ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2643/2018

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2015, sub nr. x/2015, la Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. - Persoană fizică autorizată a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia, anularea Deciziei nr. 29534 din 28.08.2014 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x încheiat la data de 15.07.2014, cu consecința obligării pârâtei să admită cererea de plată a tranșei a 2-a de ajutor financiar nerambursabil și, pe cale de consecință, să îi achite suma de 7.200 euro, precum și suspendarea Deciziei nr. 29534 din 28.08.2014 și a titlului de creanță - procesul-verbal nr. x, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații.

Prin sentința nr. 99 din 06 mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația precizată formulată de formulată de reclamanta A. - PFA, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. - PFA.

Reclamanta A. - PFA a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta-reclamantă a mai solicitat și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a susținut că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 969 alin. (1) și (2) și art. 970 din C. civ. 1864, dând o interpretate eronată dispozițiilor contractuale.

În critica sentinței recurate, recurenta-reclamantă susține sub un prim aspect că cererea de chemare în judecată supune analizei instanței de fond modul de încetare a contractului de finanțare de către pârâtă prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor în baza a două cereri, respectiv cererea de reziliere a contractului de finanțare formulată de către reclamantă și cererea de retragere a primei cereri de reziliere a contractului de finanțare formulata tot de reclamantă.

Recurenta-reclamantă susține că formularea celor doua cereri nu constituie o nereguă în sensul specificat în art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011, ci este o modalitate de încetare/modificare a contractului prin acordul părților stipulată clar în contractul de finanțare și întemeiată pe dispozițiile art. 969 din C. civ. de la 1864.

Apreciază recurenta-reclamantă că s-a pronunțat o soluție greșită, deoarece instanța de fond s-a îndepărtat de temeiul de drept în baza căruia s-a încheiat contractul de finanțare, motivarea sentinței fiind străină de obiectul pricinii, respectiv art. 969 din C. civ. de la 1864.

Recurenta-reclamantă a susținut că din considerentele sentinței rezultă că cele două părți contractante nu au drepturi egale și raporturile lor juridice nu se află sub incidența art. 969 din C. civ. de la 1864, așa cum s-a stabilit prin contractul de finanțare.

Recurenta-reclamantă consideră că hotărârea nu este motivată și apreciază că afirmațiile utilizate în considerentele hotărârii, precum "indubitabil", "evaziv", "alegație nedovedita", "neverosimilă", "neplauzibila", nu corespund scopului motivării.

Recurenta-reclamantă critică sentința recurată deoarece în cuprinsul ei se face referire că art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare ca temei de drept pentru soluția oferită, fapt ce reprezintă o motivarea greșită în drept și constituie caz de casare pentru nemotivare, fiind un text străin de contractul cadru.

Totodată, în critica sentinței recurate, se face mențiunea că instanța de fond nu s-a raportat la existența cererii de reziliere a contractului de finanțare și a cererii de retragere a cererii de reziliere, aceasta având obligația să facă referiri la această situație, în concordanță cu art. 969 din C. civ. de la 1864.

Recurenta reclamantă apreciază că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. de la 1864, a dat o interpretare greșită dispozițiilor contractuale, schimbând în totalitate conținutul art. 11 pct. (2), în sensul în care dispoziția vizând acordul dintre părți cu privire la modificarea contractului a fost transformată într-o neregulă contractuală care nu se regăsește în art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011.

În considerentele hotărârii nu se identifică neregula legală constatată de autoritatea pârâtă și însușită de instanța de fond.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care apreciază că sentința nr. 99/06.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, este temeinică și legală, aceasta fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

În susținerea acestei opinii, intimata-pârâtă a reiterat pe scurt situația de fapt din care rezultă că PFA A. a încheiat cu APDRP contractul de finanțare nr. x din data de 28.04.2011, iar potrivit art. 2 pct. (1) din contract, termenul de execuție era de 36 de luni de la data semnării contractului, respectiv până la data de 20.04.2014 plus 15 zile lucrătoare conform AP 02. Aceasta a mai precizat că în raport de situația de fapt, confirmată și de probatoriul administrat, condițiile art. 11 alin. (3) din Anexa I a Contractului de finanțare nr. x din data de 28.04.2011 erau pe deplin aplicabile, având în vedere că beneficiarul nu a respectat termenul de execuție a proiectului, nedepunând nici tranșele de plată în termenele contractuale asumate, aspect foarte important, deoarece prin depunerea celei de-a doua tranșe de plată, beneficiarul ar fi trebuit să facă dovada îndeplinirii tuturor acțiunilor din Planul de afaceri.

Intimata-pârâtă apreciază că susținerile dezvoltate prin cererea de recurs nu sunt relevante și nu modifică cele reținute de instanța de fond, motiv pentru care sentința civilă nr. 99/06.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este temeinică și legală.

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu al recursului la 07 octombrie 2016.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Atât recurenta-reclamantă, cât și intimata-pârâtă nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu.

Prin încheierea de ședință din data de 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen de judecată pe fond a acestuia, în ședință publică, pentru data de 19 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate și motivul de casare invocat, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Din situația de fapt corect reținută de prima instanță, susținută în întregime de actele dosarului și necontestată, de altfel, prin motivele de recurs formulate în cauză, rezultă că raporturile stabilite între părțile în conflict se întemeiază pe contractul de finanțare nr. x din 28.04.2011, încheiat în cadrul Măsurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri" din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Axa I "Creșterea competitivității sectorului agricol și forestier", având ca obiect implementarea proiectului intitulat "Îmbunătățirea performanțelor în exploatația B.", în baza cererii de finanțare a recurentei-reclamante A. - PFA, privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil.

În temeiul contractului de finanțare mai sus menționat, recurentei-reclamante i-a fost acordată o finanțare nerambursabilă, sub formă de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, în valoare de maxim 18.000 euro, echivalentul a maxim 76.716 RON, plata urmând să se facă în două tranșe, în cuantum de 10.800 euro și, respectiv, maxim 7.200 euro.

Potrivit contractului de finanțare, perioada de implementare a proiectului era de maxim 36 luni de la data semnării convenției, conform clauzei de la art. 2 (1).

De asemenea, la art. 4 din același contract - Modalitatea de plată, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x, au fost prevăzute reguli în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată, redactate în partea ce interesează, astfel:

"4 (3) Prima cerere de plată se va depune în maxim 10 zile de la data semnării contractului de finanțare și reprezintă 60% din valoarea prevăzută la art. 3 (1) și plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii de plată de către Autoritatea Contractantă.

4 (4) A doua cerere de plată se depune în maxim 33 de luni de la data semnării contractului de finanțare, după verificarea îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în Planul de afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare, și reprezintă 40% din valoarea prevăzută la art. 3 alin. (1) și plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii de plată de către Autoritatea Contractantă."

A rezultat că în executarea acestui contract de finanțare a fost achitată recurentei-reclamante suma de 46.029,60 RON, reprezentând prima tranșă de plată, urmând ca cea de-a doua cerere de plată să fie depusă cel mai târziu la data de 28.01.2014, conform clauzei înscrise la art. 4 (4), respectiv 33 de luni de la data semnării contractului.

Înainte de împlinirea acestui termen, respectiv la data de 14.01.2014, a fost înregistrată la sediul autorității pârâte cererea recurentei-reclamante privind plata celei de-a doua tranșe a ajutorului financiar, conform mențiunii înscrise la poziția 25 din Registrul de corespondență ținut de autoritatea administrativă, depus la dosar fond.

Ulterior, însă, respectiv la data de 24.01.2014, recurenta-reclamantă a revenit asupra cererii de plată, solicitând să se ia act de retragerea cererii de plată tranșa a II-a aferentă contractului de finanțare nr. x/28.04.2011 deoarece nu a îndeplinit condițiile contractuale.

Solicitarea de retragere a cererii de plată tranșa a II-a a ajutorului financiar a fost înregistrată la OJPDRP Dâmbovița sub nr. x/2014.

De asemenea, cu Adresa nr. x/2014, înregistrată la Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia, sub nr. x/2014, recurenta-reclamantă a solicitat și rezilierea contractului de finanțare x/28.04.2011 deoarece nu își îndeplinise obligațiile contractuale.

Ca urmare, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/15.07.2014 întocmit de autoritatea administrativă s-a prevăzut în sarcina recurentei-reclamante A. - PFA obligația de restituire a sumei de 46.029,60 RON, retragerea finanțării acordate având la bază încetarea raporturilor contractuale.

Contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare mai sus menționat a fost respinsă prin Decizia nr. 29534/28.08.2014 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia.

Actele administrative astfel emise au fost menținute prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă, cererile și conduita recurentei-reclamante fiind corespunzător evaluate în circumstanțele cauzei, prin raportare la actele de dispoziție ale beneficiarului finanțării și conținutul clauzelor contractuale relevante.

În esență, instanța de fond a reținut că nu exista nici un dubiu cu privire la poziția recurentei-reclamante A. - PFA - de solicitare a retragerii cererii de plată a celei de-a doua tranșe și de reziliere a contractului de finanțare pentru neîndeplinirea condițiilor contractuale asumate de aceasta.

În acest sens, s-a reținut că cele două cereri au avut destinatari diferiți, și anume APDRP 3 Sud Muntenia și OJPDRP Dâmbovița, ambele erau semnate de reprezentantul legal al entității juridice și aveau înscrisă și ștampila acesteia.

De asemenea, s-a reținut că recurenta-reclamantă nu a contestat niciun moment faptul de a fi formulat respectivele cereri, ci, doar a susținut că acestea nu reflectă voința sa proprie, depunerea lor realizându-se la inițiativa unei persoane din cadrul autorității administrative, care i-ar fi spus că așa era bine să procedeze.

Susținerile avansate în apărare au fost înlăturate de instanță, care a reținut că recurenta-reclamantă nu a dovedit realitatea afirmațiilor sale, deși o asemenea obligație îi revenea, potrivit art. 10 alin. (1) și art. 249 C. proc. civ.

În plus, s-a menționat că afirmațiile recurentei-reclamante aveau caracter evaziv, în condițiile în care nu era indicată nominal persoana care ar fi sugerat formularea cererilor.

Teza avansată în apărare a fost apreciată de instanță ca fiind și neverosimilă pe fondul ei, având în vedere că raporturile juridice generate de cererile și contractele de finanțare sunt reglementate prin norme imperative, iar întreaga procedură aferentă încheierii și executării acestora este eminamente scrisă. Ca urmare, s-a arătat că era greu de conceput ca recurenta-reclamantă să fi depus cele două cereri contrar voinței sale, în lipsa unei poziții oficiale a autorității administrative, consemnată în scris și care ulterior să poate fi dovedită.

Pe baza acestor elemente, instanța de fond a constatat că, în mod corect, autoritatea pârâtă a avut în vedere ipoteza neîndeplinirii în cauză a condițiilor contractuale de către recurenta-reclamantă, așa cum aceasta învederase expres prin cererile formulate.

Pornind de la acest temei de fapt, luând act și de împrejurarea că recurenta-reclamantă nu reușise să probeze în mod neechivoc îndeplinirea obligațiilor contractuale, instanța de fond a constatat justificată aplicarea în cauză a prevederilor art. 1, art. 3 și art. 13 din contractul de finanțare, cât și cele ale O.U.G. nr. 66/2011, reținându-se că, subsecvent exprimării acordului pentru încetarea/rezilierea contractului de finanțare din partea autorității administrative, conform solicitării recurentei-reclamante, nerespectarea obligațiilor contractuale constituia o neregulă referitoare la executarea contractului, având drept consecință obligația de restituire a primei tranșe de finanțare nerambursabilă încasată, în cuantum de 46.029,60 RON.

Ca urmare, în opinia instanței de fond procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/15.07.2014 era temeinic și legal.

Au fost înlăturate și susținerile recurentei-reclamante referitoare la menținerea în vigoare a contractului de finanțare, respectiv la faptul nerezilierii contractului de finanțare, în lipsa unui act care să constate aceasta, reținându-se că dispozițiile art. 13 (3) din contractul de finanțare permiteau autorității pârâte să constate încetată de plin drept valabilitatea contractului, printr-o notificare scrisă, fără punere în întârziere sau orice altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești.

Or, în cauză, manifestarea de voință a autorității pârâte în sensul încetării valabilității contractului rezulta cu evidență și în mod neechivoc din procesul-verbal de constatare a neregulilor, act care fusese comunicat recurentei-reclamante, îndeplinind și rolul de notificare scrisă, în înțelesul clauzei contractuale anterior evocate.

De asemenea, a fost înlăturată și susținerea recurentei-reclamante referitoare la faptul că ar fi continuat să-și îndeplinească obligațiile contractuale, având reprezentarea unui contract de finanțare activ, reținându-se că însăși recurenta-reclamantă era cea care solicitase rezilierea contractului pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, iar autoritatea pârâtă avea posibilitatea, chiar obligația în circumstanțele date, de a dispune unilateral încetarea contractului, ceea ce s-a și întâmplat prin intermediul procesului-verbal contestat.

S-a mai reținut de instanță că pretinsa executare în continuare a obligațiilor contractuale era o simplă alegație, nesusținută probator.

În plus, s-a arătat că nici formularea unei cereri de renunțare la cererea de reziliere a contractului de finanțare din partea recurentei-reclamante nu afectează valabilitatea măsurilor dispuse prin actele administrative contestate, având în vedere dubiile existente în legătură cu autenticitatea semnăturii înscrise pe respectiva cerere de renunțare comparativ cu cea executată pe cererea de reziliere și specimenul de semnătură a reprezentantului legal al recurentei-reclamante, precum și faptul că, deși i se solicitase depunerea unor relații în vederea lămuririi acestui aspect, recurenta-reclamantă a înțeles să rămână în pasivitate.

Prin motivele de recurs formulate, se contestă soluția și argumentația primei instanțe, susținându-se, în esență, că în analiza efectuată nu s-a avut în vedere împrejuarea esențială că actele administrative nu identifică neregula legală reținută în sarcina recurentei-reclamante, după cum nici în considerentele sentinței nu se face o asemenea precizare.

S-a solicitat să se constate că elementele de fapt relevante cauzei nu nu confirmă existența vreunei neregularități care să poată fi calificată ca neregulă în sensul specificat de art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011, formularea celor două cereri de către recurenta-reclamantă, aceea de reziliere a contractului de finanțare și, respectiv retragere a cererii de reziliere, constituind o modalitate de încetare/modificare a contractului prin acorsul părților, prevăzută în mod explicit în contractul de finanțare și întemeiată pe dispozițiile art. 969 din C. civ. de la 1864.

S-a arătat că temeiul de drept de la art. 13 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare reținut în justificare pentru soluția pronunțată, reprezintă o motivare greșită, fiind un text străin de contractul cadru.

Sentința a fost criticată și pentru faptul că nu face referire la existența cererii de reziliere a contractului de finanțare și a cererii de retragere a cererii de reziliere, deși aceasta reprezenta o chestiune importantă în economia cauzei, implicând în sarcina instanței obligația de a furniza un răspuns specific.

Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile și corect întemeiate soluția de menținere a actelor administrative emise în privința recurentei-reclamante și considerentele expuse în susținerea ei, argumentație pe care instanța de control judiciar și-o însușește în totalitate.

Și în aprecierea Înaltei Curți, poziția recurentei-reclamante exprimată în cererile adresate autorității administrative în legătură cu executarea contractului de finanțare nr. x/28.04.2011 a fost corect interpretată și evaluată în cauză ca reprezentând o manifestare clară și neechivocă a intenției sale privind încetarea raporturilor contractuale pentru neexecutarea propriilor obligații asumate prin contract.

Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată în cauză menționează în concret temeiurile de fapt care au determinat retragerea finanțării nerambursabile, constituind și cauza încetării raporturilor contractuale și a emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/15.07.2014.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, în considerentele prezentei decizii, neregula reținută în sarcina recurentei-reclamante constă în nerespectarea obligațiilor contractuale pe care aceasta și le asumase prin contractul de finanțare încheiat pentru punerea în aplicare a proiectului "Îmbunătățirea performanțelor în exploatația B.".

Prin contractul de finanțare mai sus menționat, recurenta-reclamantă s-a angajat, conform art. 3 (1) din Anexa 1, să "respecte pe durata contractului, criteriile de eligibilitate și se selecție înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenție, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare, și să nu înceteze activitatea agricolă."

Or, în speță, recurenta-reclamantă solicitase în mod expres rezilierea contractului de finanțare, aducând ca justificare în acest sens faptul neîndeplinirii propriilor obligații contractuale.

Cererea de reziliere a contractului nu putea fi ignorată de autoritatea administrativă în condițiile în care nu exista nicio justificare rezonabilă pentru a nu fi luată în considerare, aceasta fiind motivată, semnată și ștampilată de persoana în drept să o facă și concordantă cu o altă cerere a recurentei-reclamante, formulată în sensul renunțării la plata celei de-a doua tranșe a finanțării nerambursabile.

Documentația atașată dosarului arată că a existat și o cerere de retragere a cererii de reziliere, cu privire la care autoritatea administrativă nu a dat o soluție care să corespundă conținutului formal al acesteia.

Deși prin intermediul cererii de recurs s-a susținut că prima instanță nu ar fi analizat această chestiune, ignorând importanța și înrâurirea pe care o avea în rezolvarea litigiului, Înalta Curte constată că, dimpotrivă, sentința pronunțată în cauză conține un răspuns specific la problema invocată, considerentele expuse justificând valabil refuzul autorității pârâte de a lua act de retragerea cererii de reziliere.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că pasivitatea recurentei-reclamante - care nu înțeles să ofere informațiile/explicațiile necesare pentru lămurirea chestiunilor legate de autenticitatea semnăturii înscrise pe cererea de retragere a cererii de reziliere, în contextul în care erau diferențe vizibile comparativ cu semnătura executată pe cererea de reziliere și specimenul de semnătură aparținând reprezentantului legal al recurentei-reclamante, a fost corespunzător sancționată în cauză, prin nevalorificarea cererii de renunțare la cererea de reziliere a contractului de finanțare.

Prin urmare, ipoteza neîndeplinirii obligațiilor contractuale, invocată și recunoscută inițial de recurenta-reclamantă, prin cererea de reziliere a contractului, constituia un temei suficient și valabil pentru aplicarea măsurii administrative, a restituirii tranșei I din finanțarea nerambursabilă încasată, subsecvent încetării/rezilierii contractului de finanțare realizată ca urmare a acordului exprimat de autoritatea administrativă și materializat în procesul-verbal contestat.

Neîndeplinirea obligațiilor asumate în baza contractului de finanțare, având drept consecință nerealizarea proiectului pentru a cărui implementare fusese acordată finanțarea nerambursabilă, atrăgea aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 3 și art. 11 (3) din Anexa I la contractul de finanțare, parte integrantă din contract și având aceeași forță juridică, conform art. 6 din contractul cadru, fiind vorba despre o abatere/neregulă referitoare la executarea contractului.

Cum respectivele dispoziții contractuale reglementează tocmai situațiile de încetare a contractului de finanțare, prin acordul părților, ca urmare a solicitării scrise din partea beneficiarului, fie în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiată critica recurentei-reclamante referitoare la greșita întemeiere în drept a abaterii și sancțiunii aplicate în cauză, precum și susținerea că sentința primei instanțe cuprinde o motivare greșită, prin referire la un text străin de contractul cadru.

Cu aceste precizări, rămân valabile toate celelalte considerații ale instanței de fond, inclusiv cele privind lipsa de coerență și temeinicie a susținerilor formulate în apărare, iar fiecare din termenii utilizați în hotărâre, precum "indubitabil", "evaziv", "alegație nedovedită", "neverosimilă", "neplauzibilă" configurează și susține concluzia instanței în legătură cu justețea și suficiența apărărilor reclamantei, înscriindu-se deci și servind scopului motivării.

În raport de toate cele arătate, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat corect prevederile contractului de finanțare și a evaluat în mod corespunzător consecințele decurgând din nerespectarea acestora, fiind vădit nefondată susținerea recurentei-reclamante, privind pretinsa transformare a unei clauze de modificare prin acord a contractului într-o neregulă contractuală.

În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză și va menține sentința instanței de fond, ca temeinică și legală, sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. - P.F.A. împotriva sentinței nr. 99 din 6 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2018.