ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.04.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2018

HOTĂRÂRE
23.04.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2917/CA din 28 decembrie 2017, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de reclamantă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare și a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Satu Mare - Serviciul Leader și Investiții non Agricole.

Învestit prin declinare, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința civilă nr. 794 din 13 martie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată de către instanță, din oficiu, a declinat, în favoarea Tribunalului Satu Mare, competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Satu Mare - Serviciul Leader și Investiții non Agricole, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Satu Mare - Serviciul Leader și Investiții Non Agricole să dispună: anularea în tot a Deciziei nr. 4309/05.02.2016 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care a fost respinsă contestația reclamantei împotriva Notificării cu privire la confirmarea plății nr. x/29.12.2015, aferentă cererii de plată x; anularea în tot a sancțiunii administrative dispuse prin Decizie, în cuantum de 216.614,00 RON, aplicată reclamantei potrivit art. 63 din Regulamentul nr. 804/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurala și ecocondiționalității; anularea Notificării nr. x/29.12.2015 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Satu Mare; anularea în tot a sancțiunii administrative dispuse prin Notificare, în cuantum de 128.582,07 RON; obligarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la acceptarea cererii de plată formulată de reclamantă pentru suma de 128.582,07 RON, reprezentând TVA - ul aferent achiziției de bunuri din factura x/26.10.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 357/2017, Curtea de Apel București a declinat competenta soluționării cererii în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și Fiscal.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 5459/2017, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În speța de față, reclamanta, care are sediul social în loc. Florești, jud. Cluj a ales să înregistreze cererea la Curtea de Apel București, în considerarea sediului pârâtei Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.IR.). Altfel spus, fiind vorba despre o competență alternativă, a ales instanța de la sediul pârâtului. Odată aleasă această instanță, dintre cele două instanțe deopotrivă competente, instanța aleasă rămâne competentă să soluționeze cauza. Faptul că, instanța aleasă inițial de către reclamantă și-a declinat competența în favoarea unei alte instanțe, nu schimbă cu nimic alegerea deja făcută. Altfel spus, dacă reclamanta a ales între instanța de la sediul său și instanța de la sediul pârâtului, pe cea de la sediul pârâtului, dar a ales-o în mod greșit, nu poate reveni asupra acestei alegeri, ca urmare a declinării competenței de către respectiva instanță.

Sediul pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Satu Mare - Serviciul Leader și Investiții non Agricole fiind în Satu Mare, competența de soluționarea a prezentei cauze aparține, din punct de vedere teritorial Tribunalului Satu Mare. Faptul că în fața Tribunalului Satu Mare, reclamanta a arătat ca nu dorește sa se judece la Tribunalul Satu Mare, nu este în măsură să schimbe competența de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâții Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Satu Mare - Serviciul Leader și Investiții Non Agricole, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4435/2019
Ședința publică din data de 2 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 272 din 5 aprilie, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis excepția
ÎCCJ 2024-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5351/2024
u și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Satu Mare, în favoarea Tribunalului Satu Mare, sec
ÎCCJ 2018-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3436/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 436 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a
ÎCCJ 2023-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2901/2023
Ședința publică din data de 26 mai 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 53/CA/2023 din 9 februarie 2023, Tribunalul Bihor, secția a III-a
ÎCCJ 2019-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2.594 din data de 25 septembrie 2018, Tribunalul Cluj, secția mixtă, de contencios administrativ și fisca
Sursă