ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2019

Deliberând, asupra cererii de față, constată următoarele:

La data de 06 martie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost înregistrată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București, prin primar general.

Prin cererea depusă în ședința publică din 11 iunie 2018, recurenta-reclamantă, prin mandatar, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, raportate la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. b), art. 21 alin. (1), (3) și (6) și art. 41 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013, apreciind că aceste prevederi legale contravin art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 124, art. 126 alin. (1) și art. 129 din Constituția României, art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.

Prin încheierea de ședință din 20 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis cererea de completare a încheierii din data de 15 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta-reclamantă A., cu excepția de neconstituționalitate a art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, raportate la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. b), art. 21 alin. (1), (3) și (6) și art. 41 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă.

În motivare, această instanță a reținut că sunt îndeplinite primele trei condiții cerute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, în sensul că aceasta a fost invocată în fața Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, de către una din părți, că excepția privește neconstituționalitatea unor dispoziții din Legea nr. 165/2013, act normativ în vigoare, și că acestea nu și-au încetat efectele juridice ca urmare a declarării neconstituționalității unora dintre aceste dispoziții prin decizii anterioare ale Curții Constituționale, întrucât acestea fie au un caracter interpretativ, fie vizează numai o anumită perioadă a aplicării textelor legale.

În privința condiției legăturii dispozițiilor legale incriminate cu soluționarea recursului, instanța a reținut că nu este îndeplinită în speță, având în vedere că recursul formulat este declarat împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, hotărâre judecătorească cu caracter definitiv, nesusceptibilă de recurs, raportat la art. 906 alin. (4), cu trimitere la art. 651 alin. (4) C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2), teza finală din Legea nr. 2/2013. S-a mai reținut că recursul a fost respins, ca inadmisibil, în temeiul excepției procesuale corespunzătoare, iar dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate nu au legătură cu modul de soluționare a recursului, precum și că această cerere de sesizare a Curții Constituționale ar putea fi reiterată, urmând ca instanța de recurs să decidă dacă există sau nu legătură între dispozițiile criticate și soluționarea pe fond a recursului, numai în măsura în care s-ar admite de către Curtea Constituțională excepția de neconstituționalitate a art. XVIII alin. (2), teza finală din Legea nr. 2/2013, excepție ridicată în dosarul pendinte.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petenta A., prin care a solicitat admiterea recursului și, în consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, raportate la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. b), art. 21 alin. (1), (3) și (6) și art. 41 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013.

Recurenta a susținut, în cadrul memoriului de recurs, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, a arătat că excepția formulată a fost ridicată în fața Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, de către recurentă, parte în Dosarul nr. x/2016, iar dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 au legătură cu soluționarea cauzei, fiind invocate în considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță ca motive de respingere a cererii formulate în temeiul art. 906 alin. (4) C. proc. civ.

Conchizând, recurenta a mai arătat că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu prevăd ca legătura textului de lege criticat pentru neconstituționalitate și soluționarea cauzei să vizeze judecata în primă instanță, în apel sau în recurs.

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, va fi examinată respectarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a cerințelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reține că una dintre condițiile pentru a sesiza Curtea Constituțională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influența hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, contestate sub aspectul constituționalității acestora.

În speță, criticile recurentei vizând îndeplinirea condiției legale, ca dispozițiile invocate din Legea nr. 165/2013 să aibă legătura cu soluționarea cauzei, nu sunt fondate.

Recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, raportate la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. b), art. 21 alin. (1), (3) și (6) și art. 41 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013, în fața Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, instanță învestită cu soluționarea recursului împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Prin Decizia civilă nr. 323 R din 15 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză, în considerarea dispozițiilor art. 457 C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, și a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispozițiile invocate de către recurentă, ca fiind neconstituționale, nu au legătură cu cauza.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituționalitate a fost invocată și obiectul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentei, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată în cererea de recurs și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională. Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, acest fapt nu ar avea nicio înrâurire în soluționarea cererii de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, decizie care este definitivă.

Prin urmare, în mod corect și legal, Curtea de Apel București a reținut că "numai în măsura în care s-ar admite de către Curtea Constituțională excepția de neconstituționalitate a art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, excepție ridicată de recurentă în acest dosar, și dacă s-ar admite și eventuala cerere de revizuire a deciziei pronunțate în recurs și s-ar rejudeca recursul, atunci s-ar putea pune problema reiterării acestei cereri de sesizare a Curții Constituționale, urmând ca instanța de recurs să decidă dacă există sau nu legătură între dispozițiile legale criticate și soluționarea pe fond a recursului."

În consecință, Înalta Curte reține că legătura dintre excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea recursului ar putea fi pusă în discuție numai în situația în care recurenta ar avea deschisă calea de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, iar recursul ar putea fi soluționat pe fond, altminteri, cererea de sesizare fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății prin prezentul recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV