ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 65/2020

HOTĂRÂRE
16.01.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 65/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci, la data de 22.03.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați pârâții la plata prejudiciului cauzat reclamantei prin fals și înșelăciune.

La data de 02 august 2018 reclamanta a depus la dosar note scrise cu privire la competența teritorială a Judecătoriei Novaci, arătând că este incident art. 113 pct. 9 C. proc. civ., iar Novaci este locul unde se află patrimoniul reclamantei, în care s-a produs prejudiciul.

Prin Sentința civilă nr. 746/19.09.2018, Judecătoria Novaci și-a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei Horezu.

În motivare, a reținut incidența art. 113 alin. (9) C. proc. civ., în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere privind obligația izvorâtă dintr-o faptă ilicită este instanța în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită fapta.

Învestită prin declinare, Judecătoria Horezu a pronunțat Sentința civilă nr. 742 din 21 mai 2019, prin care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivare, a arătat că sunt incidente în cauză art. 107 C. proc. civ., art. 112 C. proc. civ. și art. 113 pct. 9 C. proc. civ., reținând, totodată, că singurul care poate face o alegere de competență este reclamantul.

Judecătoria a arătat că reclamanta a menționat în mod expres că nu dorește ca judecarea cauzei să se facă de către Judecătoria Horezu.

A reținut că niciunul dintre domiciliile pârâților nu atrage competența Judecătoriei Horezu (pârâtul B. domiciliază în Mun. Craiova, jud. Dolj, iar pârâta C. domiciliază în oraș Băbeni, jud. Vâlcea).

A arătat și că pârâta și-a manifestat în mod expres intenția ca judecarea cauzei să nu se facă de Judecătoria Horezu, care este instanța competentă de la locul unde se presupune că s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Așa fiind, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Horezu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care este instanța competentă pentru pârâta C. și mai aproape de domiciliul reclamantei.

Învestită, la rândul ei prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunțat Sentința nr. 4360 din 25 septembrie 2019, prin care a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Horezu. A constatat ivit conflict negativ de competență între Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Horezu și a trimis cauza la Curtea de Apel Pitești, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, a reținut incidența art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care prevede că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai sunt competențele în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Judecătoria a reținut că terenul la care face referire reclamanta se află pe raza Judecătoriei Horezu.

Prin Decizia nr. 44 din 04 noiembrie 2019, Curtea de Apel Pitești a declinat sesizarea soluționării conflictului negativ de competență a acțiunii civile formulată de reclamanta A. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 135 alin. (1) C. proc. civ.:

"Conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict".

În speța de față, cererea de chemare în judecată a fost depusă la Judecătoria Novaci, care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.

Învestită prin declinare, Judecătoria Horezu a pronunțat Sentința civilă nr. 742 din 21 mai 2019, prin care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. La rândul ei, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunțat Sentința nr. 4360 din 25 septembrie 2019, prin care a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Horezu.

Înalta Curte reține că instanțele între care s-a ivit conflictul negativ de competență sunt Judecătoria Horezu și Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ambele aflate în circumscripția Curții de Apel Pitești.

Așadar, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus citate, competența de soluționare a conflictului negativ de competență aparține Curții de Apel Pitești, în favoarea căreia urmează a opera prezenta declinare.

Declină competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Horezu și Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2019
poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia. Instanța a reținut că, întrucât numai pârâtul J., a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepția necompetenței teritoriale, arătând că domiciliul său este în circ
ÎCCJ 2021-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2021
ă a admis excepția de necompetență materială și teritorială și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A. și B., în favoarea Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Pentru a pronunța această soluți
ÎCCJ 2020-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2427/2020
ă sub niciunul din aspectele rezultate din textele anterior menționate. Totodată, instanța nu a primit susținerea reclamantului conform căreia în cauză sunt incidente dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și a constatat că aparține Judecători
ÎCCJ 2021-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2445/2021
ă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă, iar, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe
ÎCCJ 2020-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2020
2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de com
Sursă