ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4144/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4144/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față:
Prin Sentința penală nr. 99 din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen., art. 74 lit. b) rap. la art. 76 lit. d) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.V., la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza disp. art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj definitivă prin Decizia penală nr. 3974 din 27 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 33 - 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) și lit. c) C. pen., aceasta din urmă constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.
În baza art. 7 din Legea nr. 261/2990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F. București.
S-a constatat că inculpatul a achitat din prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului sumele de 3731,78 RON cu titlu de T.V.A., respectiv suma de 3147 RON - impozit pe profit.
A fost obligat inculpatul B.V. la plata dobânzilor legale și penalităților de întârziere aferente conform C. fisc. calculate de la data de 25 octombrie 2005 și până la data de 11 ianuarie 2011 (când inculpatul a achitat paguba efectivă) și la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 10368/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost trimis în judecată inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Din materialul de urmărire penală a rezultat că prin intermediul adreselor înregistrate sub din 01 noiembrie 2006 și 05 aprilie 2007 S.I.F. din cadrul I.P.J Dolj a solicitat D.G.F.P. Dolj efectuarea unor verificări de specialitate în ceea ce privește înregistrarea în contabilitatea SC V. SRL Craiova a facturilor de aprovizionare emise de SC A.T. SRL Craiova, SC V. SRL Craiova și SC C.D. SRL Craiova, precum și a eventualelor facturi de vânzare a produselor achiziționate de la aceste societăți comerciale.
Potrivit procesului-verbal înregistrat în evidențele D.G.F.P. Dolj din 20 martie 2007, s-a constatat că în numele SC V. SRL Craiova nu au fost depuse în perioada august 2005 - decembrie 2006, declarațiile privind taxa pe valoare adăugată și nici declarațiile privind activitatea desfășurată de societate, fiind încălcate dispozițiile art. 22 și 79 din O.G. nr. 92/2003.
Consecința mențiunii organelor de specialitate referitoare la imposibilitatea efectuării inspecției fiscale ca urmare a refuzului inculpatului de a pune la dispoziție documentele justificative și contabile ale SC V. SRL Craiova, precum și a necesității de a stabili existența și întinderea unui eventual prejudiciu adus bugetului de stat, prin ordonanța din 08 octombrie 2009 S.I.F. din cadrul I.P.J. - Dolj a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile, din cuprinsul raportului înregistrat la Filiala Dolj a C.E.C.C.A.R. rezultând următoarele:
În perioada august - septembrie SC V. SRL Craiova a achiziționat pe bază de facturi fiscale produse alimentare de la SC S. SRL Craiova, SC A.T. SRL Craiova, SC V. SRL Craiova și SC C.D. SRL Craiova în valoare totală de 234.034,44 de RON;
În perioada 02 septembrie - 10 septembrie 2005 SC V. SRL Craiova a livrat produse similare către SC T. SRL Craiova, SC T. SRL Craiova, SC C. SRL Slatina, SC N. SRL Craiova și P.F. "G.L." Craiova, conform facturilor fiscale depuse în copie la dosarul cauzei.
În condițiile în care doar în baza acestor facturi fiscale, nu se poate determina adaosul comercial practicat de societate, prin folosirea unei cote medii de 10%, s-au stabilit în sarcina reprezentantului societății, ca obligații fiscale, plata sumei de 3.731,78 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată, precum și a sumei de 3.147 RON cu titlu de impozit pe profit, aferente operațiunilor comerciale de aprovizionare și livrare a produselor menționate mai sus.
Societatea nu a înregistrat în evidența contabilă, nu a declarat și nu a virat către bugetul general consolidat, cu titlu de taxă pe valoare adăugată, suma de 3.732 RON aferentă mărfurilor vândute și cu titlu de impozit pe profit, suma de 3.147 RON, încălcând astfel dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b), 137 alin. (1) lit. a), 156 alin. (2) și 157 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
După înregistrarea dosarului pe rolul instanței, la prima zi de înfățișare, inculpatul prin apărător ales a depus la dosar copie de pe chitanța din 11 ianuarie 2011 prin care a făcut dovada achitării sumelor de 3.732,00 reprezentând taxă pe valoarea adăugată respectiv a sumei de 3147 RON cu titlu de impozit pe profit și a recunoscut vinovăția potrivit art. 320
1
C. proc. pen.
Procedându-se conform dispozițiilor art. 320
1
alin. (4) C. proc. pen., luându-se act de probatoriile administrate și de declarația inculpatului s-a constatat că fapta inculpatului ce în calitate de administrator al SC V. SRL Craiova (societate în prezent radiată în urma închiderii procedurii falimentului așa cum a rezultat din extrasul emis de O.R.C.) în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată nu a evidențiat în actele contabile ale societății și nu a declarat organelor de control abilitate, operațiunile comerciale de aprovizionare desfășurate în perioada august - septembrie cu mai multe societăți, respectiv cu SC S. SRL Craiova, SC A.T. SRL Craiova, SC V. SRL - Craiova și SC C.D. SRL Craiova și nici operațiunile comerciale de livrare efectuate în cursul lunii septembrie 2005 cu SC T. SRL Craiova, SC T. SRL Craiova, SC C. SRL Slatina, SC N. SRL Craiova și P.F. G.L. Craiova, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 6.879 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că Statul Român prin A.N.A.F. - București a formulat cerere de constituire ca parte civilă prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata prejudiciului adus bugetului general consolidat al statului, reprezentând obligații fiscale aferente tranzacțiilor comerciale desfășurate de societate al cărui administrator a fost, respectiv suma de 3.732 RON cu titlu de T.V.A. și suma de 3147 RON cu titlu de impozit pe profit la care să fie adăugate accesoriile legale prevăzute de C. proc. fisc. calculate de la data de 25 octombrie 2005 și până la data stingerii în totalitate a sumei datorate cu mențiunea că prevederile art. 120
1
C. proc. fisc., prevăd că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii debitului inclusiv.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că societatea administrată de inculpat în perioada august - septembrie 2005 nu a înregistrat în evidența contabilă, nu a declarat și nu a virat către bugetul general consolidat al statului T.V.A. în sumă de 3732 RON aferentă mărfurilor vândute și nici impozitul pe profit în sumă de 3147 RON la care expertul a adăugat dobânzi de întârziere pentru neplata acestor obligații bugetare calculate la zi începând cu data de 25 octombrie 2005 până la 11 martie 2010 când s-a întocmit expertiza.
Deși art. 74
1
C. pen. introdus prin art. XX. pct. 2 din Legea nr. 202/2010 prevede că în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, delapidare, abuz în serviciu asupra intereselor persoanelor, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu precum și a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale prin care se încadrează și infracțiunile reglementate de Legea nr. 241/2005, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmării penale sau al judecății până la soluționarea cauzei în primă instanță învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat în condițiile în care acesta este de până la 50 de mii de euro în echivalentul monedei naționale se aplică o sancțiune administrativă care se înregistrează în cazierul fiscal, în cauza de față, inculpatul cu chitanța depusă la dosar a făcut dovada că a achitat obligațiile fiscale de la care s-a sustras societatea administrată de acesta, respectiv T.V.A.-ul în cuantum de 3.731 RON și impozitul pe profit în cuantum de 3147 RON, fără a achita accesoriile acestora, astfel că nu poate beneficia de prevederile legale mai sus-menționate deoarece, potrivit art. 14 C. proc. pen. repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune presupune atât repararea pagubei efective cât și despăgubirile pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere prevederile art. 320
1
C. proc. pen. și art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost comisă, consecințele produse, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.
S-a arătat că, deși inculpatul a recunoscut atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței activitatea infracțională dedusă judecății că a colaborat cu organele de urmărire penală, a achitat sumele de bani datorate bugetului general consolidat al statului cu titlu de T.V.A. și impozit pe profit mai puțin dobânzile legale și penalitățile de întârziere s-a avut în vedere și faptul că a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 127
5
din Legea nr. 149/2004, aceste fapte constând în activitatea inculpatului ce în calitate de administrator al unei societăți comerciale a introdus în circuitul civil ca mijloace de plată, file C.E.C. fără a avea disponibil în contul societății și fără a avea specimen de semnătură în bancă precum și pentru alte activități care încălcau obligația de a prezenta documentele necesare de pe înregistrările contabile ale societății pe care o administra la aceea dată.
De altfel, pedeapsa mai sus-menționată cu privire la care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pe o perioadă de 3 ani și 6 luni a fost aplicată pentru infracțiuni concurente cu fapta săvârșită în prezenta cauză.
În consecință au devenit operabile prevederile art. 85 alin. (1) C. pen., astfel încât s-a dispus anularea suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 3974 din 27 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare apreciată ca fiind în măsură să realizeze atât funcția de constrângere cât și funcția de exemplaritate la care face referire art. 52 C. pen.
Chiar dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii în cauza de față nu depășește 2 ani închisoare, tribunalul a apreciat că în ceea ce privește modalitatea de executare nu este oportun a se dispune din nou suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, avându-se în vedere perseverența inculpatului în săvârșirea de infracțiuni prin care au fost aduse prejudicii bugetului consolidat al statului mai ales în actualul context economico-social când fenomenul de evaziune fiscală are o amploare deosebită.
Față de toate considerentele mai sus-expuse, tribunalul a constatat că o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu executare este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Împotriva sentinței Tribunalului Dolj a declarat apel inculpatul B.V., motivând că instanța de fond a procedat la o greșită individualizare a pedepsei, deoarece nu a aplicat dispozițiile art. 74
1
C. pen., în condițiile în care, expertiza contabilă în baza căreia instanța și-a argumentat sentința, conține o eroare de esență, urmare a faptului că nu s-au înaintat expertului date și informații esențiale referitoare la starea societății cu impact asupra modalității de calcul a accesoriilor.
Astfel, la data de 4 noiembrie 2005 s-a dispus în cadrul Dosarului nr. 203/F/2005 al Tribunalului Dolj deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului, față de societate și ridicarea dreptului de administrare a inculpatului, cu numirea unui administrator judiciar.
Potrivi art. 45 din Legea nr. 64/2005, în vigoare la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare a societății a cărei administrator era inculpatul: "nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel sau cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii."
S-a argumentat că Legea nr. 64/2005 reprezintă sub acest aspect legea specială ce limitează calculul accesoriilor prevăzute de dispozițiile fiscale până la momentul deschiderii procedurii insolvenței.
Din acest motiv, expertul a înțeles să revină asupra concluziilor inițiale și să formuleze un supliment la raportul de expertiză contabilă, la 11 martie 2010, prin care a arătat că valoarea accesoriilor calculată pentru neplata obligațiilor fiscale este de 68 RON.
În aceste condiții, este evident că inculpatul nu putea achita aceste accesorii câtă vreme valoarea lor nu era determinată.
Sentința a fost criticată și pentru că instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (3) C. pen., deși în speță nu se poate reține perseverența sa infracțională, deoarece anterior nu a mai fost condamnat, pentru o altă faptă de același gen, ci pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune care nu a determinat prejudicii bugetului consolidat al statului.
În consecință, s-a arătat că dacă se apreciază că se impune a i se aplica o pedeapsă, în cauză se poate dispune suspendarea condiționată acesteia.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a susținut în baza înscrisurilor prezentate, că inculpatul a achitat integral, atât prejudiciul, reprezentând T.V.A., impozit pe profit cât și accesoriile acestuia.
În susținerea motivelor de apel, s-au depus la dosarul cauzei, raport de expertiză contabilă extrajudiciară, supliment la acesta, adresa din 12 februarie 2009, a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj, extras de registru de la aceiași instituție privind pe inculpat și acte de filiație privind pe acesta.
A fost ascultat inculpatul potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (I
1
) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 143 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul inculpatului B.V., a desființat hotărârea atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii și a dispozițiilor privind soluționarea acțiunii civile.
În baza art. 86
1
C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare ce s-a compus din cuantumul pedepsei la care s-a adăugat un interval de 2 ani, în total 3 ani și 6 luni. În baza art. 86
3
C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte conform programului de supraveghere la S.P. de pe lângă Tribunalul Dolj, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere. În baza 86
5
alin. (2) C. pen. durata termenului de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei respectiv 27 noiembrie 2009. S-au aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen.
A fost obligat inculpatul la plata majorărilor de întârziere aferente calculate conform C. proc. fisc. de la data de 25 octombrie 2005 și până la data de 11 ianuarie 2011, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a reținut că instanța de fond a făcut o justă aplicare a procedurii simplificate, în cauză, potrivit prevederilor dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., în condițiile în care inculpatul prin declarația dată în fața primei instanțe la data de 9 februarie 2011 a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 74
1
C. pen., s-a reținut că aceste dispoziții legale introduse prin Legea nr. 202/2010, au fost declarate ca neconstituționale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 363/25.05.2011. Însă, declararea ca neconstituțională a dispoziției legale analizate nu exclude aplicarea sa, ca lege penală mai favorabilă, potrivit art. 13 C. pen.
Instanța de apel, similar celor reținute de instanța de fond, a constatat că dispozițiile art. 74
1
C. pen. nu sunt incidente în speță, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de aplicabilitate ale acesteia.
În acest sens se reține că, potrivit art. 74
1
alin. (1) și (2) C. pen., în cazul săvârșirii unor infracțiuni economice, prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă până la soluționarea cauzei în primă instanță inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, care este până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speța dedusă judecății, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de art. 998, 999 C. civ.
Or, acest temei al răspunderii obligă inculpatul la repararea prejudiciului integral, atât în ce privește dauna efectivă (lucru cesans), cât și beneficiul nerealizat (damnum emergens).
Prin urmare, dispozițiile art. 45 din Legea nr. 64/2005 nu sunt aplicabile inculpatului ci se referă numai la răspunderea societății (contribuabil, persoană juridică, subiect de drept distinct) aflată în reorganizare judiciară sau faliment.
În acest sens, art. 17 alin. (2) C. proc. fisc. precizează, că are calitatea de contribuabil orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume, bugetului de stat consolidat în condițiile legii.
Debitor în raporturile dreptului material fiscal sunt potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. fisc., acele persoane care potrivit legii au obligația de plată a drepturilor de creanță fiscală prevăzute la art. 21 C. proc. fisc.
Ca urmare, se impune a se face distincție între răspunderea inculpatului, consecință a săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni și răspunderea contribuabilului în temeiul normelor de drept fiscal, răspundere ce aparține contribuabilului, în speță, societatea a cărui administrator a fost inculpatul.
Chiar dacă, în speță, în vederea determinării cuantumului prejudiciului se aplică nomele de drept fiscal, aceasta nu este de natură a schimba temeiul răspunderii juridice a inculpatului și nici a limita răspunderea acestuia, potrivit dispozițiilor legale ce limitează răspunderea contribuabilului persoană juridică, aflat în reorganizare judiciară sau faliment, potrivit dispozițiilor ce reglementează această materie sau dispozițiilor art. 122
1
C. proc. fisc.
S-a reținut astfel că în mod temeinic, prima instanță a stabilit răspunderea inculpatului și cu privire la plata majorărilor de întârziere aferente prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, prin fapta inculpatului ce are caracterul unei infracțiuni.
Pentru aceste considerente, dispozițiile art. 74
1
C. pen. nu sunt aplicabile inculpatului, neputându-se reține că acesta a achitat în integralitate prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii.
S-a apreciat că este fondat apelul inculpatului cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, stabilite de prima instanță.
În acest sens, s-a reținut că, deși, inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (4) cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 127
5
din Legea nr. 64/2005, modificată prin Legea nr. 149/2004, constând în activitatea inculpatului ce în calitate de administrator al unei societăți comerciale a introdus în circuitul civil, ca mijloace de plată, file C.E.C. fără a avea disponibil în contul societății și fără a avea specimen de semnătură în bancă, precum și alte activități care încălcau obligația de a prezenta documentele contabile ale societății pe care o administra, aceste infracțiuni sunt concurent cu infracțiunile din cauza de față, fapt care nu impune revocarea suspendării executării pedepsei anterior aplicate inculpatului.
Pe de altă parte, infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat anterior sunt infracțiuni care au produs prejudiciu în patrimoniul altor persoane de drept privat, nefiind dintre infracțiunile de natură a cauza prejudicii bugetului consolidat al statului, astfel că nu pot fi reținute ca infracțiuni similare celei cercetate în cauza de față.
S-au avut în vedere și datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, ce este căsătorit, are în întreținere un copil minor, este angajat în cadrul SC R. SA Craiova, a avut un comportament sincer pe parcursul procesului, astfel reținându-se că scopul pedepsei în sensul art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executare efectivă a pedepsei aplicate, însă, dat fiind faptul că în cauza soluționată anterior inculpatului i s-au aplicat dispozițiile art. 81 C. pen., instanța de apel a considerat că urmarea aplicării regulilor privind concursul de infracțiuni, scopul pedepsei poate fi mai bine realizat prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Analizând cauza potrivit dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., instanța de apel a mai constatat că, referitor la latura civilă a cauzei, eronat prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata dobânzilor legale și a penalităților de întârziere aferente prejudiciului cauzat de inculpat bugetului consolidat de stat, conform C. fisc., deoarece în materia creanțelor fiscale beneficiul nerealizat prin plata cu întârziere a unor obligații fiscale, este cuantificat prin majorări de întârziere, iar nu prin dobânzi și penalități, iar reglementarea și modul de calcul al acestora este cuprinsă în C. proc. fisc., art. 119 și următoarele, iar nu în C. fisc.
În consecință, a dispus obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente calculate conform C. proc. fisc. de la data de 25 octombrie 2005 și până la data de 11 ianuarie 2011.
Împotriva Deciziei penale nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul B.V. invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În motivare, a susținut că la individualizarea pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanțele sale personale favorabile, comportarea sinceră în proces și întrucât a achitat în întregime prejudiciul cauzat bugetului de stat sunt incidente dispozițiile art. 74
1
alin. (2) C. pen. care prevăd aplicarea unei sancțiuni administrative.
Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului B.V. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Se constată că, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului B.V., constatând că vinovăția acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În primă instanță, la termenul din 9 februarie 2011, când pricina s-a judecat în fond, inculpatul B.V., în prezența apărătorului ales a declarat până la începerea cercetării judecătorești că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța de fond a apreciat corect că este aplicabilă procedura simplificată, pentru că există declarația inculpatului făcută în conformitate cu dispozițiile art. 320
1
alin. (2) C. proc. pen., iar din probele administrate la urmărire penală fapta inculpatului a fost stabilită și existau suficiente date cu privire la persoana sa pentru a i se stabili o pedeapsă. Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatului pentru evaziune fiscală, aplicându-i-se o pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
În recurs, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de dispozițiile art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.V. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise - infracțiune economică prin care s-a pricinuit o pagubă bugetului de stat, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat.
Este adevărat că inculpatul a avut o comportare sinceră în proces, recunoscând săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, judecata realizându-se pe baza probelor administrate la urmărire penală, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. și implicit reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Se constată însă că aceeași împrejurare - comportarea sinceră în proces - a fost valorificată o dată prin reținerea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. astfel că nu justifică a fi reținută în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă prevăzută de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen.
Cât privește persoana inculpatului B.V., se constată că este angajat în cadrul SC R. SA Craiova, este căsătorit și are un copil minor în întreținere, dar anterior a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prev. de art. 127
5
din Legea nr. 149/2009, întrucât în calitate de administrator al unei societăți comerciale a introdus în circuitul civil ca mijloace de plată file C.E.C. fără a avea disponibil în contul societății și fără a avea specimen de semnătură în bancă precum și pentru alte activități care încălcau obligația de a prezenta documentele necesare de pe înregistrările contabile ale societății ce o administra la acea dată.
Infracțiunile sunt concurente cu fapta dedusă judecății, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 85 alin. (1) C. pen., fiind anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj și contopite pedepsele.
Prin urmare, o reducere a cuantumului pedepsei închisorii aplicată inculpatului pentru evaziune fiscală, nu se justifică în raport de antecedența penală a inculpatului ce a manifestat perseverență infracțională.
În recurs, apărarea a mai susținut că sunt incidente dispozițiile art. 74
1
alin. (2) C. pen. și întrucât inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat bugetului de stat se impunea să-i fie aplicată o sancțiune administrativă.
Criticile formulate vor fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 14 (pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege), iar nu al cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. (a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului), care este incident numai dacă, după pronunțarea hotărârii atacate și până la judecarea recursului a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, prin care fapta a fost dezincriminată (art. 12 C. pen.) sau care cuprinde dispoziții mai favorabile inculpatului sub aspectul incriminării sau al pedepsei (art. 13 C. pen.), ceea ce nu este cazul în speță.
Dispozițiile art. 74
1
C. pen. - reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni administrative în cazul anumitor infracțiuni - au fost introduse prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010, dar declarate neconstituționale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 363/25.05.2011.
Dispozițiile legale enunțate sunt în principiu aplicabile în cauză, întrucât constituie o lege penală mai favorabilă, avându-se în vedere că prevăd că în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, infracțiuni economice prevăzute în legi speciale (infracțiunea de evaziune fiscală fiind una dintre acele infracțiuni economice la care textul face referire) prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. La alin. (2) al art. 74
1
C. pen. se prevede că în situația în care prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Prin urmare, în raport de sancțiunile penale ce sunt prevăzute, dispozițiile art. 74
1
C. pen. constituie o lege penală mai favorabilă.
În speță, inculpatul nu poate beneficia însă de dispozițiile legale favorabile pentru că nu a acoperit integral prejudiciul cauzat bugetului de stat.
În soluționarea acțiunii civile, instanța este ținută și de respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cesans - cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens.
În cauză, inculpatul a achitat obligațiile fiscale de la care societatea ce o administra s-a sustras, ce au constat în T.V.A. (taxă pe valoare adăugată) în cuantum de 3.731 RON și impozit pe profit în sumă de 3.147 RON, dar nu a achitat majorările de întârziere (damnum emergens) aferente sumei achitate, calculate conform C. proc. fisc. de la 25 octombrie 2005 când obligațiile legale de plată au devenit scadente și până la 11 ianuarie 2011 când inculpatul a achitat paguba efectivă.
Corect, cele două instanțe, fond și apel au apreciat că dispozițiile art. 74
1
C. pen. nu-i sunt aplicabile inculpatului, de vreme ce nu a acoperit integral prejudiciul cauzat adică nu numai paguba efectivă dar și beneficiul nerealizat constând în majorări de întârziere aferente sumei achitate.
Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul inculpatului B.V. declarat împotriva Deciziei penale nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2011.