ÎCCJ, decizie (scj.ro #84816)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84816) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Exercitarea cu exces de putere

a dreptului de apreciere.

Legea

nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. n

Legea

nr. 381/2002, art. 14

Potrivit

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002: „Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor sesizează Guvernul, care, în funcție de calamitățile

naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate

naturală prin hotărâre”.

Din conținutul

acestor dispoziții rezultă că Guvernul are un drept de apreciere asupra

declarării stării de calamitate naturală care, însă, nu poate fi exercitat fără

o prealabilă analiză a documentației înaintate de Ministerul Agriculturii cu

referire la respectiva calamitate naturală.

Restituirea către

Ministerul Agriculturii a sesizării făcute de acesta în temeiul art. 14 din

Legea nr. 381/2002 - pentru analizarea oportunității iar nu pentru

neîndeplinirea unor condiții de formă sau de fond - reprezintă un refuz

nejustificat al Guvernului României de a analiza și de a dispune motivat asupra

acestei sesizări și o exercitare de către acesta cu exces de putere a dreptului

său de apreciere asupra declarării stării de calamitate, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. „n” din Legea nr. 554/2004.

Decizia nr. 2785 din 5

iunie 2012

Notă:

Legea

nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în

agricultură a fost abrogată de Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor

reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru

completarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru

reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu

anul 2010, publicată în M. Of. nr. 888 din 30/12/2010.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal

,

reclamanta S.C. Omar & Lod SRL a

solicitat,  în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea adresei 151200/11.03.2010 emise de

către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și obligarea pârâților la

îndeplinirea obligațiilor legale în vederea emiterii Hotărârii de Guvern de

declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole pe raza

județului Călărași, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea acțiunii,  se arată că societatea are ca obiect principal de

activitate cultivarea cerealelor, porumbului și a altor plante, desfășurându-și

activitatea pe raza județului Călărași unde deține exploatații agricole de

peste 1 000 ha teren, iar  în cursul anului 2009 a avut calamități la cultura de floarea-soarelui, orz, porumb de consum, porumb lot hibridare,

grâu și rapiță  suportând astfel un  prejudiciu de 112. 569, caz în care a

efectuat toată documentația necesară obținerii despăgubirilor pentru culturile

calamitate, respectând  obligațiile legale prevăzute de Legea 381/2002 și

normele metodologice de aplicare a acesteia.

Prin

întâmpinare,  pârâtul

Guvernul României, referitor la primul capăt

al

acțiunii a invocat în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive

întrucât nu este emitentul adresei atacate și nu are calitate procesuală

activă, iar în subsidiar excepția inadmisibilității apreciind că actul

contestat nu are caracterul unui act administrativ ci este doar o adresă de

răspuns și în consecință, nu produce efecte juridice. În ceea ce privește cel

de-al doilea

capăt al acțiunii a solicitat respingerea acestuia ca

neîntemeiat, susținând și faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii

procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea 554/2004.

Pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare,  a invocat

excepțiile inadmisibilității,

prematurității,   lipsei de obiect al

celui de-al doilea capăt de cerere, tardivității și  lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința

nr.3256 din 9 mai 2011, Curtea de Apel București – Secția a VIII – a Contencios

Administrativ și Fiscal  a admis

excepția lipsei calității procesuale

pasive, invocată de pârâtul Guvernul României, în raport cu primul capăt al

acțiunii; a admis excepția inadmisibilității primului capăt al acțiunii,

invocată de pârâtul MADR; a respins

excepția inadmisibilității primului

capăt al acțiunii invocată de pârâtul

Guvernul României

,

ca fiind

invocată de o persoană fără calitate procesuală pasivă, respingând celelalte

excepții invocate de autoritățile publice pârâte, ca neîntemeiate.

Prin

aceeași sentință, a respins capătul  doi de acțiune, în raport cu pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiat, a admis capătul

doi de acțiune față de pârâtul Guvernul României,  dispunând obligarea acestei

autorități publice să analizeze sesizarea și documentația înaintată de pârâtul

MADR cu adresa nr. 125128 din 30.09.2009 și potrivit art. 14 din Legea nr.

381/2002, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonei

afectate, să aprecieze, motivat, cu privire la declararea sau nu a stării de

calamitate naturală, sesizată de MADR.

Pentru

a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele.

Cu

privire la excepțiile invocate.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de

Guvernul

României în

legătură cu primul capăt al cererii

,

prima instanță a reținut că între

reclamantă și pârât nu există raporturi juridice cu privire la acest capăt de

cerere, astfel că excepția nu poate fi primită.

Cu privire la

excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, respectiv  a adresei

nr.151200/09.03.2010, s-a reținut că acest document nu reprezintă un act

administrativ, ci o notă cu îndrumări dată de

Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale către DADR Călărași, cu privire la poziția care trebuie

adoptată în cadrul concilierilor solicitate de societățile agricole între care

și reclamanta, în legătură cu declararea stării de calamitate și plata

despăgubirilor pentru calamizarea culturilor agricole.

Cu

privire la excepția inadmisibilității primului capăt al acțiunii formulată de

pârâtul Guvernul României, prima instanță a reținut,  în legătură cu acest

capăt de cerere, că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă.

Referitor la celelalte

excepții: lipsei procedurii prealabile,  prematurității și  inadmisibilității

invocate de autoritățile publice pârâte, de asemenea, prima instanță a

reținut că nu pot fi primite în raport de obiectul celui de-al doilea capăt de

cerere al acțiunii ce îl formează constatarea refuzului nejustificat al

autorităților publice pârâte de a-și îndeplini obligațiile legale, cu

consecința obligării acestora la îndeplinirea obligațiilor respective, în

scopul declarării stării de calamitate și plății despăgubirilor cuvenite legal.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, cu privire la capătul doi al acțiunii, prima instanță a

reținut că acest minister are obligații concrete în faza premergătoare emiterii

hotărârii de către guvern pentru declararea stării de calamitate. În plus,

acesta a sesizat Guvernul României, căruia i-a înaintat întreaga documentație

necesară, în vederea aprecierii necesității emiterii hotărârii de declarare a

stării de calamitate, cu privire la județul Călărași pentru anul 2009, ceea ce

face ca, acest capăt de acțiune să fie neîntemeiat față de ministerul pârât,

urmând să fie respins ca atare.

Totodată, s-a apreciat

că nici excepția tardivității nu poate fi primită, câtă vreme invitația la

conciliere datează din 09.03.2010, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul

instanței în data de 29.04.2010.

Cu privire la

fondul cauzei.

Referitor la

solicitarea formulată de societatea comercială reclamantă prin capătul al

doilea al acțiunii

,

față de Guvernul României, prima instanță a reținut,

interpretând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002, că Guvernul României,

la sesizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va declara starea

de calamitate naturală,

după ce va aprecia, în funcție de calamitățile

naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, pe care le va analiza, din

documentația înaintată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, așa

încât Guvernul are un drept de apreciere

în ceea ce privește declararea

stării de calamitate naturală printr-o hotărâre de Guvern.

În speță, prima

instanță a reținut că nu rezultă că Guvernul României a analizat documentația

înaintată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nici dacă și-a

exercitat sau nu dreptul de apreciere în marja legală, adică, în funcție de

calamitățile naturale și de mărimea zonelor afectate.

Or,  refuzând să

adopte o poziție motivată

în legătură cu situația sesizată legal de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Guvernul României și-a

exercitat

dreptul de apreciere, cu exces de putere, ceea ce, în raport cu prevederile

generale ale Legii 554/2004 reprezintă un refuz nejustificat.

Așa fiind,  se reține

că Guvernul României printr-un exces de putere, nu și-a îndeplinit atribuțiile

la care era obligat potrivit prevederilor generale ale Legii 381/2002.

Prima instanță a

reținut, cu referire la pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

că obligațiile concrete ce intrau în sarcina acestui minister au fost

îndeplinite respectiv faza/etapa pregătitoare emiterii hotărârii de Guvern -

prin înaintarea documentației referitoare la informarea privind efectele

fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în

baza Legii nr.381/2002, spre a fi introdusă pe agenda de lucru a următoarei

ședințe de guvern.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României pentru nelegalitate și

netemeinicie, motivele de recurs invocate încadrându-se în dispozițiile art.304

pct.5 și 9 Cod procedură civilă.

În raport de

dispozițiile art.305 pct.5 Cod procedură civilă se invocă încălcarea formelor

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură

civilă, respectiv nulitatea invocată constând în necomunicarea încheierii de

amânare a pronunțării din data de 2.05.2011, menționată în practicaua sentinței

civile nr.3256/9.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția de

contencios administrativ și fiscal.

Se arată că

încheierea de amânare nu a fost comunicată recurentului fiind încălcate formele

de procedură și principiile procesului civil  al dreptului la apărare, a

principiului egalității armelor, a contradictorialității și al procesului

echitabil.

Aceasta deoarece

părții trebui să i se dea posibilitatea cunoașterii mențiunilor făcute în

încheierea de amânare a pronunțării, întrucât pentru forma obiectului

recursului declarat.

În raport de

dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă se invocă greșita aplicare a

legii atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor inadmisibilității

acțiunii și a tardivității acțiunii cât și în ceea ce privește soluționarea

fondului cauzei.

În ceea ce privește

soluționarea excepțiilor de fond invocate a inadmisibilității acțiunii pentru

lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității formulării acțiunii se

arată că respingerea lor s-a făcut cu interpretarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art.7,8,11(1) și (2) și 12 din Legea nr.554/2004.

Se arată că reclamanta-intimată

nu a probat la dosar îndeplinirea procedurii prealabile conform dispozițiilor

art.12 din Legea nr.554/2004, anterior sesizării instanței acțiunea fiind

inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile  - condiție de admisibilitate a

acțiunii formulate în baza art.1 din Legea nr.554/2004.

În ceea ce privește

excepția tardivității formulării acțiunii recurenta arată că au fost înlăturate

greșit dispozițiile art.11 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004 în raport de

situația de fapt și  data de la care a început să curgă termenul de sesizare a

instanței. Se arată că în mod greșit prima instanță a reținut că data 9.03.2010

data concilierii corect fiind data înregistrării cererii la DADR Călărași 26.06.2010 .

Iar în raport de

această dată, acțiunea în despăgubiri formulată la 29.04.2010 era tardiv

formulată și trebuia respinsă ca atare.

Pe fondul cauzei

recurenta critică ca nelegală soluția  recurată prin care recurentul a fost

obligat să analizeze  sesizarea și documentația înaintă de pârâtul MADR cu adresa

din 30.09.2009 și în baza art.14 din Legea nr.381/2001, în  funcție de

calamitățile naturale să aprecieze, motivat, cu privire la declararea sau nu a

stării de calamitate naturală.

Se arată că această

soluție este nelegală atât sub aspectele aprecierii greșite în sensul

existenței în cauză a unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri în

sensul dispozițiilor art.2(1) lit.”i” din  Legea nr.554/2004, cât și sub

aspectul îndeplinirii pe fond a dispozițiilor Legii nr.381/2002.

Se arată că în cauză

nu a existat un refuz nejustificat de soluționare a cererii

reclamantei-intimate de soluționare a sesizării comunicate Ministerului

Agriculturii deoarece sesizarea trimisă nu îndeplinea condițiile prevăzute de

art.14 din Legea nr.381/2002, fiind în fapt o informare restituită pentru

analizarea oportunității        prezentării unei noi informări, care nu s-a mai

realizat.

Se arată că soluția

pe fond este dată cu încălcarea dispozițiilor art.381/2002 și a Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr.381/2002 și a Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr.381/2002 aprobate prin Ordinul nr.419/2002 deoarece

reclamanta-intimată nu a probat existența unui drept recunoscut de lege vătămat

în sensul constatării definitive a pagubelor și a îndeplinirii cumulative  a

tuturor  condițiilor pentru a fi îndeplinită la obținerea unei despăgubiri.

Se arată că prin

soluția dispusă instanța de fond s-a substituit puterii executive în ceea ce

privește acordarea unui drept și obligația impusă prin sentința recurată.

Se invocă practica

judecătorească și se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat

depunându-se acte conform art.305 Cod procedură civilă.

La dosar intimatul

–pârât

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale

a formulat întâmpinare în care a solicitat admiterea

recursului astfel cum a fost formulat.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Motivul de recurs

prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă nu poate fi reținut în cauză

nefiind încălcate formele de procedură  prevăzute sub sancțiunea nulității de

art.105 alin.2 Cod procedură civilă prin necomunicarea  încheierii de omisiune

a pronunțării din data de 2.XI.2011.

Încheierea de

amânare a pronunțării s-a realizat în baza art.260(1) Cod procedură civilă face

parte integrantă din sentință, iar sentința atacată a fost comunicată părților

conform art.261(3) Cod procedură civilă. Nu poate fi reținută vătămarea

invocată prin cererea de recurs deoarece recurentul nu s-a prezentat la

termenul din data de 2.05.2011 și putea formula oricând, în cadrul termenului

de recurs o cerere de comunicare a încheierii de dezbateri din data de

2.05.2011, aceasta în  condițiile în care, prin întâmpinarea formulată în cauză

a solicitat judecata în lipsă conform 242 alin.2 Cod procedură civilă.

Motivul de recurs

prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă privind greșita aplicare a Legii

nr.554/2004 și a Legii nr.381/2002 nu este fondat.

În raport de

aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază că soluția recurată este

legală și temeinică atât în ceea ce privește soluțiile de respingere a

excepțiilor invocate de recurent a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa

procedurii prealabile și excepția tardivității formulării acțiunii, cât și în

ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii respectiv capătul nr.2

al cererii.

În ceea ce privește

soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii care constituie un aspect de

nelegalitate invocat în recurs, Curtea apreciază că în mod corect această

excepție a fost respinsă în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.7(1) din

Legea nr.554/2004 privind necesitatea îndeplinirii proceduri prealabile.

Instanța de fond a

calificat corect obiectul acțiunii formulate, ca fiind  contestare unui refuz

nejustificat de rezolvare a unei  cereri privind un drept recunoscut, în raport

de dispozițiile Legii nr.381/2002 și pe cale de consecință în raport de această

încadrare juridică dispozițiile art.2(2) din Legea nr.554/2004, în cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile art.7(1) din Legea nr.554/2004.

În ceea ce privește

excepția tardivității formulării acțiunii, Curtea apreciază aplicarea și

interpretarea corectă a dispozițiilor art.11 din Legea nr.554/2004 și

aprecierea instanței de fond formularea în termen a acțiunii, respectiv

29.04.2010.

În cauză nu poate

fi reținută susținerea din recurs, în sensul datei de la care începe să curgă

termenele de prescripție și respectiv de  decădere prevăzut de art.11 din Legea

nr.554/2004, respectiv data înregistrării de despăgubiri la DADR Călărași – 26.06.2009. În cauză în mod corect s-a apreciat că termenul de 6 luni și

respectiv de 1 an a început să curgă de la data  concilierii din data de

9.03.2010, conciliere la care recurentul nu s-a prezentat și de la care este

prezumat a exista refuzul nejustificat de soluționare a cererii în sensul

dispozițiilor art.2(2) din Legea nr.554/2004, iar intimata-reclamantă fiind

îndreptățită a formula acțiune pentru rezolvarea cererii privind drepturile

sale pretins vătămate prin poziția autorității recurente.

Soluționând corect

excepțiile invocate, conform art.137(1) Cod procedură civilă în mod corect

prima instanță a admis, în parte acțiunea –cap.nr.2 al cererii și a obligat

recurentul-pârât să analizeze sesizarea  înaintată de pârâtul – intimat cu

adresa din 30.09.2009 și potrivit art.14 din Legea nr.381/2002, în funcție de

calamitățile naturale precum și de mărimea zonei afectate, să aprecieze

motivat, cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală,

sesizată de MADR.

Soluția dispusă

este dată cu aplicarea corectă a legii, în mod corect prima instanță constatând

îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a

cererii în sensul dispozițiilor art.2(1) li.”i” din Legea nr.554/2004 coroborat

cu dispozițiile art.2(2) din același act normativ.

Aceasta deoarece

autoritatea recurentă, fiind legal sesizată de pârâtul-intimat Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu adresa nr.125128/30.09.2009 cu

informarea

privind efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri și

solicitarea

de a fi introdusă spre analiză, a restituit nejustificat și nelegal informarea

„în vederea analizării oportunității la data  de 12 octombrie 2009 – fila 14

dosar recurs.

Această modalitate

de soluționare reprezintă în concret un refuz nejustificat de soluționare a

cererii, recurentul refuzând nejustificat să adopte o poziție motivată în

legătură cu situația sesizată legal de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

În mod corect prima

instanță a sancționat, prin soluția recurată modul în care recurentul și-a

exercitat dreptul de apreciere cu exces de putere în sensul dispozițiilor

art.2(1) lit.”n” din Legea nr.554/2004.

Curtea nu va reține

ca justificate apărările invocate în recurs privind nelegalitatea informării și

substituirea autorității recurente privind dreptul său de apreciere.

Informarea din

30.09.2009 îndeplinea condițiile pentru a fi calificată ca fiind o sesizare în

sensul dispozițiilor art.14 din Legea nr.381/2002, iar restituirea dispusă

nelegal la 12 octombrie 2009 a fost pentru analizarea oportunității”  și nu

pentru neîndeplinirea unor condiții de formă sau de fond.

Refuzul

nejustificat al recurentului de a soluționa motivat situația sesizată legal de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a manifestat prin neprezentarea

la conciliere și pentru faptul că a refuzat nejustificat să analizeze și să

dispună motivat asupra solicitării formulate de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale de a declara sau nu stare de calamitate.

Nu se poate reține

că prima instanță s-a substituit competențelor exclusive ale recurentului

privind declararea stării de calamitate deoarece hotărârea recurată a dispus

numai în limita controlului de legalitate, cenzurat fiind refuzul nejustificat

al recurentului de a analiza și a aprecia motivat  asupra sesizării

(informării) din 30.09.2009 înaintată de pârâtul – intimat Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art.312(1) și (2) Cod procedură civilă va respinge

recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de

instanța de fond.