ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1578/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă la data de 08.03.2018, reclamantul A. a chemat în judecată B. București, solicitând anularea deciziei de impunere nr. x/22.09.2011, emisă de pârâtă pentru suma de 13.370 RON.

2.1. Hotărârea Tribunalului Argeș, secția civilă

Prin Sentința civilă nr. 719/2018 pronunțată de Tribunalul Argeș la data de 06.07.2018 a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut, pe de o parte, că reclamantul nu are statut de polițist, astfel că raportul juridic născut între părțile procesului nu era supus Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, iar pe de altă parte, că autoritatea emitentă a actului administrativ este una de nivel central, ce atrage competența prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 87/f-cont din data de 12 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018 s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în speță, potrivit art. 1 și 3 din H.G. nr. 294/2007, coroborat cu art. 1 din Legea nr. 360/2002 și art. 85 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, cenzurarea deciziei de impunere revine în competența instanței de contencios administrativ, având în vedere că polițistul este un funcționar public cu statut special și că, în absența unor norme proprii de competență, devin aplicabile cele privind Statutul funcționarului public.

S-a mai reținut că actul administrativ contestat a fost emis în considerarea încheierii unor raporturi de serviciu ale reclamantului, funcționar public cu statut special și că B. se impune a fi calificată ca fiind o instituție publică de interes local.

Astfel, s-a apreciat că, întrucât reclamantul este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Cum nu se face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local și cum dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport cu dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, norma generală este înlăturată de la aplicare.

S-a mai reținut că soluția se impune și prin prisma Soluțiilor de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 18 februarie 2013 și 11 aprilie 2016.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/22.09.2011, emise de pârâta B. București, pentru suma de 13.370 RON.

Înalta Curte reține că, pentru determinarea instanței competente material să soluționeze prezentul litigiu, prezintă relevanță natura dreptului pretins de către reclamant, dar și cea a raporturilor juridice dintre reclamant și instituția pârâtă.

Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, răspunderea materială a militarilor este angajată, în condițiile prevăzute în cuprinsul său, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari, din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, indiferent dacă, după producerea pagubei, persoanele a căror răspundere este angajată, mai au sau nu calitatea de militar.

Art. 7 din același act normativ stabilește ce se înțelege prin termenul "militari", în sensul acestei ordonanțe: militari în termen, militari cu termen redus, rezerviști concentrați sau mobilizați, elevi și studenți ai instituțiilor militare de învățământ, militari angajați pe bază de contract și cadre militare.

În consecință, prin O.G. nr. 121/1998 este instituită o procedură specială în ceea ce privește aceste categorii de personal, diferită de cea din dreptul comun, în vederea atragerii răspunderii materiale a acestora pentru pagubele cauzate în legătură cu munca lor ori în legătură cu obligația de restituire a sumelor nedatorate. Totuși, prin acest act normativ nu este reglementată o competență specială, derogatorie, a instanțelor judecătorești, motiv pentru care aceasta se stabilește în considerarea raporturilor de serviciu ale militarilor, astfel cum sunt enumerați la art. 7 din O.G. nr. 121/1998.

În acest sens, din Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, rezultă că militarii reprezintă o categorie aparte de funcționari publici, fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 cu titlu de drept comun, cu consecința atragerii competenței secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului în privința soluționării tuturor cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al acestora, excepție făcând situațiile pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

De asemenea, și în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 34 din 9 februarie 2016 s-a constatat că Legea nr. 188/1999 reprezintă cadrul general pentru funcționarii publici, precizându-se în mod clar faptul că militarii sunt o categorie specială de funcționari publici.

Prin Decizia nr. 23/2018 din 12.11.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 109 din 12.02.2019 s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal."

Prin considerentele deciziei mai sus amintite s-a concluzionat că elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ sunt incluși în noțiunea de "militari", în sensul art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, reprezentând o categorie specială de funcționari publici și, odată calificate raporturile acestora cu unitatea angajatoare ca fiind raporturi de serviciu, dreptul comun aplicabil este Legea nr. 188/1999, nemaifiind relevantă, în stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești, ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

Astfel fiind, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, și anume Legea nr. 188/1999, care la art. 109 prevede: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În consecință, răspunderea materială a funcționarilor publici și, implicit, a tuturor militarilor, astfel cum au fost prevăzuți de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, derivă din raporturile de serviciu ale acestora, astfel că litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare revin competenței materiale de soluționare în primă instanță a tribunalelor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, textul de lege privitor la competență din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 10 alin. (1), stabilește competența curții de apel în primă instanță în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, ceea ce atrage subsidiaritatea aplicării acestora în raport cu prevederile unor norme speciale în materie, derogatorii de la norma generală, iar o asemenea normă specială și derogatorie în materie este prevăzută la art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Prin urmare, față de calitatea reclamantului și raporturile juridice deduse judecății, devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, ce atrag competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.

GGC - GV