ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2019

HOTĂRÂRE

17.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, la data de 16 iulie 2018, sub nr. x/2018, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele B. și C., C. din Târgu Mureș, a formulat contestație la executarea împotriva executării silite din dosarul execuțional nr. x/2014, al C., C., (înregistrat inițial la data de 10 octombrie 2013 sub nr. x/2013 la BEJ C.), solicitând anularea actelor de executare efectuate de executor, după data de 1 iulie 2014, inclusiv a încheierii din 5 iulie 2018, prin care au fost stabilite sumele de executare și cheltuielile de executare. Totodată, contestatorul a solicitat și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 4786 din data de 30 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoriei Târgu Mureș a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, reținând că în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 650 C. proc. civ., în forma în vigoare la data de 10 octombrie 2013, când a fost înregistrată cererea de executare silită.

A constatat că potrivit dispozițiilor legale menționate instanța de executare, care judecă și contestațiile la executare, este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel.

Însă, a reținut că, prin Decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale a României, aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale, decizie care este obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial (16 iulie 2014), astfel încât, art. 650 C. proc. civ., în forma în vigoare la data de 10 octombrie 2013, este neconstituțional.

Prin urmare, a apreciat că, în lipsa unei dispoziții legale care să reglementeze competența instanței de executare, se aplică dispozițiile de drept comun, și anume art. 107 C. proc. civ., conform căruia competența revine instanței în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, iar într-o contestație la executare calitate de pârât (mai precis de intimat) o are creditorul, care, în cazul de față, își are domiciliul în circumscripția Judecătoriei Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 11 decembrie 2018, sub același număr de dosar.

Judecătoria Timișoara, prin Sentința civilă nr. 1087 din data de 31 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Luduș, reținând că atât Decizia Curții Constituționale a României nr. 348 din data de 17 iunie 2014, cât și Legea nr. 138/2014, care a modificat textul declarat neconstituțional, au fost publicate în Monitorul Oficial al României anterior sesizării Judecătoriei Târgu Mureș, cu soluționarea contestației la executare ce face obiectul acestui dosar, producându-și efectele general obligatorii anterior înregistrării cererii de chemare în judecată.

Prin urmare a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. [în prezent, art. 651 alin. (1) C. proc. civ.], astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, publicată în monitorul oficial la data de 16 octombrie 2014.

A reținut că, în speță, interesează nu data înregistrării cererii de executare silită la biroul executorului judecătoresc, ci data la care contestatorul a învestit instanța de judecată cu acțiunea având ca obiect contestație la executare, verificarea competenței de judecată făcându-se în raport de cadrul normativ în vigoare la data înregistrării contestației la executare (care nu-și poate avea temei într-o normă declarată neconstituțională).

Astfel, constatând că debitorul în dosarul execuțional în cauză este contestatorul A., care, la momentul înregistrării cererii de executare silită, avea domiciliul în județul Mureș, unde, de altfel, acesta avea domiciliul și la momentul formulării contestației la executare, a apreciat că instanța competentă a soluționa contestația la executare este Judecătoria Luduș, în circumscripția căreia se află județul Mureș.

La data de 6 martie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Luduș, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 569 din data de 16 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Luduș a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Judecătoria Luduș a reținut că, față de data înregistrării cererii de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 6838 din data de 19 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, respectiv 10 octombrie 2013, legea aplicabilă este Noul C. proc. civ., respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la acea dată, potrivit căruia, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a avut în vedere că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529 din data de 16 iulie 2014, Curtea Constituțională a fost declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., iar deciziile Curții Constituționale ale României sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial și produc efecte erga omnes, pentru viitor.

Prin urmare a reținut că art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită, este neconstituțional, astfel că, în lipsa unei dispoziții legale care să reglementeze competența instanței de executare, se aplică dispozițiile de drept comun, respectiv art. 107 C. proc. civ., conform căruia competența revine instanței în circumscripția căreia este domiciliat pârâtul, care într-o contestație la executare este creditorul.

Așadar, instanța de executare competentă să judece prezenta contestație la executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul creditorului la data formulării cererii de executare silită, respectiv Judecătoria Timișoara.

Asupra prezentului conflict negativ de competență vizând o contestație la executare, conflict cu a cărui soluționare este legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, în mod succesiv, Judecătoria Târgu Mureș, Judecătoria Timișoara și Judecătoria Luduș au apreciat că nu sunt competente a soluționa pricina, iar Judecătoria Luduș, ultima instanță învestită, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara, care anterior se declarase necompetentă a soluționa cauza.

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de constatările diferite ale instanțelor de judecată cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa prezenta contestație la executare, respectiv instanța de executare.

În acest sens, toate cele trei instanțe care s-au dezînvestit de soluționarea cauzei au considerat că produce efecte Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale, astfel încât există un vid legislativ, deoarece o normă constatată a fi neconstituțională nu mai poate constitui un temei pentru stabilirea competenței instanței.

Rezultatul aplicării deciziei Curții Constituționale a fost, însă, diferit: Judecătoria Târgu Mureș și Judecătoria Luduș au făcut aplicarea dispozițiilor de drept comun din art. 107 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Timișoara a considerat că interesează legea de la data înregistrării contestației la executare, și nu de la data înregistrării cererii de executare silită la biroul executorului judecătoresc, făcând aplicarea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. [în prezent, art. 651 alin. (1) C. proc. civ.], astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 16 octombrie 2014.

Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 nu este aplicabilă în cauză, iar instanța care a încuviințat cererea de executare silită, ca instanță de executare, este competentă a soluționa și contestația la executare, în aplicarea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la data începerii executării silite, cu referire la art. 24 C. proc. civ.

Se reține că, în cauză, prin cererea de executare silită înregistrată la data de 10 octombrie 2013 la Biroul Executorului Judecătoresc C., creditoarea B. a solicitat înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare împotriva debitorului A.

Prin încheierea din data de 10 octombrie 2013, Biroul Executorului Judecătoresc C. a admis cererea creditoarei și a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2013, iar, prin Încheierea nr. 4889 pronunțată în data de 16 octombrie 2013 de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2013, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului.

Ulterior, prin încheierea din data de 5 iulie 2018, în dosarul execuțional nr. x/2014 (înregistrat inițial sub nr. x/2013 la Biroul Executorului Judecătoresc C.), C., C. a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită până la acel moment.

Potrivit art. 650 alin. (2) C. proc. civ. - care nu a suportat vreo modificare de conținut de la data intrării în vigoare a noului cod -, "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Pe acest temei, instanța de executare este stabilită la momentul primei cereri adresate instanței de judecată în procedura executării silite, iar instanța care încuviințează executarea silită, cu autoritate de lucru judecat, ca instanță de executare, va soluționa cererile ulterioare din aceeași procedură, respectiv contestațiile la executare, precum și alte eventuale incidente apărute în cursul executării silite.

Instanța învestită cu încuviințarea executării silite stabilește norma de competență aplicabilă ratione temporis, relevante în acest sens fiind prevederile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, precum și cele ale art. 25 din cod, în conformitate cu care procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Astfel, criteriul în raport de care se determină dispozițiile procedurale care stabilesc instanța competentă a soluționa o cauză îl reprezintă data începerii procesului, iar, potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) și art. 665 (fostul art. 664) C. proc. civ., executarea silită începe prin înregistrarea cererii de executare silită de către executorul judecătoresc.

În cauză, după cum s-a arătat anterior, Judecătoria Târgu Mureș a încuviințat executarea silită la data de 16 octombrie 2013, în aplicarea prevederilor noului cod și constatând că este instanță de executare, în considerarea sediului biroul executorului judecătoresc care face executarea, pe temeiul art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data cererii de executare - 3 octombrie 2013 și a înregistrării cererii la organul de executare - 10 octombrie 2013.

Drept urmare, în aplicarea art. 650 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a contestației la executare din prezenta cauză aparține tot Judecătoriei Târgu Mureș.

Această concluzie nu este infirmată de constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014.

Astfel, prin corelarea art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României, rezultă că publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curții Constituționale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituționale, ceea ce înseamnă că aceste decizii nu aduc atingere situațiilor juridice trecute, în caz contrar fiind vorba despre o aplicare retroactivă nepermisă a deciziilor, după cum a statuat însăși Curtea Constituțională, în mod constant, în jurisprudența sa.

Pe de altă parte, motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 nu cuprinde referiri exprese cu privire la producerea efectelor acesteia asupra proceselor în curs de judecată, spre deosebire de alte decizii ale Curții Constituționale, în care instanța de contencios constituțional a dat indicații legate de aplicarea în timp a propriei hotărâri - spre exemplu: Decizia nr. 895 din data de 17 decembrie 2015; Decizia nr. 454 din data de 4 iulie 2018, cu referire la Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017.

De altfel, chiar în aceste din urmă hotărâri, considerentele explicite referitoare la efecte reflectă tocmai neaplicarea lor situațiilor juridice epuizate (în acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 895 din data de 17 decembrie 2015 vizând reglementarea încuviințării silite s-a arătat că decizia nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării sale și nici contestațiilor la executare finalizate până la aceeași dată ori chiar pendinte, dar în care nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate).

Or, în prezenta cauză, la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 în Monitorul Oficial - 16 iulie 2014, executarea silită fusese deja încuviințată, astfel încât competența Judecătoriei Târgu Mureș, ca instanță de executare, a rămas dobândită prin efectul de lucru judecat de care beneficiază încheierea de încuviințare a executării silite, fără ca instanța sesizată cu soluționarea contestației la executare să poată reaprecia acest aspect.

În același timp, chiar în măsura în care s-ar considera că este posibilă verificarea competenței de soluționare a contestației la executare independent de efectul de lucru judecat al încheierii de încuviințare a executării silite, atare operațiune implică determinarea instanței de executare și trebuie să se bazeze pe același raționament pe care îl face instanța învestită cu încuviințarea executării silite.

Această apreciere dă eficiență principiului unicității instanței de executare, care decurge din 650 alin. (2) C. proc. civ. și care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare.

Așadar, în aplicarea acelorași art. 24 și 25 C. proc. civ., citate anterior, determinarea instanței de executare se face prin raportare la legea de la momentul primului act începător de executare, respectiv înregistrarea cererii de sesizare a organului de executare, respectiv la dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data de 10 octombrie 2013. Astfel fixată, competența instanței de executare rămâne dobândită pe întreaga durată a executării silite, iar modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcurs, nu este de natură să o influențeze, chiar dacă a fost impusă prin intervenția Curții Constituționale.

A considera că nu se poate face aplicarea normei menționate, față de Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, cu consecința constatării unui vid legislativ, ar echivala cu încălcarea unicității instanței de executare, acceptându-se în mod nepermis că poate soluționa contestația la executare o altă instanță decât cea competentă a încuviința executarea silită.

Astfel, decizia Curții Constituționale anterior menționată, cu atât mai mult cu cât nu cuprinde reguli exprese cu privire la aplicarea sa în timp, este supusă dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României în privința efectelor pe care le produce și nu poate avea niciun efect în prezenta cauză, în care executarea silită a fost începută și chiar încuviințată anterior publicării, respectiv anterior suspendării de drept a normelor constatate a fi neconstituționale (16 iulie 2014) sau a încetării efectelor lor juridice, la data expirării termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, reglementat de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Drept urmare, în aplicarea art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data de 10 octombrie 2013, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Târgu Mureș, în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc sesizat de debitoare.

Se constată în acest context că, indiferent de conținutul verificării competenței de soluționare a contestației la executare, respectiv prin valorificarea sau nu a autorității de lucru judecat a încheierii de încuviințare a executării silite, rezultatul unei asemenea verificări este același.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, în raport și de prevederile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.