ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2641/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Garda Națională de Mediu pentru ca prin hotărârea ce se pronunță să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 9.000.000 RON reprezentând despăgubiri în vederea acoperirii prejudiciului patrimonial pentru amenințarea vieții cauzată prin agravarea sănătății, imputabilă pârâtei.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 60 din data de 20.02.2015 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată excepția inadmisibilității formulată de pârâta Garda Națională de Mediu, respingând, ca nefondată și acțiunea având ca obiect "despăgubire", promovată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A., a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată; hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind lipsită de temei legal și dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 4 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, reclamantul, reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe, a susținut în esență următoarele aspecte:

- instanța de fond nu a acordat valoare de legalitate dispozițiilor legale invocate prin cererea de chemare în judecată, atribuind un alt înțeles decât cel voit de părțile contractante din actul adițional nr. 28;

- prima instanță nu s-a pronunțat în ceea ce privește revocarea mandatului comercial prin actul adițional nr. 28, autentificat la notatul public, prin care este exprimată voința părților din contractul de mandat comercial, stabilind o înțelegere eronată în ce privește existența altor drepturi și obligații privind condițiile de formă, durata și întinderea mandatului comercial;

- nu sunt respectate competențele constituționale în ce privește libertatea muncii;

- nu sunt respectate competențele constituționale în ce privește în ce privește muncii obligatorii, a stării de aservire, ocrotirea dreptului la integritate psihică;

- instanța de fond nu a soluționat operațiunile administrative ilegale deduse spre soluționare;

- instanța de fond a apreciat greșit fondul cauzei ca fiind vătămarea prin nota de constatare, în realitate fiind vorba de vătămarea dreptului muncii și a libertății economice;

- prima instanță și-a depășit atribuțiile judecătorești prin realizarea hotărârii ce intră în sfera exclusivă a organelor legislative;

- instanța de fond a sancționat neîntemeiat cu inopozabilitatea revocarea mandatului și numirea noului mandatar, deși erau îndeplinite cerințele legale pentru revocarea mandatului;

- instanța de fond a încălcat art. 6 alin. (1)din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, fiind discriminat față de persoanele a căror mandate comerciale sunt revocate,iar prin tratamentul juridic aplicat a fost obligat să accepte ca obligație legală munca forțată, respectiv obligația de a munci ca reprezentant împotriva manifestărilor de voințe exprimate prin actul adițional nr. 28, încheiat în fața notarului public;

În fine, recurentul a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat și ilegal dispozițiile legale prezentate, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material conform art. 488 alin. (1) pct. 8) din Noul C. proc. civ. în referire la argumentele și dispozițiile legale prezentate.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 26 aprilie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

2.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivele de recurs invocate de reclamant și subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca este nefondat recursul.

Înalta Curte reține că, prin cererea introductivă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Garda Națională de Mediu pentru ca prin hotărârea ce se pronunță să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 9.000.000 RON reprezentând despăgubiri în vederea acoperirii prejudiciului patrimonial pentru amenințarea vieții cauzată prin agravarea sănătății, imputabilă pârâtei. Prima instanță a respins acțiunea ca nefondată, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Instanța de control judiciar constată că sentința atacată nu este susceptibilă de reformare, cu atât mai mult cu cât nu se poate trece neobservată lipsa de consistență a criticilor recurentului sub acest aspect.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că instanța de fond nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea nu a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât în speță a fost stabilit în mod corect obiectul cauzei ca fiind acordarea reparației patrimoniale în cuantum de 9.000.000 RON pentru amenințarea vieții, cauzată prin agravarea sănătății, faptă imputabilă pârâtei Garda Națională de Mediu, prin activarea virusului B al Hepatitei cronice în anul 2013, inactiv în anul 2010, pe fondul nedreptății pe care pârâta i-a pricinuit-o, prin refuzul solicitării de a lua în considerare revocarea mandatului și numirea altui mandatar.

Astfel, din probele administrate în cauză, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x încheiat la 20.02.20130, recurentul - reclamant a promovat plângere contravențională, respinsă prin sentința civilă nr. 3677/30.04.2013 de către Judecătoria Brăila, ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a înlăturat susținerile reclamantului referitoare la refuzul pârâtei de a lua act de revocarea mandatului, despre care face vorbire recurentul, acest așa-zis refuz nefiind concretizat prin niciun act administrativ al pârâtului, act administrativ care să fi fost anulat,prin pronunțarea de către instanța competentă a unei hotărâri definitive și irevocabile în condițiile contenciosului administrativ.

În aceste condiții, nu se poate solicita repararea patrimonială fără să se facă dovada ilegalității vreunui act administrativ sau al refuzului nejustificat al pârâtei, întrucât la baza stabilirii răspunderii patrimoniale a autorității pârâte trebuie să stea culpa acesteia, concretizată în emiterea unui act nelegal sau în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, iar culpa autorității publice, ca o condiție a răspunderii administrativ-patrimoniale.

Înalta Curte constată că susținerea recurentului A. potrivit căreia Garda Națională de Mediu a refuzat să ia act de revocarea mandatului prin numirea noului mandatar, pricinuindu-i acestuia o vătămare, este neconformă cu realitatea deoarece, comisarii de mediu au consemnat în cadrul Notei de constatare nr. x/20.02.2013 faptul că, domnul A. în calitate de Administrator al Societății Comerciale B. S.R.L. declară că a vândut societatea domnului C., în susținerea declarațiilor fiind anexate documentului de control Contractul de cesiune de acțiuni nr. 27/18.06.2012, Actul adițional nr. 28/18.06.2012, Rezoluția nr. x/20.06.2012, susținerea recurentului fiind de fapt o încercare de răstălmăcire într-o manieră proprie a considerentelor sentinței atacate și a prevederilor legale.

În mod nejustificat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziții legale disparate și fără utilitate sau relevanță în prezenta cauză pentru a justifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 în speța de față.

Așadar, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

4.2.2. Soluția instanței de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 60 din 20 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2017.