4535/C/15.12.2014 și obligarea Ministrului Justiției la emiterea unui alt ordin prin care să i se ia în calcul, la stabilirea drepturilor salariale, întregul spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, spor recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, precum și obligarea pârâților la plata sumelor de bani reprezentând sporul respectiv pentru trei ani anteriori introducerii cererii.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant privind casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare altei curți de apel, pe motiv că acesta are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Călărași, instanță ale cărei hotărâri sunt supuse controlului judiciar al Curții de Apel București, a fost formulată direct în calea de atac a recursului, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 C. proc. civ., ceea ce atrage decăderea sa din dreptul de a formula o astfel de cerere, în condițiile în care în reglementarea noului C. proc. civ., doar necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul a avut alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în condițiile art. 116 C. proc. civ.

Totodată, cazul de competență facultativă reglementat prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. se referă la situația în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, situație care nu se regăsește în prezenta cauză.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că recurentul și-a subsumat motivele de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că prima instanță nu a motivat aspectul potrivit căruia i se încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum prevede art. 6 din CEDO, în condițiile în care sporul de risc și solicitare neuropsihică i-a fost recunoscut pentru viitor, prin hotărâre definitivă și irevocabilă.

Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate a hotărârii recurate nu este fondat, având în vedere că aceasta cuprinde analiza aspectelor de fapt invocate de către recurentul-reclamant, argumentele instanței care au condus la respingerea cererii sale făcând posibilă analiza în recurs a raționamentului logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate.

Neexaminarea tuturor argumentelor invocate de către parte nu poate conduce la concluzia incidenței motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză, se constată că prima instanță a răspuns tuturor aspectelor invocate de către reclamant, în considerentele sentinței fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Tot nefondată se constată a fi și critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitoare la faptul că instanța de fond ar fi interpretat în mod greșit legea când a apreciat că statul poate interveni prin măsuri legislative, încălcându-i dreptul de proprietate, acordat prin hotărâri judecătorești preexistente, definitive și irevocabile.

În principal, recurentul-reclamant critică cuantumul în care i-a fost stabilit sporul de risc și solicitare neuropsihică, respectiv de 25 %, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 4535/C/15.12.2014, începând cu data de 01.08.2013, în condițiile în care deține hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care acest spor i-a fost recunoscut într-un cuantum de 50%.

Înalta Curte observă că modalitatea de calcul a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, într-un cuantum de 25 %, a fost introdusă de la data de 01 ianuarie 2010, prin Legea nr. 330/2009, care, ulterior, la data de 31 decembrie 2010 a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 284/2010, aceasta din urmă intrând în vigoare de la data de 01 ianuarie 2011.

Conform art. 4 alin. (1) din Anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și personalul de probațiune beneficiază de următoarele sporuri:

a) pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară;

b) de confidențialitate - 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară.

(2) Dispozițiile alin. (1) intră în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, sporurile aplicându-se în procentele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), până la data de 31 decembrie 2009.

(3) De la 1 ianuarie 2010, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de următoarele drepturi salariale:

a) un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază și care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază;

b) sporurile prevăzute la alin. (1), ce se vor acorda într-un cuantum care, împreună cu noul salariul de bază sau, după caz, noua indemnizație de încadrare brută lunară și cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câștigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a unui spor de confidențialitate de 15%, ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizația de încadrare brută lunară. Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate și drepturile aferente acestora, avute la 31 decembrie 2009, se mențin."

Astfel, Înalta Curte observă că începând cu data de 01 ianuarie 2010 a operat o modificare a modalității de calcul a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, prin scindarea acestuia în două componente, dintre care una rămasă sub forma unui spor de 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară și cealaltă sub forma unui adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară sau la salariul de bază și care începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost inclus în indemnizația de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază.

Modificările ulterioare au păstrat această situație, după cum urmează:

Potrivit art. 5 din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 284/2010, ce au succedat Legii nr. 330/2009:

"Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5 %, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare."

Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost în vigoare în perioada 01 ianuarie 2011 - 30 iunie 2017, când a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 153/2017.

De asemenea, prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice:

"În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Alin. (2) al aceluași articol prevede că "În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sunt relevante și dispozițiile art. 12 alin. (9) din O.U.G. nr. 83/2014, potrivit cărora:

"Prin excepție de la prevederile art. 1, personalul prevăzut la alin. (8) [printre care și judecătorii - s.n.] beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropshihică de până la 25%, prevăzut la art. 5 din cap. VIII din anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010 (...)."

Ulterior, potrivit art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 99/2016, modificată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, prevederile art. 12, alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017.

Prin urmare, întrucât nu a operat o diminuare salarială, cum în mod eronat a susținut recurentul-reclamant, ci doar o modificare a modului de calcul în privința sporului de risc și solicitare neuropsihică, criticile formulate de către acesta în sensul încălcării prin modificările legislative survenite a dreptului său de proprietate consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., nu au fundament nici factual și nici legal.

Prin urmare, toate criticile formulate de către recurentul-reclamant sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1844 din 23 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes, iar recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1844 din 23 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1844 din 23 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2018.