ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2290/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE-CENTRUL REGIONAL PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE BUCUREȘTI-ILFOV, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea creanțelor bugetare nr. x/6.11.2015 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ contestat, acțiune ce se va depune in termenul legal de 60 de zile de la pronunțarea hotărârii de suspendare.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 607 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE-AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE - CENTRUL REGIONAL PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE BUCUREȘTI - ILFOV, și a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea creanțelor bugetare nr. x/6.11.2015, până la pronunțarea instanței de fond.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, pârâta AFIR a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu consecința respingerii cererii ca neîntemeiată.

În opinia recurentei, instanța de fond nu a adus argumente în vederea admiterii cererii de suspendare, nefiind dovedită îndeplinirea condițiilor de admisibilitate pentru introducerea cererii de suspendare în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, instanța de fond în mod neîntemeiat a reținut că această condiție este îndeplinită, apreciind că aceasta subzistă în absența unei analize distincte a elementelor obiective și subiective, în cuprinsul actului administrativ contestat.

Cu privire la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, în opinia recurentei instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat că această condiție este îndeplinită, apreciind că prin executarea actelor i s-ar crea un prejudiciu material, viitor și previzibil, constând în imposibilitatea executării obligațiilor asumate față de angajați sau alte obligații contractuale întrucât paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrative trebuie să fie indicate și probate în concret, nu doar afirmată.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 aprilie 2017, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea creanțelor bugetare nr. x/6.11.2015 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ contestat.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, Înalta Curte constată, din analiza cererii de suspendare formulată de reclamantă în cuprinsul acțiunii vizând și anularea actului, că nu au fost dezvoltate în mod concret argumentele pe care societatea le-a avut în vedere când a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, reclamanta apreciind că motivele vizând fondul actului sunt suficiente în demonstrarea îndoielii serioase în privința legalității actului contestat.

Cu toate acestea, prima instanță a reținut, sumar, ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, criticile de nelegalitate invocate de reclamantă în susținerea cererii de anulare a procesului-verbal contestat.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare) etc.

În concret, curtea de apel a reținut, ca motive de nelegalitate, aspecte care, în esență, vizează fondul acțiunii în anulare, crearea sau nu a condițiilor artificiale pentru obținerea fondurilor europene, ceea ce antamează fondul cauzei, critica recurentei-pârâte vizând neîndeplinirea condiției existenței unui caz bine justificat fiind întemeiată.

Mai reține Înalta Curte, că în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, prin sentința nr. 3495 din 11 noiembrie 2016, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea creanțelor bugetare nr. x/6.11.2015.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a întări prezumția de legalitate a procesului-verbal ce face obiectul prezentului dosar.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu efectiv, care nu ar putea fi înlăturat decât prin suspendarea executării actului administrativ considerat vătămător.

În cauză, este necontestat că prin retragerea sprijinului nerambursabil, veniturile reclamantei ar suferi o diminuare și ar putea întâmpina anumite dificultăți financiare dar, atâta vreme cât această situație are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurentă în susținerea căii de atac exercitate, motiv pentru care va admite recursul și, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va admite recursul, va casa încheierea atacată și va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București - Ilfov împotriva sentinței nr. 607 din 25 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând în fond cauza, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2018.