ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2137 din 17 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Judecătoria Sibiu a respins contestația la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Cabinet de avocatură B.; a obligat-o pe contestatoare la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în 1.000 RON; a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 900 RON, plătită cu factura nr. x din 4 iunie 2014.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr. 702/2016 din 22 iunie 2016, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței primei instanței, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestația la executare; a anulat Încheierea civilă nr. 2252 din 17 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. x/2013, precum și toate actele de executare silită din Dosarul execuțional nr. x/2013 al SC P.E.J C. și Asociații; a dispus restituirea către apelantă a taxelor judiciare de timbru în cuantum de 194 RON și de 97 RON, achitate în ambele etape procesuale.

Împotriva deciziei instanței de apel, B. a formulat cerere de revizuire, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 473/2017 din 23 martie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva decizii instanței de revizuire, B. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, B. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul art. 1 alin. (3) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție.

La termenul din 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea recurentului să motiveze excepția de neconstituționalitate, invocată în cuprinsul cererii de recurs.

Recurentul a depus note scrise la 11 iunie 2018, prin care a reiterat solicitarea de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B..

Împotriva acestei încheieri, B.. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că, deși a invocat atât textele de lege ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate, cât și dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, instanța de recurs a respins nemotivat și neîntemeiat cererea de sesizare.

În continuare, recurentul a subliniat că textele de lege atacate urmează a fi raportate la normele de ordin constituțional care asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Intimata A. nu a depus întâmpinare la recurs.

Prin Decizia nr. 151 din 3 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2016*.

Examinând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluție de respingere a unei cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Față de obiectul căii de atac, prezintă relevanță în cauză considerentele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul susține, în esență, că, deși a invocat atât textele de lege ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate, cât și dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, instanța de recurs a respins nemotivat și neîntemeiat cererea de sesizare.

În legătură cu aceste critici, instanța supremă reține că verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 presupune ca autorul excepției de neconstituționalitate să fi motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Relevant în acest sens este art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, conform căruia, "sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".

În aplicarea acestui text de lege, instanța supremă reține că recurentul trebuia să arate, în concret, motivele pentru care considera că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. încalcă principiile consacrate de art. 1 alin. (3) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție.

Or, suficienta simpla indicare a textelor de lege atacate și a normelor de drept constituțional pretins încălcate nu respectă cerința imperativă impusă de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

În aceste condiții, instanța supremă apreciază că este legală soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 13 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva Încheierii din 13 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM