ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2019

HOTĂRÂRE
03.10.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 27.09.2018, contestatorii A. și B. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 952/18.09.2018, pronunțate în Dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivarea contestației în anulare, contestatorii au arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, invocând nelegalitatea actului citării conform art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că sunt lovite de nulitate absolută citațiile emise de C3 apel la 06.07.2018, fiind falsificat obiectul prin omiterea menționării Legii nr. 10/2001 din citații; de asemenea, contestatorii au arătat că lipsește ștampila Președinte instanță, împrejurare sesizată de contestatori prin cererea depusă la 28.08.2018. Contestatorii au considerat că nu au fost legal citați și nu au fost prezenți la termen.

La data de 29.10.2018, contestatorii au depus cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001 față de prevederile art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și art. 46 din Constituție.

Prin Decizia nr. 425A 18.03.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001, ca inadmisibilă și a respins contestația în anulare formulată de contestatori împotriva Deciziei civile nr. 952/18.09.2018 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca neîntemeiată.

În motivare, a reținut, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001, că instanța de judecată este obligată să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, și anume dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Instanța a arătat că, pentru ca o cerere de sesizare a Curții Constituționale să fie admisibilă, este necesar să existe o legătură între problema de constituționalitate invocată și fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cauza dedusă judecății.

Curtea a constatat că, în prezenta cauză, urmează a se cerceta temeinicia motivelor invocate de contestatori în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, în cadrul legal reglementat de art. 503 din C. proc. civ., astfel că excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001 nu are legătură cu soluționarea cauzei, această lege reglementând fondul raportului juridic litigios, care nu este supus examinării instanței în prezenta fază procesuală.

În consecință, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, văzând dispozițiile alin. (5) din același articol, curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001, în termenul legal, contestatorii A. și B. au formulat recurs.

Prin criticile formulate, recurenții au susținut că instanța a încălcat principiul egalității de tratament, ceea ce constituie o gravă discriminare.

Recurenții au arătat că Legea nr. 10/2001 nu prevede sancțiuni explicite sau compensații pe măsura prejudiciului cauzat moștenitorilor și modalitatea de sancționare a conducerii ANRP pentru dosarele tergiversate.

În raport de aceste considerente, au mai susținut că acest act normativ este neconstituțional, pentru că nu a fost modificat și completat conform Deciziei Curții Constituționale nr. 44 din 31 ianuarie 2017 și decizia pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului în problema caselor naționalizate.

Analizând excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Termenul pentru declararea și motivarea căii de atac s-a împlinit la data de 20 martie 2018.

Recurenții contestatori au formulat critici asupra deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001, doar prin intermediul motivelor de recurs, aflate la dosar, fără alte completări.

În cuprinsul acestora, s-au formulat critici care nu pot fi circumscrise cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., întrucât nu fac referire soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001, ci la fondul cauzei.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului formulat în cauză.

Constată nul recursul declarat de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei nr. 425 A din 18 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2019
cepția de neconstituționalitate a art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a II-a din Leg
ÎCCJ 2019-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 578/2019
recursului și să se constate că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale așa cum a fost formulată. Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din data de 22 noiembrie 2019, s-au luat
ÎCCJ 2020-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1701/2020
Ședința publică din data de 17 septembrie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Hotărârea recurată: Prin decizia civilă nr. 970A din 21 august 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civil
ÎCCJ 2019-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2019
ționalitate a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Totodată, a menționat că, pot
ÎCCJ 2019-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2019
din data de 21 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, s-a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. de sesizare a Curții Constituțio
Sursă