ÎCCJ, decizie (scj.ro #86651)

Art. 74

1

C. pen. Decizia Curții Constituționale nr. 573/2011. Lege penală mai favorabilă. Condiții de aplicare

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor

Indice alfabetic:

Drept penal

-

lege penală mai favorabilă

C. pen.,

art. 74

1

C. proc. pen.,

art. 385

9

alin. (1) pct. 14

1

C. pen., referitoare la reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni administrative în cazul anumitor infracțiuni, introduse prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010 și declarate neconstituționale prin decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011, constituie o lege penală mai favorabilă.

1

C. pen. sunt aplicabile, ca lege penală mai favorabilă, infracțiunilor economice prevăzute în legi speciale, cum este infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, prin care s-a pricinuit o pagubă, numai dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecății până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Prin urmare, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispozițiile art. 74

1

C. pen. nu sunt aplicabile, ca lege penală mai favorabilă, dacă inculpatul a acoperit numai paguba efectivă (

lucrum cessans

) constând în obligațiile fiscale, iar nu și beneficiul nerealizat (

damnum emergens

), reprezentat de majorările de întârziere calculate conform Codului de procedură fiscală, întrucât nu a acoperit integral prejudiciul cauzat.

1

C. pen. în cauzele soluționate în primă instanță și în apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 se examinează prin prisma cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege), iar nu a cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. (a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului), care este incident numai dacă, după pronunțarea hotărârii atacate și până la judecarea recursului, a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, prin care fapta a fost dezincriminată (art. 12 C. pen.) sau care cuprinde dispoziții mai favorabile sub aspectul incriminării sau al pedepsei (art. 13 C. pen.).

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 4144 din 6 decembrie 2011

Prin sentința penală nr. 99 din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.V. la pedeapsa de un an închisoare.

În baza

dispozițiilor art. 85

C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate privind pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 3974 din 27 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 33 - 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.V. să execute pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., aceasta din urmă constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - București.

S-a constatat că inculpatul a achitat din prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului sumele de 3.731,78 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, respectiv suma de 3.147 lei - impozit pe profit.

A fost obligat inculpatul B.V. la plata dobânzilor legale și penalităților de întârziere aferente, conform Codului fiscal, calculate de la data de 25 octombrie 2005 și până la data de 11 ianuarie 2011 (când inculpatul a achitat paguba efectivă).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost trimis în judecată inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanței, la prima zi de înfățișare, inculpatul prin apărător ales a depus la dosar copie de pe chitanța din 11 ianuarie 2011, prin care a făcut dovada achitării sumelor de 3.732 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, respectiv de 3.147 lei cu titlu de impozit pe profit și a recunoscut vinovăția, potrivit art. 320

1

C. proc. pen.

Procedându-se conform dispozițiilor art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen., luându-se act de probatoriile administrate și de declarația inculpatului, s-a constatat că fapta inculpatului ce în calitate de administrator al societății comerciale V.A. (societate în prezent radiată în urma închiderii procedurii falimentului, așa cum a rezultat din extrasul emis de Oficiul Registrului Comerțului), în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, nu a evidențiat în actele contabile ale societății și nu a declarat organelor de control abilitate operațiunile comerciale de aprovizionare desfășurate în perioada august - septembrie 2005 cu mai multe societăți, respectiv cu societatea comercială S., societatea comercială A., societatea comercială V.E. și societatea comercială C. și nici operațiunile comerciale de livrare efectuate în cursul lunii septembrie 2005 cu societatea comercială T.R., societatea comercială T.U., societatea comercială C.O., societatea comercială N. și P.F. „G.L.”, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 6.879 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - București a formulat cerere de constituire ca parte civilă, prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata prejudiciului adus bugetului general consolidat al statului, reprezentând obligații fiscale aferente tranzacțiilor comerciale desfășurate de societatea al cărui administrator a fost, respectiv suma de 3.732 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată și suma de 3.147 lei cu titlu de impozit pe profit, la care să fie adăugate accesoriile legale prevăzute de Codul de procedură fiscală calculate de la data de 25 octombrie 2005 și până la data stingerii în totalitate a sumei datorate, cu mențiunea că prevederile art. 120

1

din Codul procedură fiscală prevăd că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii debitului inclusiv.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că societatea administrată de inculpat, în perioada august - septembrie 2005, nu a înregistrat în evidența contabilă, nu a declarat și nu a virat către bugetul general consolidat al statului taxa pe valoarea adăugată în sumă de 3.732 lei aferentă mărfurilor vândute și nici impozitul pe profit în sumă de 3.147 lei, la care expertul a adăugat dobânzi de întârziere pentru neplata acestor obligații bugetare calculate la zi începând cu data de 25 octombrie 2005 până la 11 martie 2010 când s-a întocmit expertiza.

Deși art. 74

1

C. pen., introdus prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010, prevede că în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, precum și al unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, printre care se încadrează și infracțiunile reglementate în Legea nr. 241/2005, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmării penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, în condițiile în care acesta este de până Ia 50.000 euro în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul fiscal, în cauza de față inculpatul, cu chitanța depusă la dosar, a făcut dovada că a achitat obligațiile fiscale de la care s-a sustras societatea administrată de acesta, respectiv taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 3.732 lei și impozitul pe profit în cuantum de 3.147 lei, fără a achita accesoriile acestora, astfel că nu poate beneficia de prevederile legale menționate, deoarece, potrivit art. 14 C. proc. pen., repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune presupune atât repararea pagubei efective, cât și despăgubirile pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

Prin decizia nr. 143 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul inculpatului B.V., a desființat hotărârea atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii și a dispozițiilor privind soluționarea acțiunii civile.

În baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de un an și 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare ce s-a compus din cuantumul pedepsei, la care s-a adăugat un interval de 2 ani, în total 3 ani și 6 luni, făcându-se aplicarea art. 86

3

C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata majorărilor de întârziere aferente calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data de 25 octombrie 2005 și până la data de 11 ianuarie 2011, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 74

1

C. pen., s-a reținut că aceste dispoziții legale introduse prin Legea nr. 202/2010 au fost declarate ca neconstituționale prin decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011, însă declararea ca neconstituțională a dispoziției legale analizate nu exclude aplicarea sa, ca lege penală mai favorabilă, potrivit art. 13 C. pen.

Instanța de apel, similar celor reținute de instanța de fond, a constatat că dispozițiile art. 74

1

C. pen. nu sunt incidente în speță, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de aplicabilitate ale acestora.

În acest sens se reține că, potrivit art. 74

1

alin. (1) și (2) C. pen., în cazul săvârșirii unor infracțiuni economice, prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă până la soluționarea cauzei în primă instanță inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, care este până la 50.000 euro în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speța dedusă judecății, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998, art. 999 C. civ.

Or, acest temei al răspunderii obligă inculpatul la repararea prejudiciului integral, atât în ce privește dauna efectivă (

lucrum cessans

), cât și beneficiul nerealizat (

damnum emergens

).

S-a reținut astfel că, în mod temeinic, prima instanță a stabilit răspunderea inculpatului și cu privire la plata majorărilor de întârziere aferente prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, prin fapta inculpatului ce are caracterul unei infracțiuni.

Pentru aceste considerente, dispozițiile art. 74

1

C. pen. nu sunt aplicabile inculpatului, neputându-se reține că acesta a achitat în integralitate prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii.

Analizând cauza potrivit dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., instanța de apel a mai constatat că, referitor la latura civilă a cauzei, eronat prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata dobânzilor legale și a penalităților de întârziere aferente prejudiciului cauzat de inculpat bugetului consolidat de stat, conform Codului fiscal, deoarece în materia creanțelor fiscale beneficiul nerealizat prin plata cu întârziere a unor obligații fiscale este cuantificat prin majorări de întârziere, iar nu prin dobânzi și penalități, iar reglementarea și modul de calcul al acestora este cuprinsă în Codul de procedură fiscală, art. 119 și urm., iar nu în Codul fiscal.

În consecință, a dispus obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente calculate conform Codului de procedură fiscală de la data de 25 octombrie 2005 și până la data de 11 ianuarie 2011.

Împotriva deciziei nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.V., invocând cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În motivare, a susținut că la individualizarea pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanțele sale personale favorabile, comportarea sinceră în proces și, întrucât a achitat în întregime prejudiciul cauzat bugetului de stat, sunt incidente dispozițiile art. 74

1

alin. (2) C. pen. care prevăd aplicarea unei sancțiuni administrative.

Examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului B.V. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Se constată că, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului B.V., constatând că vinovăția acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În primă instanță, la termenul din 9 februarie 2011, când pricina s-a judecat în fond, inculpatul B.V., în prezența apărătorului ales, a declarat până la începerea cercetării judecătorești că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța de fond a apreciat corect că este aplicabilă procedura simplificată, pentru că există declarația inculpatului făcută în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen.

Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatului pentru evaziune fiscală, aplicându-i o pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În recurs, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.V. pentru fapta săvârșită au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise - infracțiune economică prin care s-a pricinuit o pagubă bugetului de stat, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, s-au avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat.

Este adevărat că inculpatul a avut o comportare sinceră în proces, recunoscând săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, judecata realizându-se pe baza probelor administrate la urmărire penală, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și implicit reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Se constată, însă, că aceeași împrejurare - comportarea sinceră în proces - a fost valorificată o dată prin reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., astfel că nu justifică a fi reținută în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă prevăzută în dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Cât privește persoana inculpatului B.V., se constată că este angajat în cadrul societății comerciale R., este căsătorit și are un copil minor în întreținere, dar anterior a mai fost condamnat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare pentru înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prevăzută în art. 127

5

din Legea nr. 149/2004, întrucât în calitate de administrator al unei societăți comerciale a introdus în circuitul civil ca mijloace de plată file cec fără a avea disponibil în contul societății și fără a avea specimen de semnătură în bancă, precum și pentru alte activități care încălcau obligația de a prezenta documentele necesare de pe înregistrările contabile ale societății ce o administra la acea dată.

Infracțiunile sunt concurente cu fapta dedusă judecății, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 85 alin. (1) C. pen., fiind anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj și contopite pedepsele.

Prin urmare, o reducere a cuantumului pedepsei închisorii aplicată inculpatului pentru evaziune fiscală nu se justifică în raport cu antecedența penală a inculpatului ce a manifestat perseverență infracțională.

În recurs, apărarea a mai susținut că sunt incidente dispozițiile art. 74

1

alin. (2) C. pen. și, întrucât inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat bugetului de stat, se impunea să-i fie aplicată o sancțiune administrativă.

Criticile formulate vor fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege), iar nu a cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. (a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului), care este incident numai dacă, după pronunțarea hotărârii atacate și până la judecarea recursului, a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, prin care fapta a fost dezincriminată (art. 12 C. pen.) sau care cuprinde dispoziții mai favorabile inculpatului sub aspectul incriminării sau al pedepsei (art. 13 C. pen.), ceea ce nu este cazul în speță.

Dispozițiile art. 74

1

C. pen. - reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni administrative în cazul anumitor infracțiuni - au fost introduse prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010, dar declarate neconstituționale prin decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011.

Dispozițiile legale enunțate sunt în principiu aplicabile în cauză, întrucât constituie o lege penală mai favorabilă, avându-se în vedere că prevăd că în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă (...), infracțiuni economice prevăzute în legi speciale (infracțiunea de evaziune fiscală fiind una dintre acele infracțiuni economice la care textul face referire), prin care s-a pricinuit o paguba, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. La alin. (2) al art. 74

1

C. pen. se prevede că în situația în care prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Prin urmare, în raport cu sancțiunile penale ce sunt prevăzute, dispozițiile art. 74

1

C. pen. constituie o lege penală mai favorabilă.

În speță, inculpatul nu poate beneficia însă de dispozițiile legale favorabile, pentru că nu a acoperit integral prejudiciul cauzat bugetului de stat.

În soluționarea acțiunii civile, instanța este ținută și de respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată -

lucrum cessans

- cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea civilă a fost lipsită -

damnum emergens

.

În cauză, inculpatul a achitat obligațiile fiscale de la care societatea ce o administra s-a sustras, ce au constat în TVA (taxă pe valoarea adăugată) în cuantum de 3.732 lei și impozit pe profit în sumă de 3.147 lei, dar nu a achitat majorările de întârziere (

damnum emergens

) aferente sumei achitate, calculate conform Codului de procedură fiscală de la 25 octombrie 2005 când obligațiile legale de plată au devenit scadente și până la 11 ianuarie 2011 când inculpatul a achitat paguba efectivă. Corect, cele două instanțe, fond și apel au apreciat că dispozițiile art. 74

1

C. pen. nu-i sunt aplicabile inculpatului, de vreme ce nu a acoperit integral prejudiciul cauzat, adică nu numai paguba efectivă, dar și beneficiul nerealizat constând în majorări de întârziere aferente sumei achitate.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.