ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2254/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. - Cabinet de Avocat a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală și B. - director general al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală, solicitând obligarea pârâților să comunice un răspuns la cererea nr. x/02.07.2015, respectiv cine este funcționarul public care a solicitat "Dispunerea declinării de competență" nr. 854.748/05.12.2014, iar în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată succesiv, obligarea pârâtului B. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere care să fie făcută venit la bugetul de stat, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ rap. la art. 905 C. proc. civ., obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamant a unei penalități de întârziere de 1000 de RON, stabilite pe zi de întârziere după împlinirea termenului de 10 zile, iar în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința nr. 3087 din 20 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. - Cabinet de Avocat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală și B. - Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. - Cabinet de avocat și pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciindu-se prin Raport că recursurile se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

Recursul pârâtului B. vizează exclusiv soluția de respingere a excepției calității procesuale pasive în privința sa, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, raportat la fondul sentinței contestate prin care a fost respinsă cererea reclamantului.

Se impune a se preciza faptul că pârâtul nu a fost chemat în judecată ca persoană fizică privată, ci în calitate sa de Director General Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală, astfel fiind semnatar atât al adresei de răspuns către reclamant la cererea nr. x/2.07.2013 ce face obiectul principal al prezentei cauze cât și al dispunerii delegării de competență, ce face obiectul cererii sus menționate.

Astfel, precum a precizat și instanța de fond, sunt întrunite prevederile dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la chemarea în judecată și a persoanei care a elaborat actul apreciat a fi prejudicial.

Faptul respingerii cererii reclamantului pe fond nu are nicio înrâurire asupra calității părților în prezentul litigiu.

În ceea ce privește recursul reclamantului A. - Cabinet de Avocat acesta arată că motivarea judecătorului fondului potrivit cu care "Dispozițiile art. 3 din același ordin - nr. 3816/18.12.2013, nota ns., av. A. - citate de către reclamant în răspunsul la întâmpinare, privesc regula delegării de competență la solicitarea scrisă a organului de inspecție fiscală (art. 2 alin. (1), în timp ce autoritatea pârâtă a invocat excepția de la această procedură (art. 2 alin. (2), când delegarea de competență «se dispune», și nu se acordă (aprobă sau încuviințează) la solicitarea altui organ", este una contradictorie față de chiar dispozițiile art. 99 alin. (3) Codul de procedură fiscală 2003 "(3) Competența privind efectuarea inspecției fiscale se poate delega altui organ fiscal. In cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală condițiile în care se poate efectua delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală", având în vedere că acest din urmă text de lege prevede, numai noțiunea delegării de competență teritorială altui organ fiscal, în cazul acesta Direcția Generală a Finanțelor Publice CIuj-Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor-Activitatea de Inspecție Fiscală, fără a distinge între noțiunile de "acordare la solicitarea altui organ de inspecție fiscal decât cel care deține competența ... "și "delegarea de competență se poate dispune altui organ de inspecție fiscal de către direcția generală care coordonează metodologic activitatea de inspecție fiscală ".

Sub acest aspect urmează a se constata că potrivit art. 3 alin. (1) din același ordin întotdeauna "(1) Solicitarea scrisă a organului de inspecție fiscală, pentru acordarea delegării de competență, se avizează de direcția generală regională a finanțelor publice de care aparține solicitantul", singura excepție fiind reglementată de alin. (2) al articolului 3.

De altfel, în conținutul formularului "dispunerea delegării de competență" temeiurile de drept invocate sunt doar cele ale art. 99 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003 și ale art. 2 din OPANAF, care presupune întotdeauna și o solicitare scrisă de acordare a delegării de competență teritorială.

Judecătorul fondului a preluat în mod nelegal motivarea pârâtului B. potrivit cu care "Conform dispozițiilor art. 100 alin. (3) Codul de procedură fiscală a căror incidență în cauză instanța o reține strict pentru a justifica în aparență caracterul justificat al refuzului de a oferi detalii privind modalitatea în care delegarea de competență a fost dispusă fără individualizarea unui anume funcționar public care să fi solicitat o astfel de măsură, «contribuabilul nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosita»", în condițiile în care cererea introductivă de instanță nu are vreun capăt de cerere vizând vreo obiecție cu privire la procedura de selectare folosită.

Miza procesuală a reclamantului constă în a afla împotriva cărui funcționar public să se îndrepte pentru încălcarea dispoziției art. 105 alin. (3) Codul de procedură fiscală în sensul efectuării celei de-a doua inspecții fiscale generale pentru aceeași perioadă supusă impozitării, respectiv anii 2011, 2012 și 2013.

Analiza fondului inspecțiilor fiscale efectuate la sediul reclamantului nu fac obiectul analizei de față. În fond, reclamantul A. - Cabinet de Avocat, prin intermediul titularului său, avocatul A. a cerut intimaților-pârâți să-i comunice cine a fost funcționarul public care a solicitat "Dispunerea delegării de competență" nr. 854.748/05.12.2014 justificându-și interesul prin aceea că aceasta a fost o a doua inspecție fiscală pentru aceeași perioadă, a anilor 2011-2013, având în vedere dispozițiile prohibitive ale art. 105 alin. (3) Codul de procedură fiscală "(3) Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării."

Această solicitare nu a fost fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001.

Pârâta-intimată a susținut că nu a existat nicio persoană care să solicite "dispunerea declinării de competență" pentru verificarea în mod special a reclamantului-recurent, întrucât la nivelul DGRFP București, în cursul anului 2014 a fost înregistrat un număr mare de acțiuni de inspecție in desfășurare sau programate pentru persoanele fizice ce obțin venituri din activități independente.

Având in vedere acest aspect, precum și capacitatea redusa de personal a acestei instituții de a efectua aceste inspecții fiscale, s-a luat măsura delegării de competenta pentru efectuarea inspecțiilor fiscale la un număr de 165 de contribuabili, printre care și reclamantul din prezenta cauza, către organele de inspecție fiscala din cadrul celorlalte Direcții Generale Regionale.

Fata de aceste considerente, nu este nicio persoana care sa fi solicitat delegarea de competenta, ci aceasta s-a realizat pentru un număr de 165 de contribuabili, având in vedere imposibilitatea DGRF București de a realiza și finaliza toate inspecțiile fiscale ce erau programate pentru contribuabilii din aria sa de competenta.

De altfel, acest aspect al realizării inspecțiilor fiscale de către alt organ fiscal decât cel competent teritorial a fost regăsit în mai multe spețe aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Suspiciunea recurentului a pornit de la formularul delegării de competență nr. x/5.12.2014, care se referă la persoana sa și s-a fundamentat pe dispozițiile art. 8

2

alin. (1) din Ordinul MFP nr. 3816/18 decembrie 2013.

Însă alin. (2) al art. 2 din Ordin prevede situația de excepție de la prevederile alin. (1) când delegarea de competență se dispune de către Direcția Generală ce coordonează activitatea de inspecție fiscală.

În această din urmă ipoteză, reținută ca cea validă de către instanța de fond, nu a existat o solicitare nominală din partea unui organ sau a unei persoane conform reținerilor recurentului pentru delegarea de competență.

Sarcina probării că delegarea de competență în cazul său a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și nu pe cele ale alin. (2) din art. 2 din ordin revenea reclamantului, or acesta nu a probat susținerile sale, necontrazicând totodată pe cele ale pârâtului-intimat.

În raport de cele mai sus analizate, hotărârea instanței de fond apare din perspectiva ambelor recursuri, temeinică și legală.

Cum, în raport de argumentele expuse, nici recursul reclamantului, nici al pârâtului B. nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a le respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. - Cabinet de Avocat și pârâtul B. împotriva sentinței nr. 3087 din 20 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2018.