ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 05 ianuarie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/10.12.2014 întocmit de pârâtă în baza Legii nr. 176/2010.

Prin sentința civilă nr. 72 din 23 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând contestația pe fond, admiterea contestației și anularea raportului de evaluare nr. x2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Recurenta-reclamantă critică sentința recurată pentru motive de netemeinicie, susținând că prima instanță nu a ținut cont de afirmațiile sale, referitoare la faptul că parcursul administrativ al documentelor ce priveau societatea nu implică o atribuție de natură decizională, având doar un caracter tehnic, pregătitor.

În acest sens, arată recurenta-reclamantă că semnarea, în calitate de director executiv adjunct, a convențiilor nr. x/15.05.2008, nr. x/15.07.2008 și nr. x/15.10.2008 nu are un caracter decizional, având doar rolul de a confirma verificarea tehnică a documentației, aceste convenții fiind semnate în perioada 2007-2008 de către directorul executiv; semnarea de către recurenta-reclamantă a propunerilor de angajare de cheltuieli către B. S.R.L. este rezultatul unei verificări de ordin tehnic, nedecizional, deoarece această etapă nu creează obligații pentru instituție, ci doar verifică disponibilitatea financiară; semnarea tabelelor nominale cu persoanele încadrate în muncă presupune verificarea concordanței unor date din statele de plată și pontaje, iar mențiunea "bun de plată" a fost aplicată de șeful compartimentului implicat în acțiunea de verificare; semnarea ordonanțărilor de plată nu s-a făcut de către reclamantă în calitate de ordonator de credite, deoarece nu deținea poziția de director executiv și nici nu fusese împuternicită de către acesta să exercite atribuții de ordonator de credite, ci pentru a nu bloca fluxul de documente, recurenta apreciind că nici această operațiune nu are natură decizională.

Recurenta-reclamantă precizează că sentința instanței de fond este precar motivată, deoarece nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la toate cele patru acțiuni incriminate de ANI, ci le-a tratat in corpore, iar în niciuna dintre aceste acțiuni interesele patrimoniale ale soțului reclamantei nu au influențat deciziile acesteia în exercitarea funcției publice.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 mai 2017.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

6.1. La data de 26 februarie 2018, recurenta-reclamantă A. a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. a și c) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la art. 16 alin. (1) și (2) și art. 124 alin. (2) din Constituția României.

6.2. Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. a și c) din Legea nr. 161/2003, prin care a solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenta-reclamantă A., în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

6.3. La termenul de judecată de la 9 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii nr. 83/12.12.2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2015 având ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. a și c) din Legea nr. 161/2003 invocată în prezenta cauză de către recurenta-reclamantă A.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Cu titlu prealabil, reține Înalta Curte că notele scrise depuse la dosar de către recurenta-reclamantă, în ședința publică din data de 09.05.2018, nu vor fi luate în considerare în examinarea criticilor de nelegalitate formulate prin prezenta cale de atac, întrucât noile motive de recurs, prin care se aduc în discuție consecințele aplicării unei sancțiuni disciplinare pentru persoana evaluată, cu trimitere la termenul în care pot fi aplicate aceste sancțiuni, au fost depuse după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 487 C. proc. civ. civ., cu trimitere la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Sentința primei instanțe a validat raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă ANI pentru persoana verificată, recurenta-reclamantă A., confirmând că aceasta a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, prin faptul că, în exercitarea funcțiilor publice de director executiv, director executiv adjunct, șef serviciu, respectiv inspector în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, a realizat următoarele activități:

- a semnat o serie de convenții încheiate între AJOFM Tulcea și B. S.R.L. (societate la care soțul persoanei evaluate deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic)

- a semnat mai multe propuneri de angajare a unor cheltuieli efectuate către B. S.R.L.;

- a avizat și a semnat mai multe tabele nominale cu persoanele încadrate în muncă, potrivit prevederilor art. 85 din Legea nr. 76/2002, anexe la convențiile menționate anterior, cu mențiunea "bun de plată"

- a semnat în calitate de ordonator de credite Ordonanțările de plată către B. S.R.L. din datele de 12.12.2007, 23.10.2007, respectiv 14.08.2008.

În ceea ce privește conflictul de interese reținut asupra recurentei-reclamante, aceasta a susținut că nu erau îndeplinite premisele încălcării prevederilor art. 79 alin. (1), lit. a și c) din Legea nr. 161/2003, soluția primei instanțe fiind, în opinia sa, greșită sub acest aspect.

În calea de atac a recursului reține instanța de control judiciar că situația factuală descrisă în cuprinsul raportului de evaluare nr. x/10.12.2014 nu a fost contestată în cauză, chestiunea în discuție fiind cea a calificării juridice a faptelor îndeplinite de recurenta-reclamantă în exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor deținute în cadrul AJOFM Tulcea, de director executiv, director executiv adjunct, șef serviciu, respectiv inspector la instituția respectivă.

Potrivit prevederilor art. 79 din Legea nr. 161/2003, "(1)funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;

c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice."

(2) În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință."

În privința conflictului de interese reglementat de art. 79 alin. (1) lit. a din Legea nr. 161/2003, s-a reținut că recurenta-reclamantă a participat efectiv la procesul decizional concretizat, în final, cu încheierea unor convenții între AJOFM Tulcea și Societatea B. S.R.L., de angajare, pe durată nedeterminată, a unor șomeri, urmând astfel ca societatea angajatoare să beneficieze de sumele prevăzute la art. 85 din Legea nr. 76/2002.

Procedând la semnarea acestor convenții, în calitate de director executiv adjunct la AJOFM Tulcea, recurenta-reclamantă s-a poziționat în sfera conflictului de interese reglementat de art. 79 alin. (1), lit. a din Legea nr. 161/2003, acțiunile sale conducând la luarea deciziei de colaborare între instituția la care își exercita funcția de conducere și societatea la care soțul persoanei evaluate era unic asociat și administrator.

S-a mai reținut în sarcina recurentei-reclamante, din perspectiva conflictului de interese prevăzut la rt. 79 alin. (1), lit. c din Legea nr. 161/2003, aprobarea și semnarea, de către aceasta, în calitatea sa de director executiv al AJOFM Tulcea, a ordonanțărilor de plată 12.12.2007, 23.10.2007, respectiv 14.08.2008, pentru Societatea B. S.R.L., societate al cărei unic asociat și administrator este C., soțul persoanei verificate de intimata-pârâtă ANI.

În deplin acord cu judecătorul fondului, fără a fi reluate dispozițiile legale cuprinse în Ordinul MFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, reține Înalta Curte că ordonanțarea cheltuielilor și semnarea ordinelor de plată nu reprezintă o simplă formalitate, ci o operațiune asumată de verificare a legalității plății care se solicită, ce incumbă răspunderea persoanei semnatare pentru angajamentul bugetar afectat relației contractuale dintre autoritatea publică al cărei reprezentant este funcționarul public în cauză și Societatea B. S.R.L., la care aceeași persoană are un interes de natură patrimonială, dată fiind calitatea sa de soț al celui care este unic asociat și administrator al societății menționate.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă avea obligația legală de a se abține de la luarea deciziilor cu efecte patrimoniale către Societatea B. S.R.L. și de a înștiința pe șeful ierarhic de potențialul conflict de interese ce ar fi putut surveni în ipoteza semnării și aprobării actelor prin care se efectuau plăți către firma soțului său, obligație legală pe care numita A. nu a respectat-o.

În conduita recurentei-reclamante se relevă, în raport de maniera în care aceasta și-a îndeplinit atribuțiile conferite, prin semnarea și aprobarea plăților către Societatea B. S.R.L., semnarea convențiilor între instituția pe care o reprezenta și societatea amintită, precum și angajarea unor cheltuieli pentru aceeași societate și avizarea tabelelor nominale cu persoanele încadrate în muncă, potrivit prevederilor art. 85 din Legea nr. 76/2002, la societatea respectivă, existența unui interes patrimonial pe care aceasta l-a urmărit, de a fi decontate sume de bani către firma administrată de soțul său, fără întârziere, ceea ce a creat conflictul de interese corect identificat de intimata-pârâtă ANI prin raportul de evaluare contestat în cauză.

Nu pot fi considerate ca având un caracter întemeiat criticile recurentei-reclamante formulate împotriva sentinței atacate, prin care aceasta susține că semnătura sa, în calitate de director executiv adjunct, nu are conotații decizionale, iar semnarea propunerilor de angajare, a tabelelor nominale cu persoanele încadrate în muncă, potrivit convențiilor încheiate cu Societatea B. S.R.L. sunt simple operațiuni tehnice, deoarece toate aceste manifestări de voință ale persoanei evaluate au constituit pași în procesul decizional, fără de care nu s-ar fi ajuns la constituirea folosului patrimonial în favoarea societății aparținând soțului său, fapt de natură a afecta imparțialitatea funcționarului public în luarea deciziilor aflate în atribuțiile sale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională căreia îi aparține numita A.

Cât privește argumentul recurentei-reclamante, potrivit căruia toate îndatoririle realizate în raportul juridic creat între AJOFM Tulcea și Societatea B. S.R.L. reprezentau atribuții de serviciu, pe care nu avea cum să nu le respecte persoana evaluată, fiind pasibilă de sancțiuni în caz contrar, acesta nu poate conduce la o exonerare a funcționarului public de obligația legală de aducere la cunoștința șefului ierarhic a potențialului conflict de interese în care s-ar afla prin exercitarea atribuțiilor specifice funcției publice deținute. Neprocedând în acest fel, recurenta A. a ales să se poziționeze în sfera conflictului de interese, sub aparența de conformitate cu îndatoririle de serviciu, fără însă a se putea prevala de respectarea acestor sarcini în ceea ce privește interdicția instituită prin prevederile art. 79 alin. (1) lit. a și c) din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, criticile aduse sentinței de fond sunt neîntemeiate, fiind reținută corect existența conflictului de interese reglementat de prevederile art. 79 alin. (1), lit. a și c) din același act normativ, ivit prin faptele identificate în cuprinsul raportului de evaluare nr. x/10.12.2014, fapte săvârșite de persoana evaluată A. în relația dintre instituția publică în cadrul căreia își desfășoară raporturile de muncă, în calitate de funcționar public, și societatea B. S.R.L., la care asociat unic și administrator este soțul acesteia, C.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488, pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 72 din 23 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 72 din 23 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2018.