Decizia nr. 2187/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 387/2015 a Curții de Apel Cluj

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Major General, Statul Major al Forțelor Terestre și Ministerul Apărării Naționale, a solicitat anularea Ordinului Șefului Statului Major nr. F.T.S.P. 45 din 04.02.2015 și a actului prin care acesta a fost comunicat adresa fax nr. x/01.02.2015, prin care a fost trecut în rezervă începând cu data de 31.01.2015, cu suportarea cheltuielilor de întreținere și școlarizare, și pe cale de consecință, a solicitat reîncadrarea sa în postul deținut anterior, cu acordarea retroactivă a tuturor drepturilor de la data trecerii în rezervă și până la data reîncadrării efective.

Soluția instanței de fond Prin decizia civilă nr. 387/2015 din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Major General, Statul Major al Forțelor Terestre și Ministerul Apărării Naționale, a dispus anularea ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Terestre nr. F.T.S.P. 45 din 04.02.2015, reîncadrarea reclamantului în postul deținut anterior, precum și acordarea tuturor drepturilor de la data trecerii în rezervă și până la data reîncadrării.

Cererea de recurs Împotriva deciziei civile nr. 387/2015 din 21 septembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Statului Major al Apărării și al Statului Major al Forțelor Terestre, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecarea litigiului în fond, în sensul respingerii acțiunii. În motivarea recursului arată că reclamantul a fost trecut în rezervă prin Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Terestre nr. F.T.S.P. 45/04.02.2015, aplicându-i-se prevederile art. 87 alin. (3), coroborat cu art. 41 1 alin. (7) din Legea nr. 80/1995, deoarece prin sentința penală nr. 47/03.12.2014 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, în dosarul nr. x, rămasă definitivă prin neapelare, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. Prin adresa nr. x/11.02.2015 i s-a comunicat intimatului-reclamant că începând cu data de 31.01.2015 a trecut în rezervă, conform Ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Terestre nr. F.T.S.P. 45/04.02.2015, iar intimatul-reclamant a solicitat revocarea ordinului de trecere în rezervă, prin plângerea înregistrată la Statul Major al Forțelor Terestre cu nr. x/27.02.2015. Prin adresa nr. x /13.03.2015, Statul Major al Forțelor Terestre i-a răspuns în sensul că nu sunt motive temeinice și legale de revocare/anulare a ordinului de trecere în rezervă, reclamantul fiind condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, precum și faptul că, prin fapta comisă, a compromis onoarea și demnitatea militară. Recurentul-pârât susține că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, criticând-o sub aspectul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, prima instanță apreciind că trecerea în rezervă se face prin ordin al ministrului apărării naționale, pe baza propunerilor înaintate în acest sens, iar actul supus judecății a fost emis de șeful Statului Major al Forțelor Terestre, nu de ministrul apărării naționale, aspect ce conduce la nulitatea actului. Consideră că din interpretarea art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 rezultă că legiuitorul stabilește competența de menținere sau de trecere în rezervă a cadrelor militare în sarcina comandanților/șefilor stabiliți prin ordin al ministrului apărării naționale, nu în sarcina ministrului apărării naționale. Astfel, în aplicarea prerogativelor legale, ministrul apărării naționale a emis M.R.U.1/2 - "Competențele exercitate în domeniul resurselor umane de către conducătorii, comandanții și șefii structurilor din Ministerul Apărării Naționale", aprobate prin Ordinul nr. M.S. 23/2010, act cu caracter clasificat, prin care au fost stabilite și competențele comandanților/șefilor de trecere în rezervă a cadrelor militare încadrate în structurile subordonate. În speță, intimatul-reclamant a fost trecut în rezervă de comandantul competent în acest sens, în baza art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 și a art. 17 lit. i) din M.R.U.1/2, aprobate prin Ordinul nr. M.S. 23/2010. Același mod de interpretare și aplicare rezultă și din Rapoartele nr. x/15.01.2015, prin care comandanții/șefii direcți au transmis ierarhic șefului Statului Major al Forțelor Terestre, conform art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, propunerea de trecere în rezervă, deoarece acesta avea competența de a emite ordinul de trecere în rezervă a subofițerului. Cu privire la cele reținute de prima instanță în sensul că oportunitatea trecerii în rezervă a fost exercitată dincolo de limitele legale, cu încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, care ar obliga la evaluarea cadrului militar, recurentul-pârât arată că această interpretare este contrară normelor de drept aplicabile deoarece textul de lege invocat nu obligă la evaluarea cadrului militar, ci stabilește numai trecerea în rezervă sau în retragere ori menținerea în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens. Astfel, Șeful Statului Major al Forțelor Terestre, luând act atât de sentința penală nr. 47/2014, cât și de propunerea de trecere în rezervă, înaintată ierarhic de comandantul reclamantului, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 și a emis ordinul de trecere în rezervă, fără a face uz de exces de putere. Recurentul-pârât consideră că pentru se dispune trecerea în rezervă sunt suficiente existența unei condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, la pedeapsa amenzii penale sau a închisorii, cu suspendarea executării ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și propunerea comandantului direct, înaintată ierarhic comandantului/șefului care are competența de a emite ordinul de trecere în rezervă. De asemenea, mentionează că textul de lege nu stabilește criterii obiective de evaluare sau de verificare a cadrului militar, astfel că, în lipsa unor prevederi exprese, o asemenea evaluare nu este posibilă. Arată că au existat o cercetare judecătorească și un proces penal în care reclamantul a avut posibilitatea să se apere, astfel încât structurile militare nu puteau decât să ia act de soluția pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, iar comandanții reclamantului nu au competența să analizeze gravitatea, urmările faptei penale și apărările acestuia, deoarece asupra acestor aspecte s-a pronunțat instanța penală. Susține că măsura nu este disproporționată și nici excesivă deoarece, potrivit art. 30 din Legea nr. 80/1995, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare, iar prin săvârșirea unei infracțiuni se încalcă tocmai această obligație. Recurentul-pârât critică aprecierea primei instanțe în sensul că, deși actul administrativ unilateral își produce efectele de la data comunicării, pârâtul a dispus retroactiv trecerea în rezervă, chiar înaintea emiterii actului, recurentul-pârât apreciind că acest aspect nu atrage nelegalitatea ori anularea actului, ci doar pune în discuție data de la care produce efecte, având în vedere că i s-au achitat drepturile salariale cel puțin până la data luării la cunoștință. Potrivit Extrasului din Ordinul de zi pe unitate nr. 28/11.02.2015, reclamantul a predat funcția și materialele avute în primire la data de 11.02.2015, iar conform adeverinței nr. x/24.04.2015, a primit drepturile salariale până la data de 11.02.2015, astfel că de la această dată ordinul de trecere în rezervă și-a produs efectele. Se mai susține că, deși judecătorul fondului a avut cunoștință de sentința civilă nr. 265/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x, prin care s-a suspendat executarea ordinului de trecere în rezervă, a dispus acordarea tuturor drepturilor de la data trecerii în rezervă și până la data reîncadrării. Or, potrivit faxului nr. x/17.11.2015, reclamantul s-a prezentat în unitate la data de 18.06.2015, a fost alocat la drepturi începând cu aceeași dată și a beneficiat și beneficiază în prezent de toate drepturile.

Apărările intimatului-reclamant A. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată. Acesta consideră că motivul de recurs care vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 este nefondat și că recurentul-pârât dă propria interpretare textului de lege, în condițiile în care în respectivul articol se arată că persoanele avute în vedere pot fi trecute în rezervă prin ordin al ministrului apărării naționale, astfel că prima instanță a făcut o interpretare corectă a legii. Cu privire la cea de-a doua critică invocată, referitoare la dispunerea trecerii în rezervă cu depășirea limitelor legale și cu exces de putere, arată că este nefondată și că susținerile recurentului pe acest aspect sunt în contradicție cu dreptul fundamental al accesului liber la justiție și cu normele generale care stau la baza emiterii actului administrativ individual. Mai arată că raționamentul recurentului-pârât potrivit căruia, dacă textul respectiv de lege nu prevede expres evaluarea cadrului militar, trecerea în rezervă se poate dispune la libera apreciere a persoanei abilitate, nu poate fi reținut deoarece, în această situație, instanța ar fi împiedicată să analizeze oportunitatea unui astfel de act. Consideră că instanța fond, în mod corect a reținut că manifestarea autorității publice concretizată printr-un act administrativ nu este absolută, ci este limitată de rigorile normelor juridice, pentru respectarea principiului legalității care guvernează actul administrativ. Art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 stabilește alternativ posibilitatea trecerii în rezervă ori a menținerii în activitate, opțiuni ce sunt lăsate la aprecierea organului competent, dar această apreciere nu poate fi discreționară, ci trebuie să respecte atât interesul general, cât și pe cel particular. Raportat la ordinul atacat, consideră că oportunitatea a fost exercitată dincolo de limitele legale, cu exces de putere, astfel că în lipsa oricărei verificări cu privire la persoana sa aceasta conduce la anularea actului deoarece simpla existență a unei hotărâri penale în ceea ce îl privește nu poate constitui, în mod singular și suficient, cauza trecerii în rezervă. De asemenea, susține că avut o activitate meritorie în calitate de cadru militar, fiind decorat de autoritățile române și străine pentru activitatea desfășurată în teatrul de război din Afganistan, apreciind că aceste aspecte trebuiau analizate înainte de emiterea propunerii de trecere în rezervă, iar decizia nu poate fi una arbitrară, ci trebuie justificată printr-o analiză obiectivă, dar în cauză o astfel de analiză lipsește. Invocă maniera abuzivă de a proceda a recurentului, în condițiile în care acesta a recunoscut că, în toate cazurile în care cadrele militare au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, s-a dispus trecererea lor în rezervă și nicidecum menținerea în activitate. Cu privire la ultimele critici din cererea de recurs consideră că se impun a fi respinse, având vedere că instanța de fond în mod just a reținut nelegalitatea ordinului de trecere în rezervă, întrucât prin acesta s-a dispus trecerea în rezervă nu doar la o dată anterioară comunicării actului, ci chiar la o dată anterioară emiterii lui, deoarece în această situație nu se poate pune problema reformării unui astfel de act, ci doar a nelegalității sale, putând fi doar anulat la solicitarea autorității emitente de către instanța de judecată.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul pârât a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în cererea de recurs. II. Procedura de soluționare a recursului 1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Statului Major al Apărării și al Statului Major al Forțelor Terestre, ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. De asemenea, prin aceeași încheiere, completul de filtru a luat act de modificarea denumirii Statului Major General în Statul Major al Apărării, ca urmare a modificărilor legislative intervenite. 2. Cu privire la fondul recursului 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente: La data de 11.02.2015 intimatului reclamant i s-a adus la cunostință că a fost trecut în rezervă în baza Ordinului Șefului Statului Major nr. F.T.S.P. 45 din 04.02.2015. Ordinul nu i-a fost comunicat având în vedere că este clasificat "secret". În motivarea măsurii trecerii în rezervă s-au invocat disp. art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare reținându-se faptul că, prin sentința penală nr. 47/2014 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj la data de 03.12.2014, în dosar nr. x, s-a dispus condamnarea și amânarea aplicării pedepsei de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. Împotriva acestui ordin reclamantul a formulat plângere prealabilă, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, plângere care a fost respinsă, prin adresa nr. x emisă de Statul Major al Forțelor Terestre fiindu-i comunicată această soluție. Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului reținând că actul administrativ atacat este lovit de nulitate pentru următoarele considerente: 1. Din disp. art. 87 al 3 din Legea nr. 80/1995 rezultă, cu suficientă claritate, că trecerea în rezervă se face prin ordin al ministrului apărării naționale pe baza propunerilor înaintate în acest sens. Or, în cauză, actul a fost emis de Șeful Statului Major și nu de ministrul apărării naționale, aspect care conduce la nulitatea acestuia. Însă, și în ipoteza în care actul trebuia emis de Șeful Statului Major al Forțelor Terestre, el este lovit de nulitate pentru motivele subsecvente. 2. Actul administrativ reprezintă manifestarea de voință a autorității publice, manifestare care se realizează în regim de putere publică. Regimul de putere publică presupune existența, între autoritate și particular, a unui raport de inegalitate juridică. Puterea publică nu este însă absolută, ci este limitată de rigorile normelor juridice cărora autoritatea trebuie să se supună pentru a respecta principiul legalității care guvernează actul administrativ. Încadrarea autorității în anumite limite nu presupune o lipsă totală de libertate a autorității, care are anumite limite între care se poate manifesta. Autoritatea are un anumit grad de libertate în a alege între mai multe soluții posibile. Este ceea ce se numește dreptul (marja) de apreciere al autorității. Acesta reprezintă posibilitatea de a decide asupra oportunității unei anumite conduite sau acțiuni a autorității, materializate în emiterea unui act administrativ care, prin efectele sale, intervine asupra realității în sensul modificării acesteia, modificare ce trebuie să fie în conformitate atât cu interesul general, cât și cu drepturile particularului. Rezultă că libertatea de apreciere permisă autorității nu este în contradicție cu principiul legalității. Numai atunci când acționează discreționar autoritatea acționează în afara legii. Libertatea de apreciere a autorității este în legătură cu elementele actului adminstrativ (motive, obiect, scop, etc). Altfel spus, autoritatea poate decide dacă este oportun să emită actul, care să fie conținutul actului sau când să își producă acesta efectele. Oportunitatea actului administrativ este consecința existenței dreptului de apreciere al autorității. Deși oportunitatea ține de marja de apreciere a autorității, instanțele pot examina dacă oportunitatea nu este consecința unui exces de apreciere al autorității. Atunci când oportunitatea este consecința exercitării discreționare a puterii publice, actul este nelegal, conduita autorității fiind una abuzivă, contrară legii. Or, pentru stabilirea exercitării unei conduite nelegale a autorității, instanța trebuie să examineze dacă există un dezechilibru între măsura dispusă și situația care a determinat-o, iar măsura să nu fi fost necesară (s-a încălcat principiul proporționalității). Din această perspectivă (a respectării proporționalității), instanțele pot stabili dacă autoritatea a acționat sau nu cu exces de putere. Dacă există o disproporție vădită, este afectat scopul legii și, prin urmare, actul este nelegal. Oportunitatea exercitată dincolo de limitele legale reprezintă excesul de putere, oportunitatea fiind acea calitate a actului administrativ de a fi emis în exercitarea normală a puterii de apreciere. În limite normale, oportunitatea este altceva decât legalitatea actului. Dincolo de limita normalului (unde apare abuzul și disproporția vădită) oportunitatea devine un aspect al legalității. Potrivit art. 87 alin. (1) și (2) din Legea nr. 80/1995, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate condamnați prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum și cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării ori cu amenda se trec în rezervă sau direct în retragere. Cadrele militare în activitate condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia se trec în rezervă sau direct în retragere din oficiu. În ipotezele alin. (1) și (2) trecerea în rezervă este obligatorie ("se trec" este imperativ și nu facultativ). În cauză este însă incident art. 87 alin. (3) potrivit căruia cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale condamnate pentru infracțiuni savârșite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menținute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens, prin ordin al ministrului apărării naționale. Rezultă că în situația reclamantului, trecerea în rezervă nu este obligatorie, ci este o facultate a autorității administrative care, în urma propunerilor înaintate ierarhic, poate dispune și menținerea în activitate a unui cadru militar condamnat pentru infracțiuni savarșite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executarii ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Or, așa cum rezultă inclusiv din susținerile făcute în fața instanței, în toate cazurile în care cadrele militare au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, se dispune trecerea în rezervă și nu menținerea în activitate. Curtea apreciază că, astfel, oportunitatea este exercitată dincolo de limitele legale și reprezintă forma tipică a excesului de putere, a exercitării marjei de apreciere cu vădită disproporție. În acest fel se încalcă înșuși art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 care permite menținerea în activitate, autoritatea emitentă, prin conduita sa, suprimând practic această facultate prevăzută în favoarea particularului. Că este așa rezultă fără niciun fel de dubiu din lipsa oricărei evaluări sau verificări cu privire la persoana reclamantului, simpla amânare a aplicării pedepsei pentru o infracțiune intenționată (de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice) fiind motivul suficient al trecerii în rezervă. Or, textul de lege obligă la evaluarea cadrului militar și formularea unei propuneri în urma unei analize factuale și nicidecum nu permite trecerea în rezervă sau menținerea în activitate în mod formal, cum procedează autoritatea publică. Deși decizia aparține autorității administrative, ea nu poate fi una arbitrară, ci trebuie justificată tocmai de o analiză prealabilă. Or, tocmai dreptul la o analiză obiectivă a fost suprimat reclamantului. 3. Nelegalitatea ordinului rezultă și din faptul că, deși a fost emis la data de 04.02.2015 și comunicat la data de 11.02.2015, prin acesta se dispune trecerea în rezervă retroactiv, începând cu 31.01.2015. Deși conform legii, actul administrativ unilateral produce efecte de la data comunicării, pârâta a înțeles să dispună retroactiv trecerea în rezervă, nu numai înaintea comunicării, ci chiar înaintea emiterii ordinului. Prima critică formulată de recurentul pârât vizează competența de menținere în activitate sau de trecere în rezervă a cadrelor militare care aparține, în opinia sa, comandanților/șefilor stabiliți prin ordin al ministrului apărării naționale și nu ministrului apărării naționale, cum reține prima instanță. Înalta Curte constată întemeiată această critică având în vedere interpretarea disp. art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 potrivit cărora cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menținute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens, prin ordin al ministrului apărării naționale. Sintagma "prin ordin al ministrului apărării naționale" se referă la actul administrativ de stabilire a competențelor comandanților/șefilor care primesc propunerile de trecere în rezervă sau direct în retragere ori de menținere în activitate a persoanelor vizate de acest text de lege de a decide asupra acestor propuneri și nu la actul administrativ prin care se dispune trecerea în rezervă sau direct în retragere ori menținerea în activitate. Înalta Curte apreciază că interpretarea intimatului reclamant, cu care prima instanță a fost de acord, putea fi reținută în cazul în care dispozițiile legale invocate ar fi fost redactate în următoarele moduri: - Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale condamnate pentru infracțiuni savârșite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menținute în activitate, prin ordin al ministrului apărării naționale, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens. - Prin ordin al ministrului apărării naționale, cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale condamnate pentru infracțiuni savârșite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menținute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens. Din moment ce sintagma "prin ordin al ministrului apărării naționale" se regăsește în finalul textului de lege, după menționarea persoanelor cărora le sunt înaintate ierarhic propunerile de trecere în rezervă sau direct în retragere ori de menținere în activitate, rezultă că interpretarea corectă a textului de lege este aceea că prin respectivul ordin sunt stabilite competențele acestor persoane de a dispune în privința propunerilor primite. Astfel, nu poate fi retinută interpretarea dată prin considerentele sentinței recurate, în mod legal dispunându-se trecerea în rezervă a intimatului reclamant prin ordin al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale menționate, ministrul apărării naționale a emis M.R.U.1/2 - "Competențele exercitate în domeniul resurselor umane de către conducătorii, comandanții și șefii structurilor din Ministerul Apărării Naționale", aprobate prin Ordinul nr. M.S. 23/2010, prin care au fost stabilite și competențele comandanților/șefilor de trecere în rezervă a cadrelor militare încadrate în structurile subordonate. Cea de-a doua critică formulată de recurentul pârât se referă la constatarea primei instanțe că oportunitatea trecerii în rezervă a fost exercitată dincolo de limitele legale, cu încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, care ar obliga la evaluarea cadrului militar. În acest sens susține că această interpretare este contrară normelor de drept aplicabile, deoarece textul de lege invocat nu obligă la evaluarea cadrului militar, ci stabilește numai trecerea în rezervă sau în retragere ori menținerea în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens. Această critică este nefondată, în mod corect reținând instanța de fond că în situația reclamantului, trecerea în rezervă nu este obligatorie, ci este o facultate a autorității administrative care, în urma propunerii ce i-a fost înaintată ierarhic, poate dispune și menținerea în activitate a unui cadru militar care a fost condamnat pentru infracțiuni săvârsite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Or, din susținerile făcute în fața primei instanțe a rezultat că în toate cazurile în care cadrele militare au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, se dispune trecerea în rezervă și nu menținerea în activitate. În consecință, Curtea a apreciat în mod corect că, astfel, oportunitatea este exercitată dincolo de limitele legale și reprezintă forma tipică a excesului de putere, a exercitării marjei de apreciere cu vădită disproporție, fiind încălcat art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 care permite menținerea în activitate, autoritatea emitentă prin conduita sa suprimând practic această facultate prevăzută în favoarea particularului. Este nefondată susținerea recurentului pârât că pentru trecerea în rezervă sunt necesare și suficiente existența unei condamnări dintre cele la care se referă textul de lege în discuție și propunerea comandantului direct, înaintată ierarhic comandantului/șefului care are competența de a emite ordinul de trecere în rezervă. Acestea sunt, într-adevăr, condiții necesare, dar nu și suficiente pentru emiterea actului administrativ de trecere în rezervă, din moment ce legiuitorul a reglementat posibilitatea și nu obligația de a se dispune trecerea în rezervă a cadrului militar în situația în care a suferit o condamnare dintre cele enumerate de prevederile legale amintite. Or, existența unei asemenea posibilități presupune o apreciere din partea autorității competente să decidă în sensul menținerii în activitate sau al trecerii în rezervă, apreciere care se face pe baza tuturor informațiilor care circumscriu activitatea cadrului militar condamnat. Este adevărat că art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu folosește termenul de "evaluare" a cadrului militar, dar pentru a stabili dacă își însușește propunerea de trecere în rezervă, persoana care are competența de a decide trebuie să procedeze la analiza informațiilor sus menționate, întrucât apreciere înseamnă analiză. A lăsa ceva la aprecierea cuiva înseamnă a lăsa pe cineva să chibzuiască și să hotărască singur. Este vădit nefondată susținerea că formularea unei propuneri în urma unei analize factuale nu este posibilă deoarece ar adăuga la lege, întrucât formularea propunerii reprezintă tocmai concretizarea alegerii pe care o are de făcut autoritatea competentă să dispună asupra continuării sau încetării activității de cadru militar a persoanei condamnate, iar alegerea implică, în mod evident, o analiză, neputând fi rezultatul discreționar al voinței persoanei abilitate să decidă. În prezenta cauză, emiterea actului administrativ contestat s-a făcut în lipsa oricărei aprecieri asupra posibilităților reglementate de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, Șeful Statului Major al Forțelor Terestre nefăcând altceva decât să ia act de propunerea de trecere în rezervă a intimatului reclamant, formulată prin Raportul nr. x din 15.01.2015 de comandantul Brigăzii de Informații Militare "Mareșal Alexandru Averescu". În acest raport comandantul menționează că nu este de acord cu menținerea subofițerului în activitate, întrucât prin fapta săvârșită a compromis onoarea și demnitatea militară. Înalta Curte apreciază că rolul autorității competente să decidă în ceea ce privește menținerea în activitate sau trecerea în rezervă a cadrului militar condamnat nu este acela de a se conforma propunerii pe care o primește, ci este acela de a efectua propria analiză pentru că beneficiază de un drept de apreciere care poate fi exercitat numai printr-o asemenea analiză care va conduce la alegerea uneia dintre posibilitățile reglementate de legiuitor. Se constată că în ordinul de trecere în rezervă nu se face nicio referire la motivele pentru care emitentul a considerat că se impune trecerea în rezervă și nu menținerea în activitate a intimatului reclamant, simpla trimitere la existența hotărârii de condamnare nefiind suficientă pentru a justifica decizia luată. Nu se poate considera că ordinul contestat satisface cerința motivării actului administrativ exclusiv prin menționarea hotărârii de condamnare, din moment ce aceasta nu este suficientă, așa cum s-a arătat anterior, pentru a se dispune trecerea în rezervă a cadrului militar condamnat, fiind necesar ca emitentul ordinului să arate, în concret, motivele pentru care a considerat că respectiva hotărâre judecătorească este și suficientă pentru trecerea în rezervă a persoanei condamnate. Astfel, în mod corect prima instanță a apreciat că textul de lege nu permite trecerea în rezervă sau menținerea în activitate, în mod formal, cum a procedat autoritatea publică. Deși decizia aparține autorității administrative, ea nu poate fi una arbitrară, ci trebuie justificată tocmai de o analiză prealabilă. Înalta Curte este de acord că existența unei condamnări pentru o infracțiune săvarșită cu intenție constituie criteriul pe baza căruia se dispune trecerea în rezervă a cadrului militar, dar apreciază că acesta nu poate exclude o examinare a datelor deținute cu privire la persoana condamnată și la activitatea acesteia, analiză care nu conduce, în toate cazurile, la emiterea ordinului de trecere în rezervă. În cauză, această examinare ar fi trebuit să se raporteze la activitatea intimatului reclamant, desfășurată în calitate de cadru militar, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv: Diploma acordată de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Generală de Informații a Apărării - Direcția Informații Militare pentru recunoașterea meritului de a fi participat cu deosebit profesionalism la misiunea "International Security Assistance Force" în teatrul de operațiuni militare din Afganistan în perioada februarie 2013- august 2013; Atestat emis de Ministerul Apărării Naționale, în baza Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P. 145 din 24.12.2013, prin care i s-a acordat Insigna de Participant la Misiuni în Străinătate pentru participare și comportare meritorie la misiunea din T.O. Afganistan în perioada ianuarie- august 2013. Această activitate justifica, în aprecierea instanței de control judiciar, alegerea de către emitentul actului administrativ contestat a posibilității de menținere a intimatului reclamant în activitate, măsura trecerii în rezervă fiind excesivă în raport cu circumstanțele personale ale acestuia și cu activitatea desfășurată până la momentul săvârșirii infracțiunii. Se mai invocă în cererea de recurs disp. art. 30 din Legea nr. 80/1995 conform cărora ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare, susținându-se că prin săvârșirea unei infracțiuni, indiferent de felul, caracterul sau gravitatea acesteia, se încalcă tocmai această obligație. Susținerea nu constituie un argument în sensul soluționării favorabile a căii de atac, întrucât o asemenea interpretare golește de conținut prevederile legale incidente în speță, care reglementează posibilitatea menținerii în activitate a cadrului militar care a suferit o condamnare dintre cele la care se referă aceste prevederi. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea ca orice condamnare a cadrului militar, indiferent de felul, caracterul sau gravitatea infracțiunii, să aibă drept consecință încălcarea obligației de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare și, implicit, trecerea în rezervă, ar fi reglementat obligația trecerii în rezervă, fără să facă referire și la posibilitatea menținerii în activitate. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere reprezintă exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertaților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție sau de lege. Având în vedere considerentele expuse, în mod corect prima instanță a reținut că este vorba despre exercitarea marjei de apreciere a autorității emitente a ordinului contestat cu vădită disproporție, respectiv despre un exces de putere. Ultimele critici din cererea de recurs au în vedere data trecerii în rezervă a intimatului reclamant și data acordării drepturilor salariale, Înalta Curte constatând că sunt fondate, față de următoarele argumente: Ordinul contestat a fost emis la data de 04.02.2015, a fost comunicat intimatului reclamant la 11.02.2015, iar data trecerii în rezervă este 31.01.2015. Acest aspect nu constituie un motiv de nulitate a ordinului, ci vizează data de la care ordinul produce efecte juridice. Se reține, totodată, că prin sentința civilă nr. 265/2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, s-a dispus suspendarea executării ordinului de trecere în rezervă până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare. De asemenea, în dosarul de recurs a fost depus faxul nr. x din 17.11.2015, emis de UM 02000, potrivit căruia intimatul reclamant a fost alocat la drepturi salariale de la data de 18.06.2015 și a beneficiat de la data alocării și până în prezent de următoarele drepturi salariale: salariu lunar în perioada iulie- noiembrie; norma de hrană în perioada iulie- noiembrie; indemnizație de delegare în luna august; compensație lunară chirie în lunile septembrie și octombrie. Se mai menționează că, contravaloarea foilor de drum pentru concediul odihnă aferent anului 2015, în valoare de 260 RON, urmează a fi plătite în luna noiembrie. Instanța de fond a dispus în mod greșit acordarea tuturor drepturilor de la data trecerii în rezervă a intimatului reclamant și până la data reîncadrării acestuia, în condițiile în care la dosar era depusă copia sentinței civile nr. 265/2015 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal privind suspendarea executării ordinului de trecere în rezervă până la pronunțarea instantei de fond, soluție în raport cu care nu puteau fi acordate intimatului reclamant drepturile salariale de la data trecerii în rezervă, întrucât, ca efect al suspendării executării, acesta a continuat să primească drepturile bănești cuvenite. Față de toate aceste considerente, se constată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând: va dispune acordarea tuturor drepturilor cuvenite intimatului-reclamant de la data trecerii în rezervă și până la data reîncadrării, urmând a fi deduse drepturile deja acordate. De asemenea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.