ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3602/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.08.2016, reclamanta A., în calitate de consilier de probațiune la Serviciul de Probațiune SIBIU, a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților: Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite; Direcția Națională de Probațiune, în calitate de ordonator terțiar de credite, în legătură cu Ordinul Ministrului Justiției (OMJ) nr. 542/C/2018 precum și cu Ordinul Ministrului Justiției (OMJ) nr. 603/C/2018, inclusiv Anexa nr. 42, în raport cu care a solicitat instanței de judecată:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

- Să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie CALCULATE ȘI APLICATE ÎN MOD INDIVIDUAL ȘI PROGRESIV, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

A precizat faptul că a parcurs procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 153/2017 transmițând contestația cu nr. 2716/c/23.02.2018.

Prin sentința civilă nr. 5387 din data de 17 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a Admite în parte acțiunea.

A respins capetele de cerere privind obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale și la alocarea de fonduri, ca neîntemeiate.

A respins capetele de cerere privind rectificarea Ordinului MJ nr. 542/C/2018 și a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantei, ca ramase fără obiect.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților MJ și DNP la stabilirea unui calendar de plata a diferențelor salariale, ca neîntemeiat,

A obligat pârâta DNP la plata către reclamanta a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 și cele încasate, pe perioada 09.04.2015-30.06.2018.

Împotriva sentinței civile nr. 5387 din data de 17 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 09.05.2021, recurenta - pârâtă a depus la dosar un set de înscrisuri, precizând că drepturile salariale solicitate de reclamantă au fost achitate.

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentei - pârâte Direcția Națională de Probațiune și a intimatului pârât Ministerul Justiției și a intimatei-pârâte e la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, intimatul - pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2883/C/2018, prin care a dispus ca, începând cu data de 09 aprilie 2015, salariul de bază al personalului de probațiune se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 01 decembrie 2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea sa la emiterea unui ordin prin care salariile personalului de probațiune să se stabilească începând cu data de 09 aprilie 2015 pe baza valorii de referință sectorială 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015, iar intimata - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a procedat la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestui ordin, în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare (dosar recurs).

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurenta -pârâtă Direcția Națională de Probațiune și intimatul - pârât Ministerul Justiției, ulterior pronunțării sentinței recurate, și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei. Prin urmare, interesul de a acționa al părții recurente nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiția justificării unui interes în soluționarea căii de atac nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de instanță, din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 5387 din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.

GGC - BR