ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 213/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2.407 din 21 martie 2018,pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza privind pe reclamanții A., B. și C. și pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3.575 din 12 septembrie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C. și pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții nu au contestat un ordin emis de vreunul dintre pârâți ori vreo hotărâre prin care să se fi soluționat o contestație împotriva modului de stabilire a salariului, ci au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi de natură salarială la care se consideră îndreptăți, pentru capătul 3 de cerere invocând situația de discriminare la care au fost supuși, iar pentru primele două capete de cerere invocând obligațiile pârâților derivate din dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014 așa cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice deoarece cererea reclamanților nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor sau dispozițiilor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte.

Prevederile legale mai sus-menționate sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Având în vedere faptul că reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, Înalta Curte apreciază că litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din C. muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit art. 266 din C. muncii "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative. (...)".

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C. și pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de ED