Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4076/2012

HOTĂRÂRE
21.06.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4076/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 14534/63/2011 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 27 aprilie 2011 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și menținerea deciziei din 01 iulie 2009 privind calcularea pensiei de serviciu, obligarea pârâtei la plata sumei de bani reținută, precum și dobânda legală, calculată de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale.

În ședința publică din 21 iunie 2011, contestatorul a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu emitentul deciziei atacate, respectiv Direcția Financiar-Contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Prin sentința civilă nr. 9841 din 21 iunie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu și a procedat la declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a hotărî în acest sens, instanța a reținut că, în lipsa unor prevederi exprese în Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum și în Legea nr. 119/2010, se aplică regulile de competență materială și teritorială cuprinse în art. 154, 155 și 156 din Legea nr. 19/2000, lege cadru în materia asigurărilor sociale.

În conformitate cu dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediu reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Întrucât litigiul vizează o decizie de pensionare eliberată de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, litigiul se circumscrise sferei ultimei teze a textului legal citat, fiind determinant sediul pârâților în stabilirea competenței teritoriale, astfel încât s-a procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pricina a fost înregistrată sub nr. 54429/3/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Prin sentința civilă nr. 2056 din 02 martie 2012, această instanță, la rândul său, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, constatând conflict negativ de competență și dispunând înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a constatat că Legea nr. 19/2000, începând cu 01 ianuarie 2011 este abrogată, în temeiul art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a casei teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul pârâtul. Înalta Curte, analizând normele incidente în ce privește competența teritorială exclusivă în această materie, constată și stabilește că aceasta revine Tribunalului de la domiciliul reclamantului (în speță, Tribunalul Hunedoara) potrivit celor ce succed: Contestația formulată împotriva deciziei din 27 aprilie 2011 de recalculare a pensiei reclamantului în baza prevederilor Legii nr. 119/2010 a fost înregistrată pe rolul instanței la 23 mai 2011. Regula în materie de competență este aceea că ea se determină în raport de normele incidente la data învestirii instanței.

Așa cum ambele instanțe în conflict au constatat, la data înregistrării contestației, Legea nr. 19/2000 era abrogată în mod expres prin dispozițiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, intrată în vigoare la 01 ianuarie 2011. În același timp, potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2010 (act normativ în temeiul căruia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei militare de stat obținute de reclamant în baza Legii nr. 164/2001), Legea nr. 19/2000 este act normativ de trimitere în ce privește procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit Legii nr. 119/2010. Prezentul regulator de competență privește o chestiune de rezolvare a unui conflict de aplicare a legii în timp, respectiv a normelor de competență incidente în acest tip de litigii de asigurări sociale.

Astfel, art. 156 din Legea nr. 263/2010 stabilește că prevederile sale, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Drept urmare, conflictul în timp dintre normele de competență se soluționează potrivit regulilor prevăzute de C. proc. civ., dreptul comun în materie, regula aplicabilă prin analogie, fiind cea înscrisă în dispozițiile art. 727. Art. 727 C. proc. civ. dispune că ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc, ceea ce constituie o aplicare a principiului imediatei aplicări a normelor noi de procedură.

Aplicând prin analogie această regulă de soluționare conflictului de legi în timp, reiese că art. 154 din Legea nr. 263/2010 trebuie a se constata ca fiind norma aplicabilă, ca norma nouă la care face trimitere art. 156 din Legea nr. 19/2000 (la rândul său, normă de trimitere în cuprinsul art. 54 din Legea nr. 164/2001). Cum art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a casei teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul reclamantul, Înalta Curte stabilește competența în favoarea instanței mai întâi învestite, anume, Tribunalul Dolj, ca instanță în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul, dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 neputând ultraactiva.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Irevocabilă. Propunțată în ședință publică astăzi, 1 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-13
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 566/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5950/63/2011, la data de 07 februarie 2011, contestatorul P.V.C.
ÎCCJ 2012-12-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7418/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj contestatorul D.I.N. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței anular
ÎCCJ 2012-09-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5429/2012
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 4 februarie 2011, reclamantul S.S.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să
ÎCCJ 2013-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 7 februarie 2011, contestatorul P.I. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale solicitând instanței anularea deciziei de recalculare, me
ÎCCJ 2013-02-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 722/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj a data de 7 februarie 2011 sub nr. 5919/63/2011, contestatorul N.N.M., în con
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă