ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2282/2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 03.08.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat, obligarea pârâtei S.C. B. S.A., la plata sumei de 445.000 RON (echivalent a 100.000 euro).

Prin sentința civilă nr. 4139 din 10.11.2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata sumei de 303.378,75 RON, cu titlu de indemnizație de asigurare, precum și a sumei de 6.638,78 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru proporțional cu pretențiile admise.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1215 din 11 iunie 2018 a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 4139 din 10.11.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată și a obligat intimata la plata sumei de 3.469,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către apelantă.

Împotriva deciziei civile nr. 1215 din 11 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de apel a motivat hotărârea, a reținut și admis motivele de apel privind nulitatea relativă a contractului de asigurare seria x nr. x, față de situația de fapt, respectiv netransmiterea unui înscris/document care să facă dovada interesului patrimonial al reclamantului.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a reținut în mod greșit și netemeinic dolul, pronunțându-se în lipsa unor probe, întemeindu-și motivarea doar pe susținerile pârâtei. Or, nu numai că nu există dovada pentru dol, dar nici măcar nu s-a încercat inducerea în eroare, astfel că dolul nu reiese și nu poate fi dovedit în prezenta speță.

În acest context, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a interpretat în mod eronat prevederea din contractul de asigurare privind daunele de consecință, fiind clar că nu se poate reține sub nicio formă dolul sau fapta/manopera dolosivă a reclamantului.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 1269 alin. (2) C. civ., respectiv principiul de drept potrivit căruia în caz de dubiu, contractul de asigurare se interpretează in contra stipulantem ("in dubio contra stipulantem") adică contra autorului condițiilor de asigurare (profesionistul) și în favoarea asiguratului.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât deși din dispozitivul hotărârii se reține că apelul pârâtei a fost admis, iar cererea reclamantei respinsă în totalitate, totuși, în motivarea hotărârii nu se regăsește niciun argument în sensul admiterii apelului.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel nu avea niciun motiv să rețină dolul reclamantei în condițiile în care la fond pârâta nu a invocat în niciun moment faptul că reclamanta nu a transmis pârâtei dovada interesului patrimonial asupra bunurilor asigurate, respectiv facturile de achiziție a utilajelor, iar invocarea acestei apărări în instanța de apel s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea excepției nulității recursului, iar pe fond admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 martie 2019 s-a dispus, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 16.04.2019.

În urma comunicării raportului, prin punctele de vedere depuse la dosar, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a reiterat solicitarea admiterii recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar intimata-pârâtă B. S.A. a reiterat susținerea excepției nulității recursului solicitând anularea acestuia.

Prin încheierea din data de 02 octombrie 2019 s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.A., a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1215 din 11 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2019 în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul pârâtei a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și supune analizei instanței de recurs lipsa motivării hotărârii referitoare la motivele de apel și interpretarea contractului față de situația de fapt concretă și respectiv greșita aplicare a normelor de drept material.

Fundamentul motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În accepțiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt și în drept la pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

În acest context, se reține că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanța de apel trebuie să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate, care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, să argumenteze motivele pentru care își însușește sau nu, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță.

Or, în cauză motivarea instanței de apel s-a axat pe analiza susținerilor pârâtei privind existența dolului la încheierea contractului de asigurare, apreciind că reclamanta a omis să înmâneze pârâtei factura de achiziție. Însă, acest aspect nu a fost pe deplin stabilit, având în vedere că părțile au prezentat variante diferite privind momentul comunicării facturii de achiziționare a vehiculului.

Totodată, se constată că instanța de apel nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat în admiterea apelului, așa încât hotărârea sa nu creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Astfel, fără o stabilire corectă și clară a situației de fapt și a raporturilor contractuale dintre părți instanța de apel a concluzionat că "… este lovit de nulitate relativă contractul de asigurare încheiat între părți, …".

Or, pentru a putea stabili nulitatea relativă a contractului de asigurare, instanța de apel trebuia să stabilească cu certitudine situația de fapt, să administreze probatoriul necesar lămuririi aspectelor neclare la momentul încheierii contractului de asigurare, având în vedere că în factura de achiziție a utilajului este prevăzut anul cumpărării și nu data fabricației bunului asigurat și să analizeze dacă vehiculul era sau nu asigurabil.

Analiza cauzei numai din perspectiva susținerilor pârâtei nu poate constitui o analiză pertinentă, atât timp cât nu a fost stabilită cu certitudine situația de fapt existentă la momentul încheierii contractului de asigurare și respectiv care erau obligațiile părților contractante și ce înscrisuri trebuiau depuse la încheierea contractului de asigurare.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 1214 alin. (1) C. civ. "Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.", însă alin. (4) al aceluiași articol prevede că "dolul nu se presupune".

Or, instanța de apel și-a bazat întreaga argumentare pe apărările apelantei, care nu a demonstrat reaua-credință a asiguratului în presupusa efectuare a manoperei dolosive, pârâta având posibilitatea să verifice declarația asiguratului cu factura de achiziție și să solicite lămuriri înainte de încheierea poliței de asigurare.

Cercetarea fondului este un element esențial pentru exercitarea controlului de legalitate întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile în proces.

Cu alte cuvinte, succintele considerente ale deciziei recurate bazate pe apărările apelantei, fac imposibilă examinarea legalității soluției pronunțată de instanța de apel, în condițiile în care recursul își propune numai verificarea legalității soluției criticate, nu se poate trece la o reconsiderare a situației de fapt și la o evaluare a concludenței probelor pentru a se vedea dacă soluția criticată este legală.

În aceste condiții, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel urmează a stabili în mod concret situația de fapt a cauzei, să răspundă într-o formă clară și concisă criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor și să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1215 din 11 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2019.