ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2019

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a, civilă sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.A. Spania Sucursala București Sector 2 a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 427.308,96 euro în contul de lichidare deschis pe numele debitoarei S.C. A. Sa Spania Sucursala București Sector 2, sumă indisponibilizată conform Sentinței civile nr. 7091/11.09.2013 și aflată în contul S.C. B. S.A. deschis la C. - Sucursala Județeană Botoșani.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 584 și art. 2495 C. civ.

La data de 03.02.2014 reclamanta-debitoare a depus la dosar o precizare a cererii prin care a arătat că solicită restituirea la masa credală a sumei de 721.729,08 euro reprezentând diferența dintre suma rezultată ca urmare a executării scrisorii de garanție de către creditoare și suma achitată pentru lucrările de remediere efectuate.

Prin încheierea din 05.02.2014 pronunțată de Tribunal, secția a VII-a civilă, s-a admis cererea reclamantei-debitoare astfel cum a fost precizată și s-a dispus obligarea creditoarei să vireze suma de 721.729,08 euro în contul de lichidare deschis pe numele debitoarei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub același număr unic x/2011.

Prin Decizia civilă nr. 1083/R/06.05.2014 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins excepția prematurității recursului ca nefondată, a admis recursul, a casat încheierea atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 16.06.2014, sub nr. x/2014.

La data de 19.08.2014 reclamanta SC. A. S.A. Spania Sucursala București Sector 2, prin D. a depus cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea creditoarei pârâte S.C. B. S.A.. Botoșani la virarea sumei de 721.729.08 euro, reprezentând diferența dintre suma rezultată ca urmare a executării scrisorii de garanție și suma achitată pentru lucrările de remediere efectuate în contul de lichidare nr. x deschis la E. Sucursala 13 septembrie București pe numele debitoarei S.C. A. S.A. Sucursala Sector 2 București - în procedură secundară de insolvență transfrontalieră.

Prin Sentința nr. 336/27.01.2015 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea formulată de SC. A. S.A. Spania Sucursala București Sector 2 ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe la data de 07.07.2016 a declarat apel reclamanta SC. A. S.A. Spania Sucursala București Sector 2, prin D., apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 04.08.2016.

Prin Decizia nr. 1968/25.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, apelul a fost admis și modificată în parte sentința în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de: 721.729,08 euro echivalent în RON la data plății (minus 270.904,80 RON).

Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta S.C. B. S.A.. Botoșani.

Prin Decizia civilă nr. 1757/23.11.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A.. Botoșani și a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar x/2014

La termenul din data de 16.02.2018 apelanta și-a restrâns pretențiile la suma de 296.168,1 euro, reprezentând suma rămasă după finalizarea lucrărilor din contravaloarea scrisorii de garanție.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 734 din 30 martie 2018, în rejudecare, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Sector 2 București prin D. membru UNPIR - Filiala București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 336/27.01.2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Împotriva Deciziei civile nr. 734 din 30 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Sector 2 București prin D. membru UNPIR - Filiala București.

Recurenta-reclamantă apreciază că decizia atacată nu respectă prevederile legale aplicabile, speciale și derogatorii ale Legii nr. 85/2006, precum și principiul obligativității efectelor contractului.

Astfel, se arată că în rejudecarea apelului instanța a reținut în mod netemeinic și nelegal faptul că înscrierea creanței pârâtei la masa credală în dosarul de insolvență nu o împiedică să urmărească realizarea creanței în afara procedurii de insolvență.

Această apreciere contravine prevederilor exprese ale Legii nr. 85/2006, care stabilește o procedură colectivă de acoperire a creanțelor debitorului aflat în insolvență. Starea de insolvență împiedică debitorii să mai realizeze executări individuale.

În acest context se susține că pârâta, după deschiderea procedurii de insolvență a formulat și depus declarație de creanță pentru suma de 1.266.558,22 RON, ce include și contravaloarea Facturii nr. x/21.01.2913 respectiv daunele interese rezultate din consumul suplimentar de energie.

Ulterior înscrierii la masa credală, pârâta a extras din contul scrisorii de garanție suma de 287.459,99 euro, iar faptul că această sumă a achitat-o ca urmare a executării scrisorii de garanție, nu poate justifica plata ei în cadrul procedurii.

În acest sens sunt dispozițiile art. 64 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora înscrierea la masa credală și executarea ei nu pot coexista, creditorul fiind obligat ca pentru toate creanțele deținute, chiar și nescadente, chiar și supuse unor condiții să se înscrie la masa credală.

În raport de aceste considerente, recurenta apreciază că plata propriei creanțe a fost făcută cu încălcarea prevederilor legale și cu fraudarea interesului concursual al creditorilor înscriși la masa credală și nu poate fi considerat justificat refuzul de a restitui această sumă în vederea distribuirii ei conform prevederilor speciale ale legii insolvenței.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenta-reclamantă apreciază că în mod nelegal instanța a reținut că au fost respectate dispozițiile contractuale ce îndreptățeau pârâta să pretindă suma reprezentând daune contractuale.

Consideră că nu a fost îndeplinită temeinicia reținerii sumei reprezentând consum suplimentar de energie, nefiind dovedită îndeplinirea condițiilor contractuale, a cărei analiză a fost dispusă prin decizia de casare.

Mai mult decât atât se arată că scrisoarea de garanție a fost executată pentru ajungere la termen și nu pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

În consecință, față de cele arătate consideră că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale în materie, suma rezultată ca urmare a executării scrisorii de garanție neputând fi utilizată decât pentru finalizarea lucrărilor de remediere conform contractului de lucrări, iar excedentul nu poate avea altă destinație decât returnarea sa de către cel care a constituit garanția.

În raport de aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părților.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 iunie 2019, în unanimitate, a fost admis în principiu recursul potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Recursul reclamantei a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și supune analizei instanței de recurs greșita aplicare a normelor de drept speciale și derogatorii de la dreptul comun ale Legii nr. 85/2006, precum și regulile generale ale obligativității efectelor contractelor.

În analiza recursului, Înalta Curte reține sub un prim aspect că în rejudecare, în acord cu prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de apel a reluat cercetarea judecătorească în raport de toate motivele invocate înaintea instanței supreme.

Recurenta-reclamantă a solicitat Înaltei Curți să aibă în vedere că plata propriei creanțe în cuantum de 1.232,226 RON de către B. S.A. a fost făcută cu încălcarea prevederilor legale și cu fraudarea interesului concursual al creditorilor înscriși la masa credală a debitoarei S.C. A. S.A.

Se mai susține că ulterior deschiderii procedurii insolvenței, creanța nu poate fi acoperită în procedură în lipsa unui plan de distribuire, în condițiile în care daunele pretinse de pârâtă și reflectate în factura emisă în 28.01.2013 sunt anterioare deschiderii procedurii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare a apreciat ca întemeiată susținerea pârâtei că după executarea scrisorii de garanție, sumele astfel obținute au intrat în patrimoniul acesteia, astfel încât nu se poate aprecia că plățile efectuate din aceste sume sunt ale debitoarei aflate în insolvență și prin urmare nu sunt supuse regulilor instituie de art. 46 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 85/2006.

Instanța de apel a stabilit punctual, în limitele casării, faptul că această creanță a fost înscrisă și la masa credală, ceea ce conferă dreptul creditorului să urmărească realizarea creanței sale prin intermediul căilor puse la îndemână sa de către lege.

Executarea scrisorii de garanție bancară cât și emiterea facturii referitoare la daunele contractuale sunt anterioare momentului deschiderii procedurii insolvenței reclamantei, iar efectele garanției autonome între emitent și beneficiar s-au consumat la data de 30 ianuarie 2013.

În consecință, pe de o parte, nu se poate aprecia că plata scrisorii de garanție bancară emisă cu destinația specială de a garanta executarea obligațiilor asumate de reclamantă față de pârâtă a intrat în patrimoniul pârâtei falite și prin urmare acest drept potestativ al beneficiarului pentru executarea garanției nu se supune regulilor instituite de Legea nr. 85/2006.

În procedura concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2006, valorificarea patrimoniului debitorului se efectuează în mod colectiv și organizat sub supravegherea judecătorului sindic. Protejarea creditorilor vizează nu protecția dreptului de creanță, ci acordă garanția că anumite părți din patrimoniul debitorului nu vor fi exceptate de la valorificare, ori în speța de față s-a reținut că suma în litigiu nu a făcut parte din patrimoniul pârâtei.

Cea de a doua critică a vizat neîndeplinirea condițiilor contractuale care îndreptățeau pârâta să pretindă suma reprezentând daune contractuale.

Ceea ce instanța de apel a analizat în rejudecare a fost stabilirea caracterului datorat sau nedatorat al sumelor constând în daune interese pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către antreprenor.

Beneficiarul a reclamat executarea scrisorii de garanție cu respectarea prevederilor acordului contractual primar, întrucât antreprenorul a eșuat în prelungirea valabilității garanției de bună execuție anterior obținerii certificatului de recepție finală, situație în care, potrivit art. 4.2 alin. (4) lit. a) din Condițiile generale, beneficiarul era îndreptățit să reclame întreaga valoare a garanției.

În mod corect a reținut instanța de apel că au fost respectate dispozițiile contractuale, notificarea emisă către reclamantă fiind semnată conform convenției părților.

Motivele pentru executarea scrisorii de garanție au constat în ajungerea la termen a valabilității scrisorii de garanție și deficiențele constatate în executarea lucrărilor.

În conformitate cu prevederile art. 91 din H.G. nr. 925/2006 autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, autoritatea contractantă are obligația de a notifica pretenția contractantului, obligație îndeplinită de beneficiar.

Beneficiarul a reclamat executarea garanției de bună execuție cu respectarea prevederilor acordului contractual primar, fiind îndreptățit să reclamante întreaga valoare a garanției în temeiul art. 4.2 alin. (4) lit. a) din Condițiile generale.

Lucrările nu au fost executate adecvat și astfel s-au creat prejudicii în patrimoniul pârâtei prin depășirea valorilor maxime garantate, fiind stabilite în mod legal daune contractuale în sarcina reclamantei.

În concluzie, pentru fiecare dintre cele două plăți efectuate din scrisoarea de garanție bancară, a existat un temei legal și contractuale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Sector 2 București prin D. împotriva Deciziei civile nr. 734 din 30 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Sector 2 București prin D. împotriva Deciziei civile nr. 734 din 30 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.

GGC - NN