ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. - Persoană Fizică Autorizată a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 25710 încheiat la data de 25 iulie 2014, privind proiectul Y din 20 aprilie 2011 Acordarea de sprijin pentru prima instalare d-lui A.", să fie obligată pârâta să admită cererea de plată a tranșei a 2-a de ajutor financiar nerambursabil și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei să achite suma de 10.000 euro; De asemenea s-a solicitat suspendarea Procesului-verbal nr. x din 25 iulie 2014 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 99 Bis din 5 mai 2015, a admis excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. - Persoană Fizică Autorizată, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și este străină de obiectul pricinii, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât această procedură a fost respectată, iar reclamantul a formulat contestație împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 aprilie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivul de casare invocat de recurent, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele prezentate în susținerea motivului invocat, nu pot fi primite de instanța de control judiciar având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (*11) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care "Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel".

Astfel, instanța de recurs constată că instanța competentă să soluționeze fondul acțiunii deduse judecății este curtea de apel, argument pentru care motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. va fi respins, ca nefondat.

Totodată, independent de cele arătate mai sus, Înalta Curte reține că excepția necompetenței materiale a instanței inițial sesizată, nu a fost invocată, iar potrivit dispozițiilor imperative ale art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Ca atare, expirarea termenului în care putea fi invocată excepția necompetenței materiale are drept consecință consolidarea competenței instanței inițial învestite, (chiar și în situația în care aceasta nu era competentă material să soluționeze pricina în raport cu obiectul acesteia).

De asemenea, analizând argumentele prezentate de recurent, subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate pentru motivele ce urmează.

Analizând condițiile de formă ale cererii introductive, Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de primă jurisdicție, reține că reclamantul nu a făcut dovada sesizării autorității emitente a actului atacat, în condițiile art. 47 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, mai înainte de sesizarea instanței de judecată.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, decizia de soluționare a contestației se poate ataca în instanța de contencios administrativ.

Titlul de creanță, nota de constatare a neregulilor nu poate fi contestată direct în instanță, ci numai după parcurgerea procedurii administrative obligatorii, conform disp. art. 50 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Deși se susține prin motivele de recurs faptul că s-a făcut dovada introducerii plângerii prealabile, Înalta Curte constată că nici în calea de atac formulată această dovadă nu a fost depusă la dosarul cauzei, iar susținerile recurentului fără sprijin probator vor fi respinse de instanța de control judiciar.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 46 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd procedura administrativă de contestare a titlurilor executorii, precum și actele emise în cursul procedurii de aplicare a corecțiilor care pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.

În cauza dedusă judecății nu este depusă la dosar și nu rezultă emiterea deciziei menționate la art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel încât Înalta Curte reține că în mod corect instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât reclamantul a contestat acte care, potrivit legii speciale, nu pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ.

Înalta Curte reține că procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ, prevăzută de dispozițiile art. 46 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, nu încalcă dreptul de acces liber la justiție, ci prin această procedură se instituie un mijloc de remediere a eventualelor neregularități ale titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă.

Înalta Curte constată că toate argumentele prezentate de recurent în susținerea motivelor de recurs, care privesc fondul cauzei deduse judecății, nu pot fi primite și analizate de instanța de control judiciar, având în vedere soluția dată de prima instanță, fiind admisă excepția de inadmisibilitate și, deci, nefiind analizat fondul.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. - PFA împotriva Sentinței nr. 99 bis din 5 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM