ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1744/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1744/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 noiembrie
2006, reclamanta SC „D.C.S.” SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A.
anularea adresei din 27 noiembrie 2006 prin care i-a fost respinsă cererea de acordare
a sprijinului financiar prevăzut de H.G. nr. 768/2006, pentru suprafața de 46 ha.
plantație viticolă.
Curtea de Apel Craiova,
secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 87 din 8 martie
2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs reclamanta, iar la termenul din 6 iunie 2007 a invocat excepția
de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 lit. f) din H.G. nr. 768/2006, modificată
prin H.G. nr. 1156/2006.
Prin încheierea din 6
iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal, a suspendat judecata recursului declarat de reclamantă și a sesizat Curtea
de Apel Craiova, pentru a se pronunța asupra excepției de nelegalitate, reținându-se
că, de H.G. nr. 768/2006 depinde soluționarea litigiului pe fond.
Prin sentința nr. 342
din 14 decembrie 2007 această Curte de Apel a admis excepția de nelegalitate invocată
de reclamantă și a constatat nelegalitatea parțială a art. 4 lit. f) din H.G.
nr. 768/2006, așa cum a fost modificat prin H.G. nr. 1156/2006, în sensul că dispozițiile
din partea finală a textului, respectiv cele privind „campania agricolă de primăvară
și toamnă a anului 2006” sunt nelegale în raport de prevederile alin. (2) din O.U.G.
nr. 108/2001.
În motivarea sentinței
s-a reținut că prin modificarea art. 4 lit. f) din H.G. nr. 768/2006 adusă prin
H.G. nr. 1156/2006 au fost schimbate în mod esențial prevederile art. 8 alin.
(2) din O.U.G. nr. 108/2001, întrucât Guvernul prin hotărâre putea să stabilească
modul de acordare a facilităților, dar nu putea să schimbe perioada care se are
în vedere la acordarea sprijinului agricol.
Instanța a apreciat că
un an de producție agricolă nu este sinonim cu anul calendaristic și că întrucât
prin O.U.G. nr. 108/2001 legiuitorul a stabilit acordarea finanțării pentru un an
agricol, fără nici o altă referire, menționarea referirii la campania agricolă de
primăvară sau de toamnă a anului 2006, încalcă norma legală.
Împotriva acestei hotărâri
au declarat recurs pârâții Guvernul României și A.P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate.
Guvernul României în recursul
său susține că temeiul legal al adoptării H.G. nr. 768/2006 privind acordarea în
anul 2006 a sprijinului financiar pentru înființarea de plantații viticole, pomicole
și arbuști fructiferi îl constituie art. 9 din O.U.G. nr. 108/2001, cu modificările
și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 166/2002.
Potrivit acestor acte
normative, precizează recurentul, sprijinul financiar se acordă pentru campania
agricolă de primăvară sau de toamnă a anului 2006.
A.P.I.A. în recursul său
susține în esență că, deși instanța de fond apreciază că „între noțiunea de an de
producție și campanie agricolă de primăvară sau de toamnă există diferență esențială”
nu precizează care sunt aceste diferențe, admițând că lucrările agricole specifice
viței de vie se pot regăsi în interiorul unul an calendaristic.
Cu alte cuvinte în cazul
viței de vie, plantațiile pot fi înființate atât primăvara cât și toamna, anul agricol
poate fi considerat și an calendaristic.
În fond se arată că, prin
H.G. nr. 768/2006 se acordă sprijin financiar pentru campania agricolă de primăvară
sau de toamnă a anului 2006.
Recursurile declarate
de pârâți sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor
O.U.G. nr. 108/2001 privind exploatările agricole, se acordă sprijin producătorilor
agricoli care dețin sau administrează exploatații agricole.
Dispozițiile art. 8 al
acestui act normativ stipulează că „lista produselor agricole, fondurile și sursele
de finanțare se aprobă anual de Guvern la propunerea Ministerului Agriculturii,
Alimentației și Pădurilor, pentru plăți directe, acordate producătorilor agricoli
organizați în exploatații agricole, pe perioada unui an de producție.
Alin. (2) al acestui text
de lege definește noțiunea de an de producție ca fiind perioada corespunzătoare
caracteristicilor biologice ale produselor sau grupelor de producție, numit și an
agricol.
Este de notorietate faptul
că anul agricol începe în toamna unui an (septembrie – campania de toamnă), continuă
cu campania de primăvară a anului viitor și se încheie cu vara anului viitor.
Dispozițiile art. 9 din
O.U.G. nr. 108/2001 prevăd că exploatările agricole comerciale beneficiază de facilități
financiare din partea statului pentru investiții privind cumpărarea de teren cu
destinație agricolă, de tractoare, utilaje agricole, instalații pentru irigat, construcții
de spații de producție, de protecția mediului, construcții de adăposturi și instalații
zootehnice, sere, plantații de pomi, viță de vie, hamei, căpșunerii.
Alin. (2) al acestui art.
precizează că fondurile și sursele de finanțare, precum și modul de acordare a facilităților
prevăzute la alin. (1) care nu sunt reglementate expres prin acte normative speciale,
se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, înainte de începerea anului agricol.
Așadar, potrivit acestor
texte de lege, noțiunea „beneficiază” reprezintă un termen imperativ și nu unul
opțional.
Pentru anul agricol 2005-2006
Guvernul a emis Hotărârea nr. 768, abia la 22 iunie 2006, cu o întârziere de aproape
un an.
Prin H.G. nr. 1156
din 8 septembrie 2006 s-a modificat art. 4 lit. f) din H.G. nr. 768/2006, prevăzându-se
acordarea sprijinului financiar pentru culturile înființate în campania agricolă
de primăvară sau toamnă a anului 2006.
Ar însemna că efectele
hotărârii de guvern și implicit acordarea de sprijin financiar ar urma să se facă
exclusiv pentru culturile înființate pe perioada anului calendaristic 2006.
Privitor la anul agricol
2005-2006, ar însemna că sprijinul financiar se acordă numai pentru cea de-a doua
jumătate, respectiv campania de primăvară 2006.
Ori, dispozițiile O.U.G.
nr. 108/2001, aprobată prin Legea nr. 166/2002, prevăd că sprijinul financiar se
acordă pentru fiecare an agricol, pe întreaga perioadă a acestuia.
Prin urmare, H.G. nr.
768/2006 așa cum a fost modificată prin H.G. nr. 1156/2006, stabilește că sprijinul
financiar se acordă numai pentru cea de-a doua jumătate a anului agricol 2005-2006.
În acest fel, prin hotărârea
de guvern se limitează efectele dispozițiilor ordonanței de urgență arătate.
Potrivit practicii constante
a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate
trebuie să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative
cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând
seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat
de art. 1 alin. (5) din Constituția României republicată și art. 4 alin. (3) din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea acelor
normative, republicată.
Așa fiind, în mod corect
instanța de fond a reținut că art. 4 lit. f) partea finală a H.G. nr. 768/2006,
așa cum a fost modificat prin H.G. nr. 1156/2006, respectiv „în campania agricolă
de primăvară sau de toamnă a anului 2006”, este în contradicție cu prevederile
art. 8 și 9 din O.U.G. nr. 108/2001.
Hotărârea instanței de
fond fiind legală și temeinică, recursurile declarate de pârâți urmează a fi respinse
ca nefondate,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate
de Guvernul României și de A.P.I.A. împotriva sentinței nr. 342 din 14 decembrie
2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 aprilie 2008.