ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1828/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, ulterior întregită și modificată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale:

- să se constate eligibilitatea cererii de finanțare nr. x urmare a îndeplinirii criteriului de eligibilitate EG6;

- să se dispună anularea Notificării cererilor de finanțare neeligibile (E6.8.1 L) nr. 1025 din 02.04.2014 emisa de parata, cu privire la Cererea de finanțare nr. x, pentru proiectul de investiții cu titlul "înființare plantație arbuști fructiferi", depusă ca răspuns la licitația de proiecte M121 - 0212 pentru Măsura 121 - " Modernizarea exploatațiilor agricole", derulata prin B., și a anulării în parte a Notificării cererilor de finanțare neeligibile nr. x/23.04.2014 emisa de către Agentia de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit - Centrul regional de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit Alba (denumită ulterior Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR) in soluționarea contestației, ca fiind netemeinice și nelegale;

- obligarea pârâtei, în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor, în echivalentul în RON de la data plății, al sumei în cuantum de 37.000 euro, reprezentând valoarea eligibilă a proiectului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 574 din 18 februarie 2015, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 229 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și în principal pe fond admiterea acțiunii, și în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Într-o primă critică, reclamantul a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 8 și 5 din O.U.G. nr. 34/2013, art. 1 alin. (6) art. 8 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2008, dispozițiile art. 1, 2 și 11 din O.U.G. nr. 41/2014, O.U.G. nr. 66/2011 și O.U.G. nr. 13/2006, Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 149/2004.

În esență, reclamantul a arătat că a îndeplinit toate condițiile de eligibilitate pentru acordarea finanțării, iar greșita întocmire a unui act administrativ este imputabilă autorității publice, care a indicat eronat un text de lege, însă acest aspect nu poate impieta asupra activității economice desfășurate în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu drepturile consacrate anterior în favoarea sa.

Această situație este de natură să-i vatăme drepturile, de vreme ce s-a constatat săvârșirea unei nereguli în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, cu repercusiuni financiare importante pentru reclamant, deși a respectat reglementările naționale și clauzele contractuale.

O a doua critică vizează, în esență, încălcarea dreptului la apărare, întrucât analiza instanței asupra naturii juridice a autorizației de plantare pomi fructiferi/arbuști fructiferi nr. 1805/03.12.2013 emisă de Direcția pentru agricultură a județului Sibiu - a condus la concluzia că aceasta are natura unui act administrativ inexistent - aspect care nu a fost pus în discuția părților, iar reclamantul nu și-a putut formula apărările prin raportare la problema de drept analizată de instanță în considerente.

Mai mult, autorizația menționată a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, astfel încât, de vreme ce nu s-a procedat la formularea unei acțiuni în anulare în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nu se poate constata în considerentele hotărârii recurate că acesta nu produce niciun efect. Modificările aduse autorizației erau necesare, ca urmare a modificării titularului dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, dar și cu privire la suprafețele pentru care s-a aprobat plantarea anumitor soiuri de pomi fructiferi.

De altfel, autorizația nr. x constituie o reiterare a adreselor emise, inițial, respectiv autorizația nr. x și 495/01.04.2013, fără a fi aduse modificări care să afecteze criteriile de eligibilitate pentru proiectul de investiții cu titlul "Înființarea plantație arbuști fructiferi", depusă ca răspuns la licitația de proiecte M 41-121L pentru măsura 121 - " Modernizarea exploatațiilor agricole".

Cererea de recurs este foarte amplă, însă, instanța poate să structureze criticile formulate și să le analizeze, ca atare - cu mențiunea că o parte importantă din cerere cuprinde reproducerea textelor de lege invocate în susținerea motivelor expuse de recurentul-reclamant.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 8 mai 2018.

La data de 20.07.2015, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, pârâta a arătat că instanța de fond a dat o corectă dezlegare litigiului dedus judecății și a respins acțiunea în anularea notificării cererilor de finanțare neeligibile nr. x/02.04.2014 și nr. x/23.04.2014 prin care cererea de finanțare a fost declarată neeligibilă.

S-a mai arătat că, în mod corect, instanța a statuat că autorizația nr. x emisă de Direcția pentru agricultură a județului Sibiu este un act administrativ inexistent, cu consecința neeligibilității cererilor formulate pentru proiectul "Înființarea plantație arbuști fructiferi", în temeiul cererii de finanțare nr. x.

Reclamantului îi revenea în exclusivitate obligația de a respecta toate criteriile de eligibilitate și selecție și de a prezenta documente justificative în acest sens, fiind în interesul său de a realiza un proiect eligibil.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la respectarea dreptului la apărare

Este întemeiată critica reclamantului că instanța de fond a analizat natura juridică a autorizației nr. x emisă de Direcția pentru agricultură a județului Sibiu, arătând că este un act administrativ inexistent, fără ca părțile să aibă posibilitatea procesuală de a-și formula apărările cu privire la aspectul menționat.

Din actele dosarului rezultă că în cadrul sesiunii de proiecte M121-0212 pentru Măsura 121 -"Modernizarea exploatațiilor agricole" derulată de B., reclamantul A. a depus cererea de finanțare nr. x pentru proiectul "Înființare plantație arbuști fructiferi" la Oficiul Județean de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit Sibiu.

AFIR a comunicat reclamantului prin Notificarea nr. x că cererea de finanțare a fost declarată neeligibilă, pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate EG 1, EG 4 și EG 6. Împotriva acestei notificări, reclamantul a formulat contestație, soluționată de AFIR prin notificarea E6.8.1.cu nr. 21742/23.04.2014. Contestația a fost respinsă reținând, însă, că sunt întemeiate criticile cu privire la primele două criterii de neeligibilitate EG 1 și EG4.

Deși două dintre aspectele de neeligibilitate au fost înlăturate de organul de soluționare a contestațiilor, totuși contestația a fost respinsă, întrucât criteriul de neeligibilitate EG 6 nu a fost îndeplinit. Autoritatea pârâtă, prin organele sale de control a apreciat că nu este îndeplinit "criteriul EG 6", cu motivarea că autorizația de plantare pomi fructiferi/arbuști fructiferi nr. x din 03.12.2013 a fost obținută după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 34/2013.

Așadar, cererea de finanțare a fost considerată neeligibilă pentru neîndeplinirea unui singur criteriu, cel menționat anterior.

Împotriva actului de soluționare a contestației, dar și a notificării de respingere a cererii de finanțare, reclamantul a formulat acțiune în anulare în fața instanței de contencios administrativ.

Instanța de fond a respins acțiunea cu motivarea că autorizația nr. x emisă de Direcția pentru agricultură a județului Sibiu, este un act administrativ inexistent, care nu se mai bucură de prezumția de legalitate, cu consecința refuzului îndeplinirii obligațiilor ce rezultă din act, astfel încât, în mod corect a constatat pârâta că cererea de finanțare formulată de reclamant nu îndeplinea criteriile de eligibilitate.

Judecarea unui litigiu în fața instanței de fond presupune respectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, principii fundamentale, consacrate în mod expres în Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) și (6) din actul normativ menționat:

"Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel.

(...) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3) din același act normativ:

"Dreptul la apărare este garantat.

(...) Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral, să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege."

Înalta Curte reține că instanța s-a pronunțat asupra lipsirii de efecte a unui act administrativ, fără să pună în discuția părților acest aspect, cu încălcarea principiului contradictorialității, precum și a dreptului la apărare al reclamantului, toate acestea fiind subsumate garanțiilor ce vizează dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6, 13 și 14 din C. proc. civ., dar și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, instanța nu a analizat apărarea reclamantului că nu îi sunt imputabile erorile procedurale săvârșite de autoritatea publică, respectiv Direcția pentru agricultură a județului Sibiu.

Astfel, instanța a statuat că autorizația de care s-a prevalat reclamantul este un act inexistent, din două motive: că actul normativ menționat ca temei de drept în cuprinsul actului administrativ era abrogat la momentul respectiv și că persoana care a semnat actul nu era directorul instituției, ci o altă persoană, numele acestuia nefiind menționat.

Acestea constituie aspecte formale care au înlăturat posibilitatea realizării unei apărări pe fondul dreptului, cu consecința neanalizării criticilor de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată cu privire la actele administrative denumite Notificarea x din 02.04.2014 și x/23.04.2014 emise de AFIR.

Or, raportat la susținerile reclamantului din acțiunea introductivă, instanța avea obligația să cerceteze dacă erau îndeplinite condițiile, conform legislației în vigoare în cursul anului 2013 pentru emiterea unei autorizații de plantare a pomilor fructiferi, iar menționarea actului normativ abrogat constituie numai o eroare a autorității administrative ce putea fi înlăturată pe altă cale.

Trebuie subliniat că elementul decisiv de care s-a prevalat autoritatea administrativă pentru a constata neeligibilitatea cererii de finanțare este reprezentat de autorizația nr. x emisă de Direcția pentru agricultură a județului Sibiu, astfel încât efectuarea apărărilor în proces cu privire la acest act administrativ ține de analiza fondului cauzei.

În cuprinsul cererii de recurs reclamantul a făcut referire la și la încălcarea dispozițiilor de drept material de către prima instanță, însă aspectele de drept procesual ce vizează respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității primează, deoarece aspectele de drept substanțial nu pot fi analizate în recurs, dacă părțile nu au avut posibilitatea să-și facă apărările cu privire la acestea în primul ciclu procesual.

Așa fiind, judecarea cauzei de prima instanță cu încălcarea dispozițiilor art. 13 și 14 din C. proc. civ. se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menționat, cu consecința casării sentinței și trimiterii spre rejudecare.

ii) Temeiul juridic al pronunțării soluției de către Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, coroborate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul declarat de recurenții-reclamanți, să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 229 din 20 aprilie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2018.