ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1469/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministrul Justiției, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4552/C din 15 decembrie 2014 și obligarea la emiterea unui alt ordin prin care să i se ia în calcul la calcularea drepturilor salariale întreaga vechime în funcție (peste 15 ani), precum și întregul spor de confidențialitate în cuantum de 15 % și întregul spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporuri recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat și nedesființate prin nici o cale de atac recunoscută de lege. Totodată s-a solicitat obligarea la plata sumelor de bani reprezentând spor de confidențialitate în cuantum de 15 % și spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale sus arătate .

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1478 pronunțată la 26 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantului la soluționarea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice ca rămasă fără obiect și, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs și motivele de recurs invocate Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În critica sentinței recurate, reclamantul susține că instanța a interpretat greșit legea și nu a motivat de ce nu a ținut cont de cele invocate de acesta, privitoare la prevederile art. 3 alin. (3) din anexa VI, cap. VIII intitulat "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" din Legea nr. 284/2010 potrivit cărora "personalul își păstrează drepturile câștigate aferente gradului sau treptei profesionale, vechimii în muncă, vechimii în funcție sau, după caz, în specialitate dobândite în condițiile legii până la data intrării în vigoare a prezentei legi." Recurentul-reclamant susține și că instanța de fond nu a motivat de ce nu se impunea aplicarea cu prioritate a art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, în raport cu legislația națională. Referitor la sporul de confidențialitate și de suprasolicitare neuropsihică recunoscut recurentului prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (Decizia civilă nr. 395/CM/2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2009 și Sentința civilă nr. 1377/2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea), acesta apreciază că instanța a interpretat în mod greșit legea arătând practic că statul poate interveni prin măsuri legislative pentru a încălca dreptul de proprietate și hotărârile judecătorești. De asemenea nu a motivat de ce nu se încalcă art. 6 din CEDO, aceasta în raport de cele susținute prin acțiune prin care a arătat că măsurile dispuse contravin art. 6 din CEDO referitoare la dreptul la un proces echitabil. Sub acest aspect, recurentul apreciază că, deși nu există nici o cale legală pentru desființarea în justiție a acestor hotărâri judecătorești, legiuitorul Român intervine și diminuează aceste drepturi printr-o lege (Legea nr. 284/2010 anexa VI - cap VIII art. 4 și 5), afectând astfel în substanța lor drepturile câștigate prin aceste hotărâri judecătorești.

Apărarea formulată în cauză Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin Încheierea din 12 decembrie 2017. Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului. În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și dispozițiile procedurale și materiale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează. În ceea ce privește criticile recurentului-reclamant subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea prevederilor 425 C. proc. civ., republicat, privitoare la conținutul hotărârii, instanța reținând în considerentele sentinței recurate motivele care i-au format opinia și care au condus la soluția pronunțată, în raport de poziția procesuală a părților și probatoriul administrat în cauză. Așadar, Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant în motivarea cererii sale de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material. Înalta Curte reține că pe fondul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat în principal anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4552/C din 15 decembrie 2014 și obligarea la emiterea unui nou ordin din care să se ia în calcul la calcularea drepturilor salariale întreaga vechime în funcție, precum și întregul spor de confidențialitate și întregul spor de risc și suprasolicitare neuropsihică. Înalta Curte apreciază, în acord cu opinia instanței de fond, că la data emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 4552/C din 15 decembrie 2014, în ceea ce privește neluarea în calcul în stabilirea drepturilor salariale în funcția de judecător a vechimii de consilier juridic, s-au avut în vedere prevederile legale în vigoare de la acel moment, Legea nr. 284/2010, respectiv Legea nr. 285/2010. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte apreciază criticile recurentului, conform cărora a arătat instanței de fond că există prevederi legale derogatorii de la aceste legi, ca fiind nefondate. Astfel, în critica sentinței recurate, recurentul-reclamant a susținut că instanța a interpretat greșit legea și nu a motivat de ce nu a ținut cont de prevederile art. 3 alin. (3) din anexa VI - cap. VIII intitulat "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" din Legea nr. 284/2010 potrivit cărora "personalul își păstrează drepturile câștigate aferente gradului sau treptei profesionale, vechimii în muncă, vechimii în funcție sau, după caz, în specialitate dobândite în condițiile legii până la data intrării în vigoare a prezentei legi". Înalta Curte este în acord cu motivarea instanței de fond, care a subliniat că, potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004, constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul sau procurorul a îndeplinit funcția de consilier juridic sau ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice. Însă, în temeiul prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare, conform noii legi. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, "personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010". În ceea ce privește vechimea în funcție, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 27/2006, prin vechime în funcție se înțelege vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor. Sub același aspect, potrivit pct. 1 din Nota la Cap. I "Coeficienții de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor" din Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în mod corect instanța de fond a reținut că "Prin vechime în funcție, în sensul prezentei anexe, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrat-asistent". Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut, în raport cu textele de lege invocate anterior că la calculul vechimii în funcție, necesară pentru încadrarea în clasa de salarizare, respectiv pentru stabilirea drepturilor salariale, nu pot fi luate în considerare și alte funcții (precum ofițer de poliție judiciară sau consilier juridic), ci numai acelea care sunt prevăzute expres, de lege. În acord cu raționamentul instanței de fond, Înalta Curte apreciază că și după intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 și, respectiv, a Legii nr. 285/2010, noțiunile de "vechime în muncă", "vechime în magistratură" și respectiv "vechime în funcție", sunt noțiuni juridice distincte, cu efecte juridice diferite. În ceea ce privește criticile referitoare la raționamentul instanței de fond în raport cu sporul de confidențialitate și de suprasolicitare neuropsihică recunoscut anterior reclamantului, prin hotărâri judecătorești, în sensul că instanță de fond a interpretat greșit legea lăsând să se înțeleagă prin motivarea oferită că statul poate interveni cu măsuri legislative care pot încălca dreptul de proprietate și hotărârile judecătorești, Înalta Curte apreciază că este o critică neîntemeiată. Instanța de fond a reținut corect că reclamantul a obținut sporul de confidențialitate în cuantum de 15 % și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prin Decizia civilă nr. 395/CM/2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2009 și prin Sentința civilă nr. 1377/2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, Cu toate acestea instanța de fond a arătat că potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, "personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010", astfel că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, drepturile salariale ale judecătorilor au fost calculate, în temeiul prevederilor Legii - cadru nr. 330/2009, precum și ale O.U.G nr. 1/2010, care prevedeau un mod de calcul diferit al acestor sporuri și pe care ordinul de ministru contestat l-a respectat întocmai, având în vedere și prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014. Așadar, în mod corect instanța de fond a arătat că, prin ordinul atacat, pârâtul nu a făcut decât să pună în aplicare dispozițiile legale menționate mai sus, fiind cert că voința legiuitorului a fost aceea de reîncadrare pe clase de salarizare și de reașezare a sporurilor acordate personalului din sectorul judiciar. Cu privire la criticile recurentului-reclamant privitoare la faptul că instanța de fond nu a motivat de ce nu se impunea aplicarea cu prioritate a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO în raport cu legislația națională, Înalta Curte constată că și această critică este neîntemeiată, deoarece instanța de fond a prezentat pe larg argumente sub acest aspect. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut, în esență, în considerentele sentinței recurate în ceea ce privește aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că deși reclamantul poate justifica o ingerință în măsura existenței unor drepturi câștigate prin hotărâri judecătorești anterioare, totuși prin adoptarea unei noi legi de salarizare unitară, statul a stabilit alți coeficienți pentru sporurile obținute prin hotărâri judecătorești și o altă modalitate de calcul a acestora, astfel că în speță sunt respectate principiul proporționalității și al legalității. Înalta Curte constată că prin notele scrise depuse la 14 martie 2019 intimatul-pârât a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată au intervenit schimbări în legislația privitoare la salarizarea magistraților, care au clarificat în mare măsură neconcordanțele legislative învederate. Așadar, se reține, fără ca aceste date noi să influențeze soluția instanței, că la data de 9 aprilie 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, prin care s-a prevăzut că personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție, grad, gradație, va fi salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Urmare a acestor prevederi, la data de 24 mai 2017 a fost emis OMJ nr. 1490/C/2017, în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor reclamanților, începând cu data de 9 aprilie 2015, în funcție de vechime, grad, gradație, în conformitate cu Legea nr. 71/2015. Prin urmare la data soluționării recursului, prin modificările legislative survenite în timpul litigiului, recurentul-reclamant se bucură de efectele Legii nr. 71/2015. Pentru considerentele expuse, constatând că motivele de casare invocate de recurentul-reclamant, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.