ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1151/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea cauzei având ca obiect apelurile declarate de pârâții A. și B., C. și D. și E. împotriva Sentinței civile nr. 35 din 15 ianuarie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, până la soluționarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul F., la 26 noiembrie 2018, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru continuarea judecării apelurilor, și arătând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut nelegalitatea încheierii recurate, sub aspectul existenței dreptului subiectiv ce vizează acordarea despăgubirii pentru fapta pârâților, constând în încălcarea dreptului de acces pe proprietatea care i-a fost restituită în natură, prin Dispoziția nr. 275/2002, emisă de Primarului General al Municipiului București.

Recurentul a arătat că soluția ce urmează a se pronunța în dosarul a cărui judecată a fost suspendată prin încheierea recurată nu depinde de soluția care se va da de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2018, care are ca obiect constatarea existenței unui drept de proprietate comună asupra unei încăperi identificate printr-un raport de expertiză judiciară, în care s-au indicat spațiile la care recurentul are drept de acces, și stabilirea cotelor ideale asupra cărora se exercită dreptul de proprietate.

A susținut că măsura suspendării judecării apelurilor, dispusă de instanța de apel este nulă, în raport de prevederile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) C. proc. civ., creându-i o vătămare ce rezultă din faptul că a fost pus în situația de a aștepta inutil judecarea unui dosar de a cărui soluționare nu depinde judecata dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că argumentele expuse de instanța de apel cu privire la suspendarea judecării apelurilor nu susțin această măsură, întrucât nelămurirea instanței nu a constat în existența sau inexistența dreptului său la despăgubire, ci la întinderea acestuia.

Faptul că instanța de apel a reținut că actul său de proprietate, respectiv Dispoziția nr. 275/2002, emisă de Primarul General al Municipiului București, nu este însoțită de vreun act administrativ sau judiciar prin care să se lămurească întinderea și aplicarea efectivă a acestui titlu executoriu este o chestiune ce ține de fondul apelului, respectiv de interpretarea probatoriului administrat în cauză.

Recurentul a susținut că, prin încheierea recurată, instanța de apel a antamat fondul cauzei, împrejurare ce echivalează cu o antepronunțare, întrucât a sugerat că soluția care urmează a fi pronunțată depinde, exclusiv, de stabilirea spațiilor care vor fi considerate comune, prin hotărârea care se va pronunța în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

În condițiile reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., conform rezoluției din 14 decembrie 2018 a Completului de filtru nr. 10, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin raport s-a constatat că încheierea din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, este susceptibilă de recurs, potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ., completul de judecată învestit cu soluționarea căii de atac urmând să aprecieze dacă motivele de recurs invocate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 14 martie 2019, a fost analizat conținutul raportului și, constatându-se că întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea acestuia părților, pentru formularea, în scris, a unor puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs rezultă că raportul a fost comunicat părților la 2 aprilie 2019.

La 5 aprilie 2019, recurentul-reclamant a formulat un punct de vedere la raport prin care a susținut admisibilitatea în principiu a recursului. Intimații-pârâți nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unor puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 23 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată la 5 iunie 2019, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Analizând recursul din perspectiva excepției de nulitate invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În cauză, prin cererea de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate și nu a combătut raționamentul instanței, prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că soluția ce urmează a se pronunța în dosarul a cărui judecată a fost suspendată prin încheierea recurată nu depinde de soluția care se va da de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2018, care are ca obiect constatarea existenței unui drept de proprietate comună asupra unei încăperi identificate printr-un raport de expertiză judiciară, în care s-au indicat spațiile în care recurentul are drept de acces, și stabilirea cotelor ideale asupra cărora se exercită dreptul de proprietate.

A arătat că măsura suspendării judecării apelurilor, dispusă de instanța de apel este nulă, în raport de prevederile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) C. proc. civ., creându-i o vătămare ce rezultă din faptul că a fost pus în situația de a aștepta în mod inutil judecarea unui dosar de a cărui soluționare nu depinde dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că argumentele expuse de instanța de apel cu privire la suspendarea judecării apelurilor nu susțin această măsură, întrucât nelămurirea instanței nu a constat în existența sau inexistența dreptului său la despăgubire, ci la întinderea acestuia.

Faptul că instanța de apel a reținut că actul său de proprietate, respectiv Dispoziția primarului general nr. 275/2002 nu este însoțită de vreun act administrativ sau judiciar prin care să se lămurească întinderea și aplicarea efectivă a acestui titlu executoriu este o chestiune ce ține de fondul apelului, respectiv de interpretarea probatoriului administrat în cauză.

Recurentul a susținut că prin încheierea recurată instanța de apel a antamat fondul cauzei, împrejurare ce echivalează cu o antepronunțare, întrucât s-a sugerat că soluția care urmează a fi pronunțată depinde, exclusiv, de stabilirea spațiilor care vor fi considerate comune, prin hotărârea care se va pronunța în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia din cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 din acest act normativ, iar pe de altă parte, a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii.

Înalta Curte reține că reține că, deși recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu a argumentat din punct de vedere juridic această susținere, ci și-a exprimat nemulțumirea față de soluția dată de instanță, arătând că soluția de suspendare a judecării apelului este nelegală, din perspectiva faptului că soluționarea dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie nu depinde de hotărârea care se va pronunța în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 București, lămurirea întinderii și aplicarea efectivă a Dispoziției nr. 275/2002, emise de Primarul General al Municipiului București, fiind o chestiune ce ține de fondul apelului, respectiv de interpretarea probatoriului administrat în cauză.

Simpla indicare a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate atrage nelegalitatea încheierii recurate, întrucât motivarea recursului presupune evocarea cazurilor de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac și dezvoltarea lor printr-o argumentare, în fapt și în drept, a greșelilor pretins săvârșite prin hotărârea atacată.

Având în vedere că recurentul-pârât nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță, din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul F. împotriva încheierii din 24 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul F. împotriva încheierii din 24 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL