ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4435/2019

Ședința publică din data de 2 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 272 din 5 aprilie, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 268/CA din 20 iunie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu-Mare, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat intervenirea conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Sălaj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 07.03.2019, sub dosar nr. unic de mai sus, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care:

- să dispună obligarea pârâtului la recunoașterea vechimii și pregătirii dobândite în calitate de funcționar public civil cu statut special, respectiv aceea de polițist, începând de la data dobândirii funcției publice de polițist, 16.11.1992 conform art. 1 și art. 78 din Legea nr. 360/2002;

- să constate nelegalitatea parțială a Ordinului MAI nr. II/6728/01.06.2016 emis de către pârâtul Ministrul Afacerilor Interne, cu privire la încadrarea greșită în gradul profesional de subinspector de poliție, funcția ofițer IV, precum și a actelor subsecvente emise sau încheiate în baza acestuia;

- să dispună obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin individual prin care reclamantului să-i fie acordat gradul profesional superior celui de subinspector de poliție corespunzător cu pregătirea și vechimea dobândită în funcția publică de polițist, corespunzătoare studiilor și calificărilor dobândite;

- să dispună obligarea pârâtului la plata diferenței de drepturi salariale aferente gradului profesional de ofițer de poliție cuvenite conform vechimii în funcția publică de polițist și cel de subinspector de politie ofițer IV începând cu data de 01.06.2016 până la acordarea și încadrarea în gradul profesional corespunzător vechimii în funcția de polițist în care reclamantul a fost numit la data de 16.11.1992;

Înalta Curte constată că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată in vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 05.04.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Reclamantul are domiciliul în oraș Șimleu-Silvaniei, jud. Sălaj, conform cărții de identitate și procesului-verbal întocmit ca urmare a verificărilor efectuate în evidențele Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Potrivit art. 86 alin. (2) din Noul C. civ., "Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință, chiar și atunci când deține mai multe locuințe".

Conform art. 87 din actul normativ de mai sus, "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

În contextul în care Legea nr. 554/2004 reglementează exclusiv competența instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică, în speță este lipsit de relevanță faptul că acesta are reședința, cât și locul de muncă în municipiul Satu Mare. A accepta o opinie contrară, ar însemna că în fapt reclamantul să își poată alege instanța de judecată, ca și în cazul competenței alternative stabilită de vechile reglementari legale.

Noua normă reglementează o competență teritorială exclusivă, nefiind permise derogări de la aceasta.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Sălaj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 octombrie 2019.