ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1102/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3970 din 11 mai 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3624 din 14 septembrie 2019, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- în conformitate cu dispozițiile notei x din Anexa VIII, Cap. II, lit. A), pct. 1, subpct. 2.9 a Legii-cadru nr. 153/2017 obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data de 1 iulie 2017, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă până la data plății efective;

- în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Anexa VIII, Cap. II lit. I) a Legii-cadru nr. 153/2017 obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare majorării salariului de bază cu 10% pentru condiții vătămătoare, începând cu data de 1 martie 2015, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă până la data plății efective;

- obligarea pârâtului la plata către stat a contribuțiilor aferente drepturilor salariale menționate;

- obligarea pârâtului conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 să depună în termen de 30 zile la Casa de Pensii a Municipiului București declarații rectificative;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, contenciosul administrativ este definit ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Reclamanții sunt angajați ai Ministerului Sănătății prin contracte individuale de muncă, în calitate de consilieri afaceri europene. Aceștia solicită obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu este vorba despre un litigiu de drept administrativ, deoarece reclamanții nu sunt funcționari publici, ci dețin calitatea de personal contractual.

Legea nr. 153/2017 face distincție între persoanele care dețin calitatea de funcționar public și cele care sunt personal contractuale prin aceea că a specificat faptul că persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii.

Înalta Curte constată că dispozițiile sus-menționate nu sunt incidente în cauza de față, deoarece petitul acțiunii nu vizează un act administrativ, ci vizează un raport juridic de muncă sui generis - recalcularea unor drepturi salariale și plata unor majorări derivând din drepturi salariale.

În raport cu obiectul cererii, se constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială a instanței va fi stabilită în raport de prevederile C. muncii.

Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de C. muncii, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.

Prin conflicte de muncă se înțeleg conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Art. 266 C. muncii statuează că: "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

În raport de dispozițiile art. 269 alin. (1) C. muncii:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar, potrivit art. 269 alin. (2):

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, actualizată, "Conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar dispozițiile art. 210 din același act normativ statuează în mod expres că:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Cu alte cuvinte, cauza dedusă judecății fiind un litigiu de muncă, competența de soluționare aparține tribunalului.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E. și F. și pârâtul Ministerul Sănătății în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 martie 2019.

Procesat de GGC - CT