Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 ianuarie 2020

Decizia nr. 69/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 165/2017 a Curții de Apel Timișoara

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

DECIDE Respinge excepția tardivității recursului. Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Deciziei civile nr. 165 din 29 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020. Procesat de GGC - MM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.