ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 420/2019

Deliberând asupra contestațiilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019:

Prin Sentința penală nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a respins cererea de modificare pedeapsă formulată de condamnat A. și în temeiul art. 272 din C. proc. pen. s-a dispus plata din bugetul Ministerului Justiției către Baroul Constanța a onorariului avocat pentru acordare asistență juridică, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 23 aprilie 2019, a fost formulată de către condamnatul A., o cerere de modificare pedepse, întemeiată pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocând incidența regulilor privind concursul, în referire la pedepsele stabilite și aplicate în mod succesiv, prin sentința penală nr. 1384 din 19 noiembrie 2017 a Judecătoriei Constanța, respectiv, prin Sentința penală nr. 532 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Constanța și prin Sentința penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Prin Sentința penală nr. 176 din 22 mai 2019, Judecătoria Medgidia și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Pentru lămurirea instanței, au fost solicitate și depuse la dosar hotărârile referite și mandatele de executare emise în baza acestora.

S-a reținut, în esență, că cererea formulată de condamnat tinde la repunerea în individualitatea lor a pedepselor stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate față de acesta, în vederea contopirii acestora potrivit regulilor aplicabile la concursul de infracțiuni, cu efectele de deductibilitate integrală a perioadelor executate în baza mandatelor de executare în mod succesiv emise.

Analizând cererea de față, în raport de conținutul sentințelor invocate și a mandatelor de executare emise în baza acestora, instanța a respins, ca nefondată, cererea de modificare pedepse formulată de către condamnat, pentru următoarele considerente:

S-a constatat că faptele reținute ca săvârșite de către condamnat în cele trei sentințe se încadrează ca și cronologie și efecte juridice în regulile privind concursul de infracțiuni, niciuna dintre ele nefiind săvârșită ulterior condamnării definitive pentru o infracțiune comisă anterior.

Totuși, normele generale privind stabilirea pedepsei rezultante, potrivit regulilor aplicabile concursului de infracțiuni au efecte diferite în raport de legea aplicabilă, în concret, în raport de aplicarea C. pen. din 1969 sau a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

La examinarea concretă a modului de stabilire a pedepselor individuale și aplicare a pedepsei rezultante, s-a constatat că, în ce privește condamnarea dispusă față de inculpat prin Sentința penală nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au aplicat regulile de compunere mai favorabile din C. pen. 1969, ce au ultraactivat potrivit art. 5 din C. pen. nou, iar în ce privește condamnările dispuse prin sentința penală nr. 1384 din 19 noiembrie 2015 și, respectiv, Sentința penală nr. 532 din 28 aprilie 2016, ambele ale Judecătoriei Constanța, s-au aplicat regulile de compunere stabilite potrivit Legii nr. 286/2009, cele din urmă având un regim mai puțin favorabil, de compunere, în sensul că aplicarea unui spor de o treime din cuantumul total al celorlalte pedepse stabilite la pedeapsa având cuantumul cel mai mare, este obligatorie.

De asemenea, s-a constatat că prin Sentința nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală nu s-a anulat liberarea condiționată dispusă în ce privește executarea pedepsei prin Sentința penală nr. 2841 din 17 noiembrie 2018 a Judecătoriei Medgidia, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 vizând pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 532 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Constanța.

S-a apreciat că admiterea cererii de modificare în modalitatea cerută de condamnat, dacă ar fi posibilă, ar înrăutăți situația juridică a condamnatului în propria acțiune judiciară formulată, în măsura în care, potrivit art. 105 alin. (1) din C. pen., pentru a deduce din o eventuală pedeapsă rezultantă aplicată prin efectul admiterii cererii de modificare, toate perioadele executate, inclusiv cele anterior liberării condiționate, ar fi necesar ca instanța sesizată cu o cerere de modificare să anuleze liberarea condiționată.

În măsura în care nu s-a descoperit, până la expirarea termenului de supraveghere, o nouă infracțiune săvârșită în interiorul acestui termen, pedeapsa rezultantă anterior s-a considerat executată, dispozițiile art. 43 alin. (5) din C. pen. excluzând posibilitatea contopirii în această ipoteză.

De altfel, în același sens s-a menționat că sunt și prevederile art. 588 alin. (1) din C. proc. pen., care conferă aptitudinea de a se pronunța asupra anulării liberării condiționate prevăzute la art. 105 alin. (1) din C. pen., instanței care judecă cauza în fond asupra infracțiunii care atrage anularea.

În speță, aceasta a fost Curtea de Apel București și s-a pronunțat prin Sentința nr. 106/F din 9 iunie 2016, asupra infracțiunii care, eventual, ar fi putut să atragă anularea fără a face aplicarea art. 105 alin. (1) din C. pen.

Față de toate aceste argumente, constatând că aplicarea regulilor privind concursul nu mai este posibilă în raport de alte pedepse ce nu au fost stabilite prin Sentința penală nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și chiar dacă ar fi fost posibilă, ar fi înrăutățit situația condamnatului în propria acțiune judiciară întrucât, în concret, aplicând regulile de compunere din Noul C. pen., s-a reținut că pedeapsa principală rezultantă ce ar fi trebuit să fie aplicată, ar fi avut cuantumul de 6 ani și 6 luni închisoare, s-a respins cererea formulată de condamnat.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestații Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și condamnatul A..

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a criticat sub aspectul de nelegalitate, arătând că în mod greșit Curtea de Apel Constanța a apreciat, raportat la modul de compunere al instanței, că dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pot fi interpretate în sensul indicat mai sus, respectiv faptul că în cauză era necesară constatarea existenței și a unei etape de urmărire penală efectuată de DNA.

S-a susținut că sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 - judecata "oricăror alte cereri" în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție este atotcuprinzătoare, nu face vreo distincție privind faza procesului penal sau obiectul cererii și, astfel, include și demersul judiciar, cum este cel de față.

În consecință, observând că în cauza în care a fost pronunțată de către Curtea de Apel București Sentința penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 cercetarea penală a fost efectuată de DNA, s-a apreciat că la judecata prezentei cauze trebuia să participe un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și nu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

A invocat și motive de netemeinicie, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. (1) din C. pen., în cuprinsul acestui articol făcându-se referire la descoperirea săvârșirii unei infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere, ceea ce nu este cazul în situația de față, petentul fiind în executarea pedepsei anterioare în timp ce era judecat de Curtea de Apel București.

Pe acest aspect, în esență, a solicitat admiterea cererii formulate, apreciind că în cauză sunt aplicabile regulile de compunere a pedepsei rezultante prevăzute în noul C. pen., întrucât faptele pentru care a fost condamnat de Judecătoria Constanța prin Sentința penală nr. 532 din 28 aprilie 2016 au fost săvârșite la datele de 9 aprilie 2015, respectiv 15 aprilie 2015; pedeapsa rezultantă, așa cum a arătat și prima instanță, ar fi de 6 ani și 6 luni închisoare, urmând a fi reținută și pedeapsa complementară aplicată prin Sentința penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 a Curții de Apel București; deducerea perioadelor executate: 10 iulie 2012 - 5 octombrie 2012 conform sentinței penale nr. 106/F din 9 iunie 2016 a Curții de Apel București, 16 octombrie 2013 - 21 octombrie 2013 conform Sentinței penale nr. 532 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Constanța, 24 decembrie 2015 - 13 noiembrie 2018 conform Sentinței penale 2841 din 7 noiembrie 2018 a Judecătoriei Medgidia, la care se adaugă 186 zile considerate executate conform art. 551 alin. (1) din Legea 253/2014.

S-a arătat că se poate observa că, dacă în urma contopirii pedepselor, se adaugă un spor de 3 ani închisoare, perioada de dedus este mai mare, de aproximativ 3 ani și 7 luni închisoare, astfel încât nu se poate vorbi despre înrăutățirea situației condamnatului.

Contestatorul condamnat A. a solicitat, în esență, admiterea contestației și rejudecând admiterea cererii de contopire în sensul aplicării unei singure pedepse rezultante din care să se deducă perioada arestului

Înalta Curte, examinând contestațiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Prin cererea formulată la data de 23 mai 2019 la Judecătoria Medgidia, petentul condamnat A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentințele penale nr. 1384 din 19 noiembrie 2017 a Judecătoriei Constanța, nr. 532 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Constanța și nr. 106/F/din 9 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, cu deducerea perioadei pe care a executat-o deja.

Din actele aflate la dosarul cauzei se reține că petentul se află în executarea Mandatului de executare nr. x din 15 aprilie 2019 emis de Curtea de Apel București (pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală).

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "La judecarea cauzelor și soluționarea propunerilor, contestațiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție potrivit legii vechi, precum și a celor care au rămas în competența acesteia în condițiile alin. (1), participă procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție".

De asemenea, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității absolute încălcarea dispozițiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie.

Înalta Curte observa că în cauza în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 a Curții de Apel București a fost efectuată cercetarea penală de Direcția Națională Anticorupție (Rechizitoriul nr. x/2012 din 1 iulie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție), și de asemenea, la judecarea cauzei de către aceasta instanța a participat procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Raportat la faptul că cercetarea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție în cauza în care a fost pronunțată sentința penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 a Curții de Apel București și față de conținutul dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora la judecarea oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție, participă procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Înalta Curte apreciază ca la soluționarea cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul A. se impunea să participe un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și nu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța cum în mod greșit s-a procedat.

Din aceasta perspectivă Înalta Curte constatata necompetența funcțională a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța care a participat la judecata prezentei cauze în primă instanță, ceea ce echivalează cu absența acestuia, deși participarea sa era obligatorie conform legii, atrăgând incidența nulității absolute prev. de art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., cu consecința rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Constanța, care va proceda conform celor precizate.

În aceste împrejurări, Curtea este pusă în imposibilitatea obiectivă de a analiza motivele de contestație declarate de petentul condamnat A. și în subsidiar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța cu privire la netemeinicia Sentinței penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța însă, pentru argumentele prezentate ce vizează nelegalitatea hotărârii judecătorești, mai exact opozabilitatea cazului de nulitate absoluta prev. de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în considerarea dreptului la apărare și pentru egalitate de arme în fața primei instanțe, va fi admisa și contestația formulată de aceasta.

Curtea constată că soluția se impune relativ la cele ce preced, la care se adaugă garantarea respectării dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală consacrat de art. 2, Protocol 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în contextul în care neparticiparea procurorului competent funcțional, echivalează cu o nelegala judecata în primă instanță, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în contestație privează partea de calea de atac, instanța de control judiciar având obligația de a se asigura că drepturile garantate de Convenție "să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii". Este adevărat că în dreptul procesual penal român contestația constituie o cale de atac devolutivă, în sensul că instanța de control judiciar având plenitudine de jurisdicție, poate reaprecia și statua asupra aspectelor cu care este învestită, însă această caracteristică nu echivalează cu a statua în primă și ultimă instanță asupra situației de fapt, contestația fiind în principal o cale de atac și, prin urmare, presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, control judiciar ce nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăți efective în primă instanță.

Mai mult, având în vedere procedura ce vizează cererea de contopire pedepse (art. 585 C. proc. pen.)ce are consecințe, printre altele, și asupra libertății persoanei vizate condamnate, Înalta Curte apreciază că petentul condamnat trebuie să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și să uziteze dacă consideră necesar, în mod efectiv, de o cale de atac. (art. 2 Protocolul 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului)

În caz contrar, Înalta Curte consideră că, în speță, privarea condamnatului de un al doilea grad de jurisdicție ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Sintetizând, având în vedere că la judecarea prezentei cauze a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și nu din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. va admite contestațiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca la judecarea cauzei să participe un procuror din cadrul Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestațiilor declarate rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestațiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestațiilor declarate rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul intimat-condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM