ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1091/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă - Complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, Comisia de Contestații a Ministerului Apărării Naționale și Serviciul de Informații Externe, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. x din 13 iulie 2016, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând modificarea pct. B7 din decizia de pensie, întrucât a fost trecut în rezervă în baza art. 85 lit. g) din Statutul cadrelor militare, conform datelor înscrise în fișa de pensie, iar decizia conține, în mod eronat, lit. a; modificarea gradului din decizia de pensie, care este folosit și în corespondență, din căpitan (r) în locotenent colonel (r), conform Adeverinței nr. x/22.01.2016, emisă de CMJ Buzău; refacerea fișei de pensie, respectiv înlocuirea soldei de funcție de la pct. 7 lit. a) din fișa de pensie cu salariul de la instituția civilă, actualizat la data 1 ianuarie 2016, conform art. 28 alin. (5) din Legea nr. 223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 57/2015, precum și modificarea pct. 7 lit. g) prin acordarea sporurilor legale și recalcularea, pe aceasta bază, a drepturilor de pensie; actualizarea pensiei pe baza majorării salariului de la instituția civilă, începând cu luna mai 2016, conform art. 60 din Legea nr. 223/2015.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe art. 28 alin. (5) din Legea nr. 223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 57/2015, art. 25 din Legea nr. 138/1999, preluat, sub alte denumiri, de legislația subsecventă, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 8 din Legea nr. 71/2015, Anexa VII din Legea nr. 284/2010, art. 292 și urmat. C. proc. civ., Ordinul nr. M8/2016, publicat în M. Of. nr. 209/22.03.2016, Ordinul comun al MApN (M24), MAI (nr. 30) și SRI (nr. 8147), publicat în M. Of. nr. 130/19.02.2016, H.G. nr. 282 din 17.06.1993.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Comisia de Contestații a Ministerului Apărării Naționale.

Prin Sentința civilă nr. 99 din 13 februarie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale; a admis contestația, a dispus refacerea fișei de pensie de către UM x/U, prin menționarea veniturilor realizate și consemnate în adeverința nr. x/17.02.2016, emisă de MECRMA, precum și anularea Deciziei de pensie nr. x/17.07.2015, obligat-o pe pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale să emită o nouă decizie prin luarea în calcul a veniturilor realizate conform Adeverinței nr. x/17.02.2016 pentru perioada 01.08.1996 - 31.01.1997.

Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2017, reclamantul A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr. 99 din 13 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Buzău, iar prin încheierea din 3 aprilie 2017 tribunalul a admis cererea, în sensul că adresa corectă a Comisiei de Contestație ce funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale este Drumul Taberei nr. 7 - 9, București; la pagina 2, paragraful 7 din considerentele hotărârii s-a reținut corect că "Reclamantul a desfășurat activitate în condițiile menționate la art. 19 din Legea SIE; primul paragraf de la pag. 6 din hotărâre a fost înlăturat, neavând legătură cu cauza.

Prin Sentința civilă nr. 401 din 8 mai 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte cererea formulată de petentul A. la data de 28 martie 2018 și a lămurit înțelesul și aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 99 din 13 februarie 2017, în sensul că a stabilit drepturile de pensie pe baza drepturilor de soldă militare plătite de SIE, conform fișei de pensie cu privire la situația soldelor brute lunare, actualizate la funcția de bază în perioada 01.08.1996 - 31.01.1997 și în temeiul Adeverinței nr. x/17.02.2016, eliberate de M.E.C.R.M.A pentru perioada 01.08.1996 - 31.01.1997.

De asemenea, a dispus completarea sentinței, în sensul că la emiterea noii decizii de pensie, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale va avea în vedere veniturile realizate, menționate în Adeverința nr. x/17.02.2016, emisă de M.E.C.R.M.A pentru perioada 01.08.1996 - 31.01.1997, ce vor fi actualizate din oficiu de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, având în vedere majorările intervenite în perioada 01.0.12016 - 13.07.2016 (data emiterii Deciziei de pensie nr. x/13.07.2016) pentru funcția de șef serviciu în cadrul M.E.C.R.M.A.; a respins celelalte capete de cerere.

Împotriva Sentinței civile nr. 99 din 13 februarie 2017 și a Sentinței civile nr. 401 din 8 mai 2016, pronunțate de Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, au declarat apel reclamantul A. și pârâții Serviciul Român de Informații Externe și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la 17 iulie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 1651 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins toate excepțiile invocate de apelantul-reclamant A.; a respins cererea incidentală formulată de apelantul reclamant A.; a admis apelurile formulate de reclamantul A., și de pârâții Casa de Pensii Sectorială a M.Ap. N și Serviciul de Informații Externe; a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului; a obligat Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale să modifice Decizia de pensionare nr. x3.07.2016 emisă reclamantului în sensul că la pct. B7 se va menționa că reclamantul a fost trecut în rezervă în baza art. 85 lit. g) din Statutul cadrelor militare, iar gradul acestuia la data formulării cererii de pensionare era de locotenent-colonel (r); a respins în rest acțiunea reclamantului. A respins apelul declarat de reclamantul A., domiciliat în județ Buzău împotriva Sentinței civile nr. 401/2017 a Tribunalului Buzău, ca nefondat. A admis apelurile declarate de pârâții Casa de Pensii Sectorială a M.Ap. N și Serviciul de Informații Externe împotriva Sentinței civile nr. 401/2017 a Tribunalului Buzău și, pe cale de consecință, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins în tot cererea de lămurire și completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 99/2017 a Tribunalului Buzău. Au fost menținute restul dispozițiilor Sentinței civile nr. 99/2017 a Tribunalului Buzău cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a CPS a MAN și restul dispozițiilor Sentinței civile nr. 401/2017 a Tribunalului Buzău cu privire la respingerea în rest a cererii de lămurire și completare.

La data de 28 februarie 2018, apelantul-reclamant a formulat cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea apelurilor.

Prin încheierea din camera de consiliu din 8 martie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. și C., formulată de petentul A.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente:

Referitor la temeiurile legale ce reglementează procedura specială a judecății unei cereri de recuzare, prin art. 41 - 42 C. proc. civ., aplicabil în speța de față, s-au prevăzut expres și limitativ cazurile în care un judecător este incompatibil și când poate fi recuzat, iar acestea nu pot fi extinse prin analogie altor situații decât cele expuse în cuprinsul textelor menționate anterior.

Raportat la motivarea cererii de recuzare, instanța a reținut că, în speță, nu există un motiv de incompatibilitate sau recuzare, de natura celor expres și limitativ prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 41 și ale art. 42 C. proc. civ., care să impună admiterea cererii, cu consecința retragerii de la judecata pricinii a magistraților investiți cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește motivele de incompatibilitate invocate de petent în baza art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., Curtea a constatat că acestea nu pot fi reținute ca determinând incompatibilitatea membrilor completului de judecată.

Curtea a constatat că petentul, prin enunțarea motivelor cererii de recuzare, a formulat critici cu privire la deciziile completului de judecată de a menține pe rol apelurile formulate de Casa de Pensii Sectorială a MApN, respingând nemotivat excepțiile ridicate.

Faptul că la data de 21.02.2018 completul învestit cu soluționarea dosarului a respins o serie de excepții de procedură, iar în cuprinsul încheierii întocmite la acea dată a expus argumentele pentru care a apreciat că aceste solicitări urmează a fi respinse, nu înseamnă că se naște în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, așa cum impune art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 1651 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins excepțiile invocate de apelantul-reclamant A.; a respins cererea incidentală formulată de apelantul-reclamant la data de 2 mai 2018; a admis apelurile formulate de reclamant și de pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, reprezentată de Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Informații Externe împotriva Sentinței civile nr. 99 din 13 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Contestații a Ministerului Apărării Naționale; a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului; a dispus obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale să modifice Decizia de pensionare nr. x3.07.2016, emisă reclamantului, în sensul că la pct. B7 se va menționa că acesta a fost trecut în rezervă în baza art. 85 lit. g) din Statutul cadrelor militare, iar gradul la data formulării cererii de pensionare era locotenent-colonel (r); a respins în rest acțiunea reclamantului; a respins apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 401 din 8 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat; a admis apelurile declarate de pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, reprezentată de Ministerul Apărării Naționale, și Serviciul de Informații Externe împotriva Sentinței civile nr. 401 din 8 mai 2016 pronunțată de aceeași instanță și a schimbat în parte sentința, în sensul că, a respins în tot cererea de lămurire și completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 99 din 13 februarie 2017 a Tribunalului Buzău; a menținut restul dispozițiilor acestei sentințe cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale și restul dispozițiilor Sentinței nr. 401 din 8 mai 2016, cu privire la respingerea în rest a cererii de lămurire și completare.

Împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosar nr. x/2016, a declarat recurs, la data de 9 august 2018, recurentul A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

În motivare, recurentul a arătat că încheierea recurată este nemotivată în drept, întrucât nu a fost menționat articolul în baza căruia a fost respinsă cererea de recuzare. Din această perspectivă, a invocat incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A susținut că nu poate fi pronunțată o soluție de respingere a cererii de recuzare în baza prevederilor C. proc. civ. de la 1865, într-o cauză din anul 2018. A arătat că, în vechea reglementare, încheierea prin care s-a respins recuzarea nu era supusă niciunei căi de atac, astfel încât, prin includerea în dispozitivul încheierii a mențiunii "fără cale de atac", completul care a soluționat cererea de recuzare a demonstrat că a judecat cauza în baza dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865.

Recurentul a criticat încheierea atacată și din perspectiva faptului că instanța care a judecat cererea de recuzare a constatat că motivele acesteia nu se încadrează în dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. A apreciat că acest aspect nu poate reprezenta un motiv de respingere a cererii, fiind necesar ca instanța să argumenteze această concluzie.

Cât privește faptul că instanța a reținut că nu au existat elemente probatorii care să determine, în privința judecătorilor recuzați, reținerea încălcării deontologice, recurentul a arătat, în esență, că în ședința publică din data de 21.02.1018, Curtea de Apel Ploiești a refuzat să urmeze procedura prevăzută de art. 519 C. proc. civ. și a respins, ca inadmisibilă, cererea sa privind trimiterea, spre dezlegare, la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor chestiuni asupra cărora părțile s-au aflat în divergență, respectiv aspectele vizând excepțiile de procedură. În opinia sa, instanța de apel a încălcat Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți prin care a fost analizat tocmai un aspect de procedură, determinant în adoptarea soluției în cauză, astfel cum este cazul și în pricina pendinte.

Recurentul a susținut incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a analizat sumar aspectele invocate în cererea de recuzare, concluzionând că respingerea unor excepții de procedură nu reprezintă motiv de recuzare. De asemenea, a precizat că în mod greșit instanța nu a procedat la audierea sa, conform art. 51 alin. (1) C. proc. civ., nu a efectuat cercetarea judecătorească pentru a verifica aspectele semnalate, nu a studiat dosarul cauzei și nu a analizat probele administrate în cauză.

Totodată, a menționat că instanța nu a reținut că excepțiile de procedură invocate de recurent au fost respinse fără temei de instanța de apel, care a refuzat să ia în considerare încălcarea, de către pârâte, cu ocazia formulării apelurilor, a unor norme de drept material și a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În acest sens, a susținut încălcarea de către instanța de apel a Deciziei nr. 246/2017 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aspecte care dovedesc atitudinea părtinitoare a judecătorilor recuzați, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

Recurentul a arătat că pe parcursul judecării apelurilor, instanța a aplicat un tratament diferențiat părților, în sensul că solicitările și cererile sale au fost respinse, iar cele ale pârâților au fost admise. Instanța a supus dezbaterii apelurile și a refuzat să acorde termen pentru pregătirea acesteia, în condițiile în care, în cauză, au fost formulate șase apeluri, iar recurentul nu era, la acel moment, în posesia materialelor necesare, iar de la dosar lipseau întâmpinările pe care le-a depus în termenul legal. Ca atare, a susținut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., completul aplicând greșit normele de drept material incidente.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a formulat critici care au vizat decizia Curții de Apel Ploiești, care a judecat cererile sale de apel, făcând ample aprecieri cu privire la modalitatea de soluționare a acestora, care, în opinia sa, au survenit ulterior formulării cererii de recuzare și care dovedesc atitudinea părtinitoare a instanței. Aceste aspecte vizează, în esență, faptul că instanța s-a limitat să constate că recurentul nu a fost în măsură să prezinte un document care sa ateste că a fost detașat la instituția civilă de acoperire; că a refuzat să aplice dispozițiile art. 295 teza a II-a C. proc. civ. și să constate refuzul pârâtei de a înfățișa înscrisul doveditor al afirmațiilor sale; că i-a limitat accesul la documentele dosarului, dezbaterile asupra apelurilor având loc în ședință secretă, și că a soluționat în mod greșit excepțiile pe care recurentul le-a invocat în cauză, dispunând unirea acestora cu fondul.

Or, prin această abordare a cauzei, recurentul consideră ca instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

În drept, motivele de recurs au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea recursului, recurentul a invocat și prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Deciziile nr. 246/2017 și nr. 462/2014 ale Curții Constituționale.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere în soluționarea recursului de față dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar, în raport de prevederile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 11 septembrie 2018, completul de filtru a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 23 octombrie 2018, intimatul Serviciul Român de Informații Externe a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului din perspectiva faptului că dispozițiile art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea vizează exclusiv situația în care hotărârea definitivă este susceptibilă de recurs. Or, hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă nu sunt supuse recursului.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29 octombrie 2018, intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 5 noiembrie 2018, recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului Serviciul de Informații Externe, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Direcției Juridice. De asemenea, la data de 13 noiembrie 2018, recurentul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic al acesteia.

Completul de filtru C4, la data de 20 noiembrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport, înregistrat la dosar la 11 decembrie 2018, prin care a reiterat susținerile formulate prin memoriul de recurs și temeiurile de drept invocate, anexând materiale din doctrină.

La 21 februarie 2019, recurentul a depus la dosar o petiție prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în răspunsul la întâmpinarea formulată de Casa de Pensii Sectorială a MApN, anexa 1, pag. 8, penultimul aliniat.

Prin încheierea din 21 februarie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză, fixând termen pentru soluționarea recursului la data de 30 mai 2019, în ședință publică, cu citarea părților, iar în ce privește excepțiile invocate s-a reținut că motivele expuse în susținerea acestora se suprapun criticilor din cererea de recurs, astfel că vor fi avute în vedere la soluționarea fondului căii de atac deduse judecății.

Prin aceeași încheiere, în ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Direcției Juridice a Serviciului de Informații Externe, invocată de recurent prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul Serviciul de Informații Externe, și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic, invocată prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, Înalta Curte a constatat că motivele expuse în susținerea acestora se suprapun criticilor din cererea de recurs, urmând ca acestea să fie avute în vedere la soluționarea fondului căii de atac deduse judecății.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, în ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Direcției Juridice a Serviciului de Informații Externe și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic, pentru Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, invocate de recurent prin răspunsurile la întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte reține că acestea au fost soluționate prin decizia Curții de Apel, intrată în puterea lucrului judecat, prin caracterul său definitiv, astfel că nu mai pot fi reluate de prezenta instanță, cu încălcarea acestui principiu.

Principiul lucrului judecat împiedică deci nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească dată într-un alt proces.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge excepțiile invocate de recurent, constatând că acestea au fost soluționate prin Decizia civilă nr. 1651/28.06.2018 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în cauză, recursul cu care a fost sesizată prezenta instanță vizând încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamant.

Tot astfel, nu pot fi analizate susținerile expuse pe larg de recurent, care vizează fondul litigiului, întrucât acestea exced obiectului învestirii prezentei instanțe și nici cele care exced aspectelor care vizează legalitatea încheierii din 8 martie 2018, împotriva căreia reclamantul a exercitat recurs în cauza dedusă judecății.

În ce privește criticile cu privire la încheierea din 8 martie 2018, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurentul reclamant, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerente care succed:

Cu titlu preliminar, se reține că recurentul a invocat formal dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât din criticile formulate nu rezultă niciun element de natură a se subsuma ipotezelor reglementate de aceste dispoziții legale, astfel că, susținerile recurentului vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, se reține că susținerea recurentului potrivit căreia instanța a avut în vedere dispozițiile vechiul C. proc. civ. este superfluă, atâta timp cât rezultă cu evidență din conținutul încheierii recurate că instanța a avut în vedere dispozițiile noului C. proc. civ.

În acest sens, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia, mențiunea din cuprinsul dispozitivului încheierii, în sensul că aceasta nu este supusă niciunei căi de atac, astfel cum prevedeau dispozițiile vechiul C. proc. civ., ar conduce la ideea că cererea a fost soluționată sub imperiul dispozițiilor acestui cod.

Aceasta întrucât, din motivarea încheierii rezultă că instanța s-a raportat la dispozițiile noului C. proc. civ., respectiv art. 41 și 42.

Art. 457 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede:

"Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Dovada evidentă că recurentul a beneficiat de aceste dispoziții legale constă în faptul că recursul exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a fost admis în principiu prin încheierea din 21 februarie 2019, fiind soluționat prin prezenta hotărâre, astfel că, recurentului nu i s-a produs o vătămare care să impună casarea încheierii recurate, așa cum în mod eronat acesta susține.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reține că fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art, 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse judecății.

În cauza dedusă judecății, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluționarea acesteia reținând că nu este incident nici unul din motivele de recuzare prevăzute de art. 44 C. proc. civ., text care face trimitere la cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 și art. 42 din același cod.

Astfel, în încheierea recurată, instanța a reținut că nu există un motiv de incompatibilitate sau recuzare, de natura celor expres și limitativ prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 41 și ale art. 42 C. proc. civ., care să impună admiterea cererii de recuzare, iar împrejurarea că, la termenul din 21.02.2018, completul învestit cu soluționarea dosarului a respins o serie de excepții de procedură, în cuprinsul încheierii întocmite la acea dată expunând argumentele pentru care a apreciat că aceste solicitări urmează a fi respinse, nu înseamnă că se naște în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, așa cum impune art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Așa fiind, nu se poate reține, astfel cum susține recurentul, că instanța nu a motivat soluția sa de respingere a cererii de recuzare și nici nu pot fi primite criticile recurentului, în sensul că, prin respingerea de către instanța de apel a unor excepții și cereri, inclusiv cererea privind sesizarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-ar dovedi atitudinea părtinitoare a judecătorilor recuzați.

Aceasta întrucât rezolvarea anumitor cereri, în condițiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ., nu poate constitui motiv de a aprecia că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Este nefondată și susținerea potrivit căreia, instanța nu a procedat la audierea sa, conform art. 51 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 51 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează procedura de soluționare a incidentelor procedurale ale abținerii și recuzării, "Instanța hotărăște de îndată, în cameră de consiliu, fără prezența părților și ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă apreciază că este necesar. în aceleași condiții, instanța va putea asculta și părțile".

Se constată astfel că legea permite ascultarea judecătorului recuzat sau care a declarat că se abține numai "dacă instanța consideră că e necesar", posibilitate recunoscută și părților.

Contrar susținerilor recurentului, soluționarea cererii de recuzare fără audierea sa nu reprezintă un viciu procedural, ascultarea judecătorului sau a părților realizându-se numai dacă instanța consideră că este necesar, întrucât norma legală invocată nu are caracter obligatoriu, constituind o normă supletivă, măsura audierii fiind lăsată la aprecierea instanței care soluționează cererea de recuzare sau de abținere.

Relativ la criticile care vizează decizia Curții de Apel Ploiești, care a judecat cererile de apel, acestea exced analizei prezentei instanțe, obiectul recursului cu care a fost învestită Înalta Curte constituindu-l încheierea din 8 martie 2018, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamant.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivele invocate de recurent sunt nefondate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosar nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Direcției Juridice pentru Serviciul de Informații Externe și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic D., pentru intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, invocate de recurentul A.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosar nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2019.

Procesat de GGC - NN