ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2019

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin Sentința nr. 56 din 16 februarie 2016, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. reprezentată prin administrator judiciar B. al SC C. SRL, în lichidare, în contradictoriu cu pârâta D.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia nr. 610 din 5 martie 2018, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC C. SRL, în insolvență, prin A. și CII E., în calitate de lichidatori judiciari împotriva sentinței pronunțate de tribunal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C. SRL, în faliment, prin A. și CII E., ale cărui motive au fost încadrate în cele cuprinse la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

S-a susținut că instanța a greșit când a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că există o stare de incertitudine în legătură cu însușirea materialelor de construcții de către pârâtă, dubiul generat profitând acesteia. A precizat astfel, că în dreptul civil, principiul in dubio pro reo se traduce în sensul că dubiul profită celui care se obligă, având aplicare limitată în materia convențiilor. În ceea ce privește drepturile reale principale și faptele generatoare de drepturi și obligații, recurenta a opinat că respectivul principiu nu poate fi aplicat talle quale, întrucât legea civilă nu cere probarea pretențiilor dincolo de orice îndoială.

Recurenta a precizat, în acest context, că proba edificării construcției cu materialele societății, cel puțin în mare parte, a fost făcută, fiind dovedită predarea și preluarea materialelor de construcții proprietatea societății, precum și faptul că pârâta nu a avut posibilități materiale din care să rezulte măcar prezumția că poate edifica un asemenea imobil.

În continuare, recurenta a criticat încheierile premergătoare prin care instanța a respins repetat cererea de probatorii solicitată, constând în emiterea unei adrese către ANAF - AJFP Argeș, pentru a se face proba neconcordanțelor rezultate din centralizarea la nivel național a datelor cuprinse în declarațiile 394 pentru anii 2011 - 2014 pentru societate în ceea ce privește relațiile acesteia cu societățile enumerate de la care s-au achiziționat materialele de construcții.

A criticat, totodată, și faptul că Tribunalul Argeș nu a analizat interogatoriul pârâtei și avizele de însoțire a mărfurilor, prezentând, în concret și detaliat, răspunsurile la interogatoriu, declarațiile martorilor ale căror depoziții sunt "mincinoase și contradictorii", pentru a conchide că "momentul începerii edificării construcției este mult anterior lunii ianuarie 2013, iar cel al finalizării fiind, posibil, în toamna anului 2013".

Față de cele susținute, recurenta a solicitat a se observa că situația de drept este cea reglementată de art. 580 C. civ., caz în care, conform art. 577 alin. (2), proprietarul imobilului teren devine proprietarul construcției pe măsura edificării acesteia, susținând și că imposibilitatea dovedirii întregului prejudiciu s-a datorat faptului că unii dintre furnizorii de materiale de construcții au refuzat înmânarea documentelor în mod voit.

Așadar, în ceea ce privește materialele achiziționate după data de 16 noiembrie 2011 (data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului de către recurentă), valoarea acestora reprezintă prejudiciul societății.

La data de 11 aprilie 2019, s-a procedat la întocmirea completării la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 18 aprilie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod, prioritar asupra încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 30 mai 2019 s-a acordat termen la 18 septembrie 2019, în camera de consiliu, fără citare părți, pentru soluționarea căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Se observă că prevalându-se de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat soluția pronunțată de instanța de apel prin prisma interpretării greșite a principiului in dubio pro reo, în argumentarea susținerilor sale recurgând la probatoriul administrat în cauză și la necesitatea suplimentării acestuia, combătând parte din depozițiile martorilor ca fiind mincinoase sau, dimpotrivă, arătând modalitatea în care trebuie coroborate alte depoziții testimoniale cu celelalte probe din dosar și realizând o analiză proprie a răspunsurilor la interogatoriu și a modului în care acestea se corelează cu înscrisurile din dosar (avize de însoțire a mărfii).

Or, criticile referitoare la modalitatea în care instanța a administrat și apreciat probatoriile necesare soluționării cauzei nu pot fi avute în vedere de instanța de control judiciar, reprezentând aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate în sensul avut în vedere de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Se constată astfel, că în realitate, prin calea extraordinară de atac promovată, recurenta și-a exprimat nemulțumirea privitor la modul de administrare a probatoriului, neaducând judecății critici de nelegalitate care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 C. proc. civ.

Ca atare, criticile nu sunt încadrabile în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., atâta timp cât pun în dezbatere aspecte legate de modalitatea de administrare și evaluare a probatoriilor, care țin de temeinicia soluției, iar nu de legalitatea acesteia, situație în care intervine sancțiunea nulității, conform art. 489 și art. 486 alin. (3) raportat la alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul reclamantei ridică deci o problemă de încadrare, cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează în sensul că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 din cod și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC C. SRL, în faliment, prin A. și CII E., în calitate de lichidatori judiciari împotriva Deciziei nr. 610 din 5 martie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2019.

Procesat de GGC - CL