ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015, la data de 06.03.2015, reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale A. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.406.769,93 RON, reprezentând accesorii pentru neachitarea la termenul de scadență de către pârâtă a obligațiilor de plată reprezentând tarif dispecerizare tranzit gaze naturale, pentru activitatea desfășurată în anul 2008-2012.

Prin sentința nr. 1613 din 8 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale A. S.A, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488(1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă critică ca nelegală soluția de respingere pronunțată de instanța de fond apreciind că această sentință cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind încălcate dispozițiile art. 22 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în mod nelegal fără a ține seama de situația de fapt și de istoricul dintre părți prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 3.406.769,93 RON reprezentând accesorii pentru neachitarea la termen a obligațiilor reprezentând tarif dispecerizare tranzit gaze naturale, pentru activitatea desfășurată în anul 2008-2012.

Recurenta - reclamantă arată că motivul reținut de prima instanță ca argument al respingerii acțiunii și anume lipsa unei facturi de regularizare este străin de obiectul cauzei.

Acest motiv nu ține cont de faptul că prin decizii judecătorești definitive s-a stabilit obligația intimatei-pârâte de plată a tarifului de dispecerizare aferent tranzitului pentru perioada 2008-2012, tarif care nu a fost achitat determinând calcularea accesoriilor solicitate pe calea acțiunii de față.

Un alt aspect de nelegalitate constă în faptul că prima instanță nu a ținut seama de faptul că dobânzile și penalitățile au fost calculate și impuse în baza unei decizii a Curții de Conturi, respectiv Decizia nr. 30/2014.

Astfel, Curtea de Conturi în momentul când a realizat controlul aferent anului 2014, a reținut referitor la această speță, să se recupereze suma de 3.406.769,93 RON reprezentând accesorii pentru neachitarea la termenul prevăzut de dispozițiile legale respectiv, data de 16 ianuarie a fiecărui an;

- Prin decizia nr. 30/2014 auditorii curții de Conturi au reținut în actele de control faptul că, în considerarea dispozițiilor H.G. nr. 784/2000 - Anexa nr. 8 pct. 3, 4 și 5, data de la care se calculează dobânzi și penalități pentru tariful licenței de dispecerizare este data de 16 ianuarie a fiecărui an; având în vedere că intimata-pârâtă a refuzat sa plătească tariful aferent licenței de dispecerizare pentru tranzit pana in anul 2014, subscrisa ANRE a calculat dobânzi și penalități aferente fiecărui an, incepand cu data de 16 ianuarie și pana la data achitării debitului principal;

- Având in vedere ca ANRE a calculat dobânzi și penalități eferente licenței de dispecerizare pentru activitatea de tranzit numai pentru anii 2013, 2014, a reținut Curtea de Conturi că, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă ca A. S.A. datorează și dobânzile și penalitățile aferente anilor 2009, 2010, 2011, incepand cu data de 16 a fiecărui an, date de la care au devenit scadente obligațiile de plată - această obligație de plată constituind obiectul prezentului dosar.

- Cu alte cuvinte. Curtea de Conturi a reținut în Decizia nr. 30/2014 faptul că, intimata-pârâtă trebuie să plătească inclusiv penalitățile ce curg de drept din neplata debitului de la momentul nașterii obligațiilor, respectiv data de 16 ianuarie a fiecărui an, data la care parata trebuia sa declare cantitatea dispecerizata și pentru care trebuia sa achite tariful aferent și până la data plații efective a debitului efectuată de A. S.A.

Așadar, debitul în valoare de 3.406.769,93 RON reprezintă dobânzi și penalități aferente tarifului de dispecerizare tranzit gaze naturale, sume cuvenite bugetului de stat, calculate de ANRE de la data nașterii obligației de plata respectiv, luna ianuarie a fiecărui an, pentru anii 2009, 2010, 2011, în executarea obligațiilor dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 30/2014, act administrativ cu caracter executoriu, neducerea lui la îndeplinire constituind infracțiune, astfel cum în mod imperativ prevăd dispozițiile art. 64 din Legea nr. 92/1994.

Se arată că judecătorul de fond nu a arătat în cuprinsul sentinței atacate argumentele pentru care a înlăturat de la aplicare Decizia Curții de Conturi nr. 30/2014 prin care s-au instituit anumite obligații de recuperare a accesoriilor, acțiunea de fond reprezentând o aplicare a măsurilor obligatorii dispuse prin Decizia nr. 30/2014.

Se susține că lipsa de argumente cu privire la incidența Deciziei Curții de Conturi nr. 30/2014 determină încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciindu-se că soluția de respingere a acțiunii este legală și temeinică, bazată pe o apreciere corectă a probelor administrate în cauză, în raport de situația de fapt.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La dosar intimata-pârâtă a depus copia Deciziei nr. 4060/13.12.2017 pronunțată de ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal având ca obiect contestarea Deciziei nr. 30/2014 a Curții de Conturi - dosar recurs.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488(1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză soluția de respingere a acțiunii în pretenți formulată de reclamanta-recurentă este motivată corespunzător în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 435 lit. b C. proc. civ. și în acord cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Curtea nu va reține aspectul de nelegalitate invocat în raport de acest motiv de recurs apreciindu-se că instanța de fond a răspuns motivat la toate aspectele esențiale invocate de reclamantă în acțiune în pretenții formulată.

Prima instanță a analizat în raport de obiectul cererii dacă sunt îndeplinite condițiile obligării intimatei-pârâte la plata accesoriilor pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor principale reprezentând tarif dispecerizare tranzit gaze naturale, pentru activitatea desfășurată în anul 2008-2012.

În mod corect a concluzionat prima instanță că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile normei generale respectiv dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 92/2003 referitor la nașterea creanței fiscale a dispozițiilor normei speciale respectiv Anexa 8 la HG nr. 748/2000 prin care s-a legat momentul scadenței obligației de plată a tarifelor de momentul emiterii facturilor de către reclamantă prin raportare la cantitatea declarată sau la cantitatea regularizată fiind prevăzută în mod expres faptul că penalitatea se percepe pentru "neachitarea la scadență a contravalorii facturilor". Iar în cauză este culpa reclamantei care nu a emis factură de regularizare până la sfârșitul fiecărui an din cadrul perioadei pentru care reclamanta solicită accesorii de la pârâta - intimată.

În mod corect și motivat prin soluția de respingere a acțiunii prima instanță a sancționat în cauză culpa reclamantei care a solicitat accesorii pentru neachitarea la timp a unor tarife de licență fără ca în prealabil să-și fi îndeplinit obligația de a emite factură fiscală cu privire la obligația principală respectiv determinarea cantităților de gaze naturale real dispecerizare.

În ceea ce privește aplicarea Deciziei Curții de Conturi nr. 30 din 14.07.2014 a Curții de conturi prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamate obligația de calcul a accesoriilor și pentru perioada 2008-2012 în mod corect prima instanță a constatat că în cauză nu sunt aplicabile pct. 4 din Anexa 8 la H.G. nr. 748/2000 republicat. Aceasta deoarece lipsește situația premisă a existenței obligației de plată a accesoriilor pentru că reclamanta în lipsa declarației pe propriei răspundere a intimatei privind cantitatea de gaze dispecerizate anual, nu a emis anual factura de regularizare de evidențiere a cantității reale de gaze dispecerizate.

Curtea constată că în faza de recurs decizia Curții de Conturi nr. 30/14.07.2014 a fost anulată în parte respectiv pct. 1111 și 1112 prin Decizia nr. 4046/13.12.2017 a ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin această hotărâre definitivă a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta-intimată din prezenta cauză și anulată în parte Decizia Curții de Conturi nr. 30/2014 în ceea ce privește măsura întinderii prejudiciului produs ca urmare a nealocării și nerecuperării accesoriilor pentru nefacturarea la termen a tarifelor de dispecerizare și regularizare, doar pentru accesoriile aferente perioadei anterioare emiterii facturilor.

Această soluție definitivă determină lipsa de temei a acțiunii formulate și întărește temeinicia soluției de respingere a acțiunii în pretenții dispusă prin sentința atacată.

Aceasta în condițiile în care recurenta-reclamantă a formulat acțiunea în pretenții ca o obligație impusă prin decizia nr. 35/2014 a Curții de Conturi de calcul a accesoriilor.

Iar prin Decizia nr. 4046/13.12.2017 pronunțată de ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 - filele 65-67 dosar recurs în mod definitiv decizia Curții de Conturi nr. -30/2014 a fost anulată în partea care avea ca obiect obligarea reclamantei de calcula accesorii (dobânzi și penalități) pentru nefacturarea la termen a tarifelor.

Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496 (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinței nr. 1613 din 8 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie 2018.