ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 751/2019

HOTĂRÂRE

04.04.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 751/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 4 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Brașov, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună admiterea contestației, anularea executării silite și a tuturor actelor de executare emise de BEJ C. în Dosarul execuțional nr. x/2018.

În motivare, contestatorul a arătat că actele de executare silită au fost efectuate cu încălcarea normelor care reglementează competența teritorială a executorului judecătoresc, dat fiind că domiciliul contestatorului la data sesizării organului de executare silită era în municipiul Râmnicu Sărat și reședința în municipiul Brașov, iar sediul executorului judecătoresc în București.

Prin Sentința civilă nr. 11554 din data de 11 decembrie 2018, Judecătoria Brașov a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că în procedura specială a contestației la executare, regula aplicabilă în materia competenței este o regulă derogatorie de la dreptul comun și este reglementată de dispozițiile art. 651 C. proc. civ., în conformitate cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Se mai reține că nu se regăsește la dosarul cauzei o dovadă a faptului că reședința contestatorului este în Brașov, iar la solicitarea expresă a instanței, au fost prezentate dovezi doar cu privire la domiciliul contestatorului declarat la SCPLEP, din Râmnicu Sărat, B-dul x.

Raportat la aceste argumente, Judecătoria Brașov a reținut că excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat, unde se află domiciliul debitorului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Sărat a pronunțat Sentința civilă nr. 200 din data de 18 februarie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, în accepțiunea C. proc. civ., noțiunea de domiciliu se referă la adresa unde partea locuiește efectiv, scopul fiind acela de protejare a intereselor părților care trebuie să poată cunoaște existența procesului, lucru ce se poate realiza, în concret, prin comunicări, citări la adresa unde partea locuiește efectiv.

Se mai reține în hotărâre că, în cuprinsul contestației la executare formulate, contestatorul arată că avea reședința în Brașov la data sesizării instanței, iar în cererea de executare silită formulată de către creditoare adresa indicată a fi domiciliul contestatorului este în Brașov, str. x, jud. Brașov.

În cuprinsul hotărârii se mai reține ca argument în motivarea soluției adoptate faptul că la data de 16 mai 2018 contestatorul a luat cunoștință de executarea silită cu ocazia comunicării făcute de către executorul judecătoresc, în dosar regăsindu-se dovada că actele au fost comunicate debitorului contestator în Brașov, prin depunere în cutia poștală.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, instanțele în conflict au considerat în mod corect că sunt aplicabile dispozițiile art. 714 și art. 651 C. proc. civ. ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul debitorul.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de interpretarea diferită a noțiunii de domiciliu de către instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cauzei.

Potrivit art. 87 C. civ. domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, dispoziții din care rezultă că ceea ce interesează în stabilirea competenței teritoriale este locul unde contestatorul locuiește efectiv, textul de lege vorbind nu numai de domiciliu, ci și de reședință.

Înalta Curte reține că, în privința noțiunii de domiciliu, urmează a se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăiește, deoarece scopul dispozițiilor art. 87 C. civ. este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte reține că domiciliul debitorului contestator este în Brașov, str. x, jud. Brașov.

Astfel, în cuprinsul contestației la executare formulate, contestatorul arată că, la data sesizării organului de executare silită, avea reședința în Brașov și că a luat cunoștință de executarea silită cu ocazia comunicării efectuate de executorul judecătoresc la adresa din Brașov, dovada comunicării actelor către debitorul contestator regăsindu-se la fila x verso din dosarul Judecătoriei Brașov.

De asemenea, în cererea de executare silită din data de 29 martie 2018, formulată de creditoarea B., adresa indicată drept domiciliu al debitorului este cea din Brașov, iar încheierea de încuviințare a executării silite din data de 16 aprilie 2018 este pronunțată de Judecătoria Brașov, ca instanță de executare competentă teritorial prin raportare la domiciliul debitorului.

Față de cele arătate mai sus, având în vedere că debitorul contestator locuiește efectiv în Brașov, str. x, jud. Brașov, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.