ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2743/2018

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 4.09.2014, reclamanta A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat anularea Deciziei nr. 50/25.02.2014 privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/5.09.2013 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/5.09.2013 pentru suma totală de 1.896.190 RON; anularea Deciziei de impunere nr. x/5.09.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/5.09.2013 pentru suma totală de 1.896.190 RON și accesorii în sumă de 173.501 RON, precum și obligarea organului de inspecție fiscală de a emite decizie privind nemodificarea bazei de impunere și restituirea TVA în sumă de 1.938.000 RON, respectiv 106.758 RON.

Prin sentința civilă nr. 362 din 9 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Motivele de casare invocate în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., prin administrator judiciar B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. ( C. proc. civ.), solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în principal cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea contestației formulate.

În principal, recurenta susține incidența primului motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) și solicită trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece hotărârea primei instanțe este fundamentată pe motive străine de natura cauzei. Astfel, instanța și-a întemeiat motivarea pe împrejurarea că societatea reclamantă nu și-ar fi îndeplinit obligația de a evidenția TVA aferentă avansurilor achitate în condițiile în care este necontestat chiar de către autoritățile fiscale că evidențierea a fost efectuată. În concluziile orale asupra fondului recursului recurenta a arătat că, potrivit jurisprudenței instanței supreme, casarea poate fi cu reținere spre rejudecare pe fond, caz în care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În subsidiar, solicită casarea sentinței pentru încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și admiterea acțiunii. În susținerea acestui motiv de casare se arată că prima instanță a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) lit. d) Codul fiscal iar sentința este contrară materialului probator administrat în cauză. Apărările intimatelor

Având în vedere prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr. 3702/17.12.2015 precum și împrejurarea că în prezent recurenta are calitatea de contribuabil mijlociu, în cursul judecății a fost introdusă în cauză intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, în administrarea căreia se află recurenta. Intimata nu a formulat întâmpinare.

Intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală pentru considerente în esență identice cu cele arătate în cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate. Analiza motivelor de casare

Examinând sentința recurată prin raportare la motivele de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părților, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la primul motiv de casare Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ( C. proc. civ.), casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorești se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Văzând cuprinsul acestor prevederi legale și verificând considerentele sentinței recurate prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată și de pârâte prin întâmpinări, Înalta Curte constată că instanța de fond a întemeiat soluția de respingere a acțiunii numai pe motive străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, după cum rezultă din paragrafele finale ale sentinței, Curtea de Apel București a reținut că în lipsa unor prevederi legale care să exonereze reclamanta de la obligația de evidențiere a taxei pe valoare adăugată (denumită în continuare TVA sau taxa) în situația restituirii unor avansuri restituite ulterior încasării, contribuabilul avea obligația de a evidenția TVA. Or, așa cum bine se arată în cererea de recurs, evidențierea TVA în scriptele societății nu are nicio legătură cu situația litigioasă.

Actul de impunere a fost emis deoarece reclamanta recurentă a încasat în avans diverse sume de la S.C. C. S.A., în contul unor livrări ulterioare, fără să cuprindă în baza de impozitare a TVA aceste avansuri, încălcând astfel prevederile art. 134 2 alin. (2) lit. b) Codul fiscal, referitoare la data exigibilității TVA, raportate la art. 134 1 alin. (1) din același cod, referitoare la faptul generator de taxă. Aspectele litigioase ale cauzei au inclus atât chestiuni legate de fondul raportului juridic (reclamanta a pretins că avansurile nu trebuie incluse în baza de impozitare în condițiile în care au fost încasate în lunile ianuarie și februarie 2013 și au fost restituite în bună parte în luna martie 2013, astfel încât prevederile art. 134 2 alin. (2) lit. b) Codul fiscal nu sunt incidente în cauză) cât și chestiuni de procedură fiscală (reclamanta a pretins că autoritățile fiscale nu au luat în considerare restituirea avansurilor deși dovada rezultă din înscrisul reprezentând anexa 11 la raportul de inspecție fiscală). De asemenea, reclamanta a criticat perioada pentru care au fost calculate obligațiile fiscale accesorii, respectiv 26.03.2013 - 23.08.2013, în condițiile restituirii avansurilor în luna martie 2013.

Niciuna din aceste apărări nu a fost discutată de instanța de fond. Chiar admițând că prin expresia "obligația de a evidenția TVA" Curtea de Apel București a intenționat să se refere la includerea avansurilor în baza de impozitare, motivarea rămâne extrem de imprecisă și sumară, sub standardele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Așa fiind, instanța de control judiciar nu este convinsă că prima instanță a înțeles obiectul judecății iar într-o astfel de situație remediul procesual este casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să stabilească complet starea de fapt, respectiv data restituirii avansurilor și relevanța legală a restituirii atât pentru obligația principală cât și pentru cele accesorii. De asemenea, considerentele sentinței ce se va pronunța vor urmări respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Având în vedere incidența în cauză a primului motiv de casare, analiza celui de-al doilea nu mai este necesară.

În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 497 C. proc. civ. (2010), recursul urmează să fie admis, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.