ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia, anularea Deciziei nr. 29532 din 28.08.2014 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x încheiat la data de 15.07.2014, cu consecința obligării pârâtei să admită cererea de plată a tranșei a 2-a de ajutor financiar nerambursabil și, pe cale de consecință, să îi achite suma de 7200 euro, precum și suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate, până la soluționarea definitivă a prezentei contestații.

La termenul de judecată din 09.09.2015, Curtea de Apel Ploiești a luat act de cererea reclamantei de renunțare la judecata cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 164 din 9 septembrie 2015 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia.

Împotriva sentinței nr. 164 din 9 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 3 și punctul 8 din C. proc. civ., republicat.

În susținerea cererii de recurs recurenta-reclamantă arată, în esență, următoarele:

- Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, în sensul că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile al căror obiect este o sumă de până la 1.000.000 RON, se soluționează în fond de către tribunal (art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.);

- Instanța de fond a încălcat și aplicat greșit normele de drept material aplicabile speței, respectiv art. 969-970 din C. civ. și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

II.Analiza cererii de recurs

Prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a făcut referire la dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiul al cărei obiect este de până la 1.000.000 RON precum în prezenta cauză, se soluționează în fond de Tribunal, - în speță de Tribunalul Dâmbovița.

Trebuie precizat că reclamantul este cel care a înaintat acțiunea în contencios administrativ pe rolul Curții de Apel Ploiești care, verificându-și competența conform art. 13 alin. (1) C. proc. civ. la termenul din 27 mai 2015 s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la obiectul cauzei și la natura actului administrativ a cărui anulare se solicită.

Or, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost introdus prin art. 54 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2011 privind C. proc. civ. "toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale ce au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel."

Prin urmare, raportat la obiectul cererii de judecată, respectiv anularea unui act administrativ, ceea ce conduce implicit la acordarea unor sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prezenta speță este de competența de judecată Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 alin. (2) și (3) coroborate cu art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Un argument în plus îl reprezintă și lipsa calității procesuale pasive a centrelor regionale sau a oficiilor județene.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că Hotărâre a este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin nesocotirea dispozițiilor din Contractul de finanțare X/20.04.2011 cât și a dispozițiilor din art. 969 din C. civ. de la 1864, apreciindu-se ca instanța a aplicat greșit dispozițiile:

Art. 969(l)Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. (2)Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege (C. civ.. 970 și urm.)

Art. 970 Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.

În realitate din cuprinsul contractului de finanțare x/20.04.2011 a actelor adiționale și a anexelor la acestea asumate de părți, se reține că:

Beneficiarul se obligă să execute Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanțare astfel cum a fost aprobată împreună cu toate documentele anexate și în urma verificărilor, modificărilor și completărilor efectuate pe parcursul tuturor procedurilor de implementare.

Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare. De asemenea pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia.

Beneficiarul își va asuma integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa pe parcursul derulării obiectivelor prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare. Autoritatea contractantă va fi degrevată de orice responsabilitate pentru prejudiciile cauzate terților din culpa Beneficiarului.

De altfel contractul definește în art. 16 din anexa I și noțiunea de neregulă:

Esențial în prezentul litigiu apar cererile reclamantei adresate APDRP 3 Sud Muntenia prin care solicită rezilierea contractului de finanțare întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și de retragere a cererii de plată pentru tanșa a II-a din contractul de finanțare .

Susținerile precum că i s-a recomandat să procedeze în acest mod, pe lângă că nu au fost dovedite, nu exonerează în niciun mod de consecința ce rezultă din conținutul explicit al înscrisurilor.

Raportat la reluarea celor precizate în fața primei instanțe precum că respectivul contract de finanțare nu ar fi fost reziliat, rămânând astfel în ființă trebuie remarcat că urmare solicitării de reziliere emisă de beneficiar a fost instrumentat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/15.07.2014, dându-se astfel eficiență articolelor 11(2) și 11(3) din Anexa I a Contractului de finanțare nr. x/20.04.2011, în sensul acceptării de către autoritatea contractantă a încetării contractului de finanțare, iar în contextul demarării procedurii de reziliere, plățile efectuate prin rambursarea ajutorului public aferent tranșei de plată unu devin plăți necuvenite, în conformitate cu dispozițiile contractuale menționate anterior, impunânduse, bineînțeles, recuperarea acestora.

Cât privește așa-zisa neretroactivitatea a legii, cu referire la O.U.G. nr. 66/2011în raport de O.G. nr. 79/2003 în vigoare la data semnării contractului, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 66/2005, trebuie subliniat că între timp CJUE a statuat, în hotărârea din 26.05.2016 pronunțată în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 (§ 57), următoarele:

"(...) principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

De altfel, definiția neregulii cuprinsă în art. 2 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011 este o preluare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene potrivit căruia:

"Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

De asemenea, o atare definiție se regăsește și în art. 2, pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 conform căruia "«neregularitate» înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului generai".

Prin urmare cu privire la definiția neregulii, se observă că aceasta este asemănătoare in cele două acte normative, respective O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2001 acestea fiind in deplin acord cu normele dreptului european.

În aceste condiții, în raport de cele mai sus analizate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Având în vedere că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. PFA împotriva sentinței nr. 164 din 9 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2018.