ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 673/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României și Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat obligarea la plata de despăgubiri în cuantum de 2682949,17 RON pentru prejudiciile cauzate de O.U.G. nr. 93/2012 și legea de punere în aplicare a ordonanței, anularea actelor administrative emise în baza acesteia, reprezentate de procesul-verbal nr. x/29.04.2013 emis de către Consiliul CSSPP, obligarea ASF la plata sumei susmenționată, reprezentată de veniturile sale neîncasate pentru perioada în care mai avea mandat în cadrul CSSPP, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1735 din 17 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României și Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea cererii de recurs, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 93/2012, a respins acțiunea ca inadmisibilă, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, situație care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că instanța de fond a preluat din cuprinsul Deciziei nr. 97/03.03.2015 a Curții Constituționale acele considerente pe care se întemeiază soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată. În Decizia Curții Constituționale se menționează faptul că O.U.G. nr. 93/2012, prin care și-a încetat activitatea instituția unde reclamantul avea mandat, nu ar fi prevăzut posibilitatea continuării acestuia în cadrul instituției nou înființate. În opinia recurentului, această interpretare contravine dispozițiilor legale reglementate de art. 23 din O.U.G. nr. 93/2012, care prevede că Autoritatea de Supraveghere Financiară preia numărul de posturi și personalul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, cu menținerea tuturor drepturilor avute la data preluării, inclusiv cele salariale. Nici instanța de fond și nici Curtea Constituțională nu fac referire la vreun temei legal care să confere noii instituții formate dreptul de a dispune încetarea mandatului unei persoane care face parte din personalul Comisiei care și-a încetat activitatea, referindu-se însă la posibilitatea legiuitorului de a suprima un astfel de mandat.

Apărările intimaților Intimata - pârâtă ASF a depus întâmpinare la data de 28 septembrie 2015, prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a ASF, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. Intimatul - pârât Senatul României a depus întâmpinare la data de 12 octombrie 2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului În prealabil, analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin întâmpinare, Înalta Curte reține netemeinicia acesteia, urmând a o respinge, având în vedere următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 247 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, daca prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesara administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. (2) Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifica un interes, cel mai târziu la primul termen de judecata după săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii în fond. Înalta Curte observă excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată de pârâtă în fața Curții de Apel București, nu prin întâmpinare, ci prin notele scrise depuse la termenul de judecată din 18.09.2013, termen la care instanța de fond a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 93/2012, suspendând în temeiul art. 9 alin. (2) din legea nr. 554/2004 soluționarea cauzei. Urmare a comunicării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 97/03.03.2015 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, cauza a fost repusă pe rol, instanța de fond respingând, prin hotărârea recurată, acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, ceea ce, în opinia instanței de recurs, făcea inutilă cercetarea excepției ce viza configurarea cadrului procesual ales de reclamant. Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente: Soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă este legală, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora, după pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. Rezultă cu claritate din aceste prevederi legale că singura soluție pe care o poate dispune instanța de contencios administrativ în cazul respingerii excepției de neconstituționalitate este aceea de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, neputându-se reține că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material prin pronunțarea acestei soluții. În condițiile în care prin Decizia Curții Constituționale nr. 97/03.03.2015 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant și s-a constatat că dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară sunt constituționale în raport cu criticile formulate, instanța de fond putea pronunța doar o singură soluție, aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată. Faptul că prima instanță nu a procedat la examinarea fondului cauzei este consecința aplicării dispozițiilor legale anterior menționate, care nu îi permiteau să se pronunțe cu privire la temeinicia sau netemeinicia demersului judiciar inițiat de reclamant. Înalta Curte mai reține că susținerile din cererea de recurs care vizează fondul cauzei nu pot forma obiect al analizei instanței de control judiciar având în vedere că prima instanță nu a examinat pe fond cauza, ci a soluționat-o în temeiul unei excepții procesuale, cea a inadmisibilității. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenții reclamanți, astfel că în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.