ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 04 februarie 2015, pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta P.F.A. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) și Centrul Regional Iași al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 39940/20.11.2012 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), precum și anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.09.2014, privind proiectul "Modernizare fermă agrozootehnică, sat Plugari, comuna Plugari, județ Iași" - beneficiar A. - Persoană Fizică Autorizată.

Prin sentința nr. 86/2015 din 18 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus:

- respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1 Nord-Vest Iași;

- admiterea acțiunii formulate de reclamanta Persoană Fizică Autorizată A. în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) și Centrul Regional Iași al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1 Nord-Vest Iași, cu consecința anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor încheiat la data de 24.09.2014, privind proiectul "Modernizare fermă agrozootehnică, sat Plugari, comuna Plugari, județ Iași", precum și a Deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamantă, înregistrată sub nr. x din 20.11.2012, acte de autoritate emise de către pârâta A.F.I.R.

- a obligat pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale către reclamantă la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma criticii vizând greșita interpretare și aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză.

S-a susținut că hotărârea primei instanțe, privind desființarea actelor administrative emise în cauză, se întemeiază pe o concluzie eronat formulată în contextul prevederilor relevante din contractul de finanțare încheiat cu intimata-reclamantă, cât și în raport cu conținutul dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Neregula reținută în sarcina intimatei-reclamante consta în aceea că finanțarea nerambursabilă solicitată în cauză fusese acordată după împlinirea termenului legal în care sprijinul financiar putea fi valabil acordat beneficiarului finanțării în sensul în care perioada de timp scursă de la data instalării tânărului fermier A., și anume 29.07.2011, și până la data adoptării deciziei de acordare a finanțării, respectiv 05.07.2013, a fost de 23 de luni și 6 zile, încălcându-se astfel prevederile art. 13 alin. (4) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului Europei privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu modificările și completările ulterioare, cât și dispozițiile corespunzătoare din Ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii 112 "instalarea tinerilor fermieri".

S-a arătat că textele de lege evocate menționează expres un termen de maximum 18 luni în vederea acordării ajutorului financiar, termen care se calculează/începe să curgă de la data instalării tânărului fermier.

Ca urmare, făcându-se referire la conținutul concret al dispozițiilor legale evocate, dar mai ales la prevederile corespunzătoare din Ghidul solicitantului, în care se arăta expres că, după împlinirea termenului de 18 luni, solicitantul nu mai poate semna contractul de finanțare, s-a solicitat să se constate că, în speță, era evidentă culpa intimatei-reclamante, care, în calitate de beneficiar al finanțării solicitate, nu se conformase obligațiilor rezultate din regulamentele europene și Ghidul solicitantului, nereușind să semneze contractul de finanțare în perioada legal prevăzută.

S-a arătat că, în raport de starea de fapt relevată de actele dosarului și de conținutul neregulii constatate prin actele administrative emise în cauză, se impunea ca prima instanță să fi reținut conduita necorespunzătoare a intimatei-reclamante, care nu se conformase obligațiilor prevăzute în sarcina sa prin contractul de finanțare: (i) Articolul 1 - Obiectul Contractului din Contractul cadru, (ii) Articolul 1 - Obligații generale din Anexa 1 la Contractul de finanțare, (iii) Articolul 3 - Obligații din Anexa 1 la Contractul de finanțare, dar nici prevederilor legale relevante, în special ale art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Beneficiarul trebuie să depună din proprie inițiativă toate eforturile pentru a lua cunoștință de toate informațiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligațiilor, toate drepturile și obligațiile născute din contractul de finanțare".

În raport de cele arătate, cu accent deosebit pe prevederile relevante din Ghidul solicitantului, mai sus citate, s-a susținut de către recurenta-pârâtă că intimata-reclamantă a avut cunoștință despre conținutul legislației în materia acordării fondurilor europene nerambursabile încă de la momentul întocmirii cererii de finanțare, situație în care existența neregulii constatate în cauză nu este consecința voinței unilaterale a autorității administrative, ci rezultatul conduitei defectuoase a intimatei-reclamante în derularea contractului de finanțare nr. x/14.02.2014, aceasta din urmă fiind cea care nu a respectat obligațiile asumate prin semnarea respectivului contract.

S-a subliniat că, în accepțiunea contractului de finanțare încheiat între părți, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitarea finanțării în concordanță cu aceste condiții, fiind responsabil de a se asigura că toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale și complete, în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanțare, Ghidul solicitantului, legislația națională și europeană.

Cu această argumentație, a fost criticată aprecierea instanței de fond, care a considerat că întreaga culpă pentru semnarea peste termen a contractului de finanțare revine recurentei-pârâte, concluzia instanței fiind în vădit dezacord cu reglementarea specifică în materie.

S-a susținut că, în realitate, beneficiarului unei finanțări nerambursabile îi revine o răspundere generală pentru toate situațiile în care se constată abateri de la legalitate, regularitate și conformitate, atât de la normele europene privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, cât și de la prevederile contractuale inserate în contractul de finanțare. Răspunderea beneficiarului este generală și se angajează independent de ideea de culpă, exonerarea de răspundere intervenind doar pentru situațiile reglementate de prevederile art. 17 din Anexa I la Contractul de finanțare. Pentru toate situațiile în care se constată nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, este necesară restituirea integrală a sumelor primite ca finanțare nerambursabilă.

De asemenea, s-a mai arătat că necunoașterea de către beneficiar a prevederilor legale comunitare și naționale în vigoare nu îl absolvă de respectarea și aplicarea acestora, iar situația de fapt reținută în procesul-verbal de constatare reprezintă o dovadă clară a unei nereguli care a afectat întregul contract de finanțare, fiind perfect justificată sancțiunea aplicată în caz.

Prin întâmpinarea intimatei-reclamante A. PFA, s-a solicitat respingerea recursului declarat în cauză și menținerea sentinței atacate, invocându-se în esență aceleași susțineri și apărări cu cele formulate la judecata în primă instanță.

A apreciat că sentința pronunțată în cauză este legală, iar prin criticile formulate se încearcă acreditarea ideii că autoritatea contractantă nu poate avea nicio culpă pe tărâmul acordării finanțării, în condițiile în care beneficiarul nu dispune de mijloacele necesare pentru a obține finalizarea în termen a procedurii, prin emiterea deciziei individuale de acordare a ajutorului pentru instalarea tinerilor agricultori.

S-a solicitat să se constate că principala susținere a recurentei-pârâte concretizează ideea că beneficiarul este direct și unic răspunzător în întreaga procedură de acordare a finanțării nerambursabile.

S-a arătat că instanța de fond a interpretat corect și în spiritul legii dispozițiile din Anexa I la contract, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005, cele ale art. 13 alin. (4) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1974/2006, precum și dispozițiile din Ghidul Solicitantului aprobat prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 106/10.05.2012.

Intimata-reclamantă a precizat că nu a negat că s-ar fi încheiat contractul de finanțare cu depășirea termenului de 18 luni prevăzut de art. 13 alin. (4) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1974/2006, termen calculat de la data instalării și până la data deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare, însă, a subliniat lipsa oricărei culpe a beneficiarului în depășirea, de către autoritatea contractantă, a termenului legal.

A susținut că a cunoscut, contrar celor afirmate de pârâtul-recurent, prevederile europene și naționale specifice în materie, a îndeplinit toate cerințele impuse, depunând toate înscrisurile solicitate, cu maximă diligentă, dar dincolo de acest fapt nu se poate imputa beneficiarului, o simplă persoană fizică autorizată, nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, cât timp nu este prevăzută la îndemâna beneficiarului nicio o pârghie în acest sens.

S-a învederat instanței de recurs și faptul că suma ce i-a fost acordată cu titlu de sprijin financiar nerambursabil nu a fost rezultatul creării în mod artificial a condițiilor care să îi permită a beneficia de aceste plăți și nu a obținut vreun avantaj neconform cu obiectivele măsurii de sprijin 112, astfel că au fost respectate prevederile art. 4 pct. 8 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 8 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate și cazul de casare invocat, luând în considerare și apărările și observațiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24.09.2014, înregistrat la autoritatea emitentă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/2014, s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante A. - Persoană Fizică Autorizată (PFA), în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. x din 14.02.2014, având ca obiect implementarea proiectului "Modernizare fermă agrozootehnică, sat Plugari, comuna Plugari, județul Iași", obligația de plată a unui debit în sumă de 107.304,00 RON, reprezentând sprijinul financiar nerambursabil tranșa I acordat în cadrul Programului F.E.A.D.R. prin Măsura 112 - "Instalarea tinerilor fermieri", pentru nerespectarea de către intimata-reclamantă a prevederilor art. 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, prin depășirea termenului de 18 luni în care se putea proceda valabil la încheierea contractului de finanțare.

S-a reținut de către autoritatea administrativă că, prin depunerea cererii de finanțare, solicitantul a cunoscut ab initio condițiile necesare și termenele pentru încheierea contractului de finanțare, invocându-se în această privință prevederile art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, care instituie în sarcina beneficiarului obligația de a depune din prorpie inițiativă toate eforturile pentru a lua cunoștință de toate informațiile, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligațiilor toate drepturile și obligațiile născute din contractul de finanțare.

Deopotrivă, s-a reținut că necunoașterea de către beneficiar a prevederilor legale comunitare și naționale nu îl absolvă de respectarea și aplicarea acestora.

Ca atare, s-a considerat că intimata-reclamantă avea obligația să respecte prevederile art. 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, conform cărora decizia individuală de acordare a ajutorului pentru instalarea tinerilor agricultori se adoptă în termen de maximum 18 luni de la instalare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, finanțarea fiind acordată peste termenul de 18 luni.

Prin Decizia nr. 39940/20.11.2014 emisă de autoritatea administrativă s-a dispus respingerea contestației intimatei-reclamante împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare mai sus menționat.

Actele administrative astfel emise au fost desființate prin hotărârea prim ei instanțe, reținându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză și că, pe baza aspectelor invocate, nu se putea reține în sarcina intimatei-reclamante încheierea cu întârziere a contractului de finanțare.

În analiza efectuată, prima instanță a stabilit care era data când a avut loc instalarea tânărului fermier, considerată ca fiind cea la care se înregistrase la APIA cererea de transfer a exploatației agricole dobândită de intimata-reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1998, și anume 28.11.2011, precum și data la care a fost depus proiectul intitulat "Modernizare fermă agrozootehnică, sat Plugari, comuna Plugari, județul Iași", respectiv 26.06.2012, dată la care intimata-reclamantă îndeplinea condițiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.

Din perspectiva conduitei autorității administrative, s-a reținut că decizia de a realiza și aproba Raportul de selecție final rectificativ în sistem clasic - ca urmare a nerealizării Raportului în sistemul informatic SPCDR, pe motiv că ar fi existat probleme în realizarea raportului de contestații, acesta neputând fi transmis către Comitetul de Selecție - a aparținut exclusiv comisiei de selecție, convocată în ședință extraordinară, a cărui activitate s-a materializat în Minuta înregistrată sub nr. x, precum și faptul că de la acest moment au mai trecut circa 7 luni până la data încheierii contractului de finanțare, respectiv la data de 14.02.2014.

Pe baza acestor elemente de fapt, instanța de fond a constatat că ceea ce se cerea a fi tranșat în cauză era faptul de a se stabili dacă și în ce măsură solicitantul unei finanțări trebuie să răspundă pentru depășirea termenului de 18 luni prevăzut de Ghidul solicitantului, aprobat prin Ordinul MADR nr. 106/2012 - pagina 7, în contextul în care norma evocată stabilește că "Data adoptării Deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier = Data semnării Contractului de Finanțare de către ambele părți, care nu poarte depăși 18 luni de la data instalării tinerilor fermieri", iar în speță, contractul de finanțare fusese semnat și executat parțial, prin plata efectuată la data de 28.02.2014, după ce, la data de 14.02.2014, se încheiase respectivul contract.

Răspunzând chestiunii în examinare, prima instanță a arătat că, perioada de timp scursă între data instalării tânărului fermier - 29.07.2011, și data adoptării raportului de selecție final rectificativ - 05.07.2013, totalizând un interval de 23 de luni, era urmarea situației create exclusiv de autoritatea contractantă, care, deși primise cererea de finanțare la data de 26.06.2012, a notificat solicitantul cu privire la selectarea cererii de finanțare abia la data de 13.01.2014, contractul de finanțare perfectându-se la data de 14.02.2014, etape în procedură care nu au implicat în niciun fel persoana solicitantului, în mod direct sau indirect.

Sub acest aspect, s-a apreciat că întârzierea cu un an a luării unei decizii individuale privind acordarea sprijinului financiar nu era rezultatul unor deficiențe de întocmire sau de susținere a proiectelor de către solicitanți. Așa cum rezulta din expunerea de motive a minutelor întocmite în cursul procedurii, întârzierea emiterii deciziei individuale era rezultatul nevoii imperative a Autorității contractante de a absorbi și suma neutilizată până la acea dată din fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană, respectiv suma de 92.030.096 euro, ceea ce a determinat selectarea suplimentară a unui număr de 2.695 de proiecte aflate în așteptare.

Or, în condițiile în care Autoritatea contractantă era cea care procedase la verificarea proiectelor aflate în așteptare, constatând că cele selectate, în ordine descrescătoare, erau eligibile, s-a arătat de către instanță că solicitantul nu putea fi făcut răspunzător pentru depășirea termenului de 18 luni.

Ca atare, s-a constatat că intimata-reclamantă nu a avut niciun rol sau culpă în tergiversarea timp de peste 20 luni a procedurilor de adoptare a unor decizii individuale și a demarării operațiunilor premergătoare semnării contractului.

De asemenea, s-a arătat de către instanță că, și în cadrul contractului de finanțare, poziția intimatei-reclamante a fost aceea de simplu semnatar al convenției, fără ca în prealabil să fi avut loc o negociere reală și efectivă a clauzelor înscrise în proiectul de contract și fără ca beneficiarului să îi fi fost aduse la cunoștință semnificația și implicațiile prevederilor inserate în art. 16 Anexa I la contract, în condițiile în care la art. 3, art. 11 și art. 13 se face referire doar la faptul că răspunderea beneficiarului se angajează pentru faptele sale, nu și ale Autorității contractante.

Pornind și de la conținutul concret al dispoziției de la art. 16 din Anexa I la contract, care prevede obligația de restituire a valorii finanțării și pentru orice acțiune sau inacțiune a autorității contractante cu competențe în gestionarea fondurilor europene, ceea ce transformă contractul de finanțare într-un simplu contract de adeziune, s-a apreciat de judecătorul primei instanțe că, în considerarea principiului bunei credințe și a securității raporturilor juridice, nu se poate proceda la angajarea răspunderii intimatei-reclamante pentru greșeala exclusivă și determinantă a autorității administrative.

În contextul tuturor celor arătate, prima instanță a concluzionat că tergiversarea timp de 20 de luni a luării unei decizii individuale, în condițiile în care însăși autoritatea administrativă reținuse, la data adoptării deciziei individuale, că proiectul intimatei-reclamante îndeplinea condițiile de eligibilitate cerute, poate fi asimilată unui eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de înlăturat prin voința beneficiarului, de natura celor prevăzute de art. 17 din contract, și că, prin urmare, se impunea desființarea actelor administrative contestate în cauză, neexistând motive reale care să justifice retragerea finanțării.

Prin motivele de recurs formulate, se contestă soluția și argumentația primei instanțe, susținându-se, în esență, că în analiza efectuată nu s-a avut în vedere că beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitarea finanțării în concordanță cu aceste condiții, fiind responsabil de a se asigura că toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale și complete, în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanțare, Ghidul solicitantului, legislația națională și europeană.

A fost criticată aprecierea instanței de fond, care a considerat că întreaga culpă pentru semnarea peste termen a contractului de finanțare revine recurentei-pârâte, în contextul în care în sarcina beneficiarului unei finanțări nerambursabile se prevede o răspundere generală pentru toate situațiile în care se constată abateri de la legalitate, regularitate și conformitate, atât de la normele europene privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, cât și de la prevederile contractuale inserate în contractul de finanțare.

Răspunderea beneficiarului este generală și se angajează independent de ideea de culpă, exonerarea de răspundere intervenind doar pentru situațiile reglementate de prevederile art. 17 din Anexa I la Contractul de finanțare, situație neîndeplinită în cauză.

Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabilă și corect întemeiată soluția pronunțată în cauză, privind anularea actelor administrative, și considerentele expuse în susținerea acesteia, argumentație însușită în totalitate de instanța de control judiciar.

Și în aprecierea Înaltei Curți, greșeala exclusivă și determinantă a autorității contractante cu competențe în gestionarea fondurilor europene nu poate fi transferată în sarcina beneficiarului finanțării nerambursabile și nici considerată ca justificare pentru întemeierea unei răspunderii obiective a acestuia din urmă.

În accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, răspunderea pentru neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora există independent de ideea de culpă a beneficiarului ori a autorității contractante cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

Însă, faptul că legea definește neregula independent de culpă, nu înseamnă că răspunderea poate fi angajată oricum și întotdeauna în defavoarea beneficiarului finanțării, fiind esențial să se stabilească dacă situația de nerespectare a legii poate fi reproșată beneficiarului finanțării sau cel puțin dacă acesta avea posibilitatea reală de a evita/înlătura situația de încălcare a legii provenind din acțiunea/inacțiunea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

În niciun caz, nu poate fi reproșată beneficiarului unei finanțări nerambursabile situația de nerespectare a legii cauzată de acțiunea/inacțiunea autorității administrative, invocându-se în acest sens obligația generală de cunoaștere a condițiilor de acordare a sprijinului financiar.

Înalta Curte arată că, pe temeiul acestei obligații, anume aceea privind cunoașterea condițiilor de acordare a sprijinului financiar, nu se poate pretinde beneficiarului unei finanțări nerambursabile ca el să verifice și să constate eventuale abateri/încălcări ale legii săvârșite/provenind din partea autorității administrative și să propună mai apoi ca aceeași autoritate să adopte măsurile necesare pentru înlăturarea lor.

Cunoașterea deplină a tuturor informațiilor necesare în legătură cu drepturile și obligațiile născute din contractul de finanțare și înțelegerea și asumarea lor ca atare de către beneficiarul ajutorului financiar încă de la semnarea contractului de finanțare nu influențează și nu poate modifica sau impune comportamentul sau o anumită conduită din partea autorității administrative, așa cum se susține prin memoriul de recurs.

Situația de fapt relevată de actele dosarului arată că întârzierea înregistrată în încheierea contractului de finanțare nu a fost în niciun fel determinată de conduita sau comportamentul intimatei-reclamante, în sensul în care proiectul cu care aceasta a participat la selecția organizată pentru acordarea ajutorului financiar îndeplinea toate condițiile de eligibilitate încă de la depunerea cererii de finanțare, nefiind necesară prezentarea de înscrisuri/informații suplimentare, iar ulterior formulării cererii de finanțare, nu a existat vreo implicare din partea solicitantului în procedura de selecție și de adoptare a deciziei individuale, la care face referire art. 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006.

Prin urmare, nu poate fi primită și reținută afirmația recurentei-pârâte, formulată în sensul că existența neregulii constituie rezultatul conduitei defectuoase a intimatei-reclamante, care nu reușit să semneze contractul de finanțare în perioada legal prevăzută, în condițiile în acre recurenta-pârâtă a omis să menționeze și cauza/explicația respectivei nereușite, anume propria sa conduită.

Cu aceste precizări, rămân valabile toate celelalte considerații și întreaga argumentație a instanței de fond, sentința ce formează obiectul examinării în cauză, fiind legală sub toate aspectele criticate.

În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și va menține sentința instanței de fond prin care au fost desființate actele administrative emise în privința intimatei-reclamante A. - Persoană Fizică Autorizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 86/2015 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2018.