ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2765/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.05.2014, precum și a Deciziei nr. 25428/23.07.2014 de soluționare a contestației administrative, emisă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1528 din 28 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat Decizia nr. 25428/23.07.2014 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.05.2014 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 1528 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a încălcat normele de drept material care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, precum și dispozițiile Legii nr. 346/2004.

Astfel, în ceea ce privește avantajul necuvenit creat de intimata-reclamantă, din verificarea extraselor de cont depuse în dosarul cererii de plata nr. 2, s-a observat că unele extrase de cont ale beneficiarului A. I.I. sunt ridicate de către B., aceeași persoană depunând bani în contul deținut de A. I.I. la C., sume care sunt folosite la achitarea facturilor emise de constructorul investiției, D. S.R.L. Totodată, s-a constatat că această din urmă societate are sediul social contractat prin Contractul de comodat din data 03.09.2012, încheiat cu E. S.R.L. (asociat unic B.) iar asociatul unic și administratorul societății D. S.R.L. este F., care are și calitatea de angajat în cadrul G. S.R.L.

De asemenea, fluxul de numerar dinspre B. spre ambele întreprinderi individuale, faptul că ambii beneficiari au obținut terenul pe care se realizează investițiile prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu B., legăturile dintre cele trei persoane (de rudenie între H. și B. și de afaceri între A. și B.), împrejurarea că ambele cereri de finanțare au fost depuse la CRPDRP IAȘI în data de 06.11.2009, precum și faptul că cei doi beneficiari au același proiectant elaborator al studiului geotehnic, același verificator de proiect, același furnizor de bunuri, aceleași persoane în comisiile de licitații pentru achiziția de bunuri și lucrări, dar și aceeași firmă de consultanță, reprezintă indicatori, care priviți în ansamblul lor, au condus la concluzia unei coordonări deliberate a celor doi beneficiari, coordonare care creează indiciile existenței unor condiții artificiale în scopul obținerii unui ajutor financiar nerambursabil necuvenit.

Referitor la reținerea instanței de fond privind incidența prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, recurenta-pârâtă arată că structurile AFIR efectuează verificări strict în baza unor proceduri interne acreditate, fapt care nu însemnă că în situația în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar instituții externe cu atribuții de control, beneficiarul este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acțiunile întreprinse.

Pentru a se putea discuta aplicabilitatea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiții, respectiv eroarea autorității și nedepistarea acesteia de către beneficiar în mod rezonabil. Or, în situația în care este dovedită clar intenția beneficiarului de eludare a normelor legale prin crearea în mod artificial a condițiilor de obținere a ajutorului financiar nerambursabil, este evident că nu se pune în discuție o eroare ce nu a fost depistată de beneficiar în mod rezonabil ci doar nedepistarea neregulii de către autoritate într-o anumită etapă procedurală a proiectului.

Referitor la aprecierea primei instanțe privind lipsa unor legături care să demonstreze că întreprinderile sunt legate, conform prevederilor Legii nr. 346/2004, este de reținut legătura legală a beneficiarului A. cu B., respectiv asocierea din cadrul societății G. S.R.L., și calitatea de administrator cu puteri depline a solicitantului în cadrul celor două entități juridice, calitate ce prezumă exercitarea unei influențe dominante de către o persoană sau grup, fiind îndeplinită și condiția de a-și desfășura activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. Întreprindere Individuală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate în primă instanță.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 14 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Intimata-reclamantă Întreprindere Individuală A. a supus controlului de legalitate Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.05.2014, emis de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care s-a stabilit o valoare a creanței bugetare rezultate din nereguli în cuantum de 275.954,51 RON, precum și Decizia nr. 25428/23.07.2014, prin care autoritatea publică pârâtă a respins contestația administrativă formulată de reclamantă.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor mai sus indicat, s-a reținut nemenținerea eligibilității proiectului x, finanțat prin FEADR, prin nerespectarea criteriilor de eligibilitate, având în vedere legăturile existente între întreprinderile beneficiare (A. I.I. și H. I.I.), societățile constructoare (D. S.R.L. și I. S.R.L.) și B. (personal sau prin intermediar G. S.R.L. și E. S.R.L.) și faptul că cele două investiții funcționează în aceeași curte și au acces reciproc la facilitățile create, constatându-se fracționarea investiției prin crearea în mod artificial a două firme pentru obținerea unui ajutor nerambursabil sporit și crearea de condiții artificiale pentru obținerea finanțării.

Sunt indicate ca elemente obiective pe baza cărora s-a apreciat că I.I. H. și I.I. A. nu sunt entități de sine stătătoare: fluxul de numerar dinspre B. spre ambele întreprinderi individuale; faptul că același B. a vândut terenul necesar investițiilor către beneficiarii FEADR; implicarea acestuia în procedurile de achiziții și legăturile acestuia, prin societatea E. S.R.L., cu constructorii celor două investiții.

Cu privire la elementele subiective, s-a reținut că "legăturile înseamnă și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice (amplasate în aceeași locație), economice (au un finanțator comun), funcționale (facilități cu acces comun), legale sau de ordin personal (ambii administratori sunt angajați ai societății G. S.R.L.)".

Înalta Curte apreciază întemeiate susținerile intimatei-reclamante care, făcând referire la decizia nr. 2990 din 13 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Prevederile legale enunțate reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, caz în care, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorității de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și atunci când contradicția operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale, lucrul judecat având și o funcție pozitivă care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Drept urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora.

Or, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x, prin decizia nr. 2990 din 13 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost menținută soluția de admitere a acțiunii similare formulate, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, de către H. - Întreprindere Individuală, în legătură cu care s-a afirmat în prezentul litigiu că a acționat concertat cu intimata-reclamantă Întreprindere Individuală A., pentru crearea de condiții artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile.

Prin această decizie, referitor la susținerile recurentei-pârâte Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în sensul că reclamanta H. - Întreprindere Individuală ar avea legături strânse cu A. - Întreprindere Individuală, s-a reținut că respectiva calitate de membru a dl. B. în comisia de evaluare a ambelor societăți, și faptul că acesta a fost posesorul inițial al terenului pe care sunt amplasate investițiile, nu dovedește că cele două beneficiare ale finanțării ar deține împreună investiții complementare, așa cum susține recurenta.

În ceea ce privește existența unor legături de rudenie între reclamanta H. și B., din copia certificatelor de naștere aflate la dosar, a rezultat, contrar susținerilor recurentei, că cele două persoane nu sunt frați.

Potrivit considerentelor instanței de recurs, nici faptul că cele două beneficiare și-ar fi împărțit cheltuielile în vederea elaborării studiului geotehnic, nu poate constitui un element care să dovedească complementaritatea investițiilor, deoarece aceasta a avut drept scop reducerea costurilor investiției.

Împrejurarea că investițiile sunt situate una lângă alta și nu ar exista delimitări între ele, nu poate constitui un indicator, alături de faptul că studiile de fezabilitate și planurile de afaceri ar fi asemănătoare, fiind întocmite de același consultant, nu pot conduce la concluzia că activitatea uneia dintre firme ar fi complementară celeilalte și nici nu se poate reține că cei doi beneficiari și-ar presta servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat.

Instanța de recurs a constatat, de asemenea, că recurenta-pârâtă nu a invocat aspecte care să dovedească îndeplinirea condițiilor cerute de art. 4

4

alin. (1) - (3) din Legea nr. 346/2004, pentru a se putea considera că întreprinderile beneficiare H. și A., sunt întreprinderi legate. În acest context, nu poate fi reținută incidența art. 4

4

alin. (4) și (5) din legea menționată, numai pentru că cele două entități juridice au același domeniu de activitate cu coduri CAEN.

Mai mult, deși s-a susținut că din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societățile comerciale în care au calitatea de asociat, la dosarul cauzei nu s-au depus asemenea dovezi și nu s-a precizat care ar fi serviciile prestate reciproc și care ar fi societățile comerciale în care cei doi beneficiari ar avea calitatea de asociat.

În raport de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte nu poate ignora caracterul definitiv al deciziei nr. 2990 din 13 octombrie 2017, pronunțată cu privire la H. - Întreprindere Individuală, prin care s-a statuat asupra situației de fapt și de drept ce privește, deopotrivă, și pe intimata-reclamantă A. - Întreprindere Individuală, în condițiile în care, în prezenta cauză nu au fost relevate împrejurări diferite, de natură să conducă la o altă soluție.

Această statuare printr-o hotărâre judecătorească anterioară asupra chestiunii de drept în litigiu, prin care s-a stabilit că nu s-au demonstrat legăturile existente între cei doi beneficiari (H. - Întreprindere Individuală și A. - Întreprindere Individuală) și B., și s-a reținut că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 în privința celor două întreprinderi, nu mai poate face obiectul unei evaluări proprii a prezentei instanțe de control judiciar, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției de lucru judecat, care a intervenit în cauză.

Legătura de rudenie confirmată, în litigiul de față, între A. și B., nu este de natură a dovedi, prin ea însăși, îndeplinirea elementului subiectiv al creării de condiții artificiale în vederea obținerii ajutorului nerambursabil, în condițiile în care, nu s-a demonstrat existența unor legături geografice, economice, funcționale și legale, între proiectele celor două entități juridice în discuție.

Pentru motivele arătate, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, nu se mai impune examinarea criticilor formulate de recurentă în susținerea motivului de casare invocat în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 1528 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2018.