ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1453/2018

Asupra recursurilor de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 20.10.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Agenția Națională de Administrarea Fiscală, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- anularea Ordinului nr. 1959/C/2014 emis în data de 23.07.2014 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comunicat reclamantului în data de 25.07.2014, ca fiind nelegal, emis cu încălcarea art. 4 alin. (7) lit. c) din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

- anularea Ordinului nr. 175/C/i/2013 din 13 mai 2014 emis de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce nu a fost comunicat niciodată reclamantului, prin care a fost respinsă solicitarea de acordare a avizului în vederea numirii în funcția publică de inspector antifraudă;

- obligarea pârâtului 1 să emită avizul de numire a reclamantului în funcția publică de inspector antifraudă;

- comunicarea către A.N.A.F. a acestui aviz favorabil de numire în funcția publică de inspector antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor a reclamantului;

- anularea actului administrativ nr. x emis de către Agenția Națională de Administrare Fiscală la data de 22.07.2014, comunicat reclamantului în data de 29.07.2014;

- anularea actului administrativ nr. x/03.06.2014 emis de către ANAF, comunicat reclamantului în data de 06.06.2014.

Ca o consecință a anulării actelor administrative mai sus-menționate, s-a solicitat instanței să dispună:

- obligarea pârâtului 2 să emită actul administrativ de numire a reclamantului în funcția publică de inspector antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor:

- repararea pagubei cauzate reclamantului prin refuzul de acordare a avizului de numire în funcția publică, respectiv achitarea tuturor drepturilor salariale începând cu luna decembrie 2013, data la care trebuia să fie numit în funcția publică, și până la data efectivă a numirii în funcția publică de inspector antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 60/02.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus:

- admiterea acțiunii în parte;

- anularea Ordinelor nr. 1959/C/2014 din data de 23.07.2014 și nr. 175/C/i/2013 din data de 13 mai 2014 emise de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procurorul General, să emită avizul de numire a reclamantului în funcția publică de inspector antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor din cadrul ANAF și, în consecință, obligarea pârâtei ANAF să emită avizul administrativ de numire a reclamantului în aceeași funcție publică;

- obligarea pârâtei ANAF la repararea pagubei produse reclamantului, prin achitarea drepturilor salariale aferente funcției publice, începând cu data de 1 decembrie 2013 și până la data efectivă a numirii în funcția publică;

- respingerea acțiunii în rest;

- obligarea pârâților în subsidiar la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant, în cuantum de 1632,34 RON, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva sentinței civile nr. 60/02.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

3.1 În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 și 8 din C. proc. civ.

În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susținut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, instanța competentă în soluționarea prezentei cauze ar fi fost Tribunalul Timiș.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a precizat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța adăugând la lege.

În ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța este limitată doar la controlul de legalitate a actelor contestate, nu și la analiza motivelor de oportunitate a măsurii de respingere a acordării avizului.

Recurentul a adăugat că, în condițiile în care legea nu prevede criteriile de acordare a avizului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia trebuie să aibă în vedere considerente de oportunitate, în urma unei analize concrete a persoanei vizate, bazată pe elemente obiective.

Respingerea propunerii de acordare a avizului este în concordanța limitelor în care procurorul general exercită decizia de autoritate, atunci când analizează acordarea, restrângerea sau respingerea propunerii de acordare a avizului.

3.2 Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea primei instanțe prin raportare la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul primului motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că în mod nelegal prima instanță a respins excepția de necompetență materială pe care a invocat-o prin întâmpinare, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Recurenta a precizat că ANAF este o instituție publică ce funcționează sub imperiul Legii nr. 188/1999, între funcționarii publici și instituție fiind încheiate raporturi de serviciu în conformitate cu acest act normativ.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a subliniat că prevederile O.U.G. nr. 74/2013 condiționează numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor de obținerea avizului procurorului general și că ANAF nu a avut temei legal pentru emiterea ordinului de numirea în funcția publică a intimatului în condițiile în care solicitarea acordării avizului a fost respinsă prin Ordinul nr. 175/C/i/2013 din 13.05.2014 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și, în principal, trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente material, iar în ipoteza în care se va aprecia că excepția de necompetență materială este neîntemeiată, să se dispună casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința recurată, cu prioritate, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Acest motiv de nelegalitate poate fi reținut doar dacă excepția de necompetență materială sau teritorială de ordine publică s-a invocat în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, în condițiile legii, iar instanța a respins în mod greșit excepția sau a omis a se pronunța asupra acesteia.

În speța de față, recurenții-pârâți au invocat excepția de necompetență materială a curții de apel, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate (19 ianuarie 2015), excepția fiind respinsă de către prima instanță prin încheierea din data de 19 ianuarie 2015.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu se nu se poate vorbi de un raport de serviciu al funcționarului public în sensul art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât nu există un act de numire concretizat într-un ordin al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, s-a apreciat că pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente în soluționarea cauzei sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și că, în raport de calitatea pârâților de autorități centrale, competența materială de soluționare a cauzei revine curții de apel.

Interpretarea și concluziile primei instanțe relativ la competența materială de soluționare a cauzei nu vor fi însușite de instanța de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente.

Litigiul dedus judecății vizează legalitatea refuzului de numire a reclamantului într-o funcție publică, aceea de inspector antifraudă, ca urmare a admiterii la concursul organizat- de Agenția Națională de Administrare Fiscală în data de 19 octombrie 2013.

Condițiile generale de participare la concurs au fost cele prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999, ele fiind menționate și în Anunțul de concurs nr. x/18.09.2013 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege, competența altor instanțe.

Modificările aduse art. 109 din Legea nr. 188/1999 exprimă expres voința legiuitorului de a stabili un regim juridic unitar tuturor litigiilor privind raportul de serviciu al funcționarului public și de a degreva secțiile de contencios administrativ ale curților de apel de soluționarea în primă instanță a cauzelor cu acest obiect.

Sunt avute în vedere nu numai litigiile care privesc exercitarea și încetarea raportului de serviciu al funcționarului public, ci și cele care vizează nașterea acestui raport de serviciu.

Cadrul legal privind cariera funcționarilor publici este reprezentant de Legea nr. 188/1999.

Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ, raporturile de serviciu se nasc și se exercită în baza actului de numire emis, în condițiile legii.

De asemenea, art. 57 alin. (1) prevede că recrutarea în vederea intrării în categoria funcționarilor publici se face prin concurs, în limita funcțiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice.

Cum litigiul dedus judecății a fost generat de refuzul de numire în funcția publică, acesta se circumscrie nașterii raportului de serviciu al funcționarului public.

Prin urmare, chiar dacă reclamantul nu a dobândit statutul de funcționar public, pentru determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter special reprezentate de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel că tribunalului îi revine competența materială de soluționare a cauzei, și nu curții de apel, cum în mod eronat a reținut prima instanță.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 60 din 2 martie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2018.