ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1819/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Casa de Asigurări a Avocaților din România, anularea dispozițiilor art. 59 și art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaților din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 01 octombrie 2012.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1323 din 19 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Casa de Asigurări a Avocaților din România, în sensul că a anulat în parte dispozițiile art. 59 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, adoptat prin Hotărârea nr. 8/2012, cu privire la condiția îndeplinirii stagiului de cotizare necesar "în raport cu vârsta, conform următorului tabel" - a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată; - a obligat reclamanta la plata sumei de 150 RON către pârâtul UNBR, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) și art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1323 din 19 aprilie 2016, au formulat recurs reclamanta A. și pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România. 3.1. Reclamanta A. și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, în sensul anulării dispozițiilor art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaților din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 01 octombrie 2012 și respingerii cererii U.N.B.R. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. A arătat recurenta-reclamantă că a exercitat calea de atac doar împotriva acelei părți a dispozitivului sentinței atacate prin care prima instanță a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, respectiv a fost respinsă cererea reclamantei prin care s-a solicitat anularea dispozițiilor art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaților din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 01 octombrie 2012, dispoziții criticate pentru nelegalitate. În raport de temeiul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată recurenta-reclamantă că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât sunt total ignorate exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., fiind contradictorii considerentele reținute de prima instanță. A arătat recurenta A. că, deși prima instanță a reținut că nu există discriminare, întrucât persoanele cărora li se aplică prevederile art. 60 alin. (1) - (3) se află în situații juridice diferite față de cele cărora li se aplică alin. (5) - (6) ale aceluiași articol, nu se motivează în ce constă diferența de tratament juridic. În opinia recurentei-reclamante nu există text legal care să reglementeze cote diferențiate de contribuție la CAA pentru avocați, în funcție de criteriul contribuției ori necontribuției și în alte sisteme de asigurări sociale, iar câtă vreme contribuția la CAA nu este diferita (diminuată) pentru avocații care contribuie și la alte sisteme de asigurări sociale, nu există situație juridică diferită în raportul cu CAA. În concluzie, susține recurenta-reclamantă că nu poate fi încălcat principiul contributivității, nu poate fi încălcat principiul fundamental de drept potrivit căruia obligațiile egale generează drepturi egale, iar prevederile art. 60 alin. (4) din Statutul CAA au fost ignorate de judecătorul fondului, lipsind motivarea pe aspectele circumscrise acestui temei de drept. Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificata a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept. Criticile recurentei A. sunt în sensul că sentința recurată încalcă în mod brutal principii fundamentale de drept consfințite prin Constituția României la art. 16, întrucât, în lumina dispozițiilor legale arătate în recursul său, stagiul potențial pe care CAA trebuie să i-l acorde și să i-l ia în calcul la stabilirea pensiei de invaliditate este de 13 ani, 4 luni și 13 zile, însă, făcând aplicarea dispozițiilor nelegale, discriminatorii ale dispozițiilor art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA, intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților a reținut și valorificat la emiterea deciziei de pensionare un stagiu potențial de numai 3 ani, 4 luni și 19 zile, fapt de natură să creeze o situație discriminatorie, comparativ cu orice alt coleg avocat, asigurat al CAA, care, în aceleași condiții de vârstă și stagiu de cotizare în sistemul de asigurări al avocaților, fără să fi contribuit și la sistemul public de asigurări, ar fi beneficiat de un stagiu potențial de 13 ani, 4 luni și 3 zile. Recurenta-reclamantă a susținut că nu poate fi vorba despre o situație juridica diferită, câtă vreme contribuția la CAA nu este diferită (diminuată) pentru avocații care contribuie și la alte sisteme de asigurări sociale, iar principiul contributivității nu poate fi încălcat, știut fiind că obligațiile egale generează drepturi egale. A mai arătat recurenta-reclamantă că, prin respingerea cererii sale de anulare a dispozițiilor art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA, sentința recurată înfrânge, în mod nepermis, principiul ierarhiei normelor juridice și consfințește încălcarea principiului constituțional al legalității. În acest context, pârâtele intimate UNBR și CAA, prin adoptarea și aplicarea art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA, sunt mai presus de lege, prin emiterea unui act normativ cu forță juridică inferioară care contravine principiilor și dispozițiilor actelor normative cu forță juridică superioară‚ în baza și în executarea cărora au fost elaborate, raportarea fiind făcută la textele legale enumerate, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 321 alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011, publicata în M. Of. nr. 898/19.12.2011, art. 1, 4 și 10 din Statutul CAA adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaților din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 01 octombrie 2012, art. I și art. 1, 2, 3 și 13 din Legea nr. 452 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 413 din 25 iulie 2001 Parlamentul României adopta prezenta lege. A mai fost criticată sentința primei instanțe și pentru faptul că, deși art. 13 1 din O.U.G. nr. 221/2000 prevede în mod expres faptul că doar stagiul de cotizare la CAA este luat în considerare pentru calculul pensiei, se consfințește nelegalitatea, menținând dispozițiile art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA, care introduc în calcul și perioada de contribuție la sistemul public de pensii, ca factor diminuant al stagiului potențial pe care CAA trebuie să i-l acorde recurentei reclamante în calitate de avocat care și-a achitat integral și în mod egal cu toți ceilalți colegi obligațiile față de CAA. 3.2 Recursul declarat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 (menționat greșit pct. 2) C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în întregime ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate de UNBR în fond și recurs. A criticat recurenta-pârâtă partea din sentința atacată prin care a fost admisă în parte acțiunea, în sensul că au fost anulate în parte dispozițiile art. 59 din Statut, și anume cele cu privire la condiția îndeplinirii stagiului de cotizare "în raport cu vârsta, conform următorului tabel", fiind respinse în rest capetele de cerere. Instanța de fond a reținut în esență că, pentru identitate de rațiune, este aplicabilă în situația intimatei-reclamante Decizia nr. 680 din 20 iunie 2012 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că sintagma "în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3" din cuprinsul art. 73 alin. (1) al Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituțională, întrucât sistemul de pensie publică are la bază principiul contributivității și că, în cazul acordării pensiei de invaliditate, trebuie ținut cont strict de stagiul de cotizație deja realizat, indiferent de vârsta asiguratului. Ca atare, reține instanța de fond, și în cazul pensiei de invaliditate pentru avocați trebuie ținut cont numai de stagiul de cotizație efectiv realizat, astfel că dispozițiile referitoare la îndeplinirea stagiului de cotizare "în raport cu vârsta, conform următorului tabel" sunt apreciate ca fiind nelegale. În raport de temeiul de casare indicat, respectiv prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a arătat recurenta-pârâtă că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului se exercită în condițiile prezentei ordonanțe de urgență prin sistemul unic, propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților din România". Ordonanța mai sus citată, completată și modificată prin Legea de aprobare nr. 452/2001, este actul normativ de bază ce reglementează sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, sistem autonom față de celelalte sisteme de pensii. Aceeași ordonanță prevede la art. 1 alin. (2) că "Organizarea și funcționarea Casei de Asigurări a Avocaților se stabilesc în condițiile prevăzute de lege și de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților", iar la art. 13 că prin lege, în cuprinsul prezentului act normativ, se înțelege Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările ulterioare. Din dispozițiile normative de mai sus rezultă că pensiile și alte drepturi de asigurări sociale au o reglementare specială, sistemul fiind unic, propriu și autonom, distinct de celelalte sisteme de pensii. A susținut recurenta-pârâtă că legiuitorul a făcut referiri la legătura acestui sistem cu sistemul public doar în cuprinsul art. 13 1 din O.U.G. nr. 221/2000, astfel că Decizia Curții Constituționale nr. 680/2012 nu este aplicabilă unui sistem diferit de cel public, cu reglementare specială, cum este sistemul propriu al avocaților, ce face obiectul prezentului litigiu. Sintagma "în raport cu vârsta, conform următorului tabel" cuprinsă în art. 59 din Statutul CAA nu contravine prevederilor normative speciale ce reglementează organizarea și funcționarea sistemului CAA, iar la stabilirea pensiei pentru invaliditate a intimatei-reclamante CAA a stabilit corect perioada efectivă în care a avut calitatea de avocat (7 ani și 2 luni), respectiv stagiul potențial de 3 ani, 4 luni și 19 zile corespunzător vechimii în avocatură, în baza art. 60 alin. (4) din Statutul CAA.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților din România a formulat întâmpinări la recursurile declarate în cauză, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului reclamantei A.. Intimata-pârâtă CAA din România a formulat întâmpinare la recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva Sentinței civile nr. 1323/19.042016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea acestui recurs, casarea sentinței atacate și respingerea în tot a acțiunii reclamantei. Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă CAA din România la recursul declarat de recurenta A. împotriva Sentinței civile nr. 1323/19.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a acestui recurs, arătându-se că, în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei privind anularea disp. art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA intrat în vigoare la 1.10.2012, cu motivarea că cele două texte reglementează modul de calcul al stagiului potențial în situația în care asigurații din sistemul CAA au cotizat și în alte sisteme de asigurări sociale. 4.2. Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta A. împotriva Sentinței civile nr. 1323/19.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând a se dispune respingerea recursului declarat de aceasta, ca nefondat. 4.3. Recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta A., prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. 4.4. Legal citată, reclamanta A. nu a depus întâmpinare față de recursul pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, Înalta Curte reține caracterul lor nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante A. Recursul declarat de reclamanta A. Prin Sentința civilă nr. 1323/19.04.2016 s-a respins cererea reclamantei de anulare a prevederilor art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, reținându-se că nu există un tratament discriminatoriu între persoanele care beneficiază de prevederile art. 60 alin. (1) - (3) și cele aflate în situația reglementată de art. 60 alin. (5) - (6), întrucât acestea se află în situații juridice diferite. Criticând această soluție, a arătat recurenta-reclamantă că, din perspectiva motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., sentința atacată nu este motivată, nefiind respectate exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În sprijinul argumentației sale, a reluat recurenta-reclamantă pasaje din considerentele primei instanțe, în care a considerat că nu s-a realizat o motivare convingătoare și adecvată raționamentului juridic care a condus la pronunțarea soluției atacate în cauză. Înalta Curte reține însă că nu poate fi vorba despre o nemotivare a sentinței recurate, iar lipsa unui răspuns punctual la fiecare argument din cererea de chemare în judecată nu echivalează cu un viciu al nemotivării, cât timp se poate decela în cuprinsul hotărârii silogismul juridic ce a condus la pronunțarea soluției în cauza respectivă. În consecință, Înalta Curte observă că sentința atacată respectă exigențele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport și de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 21 din Constituția României. O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei. Prin urmare, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. este nefondat. Cel de-al doilea motiv de casare indicat de recurenta-reclamantă ca fiind incident în raport de soluția pronunțată de către prima instanță este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la "interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material". Un prim palier de argumentație în structurarea recursului declarat de reclamantă este cel în care se critică încălcarea unor principii fundamentale consfințite prin Constituția României. Raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, a pretins recurenta-reclamantă că este discriminată prin modalitatea de calcul a stagiului potențial potrivit normelor cuprinse la art. 60 alin. (4) și (5) din statutul CAA, în raport de alte persoane, asigurate la Casa de asigurări a Avocaților, care nu ar fi contribuit și la sistemul public de asigurări. Discriminarea pretinsă de către recurenta-reclamantă presupune un tratament diferențiat între persoane aflate în situații analoage, însă raportarea pe care o face numita A. la asigurații exclusiv din sistemul propriu al avocaților nu comportă o similitudine a apartenenței sale la această categorie, cât timp perioada sa de cotizare cuprinde atât contribuția în sistemul public al asigurărilor sociale, cât și cea în sistemul asigurărilor pentru avocați, conform statutului CAA. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, comparația făcută de aceasta între cele două categorii de persoane, cu stagiu exclusiv în raport de profesia de avocat ori cu stagiu incomplet, ca urmare a cotizării și în sistemul public de pensii, pentru munca prestată în alte domenii decât cel al avocaturii, nu este una care să poată fi considerată drept caz de discriminare, nefiind încălcat, prin urmare, principiul constituțional al egalității în drepturi. În privința pretinsei încălcări a principiului legalității, consfințit prin dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituția României, a susținut recurenta A. că, în strânsă legătură cu acest principiu este cel al ierarhiei normelor juridice, ambele principii fiind încălcate prin faptul că prevederile art. 60 alin. (4) și (5) din statutul CAA înfrâng dispoziții din acte normative cu forță juridică superioară. Au fost invocate, în acest sens, prevederile art. 1, alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, art. 321 alin. (2) din Statutul Profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011, art. 1, art. 4 și art. 10 alin. (1) - (3) din Statutul CAA adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaților din 15 - 16 iunie 2012, art. 1 - 3 din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, precum și dispozițiile cuprinse în Legea nr. 452/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 221/2000. Dispozițiile art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaților din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 1.10.2012, stabilesc următoarele: "(4) Pentru asigurații care au contribuit și în alte sisteme de asigurări sociale, stagiul potențial acordat este proporțional cu perioada de contribuție în sistemul de asigurări sociale al avocaților față de întreaga perioadă de cotizare la sistemele de asigurări sociale obligatorii. (5) Stagiul potențial prevăzut la alin. (4) se determină prin înmulțirea stagiului potențial calculat conform alin. (1), (2) și (3) cu raportul între perioada de cotizare la sistemul de asigurări sociale al avocaților la totalul perioadei de cotizare în sistemele de asigurări sociale obligatorii." Prezintă relevanță în analiza legalității normei supuse controlului judecătoresc de contencios administrativ prevederile art. 13 1 din O.U.G. nr. 221/2000, în care se arată că: "(1) Între sistemul de pensii al avocaților și sistemul public de pensii se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă, în vederea deschiderii dreptului la pensie pentru pensiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b), d) și e). (2) În situația prevăzută la alin. (1), pensia, în sistemul de pensii al avocaților, se stabilește numai pentru stagiul de cotizare realizat în acest sistem. (3) Perioadele asimilate stagiului de cotizare, prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, care constituie stagiu de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât și în sistemul de pensii al avocaților, se iau în calcul, opțional, în unul dintre sisteme. Așadar, stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii, precum și vechimea în muncă, au fost avute în vedere doar în vederea deschiderii dreptului la pensii pentru pensia de invaliditate, prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 221/2000, urmând a se calcula pensia cuvenită pentru perioada efectivă de contribuție în sistemul de pensii al avocaților, fiind corelate, astfel, prevederile art. 13 1 din O.U.G. nr. 221/2000 cu cele ale art. 60 alin. (4) din Statutul CAA, în sensul recunoașterii, în sistemul de pensii al avocaților, a pensiei cuvenite numai pentru perioada în care o persoană a avut calitatea de avocat și a contribuit la Casa de asigurări a avocaților. O astfel de reglementare prin Statutul CAA nu vine în contradicție cu principiile enunțate la art. 1 - 3 din O.U.G. nr. 221/2000, care stabilesc reguli proprii pentru pensiile acordate persoanelor care au exercitat profesia de avocat. În schimb, nicio prevedere din cuprinsul O.U.G. nr. 221/2000 nu interzice cumulul pensiei stabilită în sistemul de pensii al avocaților cu cea calculată pentru valorificarea stagiului de cotizare realizat în sistemul public de pensii, aferent perioadei în care s-a contribuit în cadrul acestui sistem. În consecință, modul de calcul al stagiului potențial, astfel cum este prevăzut la alin. (4) al art. 60 din Statutul CAA, respectă norma cu rang superior ce a stat la baza adoptării respectivului statut, adică prevederile O.U.G. nr. 221/2000. Totodată, se reține că modalitatea de valorificare a stagiului potențial pentru situația în care persoana asigurată a contribuit la mai multe sisteme de pensii respectă conceptul unitar avut în vedere în cadrul Statutului CAA, acela de stabilire a pensiei în sistemul prevăzut pentru avocați doar pentru perioada în care o persoană a exercitat această profesie, în acest sens fiind interpretate prevederile art. 10 din Statut ("Pensiile vor avea ca bază de calcul exclusiv stagiile de cotizare și contribuțiile achitate de avocatul asigurat") și cele ale art. 42 alin. (1) - (2) din Statut ["(1) Între sistemul de pensii al avocaților și sistemul public de pensii se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru pensiile prevăzute la art. 37 alin. (1) lit. a), b), d) și e). (2) În situația prevăzută la alin. (1), pensia din sistemul de pensii al avocaților se stabilește numai pentru stagiul de cotizare realizat în acest sistem.] În referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, care arată că "profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei", reține Înalta Curte că principiile exercitării profesiei de avocat nu au fost încălcate prin reglementarea modului de stabilire și de calcul al stagiului potențial pentru asigurații care au contribuit și în alte sisteme de asigurări sociale, nu doar în cel al avocaților. Nici în ceea ce privește nelegalitatea prevederilor art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA în raport de prevederile art. 321 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 nu se pot valida susținerile recurentei-reclamante, cât timp norma în raport de care s-a avut în vedere această încălcare prevede că "pensiile și ajutoarele sociale vor avea ca bază de calcul exclusiv stagiile de cotizare și cuantumul contribuțiilor achitate de avocatul asigurat, fiind interzisă aplicarea altor criterii de calcul", fapt ce s-a avut în vedere prin toată reglementarea specifică pensiilor cuvenite din sistemul propriu al avocaților, ideea centrală fiind aceea de valorificare a drepturilor cuvenite doar în raport de stagiul efectiv de cotizare și contribuțiile plătite de avocatul asigurat în cadrul acestui sistem. Nu poate fi acreditată nici susținerea potrivit căreia, deși norma prevăzută la art. 13 1 din O.U.G. nr. 221/2000 stabilește că doar stagiul de cotizare la CAA este luat în considerare pentru calculul pensiei, dispozițiile art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA introduc în calcul și perioada de contribuție la sistemul public de pensii, ca factor diminuant al stagiului potențial pe care CAA trebuie să-l acorde recurentei-reclamante, în calitate de avocat care și-a achitat integral și în mod egal cu toți ceilalți colegi obligațiile față de CAA. Aceasta deoarece, din modalitatea în care a fost stabilit calculul stagiului potențial pentru avocații care au contribuit doar la sistemul propriu de pensii, se observă că formula de calcul are în vedere diferența între stagiul complet de cotizare și stagiul de cotizare realizat efectiv până la data acordării pensiei de invaliditate, în schimb, pentru persoanele care au contribuit și în alte sisteme de pensii, art. 60 alin. (4) din Statutul CAA prevede că stagiul potențial acordat este proporțional cu perioada de contribuție în sistemul de asigurări sociale al avocaților, față de întreaga perioadă de cotizare la sistemele de asigurări sociale obligatorii. Această formulă de calcul este menită să respecte întocmai principiul acordării pensiei cuvenite numai pentru stagiul de cotizare realizat în sistemul de pensii al avocaților, iar pentru asigurarea menținerii proporționalității în raport de ceea ce se cuvine doar din sistemul propriu avocaților, este necesar a se vedea cât anume din totalul perioadei de cotizare în sistemele de asigurări sociale obligatorii a reprezentat contribuția efectivă la sistemul de pensii al avocaților. Nu se poate vorbi însă, despre o luare în calcul a perioadei de contribuție la sistemul public de pensii pentru a se diminua stagiul potențial calculat pentru pensia cuvenită ca avocat, de natură a înfrânge prevederea art. 13 1 din O.U.G. nr. 221/2000, ci de o punere în aplicare, în modalitatea instituită prin art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA, a normei la care a făcut referire recurenta-reclamantă, fiind necesar a se stabili o pro-rată a pensiei aferente doar perioadei de contribuție în sistemul de asigurări sociale al avocaților. Prin urmare, niciun argument de nelegalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA nu este întemeiat, respectivele prevederi statutare fiind conforme actelor normative cu forță juridică superioară, ele fiind edictate tocmai în vederea punerii în aplicare conform principiilor statuate prin legile și statutul care reglementează profesia de avocat și drepturile cuvenite acestora, inclusiv dreptul la pensie din sistemul propriu de asigurări sociale al avocaților. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menține sentința atacată în privința părții din dispozitiv care se referă la respingerea cererii reclamantei A. prin care a solicitat anularea art. 60 alin. (4) și (5) din Statutul CAA, recursul declarat împotriva acestei soluții fiind nefondat. B. Recursul declarat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) Recurenta-pârâtă UNBR a criticat sentința primei instanțe în privința părții din dispozitiv prin care s-a dispus anularea în parte a dispozițiilor art. 59 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, adoptat prin Hotărârea nr. 8/2012, cu privire la condiția îndeplinirii stagiului de cotizare necesar "în raport cu vârsta, conform următorului tabel." Critica acestei soluții a vizat, în esență, faptul că prima instanță a reținut o identitate de rațiune între situația din dosar și cea avută în vedere prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 680/20.06.2012, prin care s-a constatat că sintagma "în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3" din cuprinsul art. 73 alin. (1) al Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituțională. În acest context, a susținut recurenta-pârâtă că pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților au o reglementare specială, sistemul fiind unic, propriu și autonom, distinct de celelalte sisteme de pensii. Or, având de verificat în ce măsură dispozițiile considerate de reclamantă ca fiind nelegale încalcă prevederile normative speciale ce reglementează organizarea și funcționarea sistemului CAA, prima instanță nu era îndreptățită să rețină aplicabilitatea unei decizii de neconstituționalitate pronunțate asupra unei norme dintr-o lege ce reglementează un alt sistem de pensii decât cel al avocaților. Contrar opiniei recurentei-pârâte, reține Înalta Curte că prima instanță a valorificat prin citarea deciziei Curții Constituționale a României nr. 680/2012 doar analiza pe care judecătorul constituțional a efectuat-o asupra unui principiu de bază al stabilirii pensiei de invaliditate, pornind de la caracterul aleatoriu și imprevizibil a cazurilor în care ajunge o persoană să-și piardă capacitatea de muncă, astfel că o asemenea pensie nu poate fi raportată la alte criterii decât cel al stagiului de cotizare efectiv realizat, orice alte elemente cerute pentru deschiderea dreptului la pensie fiind de natură să încalce principiul contributivității. Or, prevederile art. 59 alin. (1) din Statutul CAA, care condiționează acordarea pensiei de invaliditate în funcție de îndeplinirea stagiului de cotizare necesar în raport cu vârsta, încalcă principiul contributivității, astfel cum acesta este statuat atât prin prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 221/2000, în care se arată că "Sistemul prevăzut la art. 1 este organizat și funcționează pe baza principiilor autonomiei, solidarității, obligativității, contributivității, descentralizării și al repartiției, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege și de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților", cât și pe cele statuate chiar în principiile stabilite la art. 4 din Statutul CAA, în care, printre altele, se definește principiul contributivității, la lit. e), ca fiind acela "conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției obligatorii a fiecărui avocat, iar drepturile de pensii și asigurări sociale se cuvin pe baza acestei contribuții". Prin urmare, este nelegală sintagma "în raport cu vârsta, conform următorului tabel:" din cuprinsul art. 59 alin. (1) din Statutul CAA, prin raportare la norme juridice cu forță superioară (O.U.G. nr. 221/2000 aprobată prin Legea nr. 452/2001) ce reglementează un principiu fundamental al dreptului la pensie, a cărui respectare este încălcată prin norma analizată, fapt ce impune sancționarea respectivei norme cu anularea sa parțială, în privința sintagmei anterior enunțată. Pentru aceste considerente, se reține caracterul nefondat al recursului declarat de pârâta UNBR, astfel că soluția primei instanțe este legală, urmând a fi menținută așa cum a fost pronunțată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele anterior expuse, aplicând prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză, împotriva Sentinței civile nr. 1323 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentință ce va fi menținută astfel cum a fost pronunțată, fiind legală.